Genetica

Detalii

CategoriiStiinta
Taguri
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari29086

Voteaza & Distribuie

Descriere

Chiar cu mult inainte de nasterea efectiva a stiintei denumita genetica au existat precursori si activitati ce au tatonat terenul, usurand aparitia acesteia. Astfel, mezoliticul marcheaza tranzitia de la civilizatia vanatorii si a culesului la cea bazata pe cultura plantelor si domesticirea animalelor, aceasta din urma generalizandu-se la inceputul neoliticului. Devenind producatorul hranei sale, probabil ca omul a realizat si o oarecare selectie a semintelor si animalelor. Este insa greu de admis ca aceasta selectie s-ar fi facut pe criteriul productivitatii, chiar daca modificarea comportamentului ancestral al omului, determinata de trecerea la agricultura, a putut sa conduca si la posibilitatea unor oarecare evaluari, dobandite prin observarea repetata a unora din fenomenele naturii. Este usor de presupus ca selectia opera prin inlaturarea a ceea ce omului nu-i parea viabil, demn sau posibil sa creasca si chiar sa se reproduca. De asemenea, trebuie mentionate polenizarile artificiale si crearea primelor rase de animale de catre sumerieni, acum aproximativ 13.000 de ani, precum si intuitiile de ereditate pe care le intalnim in mitologia hindusa sau in eugenia antica practicata in Sparta. Din Antichitate si pana in secolul XIX s-a adancit cunoasterea mecanismelor de transmitere a caracterelor, netezind astfel drumul lui Gregor Mendel, obscurul calugar de undeva de prin nordul Cehiei, al carui timp, dupa cum singur a spus, inca nu venise. Charles Darwin va dobandi nemurirea incercand si izbutind, in limitele timpului sau, sa explice fenomenul ereditatii si mecanismul lui. La pragul dintre secolul XIX si secolul XX, August Weismann si Thomas Hunt Morgan aveau sa-si imprime numele pe doua din curentele de profunda respiratie stiintifica si de fundamentala insemnatate pentru dezvoltarea geneticii. De aici si pana in zilele noastre ascensiunea geneticii se precipita, cu rezultate ce depasesc cele mai optimiste promisiuni. Abia, insa, incepand cu naturalistul si matematicianul Gregor Mendel istoria geneticii poate fi scrisa fara ghilimele, marcandu-se intr-adevar nasterea unei stiinte a ereditatii si variabilitatii. Dupa mai bine de 15 ani de la moartea sa, legile ereditatii, pe care Mendel le-a formulat, aveau sa fie proclamate si acreditate ca universale. In 8 februarie 1865 Mendel isi prezinta concluziile la care a ajuns dupa doi ani de verificari a puritatii genetice la numeroase forme de specii de plante si dupa opt ani in care, realizand aproximativ 10.000 de incrucisari, a urmarit comportarea hibrizilor in mai multe generatii. Atat cercetarile sale, cat si lucrarea, intitulata ?Cercetari asupra hibridarii plantelor?, au fost trecute sub tacere. Abia dupa anul 1900, la propunerea lui Hugo de Vries, ?legile lui Mendel? sau ?legile ereditatii?, intr-un cuvant teoria stiintifica a ereditatii, au fost integrate ca prim capitol al stiintei geneticii. Conform acestei teorii, toate insusirile, caracterele, sunt conditionate de particularitatile materiale, imperceptibile cu ochiul liber, pe care Mendel le-a numit factori ereditari.

In 1909, W. Johannsen a introdus notiunea de gena, sinonima cu factorii ereditari mendelieni si considerata ca unitate functionala de baza a ereditatii, unitatea de baza structurala si functionala a materialului genetic reprezentat de acizii nucleici. Apoi, nimic mai simplu decat ca de la gena sa se treaca la genetica, numele curent al eredobiologiei, adica al stiintei axate pe studiul genelor, stiinta care studiaza ereditatea si variabilitatea organismelor. Existenta in celule a unor factori ereditari sau gene explica imensa varietate a lumii vii, caracterele individuale fiind tocmai rezultatul interactiunii genelor cu conditiile de mediu. Saltul spectaculos in stiinta l-a realizat insa Thomas Hunt Morgan, prin elaborarea teoriei cromozomiale a ereditatii. Pasul sau a insemnat patrunderea in descifrarea ereditatii la nivel celular. In 1924 Feulgen si Rossenbeck au evidentiat prezenta ADN-ului la nivelul nucleului celular si al cromozomilor, fara insa sa poata stabili vreo relatie cu factorii ereditari. Dupa alti cativa pasi, facuti in 1928 de Griffith, prin descrierea fenomenului de transformare genetica, si in anii 1932, 1936 de Alloway, respectiv Dawson si Sia, care au reusit finalizarea unor procese de transformare genetica, in sfarsit, in 1944, O.T.Avery, C.M.MacLeod si M.MacCarty au stabilit experimental ca ADN-ul este substanta mult cautata, cu proprietati transformante, in masura sa transfere caractere de la un organism la altul, ca el este materialul genetic prezent la majoritatea vietuitoarelor si ca factorii ereditari (genele) sunt constituiti din acid nucleic. In 1953 J. Watson, F. Crick si M. Wilkins au identificat structura macromoleculelor de ADN, elaborand binecunoscutul model al dublului helix. Modelul propus si acceptat astazi explica caracteristicile materialului ereditar: de a contine informatie, de a se reproduce si de a se modifica. Pe fondul geneticii in general, a dobandit contur si profunzime genetica umana, in special. Astfel, putem exemplifica cu cateva din realizarile in continua dezvoltare: postularea indispensabilei si permanentei interactiuni dintre ereditate si mediu in edificarea organismului uman; examenul tot mai larg si mai plin de foloase al corolarului evolutiei, adica mutatiile si urmarile lor, bolile ereditare; genetica umana a oferit insurmontabile si cu adevarat autentice argumente stiintifice asupra identitatii si diversitatii oamenilor; imbatranirea, ca fenomen progresiv si ireversibil, este pe cale sa dobandeasca expresia unei viguroase longevitati; maladiile autoimune au angajat medicina contemporana intr-una dintre cele mai dinamice si promitatoare etape; ideea stimularii imunitatii nespecifice s-ar putea sa devina una din eficientele interventii in lupta impotriva cancerului; transplanturile de tesuturi si organe au devenit una dintre marile preocupari si promisiuni ale medicinii; procurarea organelor artificiale, capabile sa preia functiile organelor malformate, lezate sau distruse, tinde sa se transforme intr-o operatiune de proportii; ingineria genetica a devenit astazi un capitol firesc, organit integrat in cartea geneticii. Observam deci ca in ultimele decenii ingineria genetica a luat o amploare fara precedent, promitand un progres continuu in domeniul medicinii si o dezvoltare a societatii umane, caci orice descoperire este pusa in slujba umanitatii.