Mircea112 29 Raportează post Postat Ianuarie 25, 2012 Buna la toata lumea. Va urmaresc de ceva vreme si doresc sa va povestesc prin ce trec de ceva timp, de aproximativ un an jumate - doi. Sa va povestesc ceva despre mine , am 27 de ani sunt un om cu principi poate fixist din anumite puncte de vedere. Din punct de vedere finaciar nu duc lipsa de nimic, am un job ok, am un acoperis deasupra capului. Am ajuns la o concluzie care am auzit de foarte mult timp ''bani nu aduc fericirea''. Cum spuneam mai sus, am tot ce imi trebuie din punct de vedere finaciar , dar pt ''suflet sau pentru inima'' parca sunt gool. Am o varsta si doresc sa imi intemeiez o familie, sa gasesc pe cineva cu care sa ma inteleg bine, cu care pot intemeia o familie. Am incercat de 4 ori pana acuma, ceea mai lunga relate a fost de 9 luni. Toate incercarile mele au avut acelas motiv din cauza caruia sa pus punct relatiei, PARTEA FINACIARA. Sunt constient ca din vina mea sa terminat acele relati, deoarece eu minteam cu partea finaciara. Apartamentu supuneam ca este luat in chirie ca nu este al meu, masina spuneam ca este masina de servici, iar nici uneia nu i-am spus cu adevarat care este functia mea la locul de munca. Si pe langa asta parinti mei mai detin o pensiune in Predeal , si aici minteam spuneam ca mama si tata sunt angajati la acea pensiune si nu este a lor. Pe langa asta am mai facut o gresala, sau o minciuna, spuneam ca studi superioare nu am facut , si am terminat doar liceul. Toate relatie decurgeau foarte bine ,pana la un anumit punct, cand discutam despre viitor. Datorita studilor si datorita parti finaciare, nici una din cele 4 incercari nu au mers, chit ca pana la momentul discutiei era totul bine si frumos, dar dupa toate sau schimbat si dupa o anumita perioada de timp se termina totul. La ultima relatie fata m-ia spus in fata , ca nu vede un viitor alaturi de mine deoarece, nu am studi superioare, si din punct de vedere finaciar. Sincer sa va spun am ramas :O cand vedeam cu ochi mei cat de mult contaeza pentru unele ''femei'' studile si partea finaciara. Nu doresc sa generalizez, dar pana acuma eu prin asa ceva am trecut, chit ca sunt constient ca am gresit de la bun incepand mintind. Dar cum v-am spus mai sus eu imi doresc o persoana care sa ma placa, iubeasca , pt felul meu de a fii....de aia am mintit. Intrebarea mea este Asa de mult conteaza studile si partea finaciara???? 4 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Amarena 13833 Raportează post Postat Ianuarie 25, 2012 :stars: ce functie ai la locul de munca? Angajatorul tau stie ca nu stii sa scrii romaneste sau ai secretara care scrie pentru tine? Poate esti mai putin credibil daca le spui ca ai facultate, la halul in care te exprimi. :stars: Poate s-au terminat relatiile din cauza de minciuna. Sau poate, pentru ca ai functie si studii superioare, ai standarde cam inalte si te uiti numai dupa de-alea frumoase. Pai sa stii ca alea vor bani. Mai coboara si tu stacheta. Si nu mai minti. 3 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Mircea112 29 Raportează post Postat Ianuarie 25, 2012 PFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFF Vrei sa iti spun si unde muncesc??? sa iti spun????ca limba romana aminvatat-o acuma 4 ani ??//sau sa iti spun ca nu sunt din romanaia????? si la locul de munca nu am nevoie de limba romana???????dora de ceha si slovaka Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
VEMANS 4678 Raportează post Postat Ianuarie 25, 2012 Pare cusuta cu ata alba povestea.... 3 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Mircea112 29 Raportează post Postat Ianuarie 25, 2012 (editat) asta ma deranjaeza....toata lumea da in om la leful cum scrie si vb, gramatica limbi romane. Nu sta sa se gandeasca oare care e motivul din ce cauza scrie asa..... Editat Ianuarie 25, 2012 de Mircea112 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Diela 967 Raportează post Postat Ianuarie 25, 2012 (editat) Asa de mult conteaza studile si partea finaciara???? mai mult contează când nu sunt la fel ca şi sexul la fel ca şi sinceritatea, respectul reciproc dacă sunt, e totul ok dacă nu, apar probleme mici şi mari Editat Ianuarie 25, 2012 de Diela 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Birdiewatcher 2143 Raportează post Postat Ianuarie 25, 2012 Incearca sa nu le mai minti. Femeile vor stabilitate financiara. Ti-e teama ca o sa stea cu tine doar pentru apartament si pensiunea din Predeal? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Mircea112 29 Raportează post Postat Ianuarie 25, 2012 mai mult contează c Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Equilibrium Girl 442 Raportează post Postat Ianuarie 25, 2012 hmmm.....prea mi se pare cunoscut stilul asta misogin...cin' sa fie oare? :P 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Mircea112 29 Raportează post Postat Ianuarie 25, 2012 Este o vorba in limba slovaca care ma ghidat toata viata (POMOCI SI SAM AJ PAN BOH TY POMOZE) traducerea vine ajuta-te singur si dumnezeu te va ajuta. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri