Icebreaker* 3782 Raportează post Postat Octombrie 22, 2011 Cand un individ ajunge sa-si formeze anumite idei, ele se datoreaza informatiilor pe care le-a cules de-a lungul timpului, vorba ta. Problema o constituie atunci cand individul nu-si da seama de cat de corecta este informatia pe care o detine, daca este invechita sau pur si simplu gresita, dar culminanta devine in momentul in care, in ciuda faptului ca mai tarziu el realizeaza greseala facuta, nu vrea s-o accepte. Cand se ascunde dupa degete, individul devine unul dintre cei mentionati de tine, un interlocutor cu un vocabular foarte vast in privinta injuraturilor, un adevarat expert in aceasta "materie". In conculzie, intoleranta isi spune cuvantul. 2 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
sarazin79 69 Raportează post Postat Octombrie 23, 2011 Neata. Majoritatea raspunsurilor se refera la idei ce pot trai bine mersi paralele, ce tin de identitatea noastra intima si nu afecteaza prin expunere/ argumentarea fiinta celui de langa noi.Dar ce e de facut cand ideile se aplica la realitatea nostra directa, palpabila si intersectabila? Si nu, nu vad jignirile ca o solutie, nu la ele ma gandeam. Dar mi'e imposibil sa nu vad/ particip zilnic la scene in care finalitatea trebuie sa fie musai o singura idee, si ma indoiesc ca teatrul asta se joaca doar pe scena mea. Asa ca stiu ca uneori, unele idei trebuie impuse ( ale mele sau ale altora, nu conteaza posesiunea ci capacitatea argumentelor si a executiei de a crea un final pozitiv) si ca asta e un lucru bun. Ceea ce tine de mine, in bucata mea de realitatea, este sa fac diferenta dintre ideile ce pot merge paralele si cele ce'i musai sa formeze, prin intersectare, o alta multime, multime in care pot trece prin orice stadiu, de la invalidare la validare. 5 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Diela 967 Raportează post Postat Octombrie 23, 2011 (editat) In primul si in primul rand, toti suntem oameni, toti trecem prin aceleasi problemele, experiente de viata, si fiecare se descurca in functie de ce are acumulat pana in momentul respectiv. Unii se pierd cumva, de la starea lor normala de echilibru, si ajung sa adopte o atitudine gresita despre toate cele din jur. Acestia isi pierd simtul nevoilor, simtul realitatii, se instaureaza deci, Sinele Fals. Acest Sine Fals e ceva cu care tu te identifici, lucru cu atat mai rau, pentru ca nu esti tu, Cum omul se identifica cu el, e si normal sa-l apere, e impulsul de autoconservare. ... Pentru ca tu simti ca ai fi atacat, cand de fapt, doar iluzia pe care o ai despre tine e atacata. Se creeaza asadar, o nevroza, o stare in care tu lupti impotriva sinelui tau autentic, pentru ca te identifici cu cel fals. Practic ajungi sa nu te mai cunosti. Interesantă postarea ta Am trunchiat-o pt că am lăsat doar lucrurile la care vreau să mă refer. Tu pui în antiteză omul cu sine fals şi omul cu sine autentic şi spui că doar cei cu sine fals circulă mereu cu ochelarii de cal la purtător şi nu acceptă diversitatea celorlaţi. Dar, mă întreb, de ce nu e valabil şi în cazul celălalt? De ce un om cu sine autentic şi conştient de ce acest fapt nu poate fi la fel de reticent în faţa diversităţii? De ce tocmai faptul că ştie cine şi cum este el însuşi, faptul că e stabilizat în raport cu el însuşi şi cu lumea din jur, nu ar putea să-l facă "surd" şi "orb" faţă de restul? El nu mai are nevoie de alte păreri, alte idei, alte concepţii pt că deja le-a descoperit pe care sunt valabile pentru el şi atunci când ajunge în contact cu "diferitul", îl respinge scurt pe doi. Aşadar ...? Pe de altă parte (parcă Saharian lansa ideea asta) confruntarea poate fi benefică şi poate aduce progres. O confruntare a opiniilor a diferiţi medici care e cel mai bun leac contra malariei în Africa, o confruntare între politicieni şi economişti cum să rezolve criza datoriilor sau, pur şi simplu, o dezbatere între doi părinţi care e cea mai bună grădiniţă pentru copilul lor poate duce la găsirea celei mai bune soluţii. Ar fi vorba de o bătaie între diferite idei/păreri/opinii în scopul descoperirii celei mai bune, la care apoi să adere toată lumea. Editat Octombrie 23, 2011 de Diela 4 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Renaissance'91 6088 Raportează post Postat Octombrie 23, 2011 (editat) Tu pui în antiteză omul cu sine fals şi omul cu sine autentic şi spui că doar cei cu sine fals circulă mereu cu ochelarii de cal la purtător şi nu acceptă diversitatea celorlaţi. Dar, mă întreb, de ce nu e valabil şi în cazul celălalt? De ce un om cu sine autentic şi conştient de ce acest fapt nu poate fi la fel de reticent în faţa diversităţii? De ce tocmai faptul că ştie cine şi cum este el însuşi, faptul că e stabilizat în raport cu el însuşi şi cu lumea din jur, nu ar putea să-l facă "surd" şi "orb" faţă de restul? El nu mai are nevoie de alte păreri, alte idei, alte concepţii pt că deja le-a descoperit pe care sunt valabile pentru el şi atunci când ajunge în contact cu "diferitul", îl respinge scurt pe doi. Aşadar ...? Nu e valabil pentru ca un om care cunoaste raportul dintre el si lume nu va cauta sa impuna ideile lui asupra altuia. Sunt de parere ca la mai mult rau duce impunerea de opinii asupra celuilalt. Istoria e plina de violenta tocmai pentru ca o masa mare de oameni au acceptat ideile care le-au fost impuse de o anumita elita. Omul nu poate trai in realitatea altuia, poate doar sa o accepte. Si asta e ceea ce trebuie facut. O confruntare de idei, daca duce la ceva benefic e tot pentru ca respectivii isi cunosc lungul nasului, traiesc in realitatea lor, dar o accepta pe a celuilalt. Si asa se ajunge la un compromis bun pentru ambii. Problema e ca nu toti oamenii au capacitatea de-a rumega ceea ce li se spune, multi iau de buna tot ce aud. Nu cred ca atunci cand o confruntare de idei duce la ceva bun unul s-a impus, ci pur si simplu si-au acceptat punctele de vedere si au invatat sa ajunga la un compromis. Cand te impui, iti sunt acceptate tie ideile, dar tu nu le accepti pe-ale lui. Ori, cand asa ceva se petrece nu se ajunge la un echilibru niciodata. Poti sa spui ca impunerea reciproca, oarecum duce la un rezultat favorabil, dar nu cea unidirectionala, decat pentru cel care se impune. In fond totul e lupta, si tu trebuie sa lupti chiar daca stii ca cel de langa tine nu se poate apara. Incerci sa te impui, chiar daca stii ca ala va crede orbeste, pentru ca in fond ne luam ideile de bune, si nu constientizam ca de cele mai multe ori sunt bune doar pentru noi. Sunt de parere ca fiecare trebuie sa rumege bine ceea ce primeste, si doar asa se va putea directiona discutia spre ceva favorabil ambelor parti. Deci in cazul asta, nu e chiar impunere in adevaratul sens al cuvantului, ci exact opusul : acceptarea celuilalt punct de vedere. Cand te impui, tocmai asta nu faci. Cand te impui doar cu scopul de-a te impune si a-ti dovedi tie sau celorlalti ca teoria ta e corecta, nu poti ajunge la un echilibru cu ceilalti. Cand te impui doar pentru a fi acceptat si punctul tau de vedere, e alta mancare de peste. In fond, indiferent ce anume numesti ca fiind impunere, important e scopul in sine pe care il urmaresti. Si asta poti stii doar tu, ca individ. Unii aleg sa fie sinceri cu ei, altii nu. Sincer cu altul nu poti fi, daca nu esti cu tine. De-asta unii se impun atat de vehement. Ar fi vorba de o bătaie între diferite idei/păreri/opinii în scopul descoperirii celei mai bune, la care apoi să adere toată lumea. Umanitatea mereu a incercat asta, si nu s-a reusit. Tocmai pentru ca suntem diferiti, desi, ne asemanam. Nu exista idei bune pentru toti, depinde doar cat de relativ sau adanc privim. Idei precum pacea, linistea, libertatea de exprimare sunt bune pentru toti. Dar pana la ce nivel ? Fiecare poate patrunde pana la un anumit nivel si intr-un anumit fel toate aceste concepte. Deci, oricum o dam, tot vor fi multi contaminati de meme. Daca omul invata sa gandeasca pentru el, sa nu se mai identifice cu turma ( a nu se citi egoist ) atunci poate ca ar reusi sa inteleaga mai bine si parerile celorlalti, si doar atunci am avea o confruntare de idei benefica, nu doar unii care sa impuna, si altii care sa le creada, sau mai rau, sa le incalce. S-ar putea ajunge la un consens pentru ca ne-am cunoaste mai bine stalpii realitatii noastre subiective. E greu pentru om sa-si faca ordine in ganduri, si de-asta actiunile lui par la fel de haotice. Dar nu se poate nega un singur lucru : acela ca omul e in primul si in primul rand individ. Si ca el trebuie mai intai sa-si constientizeze nevoile lui, si apoi el va respecta nevoile turmei nu pentru ca e obligat, sau ii spune vreo lege/dogma, ci doar pentru ca simte ca asa e si el in echilibru cu ei. Iar echilibrul tau interior e o nevoie individuala, prin implinirea careia se naste apoi nevoia de-a mentine ordinea in colectivitate, o nevoie autentica, nu preluata din idei "impuse" de altii, care in fond cunosc doar realitatea lor si modul lor de-a gandi. Omul trebuie sa stie cum gandeste el, ca sa ajunga sa inteleaga ce vrea cel de alaturi. Cand o sa ajungem la asta, vom lua decizii bune pentru toti, pentru ca toti vom sti ce vrem, de fapt. LE : M-ai intrebat daca cei autentici nu sunt si ei reticenti. Raspunsul meu este : depinde. Pot fi reticenti la chestii pe care le percep ca fiind straine lor. In fond omul e reticent la ceea ce nu intelege. De fapt, "intelege" e putin spus, e reticent fata de ceva anume atunci cand il felul in care percepe el acest ceva, e in dezacord cu parerea pe care o are el despre sine. De exemplu poti fi reticent fata de un lucru. Daca ti-l explica cineva, tot la fel ramai. Si atunci de ce unii nu sunt reticenti fata de asta ? Pentru ca e vorba de subiectivism aici, de perceptia fiecaruia. Oricat de bine intelegem ceva, modul in care mai multi oameni percep ceva, va fi mereu diferit. Eu cred ca omul impulsiv, care impune, ataca, e un om nenatural. De ce simte cineva nevoia sa atace asa din senin ? Pentru ca el se simte atacat. E vorba in fond de perceptia lui eronata, de faptul ca tine in el emotii si afecte negative. Si nu poti oferi decat ceea ce tii pentru tine. Adica tot frica, atacuri, frustrari, etc. Omul care e sigur pe adevarul lui, nu ataca, la fel cum un intelept nu ataca un nebun pentru ca gandeste distorsionat. Chiar daca tu consideri ca adevarul ala e fals, e fals pentru tine, nu si pentru el. Fiecare isi ordoneaza sistemele de valori si daca spui despre cineva ca gandeste gresit, e pentru ca il judeci prin prisma ta. De-asta nu cred ca exista oameni rai, oameni buni. Exista oameni care se descurca cu propriile afecte, perceptii, au o constiinta de sine marita, si oameni care sunt inselati de aparente, care nu ajung sa se cunoasca, care cred in adevarurile altora, si aceste lucruri nu duc decat la un sine fals. Editat Octombrie 23, 2011 de Typhon 2 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Icebreaker* 3782 Raportează post Postat Octombrie 23, 2011 Omul trebuie sa stie cum gandeste el, ca sa ajunga sa inteleaga ce vrea cel de de alaturi. Cand o sa ajungem la asta, vom lua decizii bune pentru toti, pentru ca toti vom stii ce vrem, de fapt. Posibil doar peste vreo o mie de ani. Sper ca nu exagerez. 2 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Salvie 11567 Raportează post Postat Octombrie 23, 2011 da si vom comunica prin ombilic.. :crazy: tendinta este de separare nicidecum de contopire.. 2 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Renaissance'91 6088 Raportează post Postat Octombrie 23, 2011 (editat) Pentru ca fiind incojurati de atatea aparente, iluzii, si neavand timp de noi, stim din ce in ce mai putin care ne sunt nevoile reale. Asa ca totul tinde spre separare. Nu exista de fapt, separare, doar unitate perceputa distorsionat, in franturi, etc. Cum modul nostru de-a fi e unitar, asa ar trebui sa fie si realitatea noastra, perceputa ca un tot. Omul poate privi unitar, dar poate privi si dual, sau mai rau, fractionat. Editat Octombrie 23, 2011 de Typhon 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Salvie 11567 Raportează post Postat Octombrie 23, 2011 cam asa... Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
The Bitch 15151 Raportează post Postat Octombrie 23, 2011 (editat) [...]Cand te impui, iti sunt acceptate tie ideile... Incerci sa te impui,... Cand te impui, tocmai asta nu faci. Cand te impui doar cu scopul de-a te impune Cand te impui doar pentru a fi acceptat indiferent ce anume numesti ca fiind impunere [...] unii se impun atat de vehement IMPÚNE, impún, vb. III. 1. Tranz. A face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate și urmate; a face necesară îndeplinirea unei acțiuni; a constrânge pe cineva să accepte, să facă ceva; a obliga. Deci imi explici cum se poate impune o opinie ? Ce metode se folosesc si cum se verifica gradul de succes in mintea interlocutorul ? Cum faci pe cineva sa-ti accepte ideea, opinia ? Cum constrangi interlocutorul sa fie de acord cu ceea ce gandesti si spui tu ? Hai sa facem un test. Alegem un subiect despre care amandoi avem opinii diferite si incercam sa ne impunem unul altuia propria opinie. Cum purcedem ? Please do tell. :roll: Editat Octombrie 23, 2011 de Naeema 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Miercuri_ 1954 Raportează post Postat Octombrie 23, 2011 (editat) A face ca o idee sa iti fie acceptata. Asta e ideea contradictiei. Despre aceasta impunere e vorba aici. Iti suna tie exagerata ideea asta de impunere, dar cand ai o parere contradictorie asta faci. Iti doresti sa-l convingi pe celalalt ca ideea ta este dreapta, altfel, daca nu ai fi de acord cu el si nu ti-ai dori sa iti impui ideea, nu ai reactiona. Intelege ideea de impunere in contextul dat, nu te indeparta. Si fii atenta la ce a zis haydyn. El tocmai asta incerca sa explice: nu face confuzia intre impunere, obligare si dorinta, incercarea de impunere a ideilor. Contradictia exista atunci cand incercisa-ti impui ideea, cand ai impus-o nu mai exista contradictie. Editat Octombrie 23, 2011 de Gheorghita123 2 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
