Relatia AGRESOR - VICTIMA - teme combinate

[comunu 0]

Va propun o tema: AT pe Adam si Eva.

[Un Om 3]

Aveau ca parinte normator negativ pe dzeu si erau parazitati de poruncile si injonctiunile acestuia acestuia (nu gandi , nu creste , esti prea slab ) , pana intr-o zi cand au renuntat la ele in incercarea de a se bucura de viata , caci cea pe care o duceau era una plictisitoare.Asta l-a maniat pe dzeu tatal caci nu mai avea robi care sa ii faca voia , autoritatea i-a fost sfidata de proprii copii , si asta l-a determinat in toata marinimia lui desigur , sa le aplice o serie de pedepse pentru ai invata minte.

 

Insa asta nu a fost o pura intamplare ci a fost un joc pus la cale de dzeu caci el a plantat pomul conostintei si a lasat sarpele sa o ispiteasca ptr ca apoi sa ii pedepseasca si sa le dovedeasca cine e seful.

 

In opinia mea , iesirea de sub poruncile lui dzeu a insemnat inceputul libertatii chiar daca aceasta libertate aducea de la sine responsabilitati si greutati.Erau nevoiti sa isi are singuri pamantul , sa cultive si sa vaneze , nu mai aveau totul de-a gata de la taticul , iar faptul ca isi procurau singuri ce aveau nevoie le aducea satisfactie si incredere.Asta facea ca viata ce o duceau acum sa fie mai palpitanta , decat ce-a din eden , unde tot ce trebuuiau sa faca este sa zaca in apatie si sa se supuna.

 

Desigur , dzeu a planuit alte jocuri santajandu-si emotional copii in incercarea de ai face sa i se supuna.Si-a trimis cel mai deosebit fiu pe pamant , l-a lasat sa fie ucis ( nu vad unde e marea tragedie din moment ce l-a reinviat dupa 3 zile ) , ca sa ne arate cat de mult ne "iubeste" , si cat de pacatosi suntem noi."Caci asa de mult ne-a iubit dzeu incat si-a sacrificat propriul fiu ptr iertarea pacatelor noastre" :jester:

Editat Februarie 24, 2009 de Un Om

[Cleric Preston 7]

Va propun o tema: AT pe Adam si Eva.

 

Aici exista doi parinti, unul bun, D-zeu, si unul psihopat, Satan, sau sarpele.

Porunca subtila a parintelui bun a fost sa nu incerce sa cunoasca (binele) si...raul (laolalta), adica sa nu incerce sa-l cunoasca pe Satan. Se presupune ca din moment ce traiau in Eden, cunosteau binele. Deci, li s-a cerut sa nu incerce sa cunoasca si raul, pe parintele celalalt, pe celalalt tata al nostru, Satana. Dar ei au calcat porunca si, din acel moment, au devenit duali, ca si lumea in care traim. In secunda asta poti fi bun, in urmatoarea poti fi rau, demonic. E suficienta ispitirea, presiunea, injonctiunea, pacalirea parentala.

 

Chiar daca un copil e pacalit de parinte, copilul are datoria fata de sine de a nu se lasa pacalit (daca il ajuta constiinta si inteligenta), de a nu fi naiv, de a-si asculta parintele cu ochii deschisi. Multi copii nu fac asa, si multi parinti isi pacalesc copiii. Rezultatul? Societatea mizerabila in care traim, ma refer la cea romaneasca. Sigur, cei cu o constiinta mizerabila se simt in elementul lor aici. Dar mai sunt unii, putini, care sunt exasperati, acestea de multi ani continua sa emigreze acolo unde procentul celor malefici nu e atat de ridicat ca la noi.

 

Constatativ, majoritatea nebunilor au un conflict cu divinitatea. Putini reusesc sa constientizeze ca problema lor e in familie, cu mama si tata lor. Asa ca, in mod tragi-comic, majoritatea nebunilor, mai devreme sau mai tarziu, ajung in conflict cu D-zeu, dupa care dau de dracu complet. Adica li se pune diagnosticul de schizofrenie si adios. Poate va intrebati de ce majoritatea nebunilor prefera sa il acuze pe D-zeu in loc sa le ia gatul propriilor parinti care sunt adevaratii vinovati de inductia bolii psihice (schizofrenia se invata, de la mama si de la tata, schizofrenia e boala mincinosilor familiali, e boala suprema a minciunii). Nu pot sa-i acuze pentru ca au personalitatea scindata, de aceea se numeste schizofrenie, de la schizos=despartit; adica, in componenta personalitatii tulburatului psihic exista ceea ce in analiza tranzactionala se cheama Parintele critic negativ, care se apara. Acest Parinte se afla in mintea bolnavului, el nu permite bolnavului sa se razvrateasca impotrivra parintelui impostor. Paradoxal, mecanismul de aparare al Parintelui critic negativ are la baza iubirea copilului pentru parintele biologic.

 

La mine in oras, a fost unul care l-a dat in judecata pe D-zeu, dar procesul a fost clasat pentru ca paratul nu s-a prezentat la proces.

 

Religiozitatea excesiva, obsesiva, e un simptom al depresiei, depresivul isi mascheaza depresia prin religiozitate excesiva. Strigatul lui catre D-zeu (care niciodata nu-l aude) e un strigat de ajutor, iar acesti oameni excesiv de religiosi ar trebui ajutati. Si sunt, acolo in sectele unde se duc, primesc mila si compasiune neconditionata, nu de la D-zeu ci de la alti oameni. Acest lucru le calmeaza suferinta psihica, uneori chiar pare sa-i vindece. Dar ei nu fac altceva decat sa inlocuiasca un set de instructiuni cu altul, dogmatic, de care se tin cu...sfintenie, altfel s-ar intoarce in timp record la nebunia in care erau. Pentru ca acea nebunie ramane in ei. De unde caire, pocainta si vindecare daca nu sti cine esti, ce ai facut, cine e ma-ta si tactu? Religia si D-zeu devin un substitut de parinte bun, cu reprezentare reala in ceilalti oameni aflati in secta respectiva. Asta e tot mecanismul, nimic divin, nimic miraculos. Totul are la baza principiul spus de Isus acum 2000 de ani: "Unde sunt doi in numele meu, acolo sunt si eu", deci atentie, doi, si macar unul sa fie bun, sau "Daca se afla un om al pacii in casa aceea, pacea voastra sa ramana in acea casa, daca nu, sa se intoarca la voi" - iata cum e descris inca de acum 2000 de ani mecanimsul introiectiei proiective (inversul mecanismului proiectiei).

 

ps. in proiectie, dai din eul tau celorlalti, in introiectie, preiei din eul celorlalti, aceste mecanisme stau la baza aparitiei bolilor psihice (stand printre bolnavii psihici) dar si la baza vindecarii lor (stand printre oameni sanatosi, de preferinta nu din Romania ci mai de la Vest)

Editat Februarie 25, 2009 de Cleric Preston

[Un Om 3]

Banuiesc ca satana era nevasta lui dzeu , insa nu prea se intelegeau , satana era nu suficient de ascultatoare asa ca au divortat si de aici tot balumucul.Au facut partaj , unul a luat cerul , altul pamantul , acum se cearta care sa ia copiii , si se pare ca satana e in avantaj

 

De ce e dzeu un parinte bun ?

Editat Februarie 25, 2009 de Un Om

[comunu 0]

Interesanta referirea la Iisus. Poate ar fi mai atractiva AT pentru Iisus, tinand cont de faptul ca Tatal sau era descoperit lui de scrieri, iar mama putea avea un scenariu atipic.

[Ursy_Ana 0]

in ignoranta mea, cred totusi ca in toata povestea asta sarim peste mostenirea genetica, si peste factorul hazard... prea incercati sa cuantificati totul... pana la urma medicina s-a cladit pe lucrurile inexplicabile; desigur, totul are o explicatie, insa nu toata lumea accepta ideea de tabula rasa...

[geani.c 0]

Eu cred ca ceea ce ai zis tu (iosofat) este o perspectiva insa pot exista si altele. Din perspectiva mea, da! agresorul e o victima la randul lui (in copilarie cel mai adesea) dar nu cred ca e cazul sa dam verdicte precum : sa rupem legatura de tot cu agresorii (victima fiind) chiar si daca acestia se trateaza. Eu cred in autoactualizarea oamenilor (asa cum a numit Rogers autodezvoltarea) si cred ca un om cu o structura de agresor se poate trata la psihoterapeut, dar daca este vorba bineinteles, de o tratare autentica, nu superficiala. In acelasi timp, si victima are nevoie de asta pt ca daca nu ar face decat sa fuga, ar gasi cu siguranta un alt agresor pt ca probabil stii ca persoanele de genul acesta intra in relatie (si paradoxal gasesc) numai cu persoane care ii intretin scriptul de care vorbeai (dar de data asta raportat la victima). Solutia nu e sa fugi de lupta, solutia e s-o infrunti. Numai atunci vei sti ca ai devenit cu adevarat puternic. Tratand structura de victima, cu siguranta vei ajunge sa stii ce comportamente sunt sau nu sanatoase si cum sa infrunti agresorul. Cat despre agresor, lucrurile stau cam la fel...odata ce a constientizat ca postura lui e patologica, va fi din ce in ce mai constient de tendinta lui in relatie si astfel se poate controla mai mult. Eu cred ca oricine merita o a doua sansa...si cat despre pericolul in care se afla victima cand e in relatie cu agresorul, e responsabilitatea ei sa seizeze ca nu se afla intr-o relatie sanatoasa (daca e intuneric, asta e situatia, dar e responsabilitatea mea mai departe sa deschid sau nu lumina). Cam asta e perspectiva din care vad eu lucrurile.

Cu bine!

Editat Mai 7, 2009 de geani.c

[Iulicka28 0]

Citind toate aceste lucruri am primit confirmarea a ceea ce banuiam: ma incadrez perfect la capitolul victima. Provin dintr-o familie in care am mostenit, pe linie feminina, acest patern. Tocmai de aceea resimt si mai tare relatia AGRESOR-VICTIMA in care ma aflu. O relatie in care el pare a reprezenta fidel tipologia agresorului. Este un tip extrem de inteligent, victima, la randul sau, in copilaria sa: parinti care l-au trimis sa-l creasca bunicii, iar cand se afla acasa tata-sau ii aplica batai crunte, incurajat de gura mama-sii. La randul meu, provin dintr-o familie in care mama, ca si bunica, au fost niste victime. Bunica, tipul intelectualului, medic de profesie, victima unui taran prost si agresiv - adica bunicul meu - pe care, de altfel, il iubesc. Din relatia lor a rezultat tata, a carui copilarie se aseamana izbitor cu cea a prietenului meu agresor: batai cu cureaua si lanturile, lipsa de afectivitate, neglijenta... Toate astea au facut din dragul meu tata un tip care a purtat intreaga viata un adanc sentiment al ratarii. Si l-a inecat in bautura si nici macar biblioteca ticsita de carti nu l-a putut salva, in ciuda faptului ca iubea sa citeasca si avea evidente inclinatii catre literatura, arta, muzica... Mama a intrat in aceasta relatie din dragoste. Si tata a iubit-o dar... Oameni de la tara, de unde sa stie ei ce e aia necesitatea de a merge la un psiholog? De unde sa stie ca au nevoie de un ajutor de specialitate? Relatia lor s-a transformat in batai crunte pe care mama si le incasa atunci cand tata venea beat acasa. Noi, cei trei copii, asistam la ele, cu toata grija bunicilor de a ne feri de astfel de episoade. Dar erau prea dese ca sa nu le observam... Pe mine, tata nu m-a lovit niciodata. Nici pe fratii mei nu retin sa-i fi batut, decat de doua sau de trei ori, dar nu cand era beat, ci cand ei au facut niste prostii cam mari. In schimb, frustrarea mamei am simtit-o. Iau scapat niste palme, niste cuvinte grele... Biata mama... Ii parea rau... Acum, privind in urma, intelege mai bine. Dar viata pentru ea a cam trecut. Tata nu mai este violent de foarte multi ani, chiar daca se mai imbata. Ciudat sau nu, inca se mai iubesc.

 

Eu... dupa o astfel de copilarie, pot spune ca nu am fost lipsita de dragoste. Mama si tata m-au iubit si ma iubesc foarte mult. Am simtit asta intotdeauna, insa, in egala masura, nu pot sa neg ca toate violentele la care am asistat de mica nu mi-au influentat anii care au urmat. M-am retras, insa, in teatru, muzica, scris, am cunoscut oameni extraordinari... Apoi, in cariera pe care am urmat-o si pe care o fac de placere, sunt un om foarte apreciat. Nu ma probleme de socializare si, in general, sunt o companie placuta si inspir incredere celor de langa mine. Cu toate acestea, inteligenta din plan profesional si relational nu are nicio legatura cu inteligenta emotionala. Intr-un anume fel, ma simt prinsa intr-o capcana din care simt ca nu am puterea sa ies, cu toate ca sunt o persoana, cred eu, destul de puternica. Relatia in care ma aflu are toate ingredientele unei relatii Victima-Agresor. A incercat, in permanenta, sa-mi restranga libertatile, de la cele financiare (la el stau banii iar eu primesc cu portia), la cele relationale (m-a indepartat constant de cercul meu de prieteni). La varsta pe care o are - 42 de ani - considera ca vinovati de toate neimplinirile sale sunt parintii. In ceea ce ma priveste, considera ca eu sunt vinovata pentru tot ceea ce se intampla rau in relatia noastra si ca reactiile sale violente sunt generate doar de actiunile mele. De asemenea, cere de la mine ceea ce el nu ar putea oferi nici pe sfert si are exigente care frizeaza absurdul. Imi este teama sa-i spun opiniile mele, intrucat considera ca, daca nu coincid cu ale sale, sunt facute doar pentru a-l contrazice. La fel este si in relatiile cu altii. Multora le este teama sa-si spuna opiniile, de teama sa nu se enerveze sau sa se indispuna. A ajuns inclusiv sa ma loveasca. Si lista poate continua... Am incercat sa ma rup de multe ori pana acum si de fiecare data m-a intors din drum, pentru ca nu am gasit in mine puterea sa merg pana la capat. Dincolo de situatia materiala si locativa ingrata, nu am gasit puterea sa merg pana la capat si incep sa ma detest pentru asta! Traiesc, insa, in fiecare zi, cu sentimentul ca trebuie sa ma rup din relatia asta! Constientizez ca doar faptul ca am cautat in el protectia tatalui care mi-a lipsit in copilarie m-a facut sa stau patru ani langa el. In realitate, insa, era un fals sentiment de protectie, pentru ca numai de asta nu am avut parte...

 

In fine, nu vreau sa plictisesc... Ideea este ca am nevoie de ajutor si cred ca numai din afara il pot primi, in situatia in care ma aflu. Pe de o parte, simt nevoia sa ma rup din relatia asta, iar pe de alta parte vreau sa ma eliberez si sa rup acest parern, acest lant al victimelor si agresorilor din propria familie si a generatiilor de dinainte. Cred ca numai asa ma voi putea vindeca. Pana atunci, continuu sa imi rup pielitele de la degete pana la sange si sa ma complac in situatia de victima.

[Ryea 6]

In fine, nu vreau sa plictisesc... Ideea este ca am nevoie de ajutor si cred ca numai din afara il pot primi, in situatia in care ma aflu. Pe de o parte, simt nevoia sa ma rup din relatia asta, iar pe de alta parte vreau sa ma eliberez si sa rup acest parern, acest lant al victimelor si agresorilor din propria familie si a generatiilor de dinainte. Cred ca numai asa ma voi putea vindeca. Pana atunci, continuu sa imi rup pielitele de la degete pana la sange si sa ma complac in situatia de victima.

 

Iulicka ti-ai indreptat gresit strigatul tau de ajutor. Cine crezi ca te va ajuta aici pe forum? Chiar daca ar vrea cineva nu e nimeni capabil sa faca asta aici. Ai constientizat ca ai o problema, nu poti sa o rezolvi singura cauta ajutor la un psiholog.

Au fost si sunt multi in situatia ta dar exista scapare, primul pas deja l-ai facut constientizand ceea ce ti se intampla.

[soogee 2866]

Alice Miller zice exact acelasi lucru. Educatia neagra distruge copiii si creeaza alti adulti agresivi care vor perpetua lantul slabiciunilor. In romana ii sunt traduse vreo 3 carti. Cautati-le in alte limbi pe internet. Succes!