iulia_ 0 Raportează post Postat Ianuarie 16, 2007 Va salut pe toti! Am revenit! Ma bucur ca te simti bine GK_FAN. Cu totii ar trebui sa facem sport, sa profitam de vremea de primavara de afara... Mie mi-e bine, n-am mai avut atacuri, doar cateva stari de rau, dar am trecut peste ele. Am renuntat la medicamente si ma simt mai bine decat atunci cand le luam (ma refer la Frontin si Stimulaton). Incerc sa ma incarc cu energie, sa gandesc pozitiv, sa fac lucruri care-mi plac si sa ma bucur de tot ce-mi ofera viata. Daca inainte imi evitam prietenii, acum ma intalnesc din ce in ce mai des cu ei; nu vorbeam despre starile mele, cand imi era rau ma izolam, nu vroiam sa stie nimeni... acum vorbesc cu unii dintre ei despre aceste probleme prin care trec si, am fost uimita sa aflu ca sunt inteleasa si ca nu sunt singura care experimenteaza starile acestea. Eu m-am impacat cu gandul ca nu tot timpul imi este bine, incerc sa nu ma mai sperii daca mi-o ia inima "razna" si, totusi, daca frica ia proportii, ma uit la ceas si ma gandesc ca in 15 - 20 minute totul va trece si va reveni la normal. Multa sanatate si mai vorbim!!! Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
jerbera 0 Raportează post Postat Ianuarie 16, 2007 Draga Jerbera,Daca este o dorinta launtrica extrem de pronuntata, obsesiva poate, nu mai sta pe ganduri. Probabil este ceea ce iti lipseste si care iti da starile respective. Autonalizeaza-te si decide. Chiar este cea ce iti lipseste cu adevarat ? Cand ai copil/copii, ai totul in viata. Si multa motivatie. Fara ei parca viata nu are sens. Numai bine, mai ales optimism si multa sanatate ! Multumesc mult Broscuta_Fermecata pentru observatiile tale realiste si incurajante. Sunt si eu in cautarea propriei 'pastile' care vindeca tulburarea anxios-depresiva. Intr-adevar, sufletul nu se lecuieste decat daca te cunosti bine si gasesti singur acel leac miraculoas care te face indiferent, imperturbabil, imun, 'nesimtit', cum bine spui, la factorii stresanti/agresanti din exterior. Calea e lunga .... dar se poate ! Da, este o dorinta launtrica,obsesiva, veche si cum o mai fi ea. Cateodata ma iritapt. ca nu pot scapa de ea, dar nu stiu ce se intampla ca nici la fapte nu pot sa trec. Probabil ca am o doza de lasitate peste care nu pot sa trec. Nu pot sa imi asum aceasta responsabilitate. Poate va veni o zi cand voi putea sa spun da la acest vis. Oricum multumesc pentru mesaj. Capul sus si mergem inainte! Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
tavi_ar 1 Raportează post Postat Ianuarie 16, 2007 Da, este o dorinta launtrica,obsesiva, veche si cum o mai fi ea. Cateodata ma iritapt. ca nu pot scapa de ea, dar nu stiu ce se intampla ca nici la fapte nu pot sa trec. Probabil ca am o doza de lasitate peste care nu pot sa trec. Nu pot sa imi asum aceasta responsabilitate. Poate va veni o zi cand voi putea sa spun da la acest vis. Oricum multumesc pentru mesaj.Capul sus si mergem inainte! Intr-adevar, este o mare responsabilitate. Sa faci copii este usor, mai greu este sa-i cresti, sa-i formezi adecvat si sa fii mandra de ei. Indecizia ta nu este neaparat lasitate. Ai motivele tale interioare, de natura sufleteasca, de aici ezitarile. De aceea trebuie sa analizezi cu mare atentie optiunea si consecintele. Un copil iti poate schimba radical viata. Te motiveaza enorm si uiti de propriile suferinte. Capul sus si mergem inainte! Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
jerbera 0 Raportează post Postat Ianuarie 17, 2007 M-am intors si eu si vad ca lumea s-a mai inmultit, unii cu bune, altii cu rele...asta e viata!Jerbera, da-i bataie, daca a incoltit ideea inseamna ca exista resurse in tine si vei face fata sarcinii, nasterii si vietii de mama. Te va schimba mult, intr-adevar si poate ca nu o sa mai ai timp de atacuri. Altele vor fi prioritatile. Gk, ma bucur sa te vad asa optimist! :tease: Vor fi alte prioritatile, dar cu frica aceasta de acum cum va ramane? Va adormi si se va trezi poate alta data?! Cu gestionarea emotiilor cum va fi in pragul nasterii, de exemplu? In timpul unei nasteri pot aparea tot felul de situatii neprevazute, poate chiar o operatie cezariana in care chiar mi-ar fi cam greu sa ma imaginez. :P Sunt o persoana careia ii place siguranta, riscul mai putin. Mi-ar place sa ma stiu cu lectiile facute inainte de a pleca pe drumul asta. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
kriemhild 0 Raportează post Postat Ianuarie 18, 2007 Vor fi alte prioritatile, dar cu frica aceasta de acum cum va ramane? Va adormi si se va trezi poate alta data?!Cu gestionarea emotiilor cum va fi in pragul nasterii, de exemplu? In timpul unei nasteri pot aparea tot felul de situatii neprevazute, poate chiar o operatie cezariana in care chiar mi-ar fi cam greu sa ma imaginez. :P Sunt o persoana careia ii place siguranta, riscul mai putin. Mi-ar place sa ma stiu cu lectiile facute inainte de a pleca pe drumul asta. Sarcina si nasterea sunt evenimente importante in viata unei femei. Organismul se pregateste si are resurse ca sa faca fata situatiei. Starea ta de nesiguranta de acum este normala, pentru ca acum acele resurse nu s-au activat si te intrebi daca asa cum esti tu acum vei face fata. Insa la nastere nu vei mai fi tu cea de acum, ci una noua pregatita sa faca fata situatiei. O sa-ti dau exemplul meu. Am nascut la 29 de ani. Pana atunci nu fusesem niciodata in spital, analizele mi le facusem doar o data inainte de sarcina, pentru ca imi este groaza sa-mi ia sange, imi este frica de tot ceea ce inseamna spitalizare, ace, intepaturi etc. Buuun. Si tot asa, incoltise ideea, deja devenise obsesiva, si am ramas gravida. Au fost stari de fericire maxima si stari de indoiala crunta. Imi era frica si ma tot gandeam la nastere. Trebuie sa recunosc ca frica era atat de mare incat uneori, in adancul sufletului si fara a vrea sa recunosc asta, exista speranta sa pierd sarcina ca sa scap de nastere. Ca sa scurtez, au trecut 9 luni superbe de agonie si extaz, la capatul carora m-am internat si fara sa-mi doresc prea mult am ajuns la ceea ce mi se parea cel mai cumplit si anume la cezariana. Fara sa ma laud iti pot spune ca am fost curajoasa, am trecut prin toate extrem de constienta si de lucida, aveam in cap scopul clar de a-mi reveni foarte repede si asta am si facut. Cu toate ca acum, cand ma uit inapoi ma ia groaza, atunci am avut resurse sa trec prin toate, fara suferinta, am trecut ca fiind ceva normal, firesc, ca si cand corpul meu era facut ca sa nasca. Nu cred ca pot exprima in cuvinte senzatia, insa ideea e ca am fost pregatita si am facut fata cu bine situatiei. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
jerbera 0 Raportează post Postat Ianuarie 18, 2007 Sarcina si nasterea sunt evenimente importante in viata unei femei. Organismul se pregateste si are resurse ca sa faca fata situatiei. Starea ta de nesiguranta de acum este normala, pentru ca acum acele resurse nu s-au activat si te intrebi daca asa cum esti tu acum vei face fata. Insa la nastere nu vei mai fi tu cea de acum, ci una noua pregatita sa faca fata situatiei.O sa-ti dau exemplul meu. Am nascut la 29 de ani. Pana atunci nu fusesem niciodata in spital, analizele mi le facusem doar o data inainte de sarcina, pentru ca imi este groaza sa-mi ia sange, imi este frica de tot ceea ce inseamna spitalizare, ace, intepaturi etc. Buuun. Si tot asa, incoltise ideea, deja devenise obsesiva, si am ramas gravida. Au fost stari de fericire maxima si stari de indoiala crunta. Imi era frica si ma tot gandeam la nastere. Trebuie sa recunosc ca frica era atat de mare incat uneori, in adancul sufletului si fara a vrea sa recunosc asta, exista speranta sa pierd sarcina ca sa scap de nastere. Ca sa scurtez, au trecut 9 luni superbe de agonie si extaz, la capatul carora m-am internat si fara sa-mi doresc prea mult am ajuns la ceea ce mi se parea cel mai cumplit si anume la cezariana. Fara sa ma laud iti pot spune ca am fost curajoasa, am trecut prin toate extrem de constienta si de lucida, aveam in cap scopul clar de a-mi reveni foarte repede si asta am si facut. Cu toate ca acum, cand ma uit inapoi ma ia groaza, atunci am avut resurse sa trec prin toate, fara suferinta, am trecut ca fiind ceva normal, firesc, ca si cand corpul meu era facut ca sa nasca. Nu cred ca pot exprima in cuvinte senzatia, insa ideea e ca am fost pregatita si am facut fata cu bine situatiei. Iti multumesc mult pt. aceste randuri. Daca intr-adevar voi mai fi gravida vreo data, in momentele mai dificile ma voi gandi la ceea ce mi-ai scris aici. De astazi mi-am reinceput si sedintele de psihoterapie si cred ca va fi din ce in ce mai bine. Crede-ma ca nu vreau sa fac nici risipa de cuvinte, nici sa te flatez, dar cred ca esti un om deosebit, pt. simplul motiv ca scrii cu atata rabdare multor persoane de pe acest forum. Multumesc :cheer: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
kriemhild 0 Raportează post Postat Ianuarie 19, 2007 Iti multumesc mult pt. aceste randuri. Daca intr-adevar voi mai fi gravida vreo data, in momentele mai dificile ma voi gandi la ceea ce mi-ai scris aici. De astazi mi-am reinceput si sedintele de psihoterapie si cred ca va fi din ce in ce mai bine. Crede-ma ca nu vreau sa fac nici risipa de cuvinte, nici sa te flatez, dar cred ca esti un om deosebit, pt. simplul motiv ca scrii cu atata rabdare multor persoane de pe acest forum. Multumesc :jester: Felicitari pentru reluarea sedintelor. Sper sa apari cu vesti bune si cat mai optimista! :scare: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
GK_FAN 2 Raportează post Postat Ianuarie 19, 2007 Hola! Intr-adevar, dupa cum spuneam ma simt mai bine, si mai optimist. Dar cum procesul de vindecare/acceptare este lung si uneori greu... Chestia e ca am multe momente cand ma simt excelent, dar daca aceasta stare se mentine mai multa vreme, treptat apar ganduri rele, si asta probabil datorita faptului ca nu mai sunt obisnuit sa am o zii intreaga in care sa nu ma gandesc la nimic rau. Atunci cand ma simt bine, daca nu am ceva care sa-mi distraga atentia sau sa ma tina ocupat, incep sa ma gandesc ca ceva mi-ar putea deranja/schimba starea. Ca sa zic asa, parca corpului ii e frica sa se relaxeze pe perioade mai lungi. ... Obsnuinta... grrrrrrr.... Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
kriemhild 0 Raportează post Postat Ianuarie 19, 2007 Hola!Intr-adevar, dupa cum spuneam ma simt mai bine, si mai optimist. Dar cum procesul de vindecare/acceptare este lung si uneori greu... Chestia e ca am multe momente cand ma simt excelent, dar daca aceasta stare se mentine mai multa vreme, treptat apar ganduri rele, si asta probabil datorita faptului ca nu mai sunt obisnuit sa am o zii intreaga in care sa nu ma gandesc la nimic rau. Atunci cand ma simt bine, daca nu am ceva care sa-mi distraga atentia sau sa ma tina ocupat, incep sa ma gandesc ca ceva mi-ar putea deranja/schimba starea. Ca sa zic asa, parca corpului ii e frica sa se relaxeze pe perioade mai lungi. ... Obsnuinta... grrrrrrr.... Orice Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
tavi_ar 1 Raportează post Postat Ianuarie 19, 2007 Atunci cand ma simt bine, daca nu am ceva care sa-mi distraga atentia sau sa ma tina ocupat, incep sa ma gandesc ca ceva mi-ar putea deranja/schimba starea. Ca sa zic asa, parca corpului ii e frica sa se relaxeze pe perioade mai lungi. ... GK_FAN, Asemenea stari(trairi) ma inceraca si pe mine adeseori, as putea spune, chiar zilnic. Cert este ca, daca ne ocupam timpul cu ceva placut, simptomele cumplite ale anxietatii dispar total sau sunt cu mult diminuate. Si eu imi programez mental 'unitatea centrala' sa ignore anxietatea, insa ea este foarte 'afectiva si persuasiva', 'parsiva' chiar. O putem asemana cu o dragoste in stil clasic, italienesc. Cu multa vointa si autodeterminare o sa reusim ! Deocamdata trebuie sa o acceptam, sa o toleram si sa ne obisnuim cu ea. In acelasi timp, sa ne autocunoastem mai bine si sa umblam la cauzele declansatoare/favorizante. Contra emotiilor firesti, inerente fiintei umane, nu putem lupta. Ele sunt stocate in creierul reptilian(ancestral) si in sistemul limbic, sediul afectivitatii si memoriei. Noi trebuie sa reducem exacerbarea emotiilor. Iti recomand calduros sa cauti pe Google articole referitoare la inteligenta emotionala. Cred ca te vor ajuta ! Numai de bine ! Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
