Identitate dubla ?!?

[Lucia N 11235]

Mai mult, casa (apartament cu 2 camere la bloc) e mostenire de la mama mea iar in caz de divort nu ar avea unde sa se duca decat in chirie (ca la mama si la tata a zis ca nu se mai intoarce, poate doar temporar)

Pentru ca sunt bunul samaritean, de aia cred ca nu divortez 

:focus:  Incredibil !  Daca ea nu accepta ca divortul si plecarea de acolo, din acea "mostenire de la mama", este solutia optima, atunci isi merita soarta, asa cum si tu ti-o meriti pe-a ta, din plin !  Pe la noi este o vorba si nu-i o "vorba-n vant" doar, cum se mai zice, ci-i chioar o zicere neaosa: " ...' ai de steaua voastra! "

Auzi tu acolo, egoism si orgoliu umflat la maximum si inca sub ce masca : " Pentru ca sunt bunul samaritean, de aia cred ca nu divortez " !   :swoon: 

Editat Martie 27, 2018 de LuciaD

[Davi_ 6965]

Fiecare aveti reacții ce par determinate de acțiunile celuilalt, doar ca ele sunt dictate si de orgolii mari, fără dragoste.

Îmbraci frumos aceasta dorinta a ta de control, dar eu cred că e veche, și mai cred ca de aici a pornit totul.

Deci...Cauta si la tine motiv de ruptură, ca prea te descrii a fi perfect.

[sorinaa 531]

Cristian, ai toate motivele de divort, din ce relatezi tu.....insa stiu ca e greu si nu se divorteaza asa usor, de un om, de 10 ani, cand este si un copil la mijloc si cand nu pare nici o dovada clara si palpabila....

Poate ca esti bunul samaritean, dar cred ca ai si putina frica de a divorta si de a te rupe de tot, de a schimba total viata ta si a copilului...o teama de esec personal si de a o lua de la capat. Este firesc.

Probabil simti ca nici nu ai mai avea puterea asta si nici o motivatie in acest sens...

 

Insa, daca gandesti obiectiv stii ca nu ai si nu vei mai avea niciodata incredere in sotia ta, stii ca relatia voastra nu va mai fi multumitoare de acum incolo si stii ca, esecul personal va fi oricum, chiar si daca nu declarat oficial, printr-un divort.

Asa ca nu-ti ramane decat sa ajungi la limita ta personala, la capatul puterii, sau cum vrei sa-i zici. Pana atunci, tot asa iti vor fi zilele.

 

In ceea ce priveste abordarea in prezent, cred ca cea mai buna este sa iti vezi de viata ta, de familie (in sensul de a avea  sotia si copilul cele necesare), de copil cu preponderenta, de serviciu, de preocuparile tale. Sa-ti omori timpul liber cu pasiunile tale si cu ceea ce iti place sa faci. Sa ignori situatia si sa te comporti cu sotia ta mai rece, sa te detasezi putin de ea, sa o lasi in pace sa faca ce vrea, ca urmare a discutiilor fara nici o urmare.

Si apoi, vei vedea, timpul iti va spune ce trebuie sa faci.

Si stii de ce spun asta? Pentru ca degeaba iti macini mintea cu o femeie ca ea, fara nici o intentie sa repare ceva, dusa cu pluta si inconstienta de urmari, o femeie ce nu pune pret pe tine si pe familie, ce calca orice ati cladit in picioare. Nu merita!

Dar daca nu poti lua o decizie acum, macar ocupa-te de tine si cauta sa te echilibrezi tu.

 

A o face geloasa si alte jocuri de acest gen, sunt apa de ploaie, atata timp cat nu sunt reale. Si chiar daca ar fi, este un joc murdar din care nu iese nimic bun, in final, decat amaraciune.

 

Imi pare rau prin ce treci si te inteleg.  :) Nu e usor si vei fi si criticat si neinteles si deseori nici tu nu te vei intelege....

Dar cumva trebuie sa gasesti o cale pe care sa mergi care sa iti aduca linistea si multumirea cat de cat, sau poate te gaseste calea pe tine...in timp.

Editat Martie 28, 2018 de sorinaa

[Lucia N 11235]

Casatoria lor este compromisa si fiecare zi petrecuta impreuna va contribui la degradarea relatiei lor si chiar a lor ca persoane.

 

Solutia perfecta este divortul.N-are niciun rost sa amane sau sa traiasca in acest compromis, chiar daca fac unele intelegeri ...acestea ii vor costa scump, deoarece isi blocheaza unul altuia "calea" si "misiunea" cu care-au venit pe planeta Pamant. Semnul este clar, ei nu au o stare de bine, decat din punct de vedere financiar si asta-i primul semn ca nu mai au ce cauta impreuna, chiar daca au un copil.

[sorinaa 531]

Casatoria lor este compromisa si fiecare zi petrecuta impreuna va contribui la degradarea relatiei lor si chiar a lor ca persoane.

 

Solutia perfecta este divortul.N-are niciun rost sa amane sau sa traiasca in acest compromis, chiar daca fac unele intelegeri ...acestea ii vor costa scump, deoarece isi blocheaza unul altuia "calea" si "misiunea" cu care-au venit pe planeta Pamant. Semnul este clar, ei nu au o stare de bine, decat din punct de vedere financiar si asta-i primul semn ca nu mai au ce cauta impreuna, chiar daca au un copil.

De acord cu prima parte.

 

E usor de zis dar greu de nimerit, care este solutia perfecta pentru fiecare.

Insa, ce vad eu la ei, este ca nu simt sau nu stiu (mai ales ea) care le este "calea" si "misiunea", daca au stiut vreodata.

[adal* 10373]

Pentru ca sunt bunul samaritean, de aia cred ca nu divortez si pentru ca sunt un luptator (zodia Berbec) si pentru ca pot indura multe, dar nu se stie pana cand ?!?

Nu, nu esti bunul samaritean, voi inca stati impreuna, pentru ca fiecare spera ca in acest fel sa-l faca pe celalalt sa sufere mai mult decat sufera el.

Asta este chestia care va tine impreuna, placerea de a-l face pe celalalt sa sufere si pot sa-ti garantez ca daca nu iesi la timp dintr-o astfel de relatie, devii dependent.

Dar cred ca avertismentul meu a venit totusi prea tarziu.

[Tomaso 98]

Te salut Cristian,

Am citit povestea ta și cred că aș putea să îți spun câteva gânduri.   Nu îți spun ce să faci pentru că ar fi o aroganță.    Am trecut și eu prin tot felul de ”evenimente”  și am învățat că fiecare situație este unică,  nu poate fi încadrată într-o cutiuță și o soluție.    Scriu doar pentru că știu prin ce treci,  cum te simți și care este natura întrebărilor fără de răspuns.

Poate îți este un suport.  Nu știu.  Tu ești cel care decide.

 

Colegii de forum au spus deja despre tulburările femeilor în primii ani după naștere.   Sunt foarte reale și majoritatea femeilor trec prin așa ceva.  

Din păcate pentru noi, bărbații.

Pe scurt,  prima naștere cam este sfârșitul iubirii de început.  Adică  acea iubire platonică,  a ființei,  nu cea carnală.    

 

Majoritatea cuplurilor trec prin chestia asta.  Cu sau fără năbădăi.  

În plus,  femeia are tendința de a-și concentra toată energia către copil.   Pentru ea devine prioritatea nr.1 și va avea tendința să își respingă partenerul.   

Va deveni mai rece,  va evita momentele de intimitate,  pe scurt,  nu va mai fi cea fost.  Niciodată.  

 

Asta în primii doi, trei ani de la naștere.   După aceea,  lucrurile se înrăutățesc la nivel de cuplu, pentru că ea va avea tendința naturală de a privi către alți bărbați.

Nu o face pentru că nu te mai iubește.  Mă rog, de fapt,  nu te mai iubește,  dar nu atât încât să te lase pentru altul.  

 

Schimbările din trupul ei  de după naștere încep a se vedea.   Unele se îngrașă, la fel ca în cazul soției tale.  Și rămân așa pentru tot restul vieții. 

Aceste schimbări sunt traumatizante din punct de vedere psihic.   Reacția femeii este similară unei despări în care ea este abandonată.  Tendința va fi aceea de a da în bărbați pentru a se valida.   A-și demonstra că încă mai este atractivă,  că nu a fost părăsită pentru cum arată.   Vrea să creadă că nu ea a fost problema.     Acest proces de validare este unul destul de urât,  care va lăsa răni și mai mari în sufletul ei.     În anumite cazuri,  validarea aceasta duce la mutilarea iremediabilă a sufeltului.    Se va bloca într-un proces de căutare veșnică,  unde nu va conta să găsească pe cineva,  ci doar să bifeze.    Să cucerească și atât.

 

În cazul tău,  văzut din exterior,  cred că soția ta trece prin două traume.   

1.  A născut și se simte prizoniera unei relații din care nu poate ieși ușor.   Nu are casă,  nu are un suport, nu poate pleca așa, pur și simplu,  cu copilul de mână.   Depinde de tine și de aceea trece printr-o fază în care te detestă.    Te vede ca pe un fel de stăpân al ei,  chiar dacă tu nu îi dai motive.  I se pare că ești un obstacol în cale libertății ei.    Una teoretică,  pe care nici ea nu și-o poate explica.   Nici ea nu știe exact ce își dorește.

2.  S-a îngrășat destul de mult.    110Kg  înseamnă deja foarte mult pentru o femeie.     Ea vede,  se vede zilnic și suferă în tăcere.   Nu poate vorbi pentru că orice ți-ar spune te-ar răni grav.   Ar însemna să îți spună că își dorește sex și cu alți bărbați,  iar faptul că s-a îngrășat, că are un copil și un soț este o piedică suplimentară.    Se simte abandonată de viață.    Își spune că NICIODATĂ nu va mai fi iubită, dorită, curtată pentru cum arată.    Este tristă și nefericită pentru că și-a pierdut aspectul fizic cu care,  la o adică,  ar fi putut să seducă un alt bărbat.     Se simte prinsă în căsnicie pentru că și ea realizează lipsa oricărei perspective.   

 

În trecut,   în cazuri de genul acesta,   unele femei recurgeau la forme urâte de autovalidare.    Se aruncau în aventuri scurte cu colegii,  cu vecinii,  cu oricine era gata de un sex scurt, ca sport, sau ca recreere.   Acum,  însă,  există internet și rețele de socializare.      Autovalidarea funcționează foarte bine prin virtualizarea unor dorințe în spațiul virtual.

 

Ceea ce ai descoperit scris este ceea ce ea și-ar dori să facă în viața reală.

Nu are rost să îți faci iluzii pe tema asta.      Dacă ar putea să o facă,  dacă nu ar avea 110kg,  dacă ar avea curaj,  ar trece la fapte.

Fără să scrie pe net despre visele ei.     

 

Însă ea nu poate face asta.   Oricât și-ar dori,  oricât ar visa,  fanteziile ei nu se pot materializa - așa cum ar vrea ea să fie. 

Nu își dorește musau sex.   Dacă ar fi doar atât, nu ar avea o problemă nici la 150kg.   Ar putea avea parte de sex în fiecare zi. 

Ea își dorește ceea ce-și doresc cam toate femeile.  Să mai fie iubite, dorite,  curtate,  băgate în seamă,  bărbații să se înghesuie  alea alea.

 

Că-i bine,  că-i rău,  nu mă simt competent să dau un verdict.

 

În principiu ai putea să-i accepți viața dublă.   Să conștientizezi faptul că ea are dorințe, visuri,  frustrări și neîmpliniri.   Să fii pragmatic de dragul familiei, pentru a-ți crește tu copilul, nu altul.       Să o lași în zeama ei să  se cardească la modul imaginar cu cine are ea chef,  atât timp cât acest lucru nu se transformă în realitate.     Dacă nu slăbește,  prea multe șanse oricum nu are.   Cu puțin control de la distanță,  tăindu-i discret oportunitățile,  o poți menține pe șenalul navigabil.  Adică să nu se dea cu roatele în sus la primul care ar vrea să i-o pună.    Dar asta implică să fii tu persoana responsabilă din relație,  să îți accepți soarta și să îți dai răspunsul dacă poți trăi așa sau nu.   

E o chestiune care va dura.  Nu un an,  nu doi.   Mai mulți, cel mai probabil.   Până când ea se va resemna,  hormonii i se vor mai potoli,  iar ea va renunța la a mai spera într-o iubire ca la tinerețe.       

 

Problema este să poți face chestia asta.    

Să ai acea putere a sufletului.  Să accepți sacrificiul acesta de dragul copilului.   Să îți accepți soarta.  

 

Tu, oricum,  la vârsta asta,  vei intra în crizele vârstei de mijloc ale bărbatului.   Și tu vei avea frustrări,  dorințe și vei căuta o iubire ca la tinerețe. 

Vei realiza că timpul trece,   că nevasta nu te mai iubește,  că s-ar culca cu alții,  că își dorește romance & shit, iar tu, în timpul acesta doar îmbătrânești și te treci.   Corpul ți se schimbă și devii neinteresant pentru domnițe.    O să te sece și pe tine chestiile astea.   Și tu îți vei dori să te autovalidezi.

 

Apropo,  chestia aceasta,  cu autovalidarea,  se petrece și la femei și la bărbați.   La ele mai devreme,  la noi ceva mai târziu.

 

Dacă vei reuși să treci peste toate astea,  să nu văfaceți niciunul dintre voi o altă relație,   lucrurile se vor îmbunătăți.

Ea își va îndrepta ochii către tine,  o să te redescopere și își va reconstrui ideea de validare în jurul tău.   Va gândi că nu este o femeie de lăsat,  că încă este cineva care o dorește.   Tu vei fi acela,  dacă nu te vei implica într-o relație de consolare.     

 

Nu dețin niciun adevăr.   Dimpotrivă,  mă chinuie o mulțime de dileme.  Nici eu nu știu ce este bine și ce este rău.   Chiar dacă am o vârstă,  când vine vorba despre iubire,  dau în mintea copiilor.     Deci, nu-mi arog postura de sfătuitor.   Să nu interpretezi în aceast registru.      Eu nu i-aș da motive de gelozie.   Nu ajută la nimic.  Dimpotrivă,  îi va accentua frustrarea.  Reține,  tu ești o cetate deja cucerită.    Ești un punct de stabilitate,  de retragere.      Rămâi așa.   Las-o să-și consume energia amoroasă în relații virtuale.

Să-și facă iluzii și vise tâmpite  până când se lămurește că viața bate filmul.     Rămâi atent și dacă vezi că vrea să plece în deplasare,  spune-i că nu ești de acord și las-o să aleagă drumul.   Dacă i s-a aprins și vrea musai să se ducă,   este ca și dusă.  Nu o poți opri.   Dar dacă ezită,  arată-i că ești bărbatul ei  și că trebuie să țină cont de tine.   Că trebuie să aleagă albă sau neagră.      Dacă nu este în sevraj,   ideea că veți divorța,  că urmează partea cu partajul,  cu schimbarea,  cu tot megashitul ulterior, o va liniști.

 

Încearcă să-i oferi o viață alternativă.   Diferită de ceea ce trăiți acum.

Nu te uita la bani.   Dă-le dracului de troace, fiare și obiecte.   Nu sunt importante. 

Investește în călătorii.    Este partea cea mai frumoasă a vieții atunci când poți face așa ceva.   O vei atrage către altceva.   Îi vei oferi aventură și noutate, în alt registru decât ceea ce ea caută acum.    Du-te cu ea la Veneția, la Paris,  la Roma,  la Barcelona.      Plecați cu copilul,  pentru că vă va uni.    Oferă-i amintiri plăcute.    Ieșiți seara la o terasă pe malul mării,   oferă-i TU o cină romantică.   Beți amândoi un vin bun,  sau bea doar tu dacă ea nu vrea.     Plimbă-te cu ea de mână prin locuri frumoase și las-o să te reprimească în visele ei.         Toate astea vor cântări greu.   Nu vor reaprinde flacăra iubirii,  dar va grăbi venirea dragostei cele molcome,  acel ceva greu de descris care înlocuiește flacăra care te arde cu jarul care te încălzește.   

[Lucia N 11235]

 

Da, ceea ce scrii aici este valabil 100%, din punctul meu de vedere si functioneaza perfect. Asa s-ar  putea sa redevina un cuplu fericit. 

[Gaslight 1724]

Asa a crezut si Sorinache, si uite ca plimbarile nu i-au salvat casnicia. Daca cineva nu te mai vrea, nu te mai vrea si gata, orice ai face. 

 

Daca Cristian insista sa-i recompenseze comportamentul prin niste excursii credeti ca ea va redeveni brusc o sotie iubitoare? Astea-s povesti. Daca recompensezi comportamentul cuiva care se comporta urit cu tine ii dai unda verde sa te abuzeze in continuare, neexistind niciun fel de repercursiuni.

[Tomaso 98]

Asa a crezut si Sorinache, si uite ca plimbarile nu i-au salvat casnicia. Daca cineva nu te mai vrea, nu te mai vrea si gata, orice ai face. 

 

Daca Cristian insista sa-i recompenseze comportamentul prin niste excursii credeti ca ea va redeveni brusc o sotie iubitoare? Astea-s povesti. Daca recompensezi comportamentul cuiva care se comporta urit cu tine ii dai unda verde sa te abuzeze in continuare, neexistind niciun fel de repercursiuni.

 

Nu știam despre care Sorinache  se discută.   Am cercetat și acum mă consider informat.

 

Evident că plimbările nu salvează o căsnicie.

Dar viața trece cu sau fără plimbări.   La fel ca anii în care copilul crește.    Într-un fel vede marea la 7 ani,  în alt fel la 12 și total diferit la 15 ani.   Pentru că după aceea nu-l mai poți lua la plimbare pe motiv că-i este rușine să plece cu părinții.  

 

Nu cred că există o rețetă clară în ceea ce privește modul cum ar trebui să te comporți atunci când partenerul se comportă urât.

Depinde de situație.   Uneori e suficient să întorci obrazul celălalt.   Alteori nu.

 

O chestiune cred că e sigură.

Atunci când partenerul se comportă urât,  când îți face rău,  indiferent ce-ar făcea,  este bine să îți menții calea corectă și să te comporți corect față de el.

Să nu faci nimic în oglindă  crezând că astfel îi dai o replică.   Să nu încerci a te răzbuna.   Să fii corect până la ultima suflare a relației.

Asta nu înseamnă că ești prost/proastă.    A alege să fii corect,  să nu te comporți urât ca răspuns la un comportament urât,  implică să îți păstrezi demnitatea.

De fapt,   doar asta îți mai rămâne,  atunci când partenerul îți face mizerii și vrea să îți facă rău.   

 

De exemplu,  dacă îți prinzi partenerul că are o relație amoroasă cu sex sau fără sex,   cel mai rău lucru posibil este să te arunci grămadă într-o relație asemănătoare.

Este rău pentru că nici nu rezolvi nimic, dar,  mai ales pentru că persoana pe care o implici în relația ta de consolare nu are nicio vină pentru mizeriile pe care le suporți.

Dacă faci asta,  ești la fel de rău.     În final pierzi totul.  Inclusiv respectul față de propria persoană.        La trădare nu se răspunde tot cu trădare, pentru că nu contează cine a fost primul care a trădat.   

 

Revin la plimbări.

Aș vrea să vă spun o scurtă poveste.    

 

S-a petrecut acum ceva ani.  

El era unul dintre primii intreprinzători ai unui oraș de provincie.   A fost inspirat în 1990 și a deschis o afacere mică,  dar bănoasă.   A dat înainte, iar timpul a trecut.

Cu bune și cu rele,  așa cum toată lumea trăiește.    Workaholic,  stătea zi și noapte la muncă.    Într-o zi s-a trezit singur.  Parterul de afacere l-a furat,   familia l-a abandonat,  iar el a ajuns pe un pat de spital,  la psihiatrie.   Legat de pat.   Nici nu știam că este legal acest lucru.     Am fost la el cu un prieten.  L-am găsit acolo,  în salonul nebunilor.   Neîngrijit, cu părul răvășit,  murdar și căzut.    Fusese adus acolo după ce trăsese cu pistolul după unii care l-au șicanat în trafic.    Un om care toată viața lui fusese un monument al non violenței,  a clacat.       Nimeni nu-l vizitase de zile întregi.   Era singur,  își revenise,  dar își acceptase soarta.    A fost mirat că ne-am dus la el.   Nu înțelegea de ce o facem.    Știa că noi nu suntem genul să vrem ceva și asta îl mira cel mai mult.      A fost stupefiat să ne audă spunând că am venit acolo pentru că ne pasă de el și vrem să îl ajutăm,  să îl întrebăm cum putem să-i facem bine.     Era împăcat cu totul.  Se gândea că  nu va mai ieși viu din acel salon.    

 

I-am spus așa:    ”Domn ****,  ai bani de nu știi de ei,   muncești de 25 de ani,  zi lumină.    Ai ajuns aici.   Gata,  stop,  pune frână.  Ajunge.   A sosit timpul să te ocup de tine,  de sufletul tău.     Pleacă într-o călătorie,  du-te în lume,  uită că există afacerea,  dă-o dracului că nici măcar nu ai pe cineva care să merite a o moșteni.   Oricum,  dacă mori,  nimeni în urma ta nu va continua ceva, pentru că nimeni nu știe să se descurce ca tine.   Pe bune,  ieși de aici pe picioarele tale și pleacă,  du-te!”

 

Așa am crezut eu că îl pot ajuta atunci.

 

M-am revăzut cu el în 2013, atunci când am ajuns prin prăvălia lui cu ceva treburi.    Era acolo,   s-a uitat la mine fără să zică nimic,  a dat din cap răspunzând la salut.

Era schimbat.  În rău.   Slab,  părul lung,  neîngrijit și alb.  Parcă era guru Bivolaru fără ochelari.     Când să plec mă strigă din biroul lui și mă invită la o cafea.

Mi-a spus că a ținut cont de sugestia mea.    A zis că a fost frumos,  dar că singurătatea l-a măcinat tot timpul.  Plecase singur.       Îmi spunea că cel mai rău îi era seară,  atunci când ajungea în camera de hotel și privea singur la pereți.     Ziua era atras de ceea ce vizita.    Așa că se machea.   Bea cel puțin o sticlă de vin înainte să se ducă în cameră.  Singur la masă.   A încercat să citească,  să navigheze pe net,  degeaba.   Nu putea să se concentreze.   Îl macina trecutul care îl purta precum un parazit.

 

Anul trecut a murit.   Avea 59 de ani.

Am aflat la câteva luni după înmormântare.  Nimeni nu mi-a spus,  pentru că murise în scurt, fără să zacă.   Așa,  dintr-o dată.  

Cei care i-au urmat  s-au năpustit să-i împartă averea și așa s-a termintat viața lui.     Nici măcar nu știu de ce anume a murit.  

 

O poveste tristă cum sunt multe altele.

Timpul trece.  Este singura resursă neregenerabilă.    

Călătoriile trebuie făcute atunci când poți să le savurezi.   Și când ai pe cine duce alături de tine.   O bucurie neîmpărtășită nu este o bucurie adevărată.

 

Ce poate face colegul nostru?

Să ofere fără să ceară nimic în schimb.   Să își ducă copilul la plimbare alături de mă-sa.   Nu pentru a o îmblânzi pe Ea,  ci pentru a face totul corect.    

Dacă va avea noroc,  va fi bine.   Dacă nu va fi să fie și Mândra va dori să exploreze lumea celorlalți,  măcar nu va sta căit.      Va fi împăcat cu sinele și nu va rămâne traumatizat pe viață.        Atunci când te comporți corect,  chiar dacă ți se răspunde cu rău, cu trădare,  cu dispreț,  îți salvezi sufletul.     Nu imediat,  pe loc.     Îți câștigi puterea de a te desprinde,  de a trece mai departe,  de a căuta un alt suflet alături de care să poți rezona.    Știu,  este greu și doare al dracului de tare.   Dar alternativă este și mai rea.   Prietenul meu nu a putut să treacă peste rău și banii nu l-au ajutat.