Jump to content
Forum Roportal
soimos1

Pe agenda zilei. Evenimente interne.

Rate this topic

Recommended Posts

Dan Andronic achitat Elena Udrea condamnată campanie 2009 (evz.ro)

"În ceea ce o priveşte pe Ioana Băsescu, aceasta a primit 5 ani de închisoare cu executare pentru 3 fapte de corupție. Este vorba despre o faptă de instigare la delapidare și două fapte de instigare la spălare de bani.

Toate condamnările sunt cu executare."

*Vreau sa vad si pe asta ca Ioana Basescu va sta in puscarie!!!*   ... stiu ca se mananca mare kkt in acest proces!!!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cutremurul din '77 este actualitate si dupa 44 de ani, ca nu s-au reparat sau reinfortat nici o cladire care stau sa cada, se asteapta urmatorul eveniment sa faca jobul gratuit.   

Cand s-au deschis granitele ne-am dus sa reparam casa sorei mele ca era scoasa si relocata undeva la marginea capitalei din cauza ca au crapat peretii exteriori la 2 caramizi distanta.  Deja molozul din centru era scos pe campul de porumb al CAP-ului din localitatea care urma, dar nu stiu numele.   Erau intr-un bloc care a fost construit pentru bani la comanda si inca mai aveau ceva de lucru cand s-a intamplat dezastrul.   Desigur nu se gasea material de constructii sau altceva dar ne-am dus cu toti si am curatat caramizi din curtea vecina unde era o mare gramada si incurca locatarii.  Curios ca la sora mea n-au cazut niciunde caramizi, cel putin nu s-a gasit nici unu desi este cladire cu 1 etaj dar si mansarda este locuibil.   Specialisti erau destui repartizati de la Sfatul Popular care munceau cu materialul clientului.   S-a facut imediat totul ca nou, absolut totul am reparat si inlocuit ca era si pe camp de casit tot ce voiai.  Erau amatori care cautau inele de aur sau alte bijuterii ... dar ne-au ajutat la gasit ce cautam noi si nu eram singurii.   Dupa ce si curentul, apa si gazele functionau, am plecat, era Pastele dar nu mai tin minte daca pentru Catolici sau Orthodoxi.    Am locuit in Camping-ul din Snagov ca erau casute individuale fara etaj in caz ca s-ar mai misca pamantul ... era plin de familii de arabi ca la ei se tinea Postul Mare/Ramadam si nu voiau sa participe, au preferat Romania pentru vacanta de primavara!!!        

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Gabriel Diaconu (psihiatru) a adunat cateva informatii despre cazul de la Onesti.

Reflecții pe marginea unei povești din Estul sălbatic
Am citit cât am putut despre luarea de ostatici de la Onești, încheiată prin omorul a doi oameni nevinovați. Făptașul, Gheorghe Moroșan, a fost rănit de forțele de ordine, iar în cele din urmă reținut. Soția lui, Aurelea (sic!) Moroșan, a fost și ea reținută. Cei doi au două fete, una plecată în Germania.
Mai mulți colegi de ai mei au emis deja opinii privind starea psihologică a făptașului, opinii mai mult sau mai puțin structurate profesional. Nu sunt de acord cu majoritatea dintre ele.
Am să fac o scurtă recapitulare a evenimentelor, așa cum le-am putut recupera din presa românească. Nu pretind că sunt nici corecte, nici complete.
Gheorghe Moroșan este născut în 1952. A fost lăcătuș mecanic în perioada dinainte de Revoluție. În 1987, la 35 de ani, bărbat căsătorit și cu copil mic, este condamnat prima dată pentru furt, la 3.6 ani de închisoare cu executare. După care, la scurt timp după eliberare, în 1991, este condamnat din nou, tot pentru furt, de această dată la 1.6 ani cu executare.
Numai bine ce iese din închisoare că soția lui, Aurelea, este prinsă într-o afacere de delapidare/ furt la firma unde lucra, ceva cu combustibil. Este totuși găsită nevinovată, și reîncadrată în muncă. Astfel arăta Onești, imediat după Revoluție.
Vreme de aproape 8 ani lucrurile merg tăcut înainte, doar că în 2002 din Chimcomplex dispar aproape 8 tone de titan, un metal neferos destul de prețios. Evaluarea pagubei – la vremea respectivă – este undeva la peste 1 milion de dolari. De pagubă e făcută vinovată Aurelea, care se ocupa de gestiunea magaziei unde erau depozitate materialele.
De aici începe o întreagă odisee a judecării, concluzionată cu o impunere executorie asupra casei soților Moroșan, făptuită de abia în 2010. Moroșan pretinde, inclusiv recent, la momentul faptei de luare de ostatici/ apoi omor, că nu a avut acces la decizia/ hotărârea judecătorească de execuție. Tot Moroșan pretinde că evacuarea silită a fost făcută abuziv, cu uz de forță, în 2010. El era plecat la muncă în Italia , unde a executat și 28 de zile de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului. Dar cineva i-a scos nevasta, și fata, în stradă. Este un moment de răscruce.
Fapt este că familia se mută în Bogdănești, Bacău, și viața merge din nou tăcut, înainte. Făptașul pretinde că a căutat toate căile de a obține dreptate, și în mesajul lui (care originează și circulă în mediul online din 2016, când îi scrie lui Sabin Gherman) enumeră o listă de oameni din Onești care ar fi contribuit la mușamalizarea furtului de titan. Soția sa, drept urmare, a fost un Acar Păun într-o afacere mult mai mare și murdară.
Este corect să observi, la acest moment, că nu e ușor să furi niște tone de titan. Nu e ca și cum pleci cu ele într-o traistă. Reportajele vremii surprind, hazliu, că a avut loc un incident unde niște intruși au fost puși pe fugă, într-o noapte, când cărau ventile de inox cu căruța din aceeași magazie. E implauzibil că poți să muți tone de metal cu căruța.
În ziarul Ziua, câțiva ani mai târziu de la săvârșirea faptelor de la Chimcomplex, mai exact septembrie 2005, un articol despre mafia Rafo/ și încrengăturile Vrânceanu/ Iacubov/ Tender menționează vânzarea cantității substituite de la Chimcomplex (cu aceeeași aproximare a cantității) de la combinat unui cetățean arab, spre vânzare ilegală în Orientul Mijlociu. Nimic spectaculos. Nimic groaznic.
De ce încep lucrurile în 2016?
Și de ce se încheie, dramatic, în 2021?
Gheorghe Moroșan a avut un plan. Voia bani. Suma cerută apare într-un articol de presă: 300.000 de Euro. Mai voia și o cameră video, probabil să-și redifuzeze manifestul din 2018, înregistrat aproape cuvânt cu cuvânt după cel din 2016. Și a plănuit – șansele sunt – escrocheria cu soția lui.
Într-o luare de ostatici crima este o complicație generată de panică, nerăbdare și sentimentul iminent al eșecului. Furia făptașului e dublată de luciditatea că, odată planul eșuat, va fi judecat pentru privare de libertate. Drept urmare este rezonabil să propui că omorul NU fusese plănuit.
Argument în favoare, aici, este și că Moroșan a sunat la 112, spre ora prânzului, să anunțe ce urmează să facă. Nu a sunat la poliție, nu a sunat la procuratură. A sunat la 112. E un detaliu important.
Ce s-a întâmplat după aceea e o serie rușinoasă de decizii la fața locului. Un alt articol menționează că, la ore (!) după începerea discuțiilor (nu le poți spune negocieri), Poliția reușise să obțină a) o copie a hotărârii judecătorești care îl interesa pe Moroșan, b) o cameră video respectiv c) suma de 300 de mii de Euro.
Scopul primordial, în orice luare de ostatici, mai ales când ai un agresor înarmat, este stabilirea unui raport de încredere cu o persoană formată profesional. În speță un negociator profesionist.
Aflăm, cu această ocazie, că nu avem negociatori profesioniști la îndemână în Onești, Bacău. De la un oraș, la celălalt, sunt vreo 50+ kilometri, sau o oră cu mașina. Până s-au organizat polițiștii locali, până să aplice procedurile, trecuse timp prețios. Și în luarea de ostatici, ca și în alte crize, timpul este o mare comoditate. Ai niște ceasuri de aur.
Poliția știa că soția lui Moroșan este în imobil. Poliția, mai mult, avea reperele vecinilor astfel încât să le poată folosi într-un plan de negociere.
Poate cel mai important, agresorul avea niște cerințe clare. Sunt situații limită în care negociatorul – prin instructajul lui – caută să stabilească raport la început tocmai spre canalul de-a obține niște cerințe pe care să le poată îndeplini agresorului a) pentru a fonda încredere, b) ca să de-escaladeze potențialul de violență respectiv c) ca să câștige timp pentru forțele de intervenție.
Aici lucrurile erau deja rânduite. Moroșan nu era un criminal. Moroșan era un om – ai putea să propui la limită – cu un delir de prejudiciu/ persecuție. Spun ”delir” pentru că o nedreptate veche de aproape 20 de ani era la fel de vie pentru el ca la momentul săvârșirii. E vorba de acuzarea soției, care a început lanțul bizar de evenimente.
Scopul lui a fost de la început expunerea publică. De aceea a sunat la 112. Știa că la astfel de întâmplări vine presa. Voia să-și recitească ”manifestul” din 2016, să-l filmeze, să îl vadă la știri. Mai mult, voia să-și întemeieze acuzațiile cu singura piesă de puzzle care îi lipsea, în speță ”hotărârea judecătorească”. Cât despre cei 300 de mii de Euro, banii aproximau prejudiciul mental calculat de făptaș, o sumă abstractă a suferințelor lui.
Și totuși Moroșan a adus un cuțit cu el. Deși amenințase, talionic, că acolo unde poliția pusese arma la tâmplă fiicei lui, și el își va face dreptate cu arma. Nu armă de foc, cât armă albă, aici. În astfel de spețe, totuși, răpitorii se ”înarmează” cu instrumente de descurajare a ostaticului, nu neapărat unele la care să se priceapă, și nu neapărat unele pe care să le mânuiască suficient cât să cauzeze leziuni specifice sau să administreze durere ori suferință.
Au spus colegii mei că omul era o ”bombă cu ceas”. E o expresie frumoasă dar inexactă. Majoritatea oamenilor care pun în practică planuri malefice (escrocare, șantaj, luare de ostatici etc) au în biografia recentă stressori. Ce stressori avea Moroșan? Cel mai la îndemână este cel financiar, după care cel interpersonal.
Între epistolele lui sunt spații mari, și sugerează că are ”cicluri” în care, sub influența unor factori de viață, sau psiho-emoționali, pică în ”vechea poveste” în care își accelerează gândirea paranoică și sentimentul de persecuție. Firea lui este oricum rigidă, nu-l scoți din ale lui. Dar istoricul lui infracțional este mixt, cu o fază în tinerețe de relativă organizare la nivelul micii violențe (furt calificat), după care un incident la începutul anilor 2000 (vătămare), după care conducerea sub influență (2010). Te uiți mai degrabă la un nostalgic nedreptățit, decât la un mare agresor.
Omorul, fie și cel în contextul premeditării, nu este neapărat premeditat în sensul fantasmei de homicid. Mai degrabă aici ai de a face cu o faptă impulsivă, de descărcare a frustrării unei persoane teribil de ambalate de faptul că e – din nou – batjocorită de poliție. Timpii narativi se contopesc, omul intră în tunelul emoțional în care se simte el agresat psihic, și se răzbună pe persecutorul lui. Aici cele două victime.
De ce amândouă? Nu cred că le mai vedea distinct. Dacă era unul ar fi înjunghiat unul. Dacă erau trei ar fi înjunghiat trei. Practic Moroșan și-a ”descărcat” frustrarea pe personajul colectiv.
Câteva lucruri se vor întâmpla în perioada următoare:
1. Va fi supus unei expertize medico-legale psihiatrice. Care expertiză va constata, probabil, prezența unei psihopatologii anterioare a personalității. Și, elementele disponibile public o spun – va fi găsit ”compus mentis”, adică având discernământ la momentul săvârșirii faptei.
2. Va căpăta, ce ironie, o platformă să își spună povestea, atât el cât și soția lui, momentan acuzată de complicitate. E o dramă anonimă, banală a României marilor bandiți, unde omul mic nu confirmă proverbul cu carul și buturuga.
3. Deși n-are legătura cu fapta, merită amintit că pentru construirea unui avion Boeing 737 e nevoie de 18 tone de titaniu. Drept urmare 8 tone de bare de titaniu furate sunt cam o jumătate de Boeing. Nu e de colo.
4. Culpa aparține făptașului, responsabilitatea morală aparține sistemului. Doi oameni nevinovați nu-și vor continua aventura vieții pentru că Moroșan a ales dreptatea primitivă (ochi pentru ochi/ dintre pentru dinte), iar autoritățile de la Onești s-au purtat, ei bine, ca la Onești.
În loc de epilog, merită să observ că mai avem mult până departe cât privește psihologia criminologică. Îmi pare profund inadecvat ca tu, profesionist umanist, să consideri că soluția ”chirurgicală” era lichidarea lui Moroșan, pentru salvarea victimelor. Orice profiler adevărat, orice negociator format îți va spune că într-o luare de ostatici ORICE victimă omenească este, de fapt, eșecul negocierii. O statistică a succesului, aici, înseamnă păstrarea tuturor celor implicați în viață, atât agresor cât și victimă.
De multe ori aflăm despre cei care se angajează în astfel de fapte că au propria lor poveste. Care oferă context, nu scuză, comportamentului lor. Dar care cu siguranță nu merită pedeapsa cu moartea fără judecată. Moroșan și-a ”făcut” dreptate primitiv. Pe de altă parte justiția trebuie să fie mai bună decât Moroșan.
Statul ar fi trebuit să-l protejeze inclusiv pe el, de el însuși, prin instrumente care să-i ofere, în al 13-lea ceas, o scară înapoi pe pământ.
  • Like 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

×