*elle 2848 Raportează post Postat Decembrie 21, 2014 Sunt flacara, sunt jar, sunt para, Merg printre oameni luminand. Sunt ca o stea ce straluceste, Dar nimeni nu ma vede-arzand. Ard ca un codru ce nu piere Sub flacarile ce-l incing, Un codru care arde-ntr-una Dar flacarile nu-l ating Si ard, si ard, asa de-a randul, Ca mii si mii de stele. Ii luminez pe cei din preajma Arzandu-mi visurile mele. Stiu, se va stinge crud odata Aceasta flacara, stindard Da-mi pare rau ca se va stinge Fiindca traiesc numai cat ard... Virgil Carianopol - Flacari 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Vriies 17997 Raportează post Postat Decembrie 21, 2014 IIZeul aşteaptăPrin mirişte se joacăşoareci şi viţei,iar viţele de vieţin în palmebrotăcei.C-o păpădieîntre buzeo aşteptsă vie.Nu vreau decâtsă-mi port curatedegetele răsfirateprin părul ei,prin părul eişi-apoi prin noris-adun din eica dintr-un caierfulgerele-aşa cum toamnastrângi din aerfunigei. ... IVPan cântăSunt singur şi sunt plin de scai.Am stăpânit cândva un cer de steleşi lumiloreu le cântam din nai.Nimicul îşi încoardă struna.Azi nu străbate-n grota meanici un străin,doar salamandrele pestrite vinşi câteodată:Luna.Lucian Blaga - Moartea lui Pan Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Florin.aio 0 Raportează post Postat Decembrie 22, 2014 Adio - Mihai Eminescu De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămâi, rămâi, cu bine! Mă voi feri în calea meaDe tine. De astăzi dar tu fă ce vrei, De astăzi nu-mi mai pasăCă cea mai dulce-ntre femeiMă lasă. Căci nu mai am de obiceiCa-n zilele acele, Să mă îmbăt şi de scânteiDin stele, Când degerând atâtea dăţi, Eu mă uitam prin ramuriŞi aşteptam să te arăţiLa geamuri. O, cât eram de fericitSă mergem împreună, Sub acel farmec liniştitDe lună! Şi când în taină mă rugamCa noaptea-n loc să steie, În veci alături să te am, Femeie! Din a lor treacăt să apucAcele dulci cuvinte, De care azi abia mi-aducAminte. Căci astăzi dacă mai ascultNimicurile-aceste, Îmi pare-o veche, de demultPoveste. Şi dacă luna bate-n lunciŞi tremură pe lacuri, Totuşi îmi pare că de-atunciSunt veacuri. Cu ochii serei cei dentâiEu n-o voi mai privi-o... De-aceea-n urma mea rămâi -Adïo! 3 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Vriies 17997 Raportează post Postat Decembrie 22, 2014 Edgar Allan PoeCORBUL Stând cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor. ,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător. Doar atît, un trecător." O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo caleSă-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore – Nume-n lume trecător. În perdele învinse roşul veşted de mătaseCu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor – Nu-i decît un trecător." Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător, Beznă, nici un trecător. Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!'' Doar ecoul trecător. Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!'' Vînt şi nici un trecător. Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor, Sus, pe bust, se-opri din zbor. Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?'' Spuse Corbul: ,,Nevermore!'' Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşteChiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anumePasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor- Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''. Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''. Spuse Corbul: ,,Nevermore''. Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amareL-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor, Doar cuvîntul: «Nevermore»''. Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor – Vorba Never – Nevermore. Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşealaJilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor, Ea, pierduta mea Lenore. Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore. Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !'' Spuse Corbul : ,,Nevermore''. ,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?'' Spuse Corbul: ,,Nevermore''. ,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?'' Spuse Corbul: ,,Nevermore''. ,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!'' Spuse Corbul: ,,Nevermore''. Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor. Niciodată – Nevermore. (Traducere de Mihu Dragomir) 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
*elle 2848 Raportează post Postat Ianuarie 15, 2015 Când amintirile-n trecutÎncearcă să mă cheme,Pe drumul lung și cunoscutMai trec din vreme-n vreme....................................A noastre inimi își jurauCredință pe toți vecii,Când pe cărări se scuturauDe floare liliecii.Putut-au oare-atâta dorÎn noapte să se stingă,Când valuri de izvorN-au încetat să plângă,.........................................Mihai Eminescu - CAND AMINTIRILE... 3 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
dundache 2 Raportează post Postat Februarie 26, 2015 De ce-ai plecat? - Ion Minulescu De ce-ai plecat?...Tu nu ştiaiCă-n luna mai,Prin munţii cu păduri de brad,Oricine-ar fi - femeie sau bărbat -Potecile te duc spre Iad,Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...De ce-ai plecatCu vântu-n părul tău vâlvoi,Când nici un glas nu te-a chemat?...Tu nu ştiaiCă-n luna maiPotecile sunt încă pline de noroi?...De ce-ai plecat?...Tu nu ştiaiCă-n luna maiE luna primului păcat -Păcatul care dintr-o glumăTe prinde-n laţ şi te sugrumăŞi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,În lada cu gunoaie?...Opreşte-te!...Priveşte-n jurul tău...Şi dacă nu ţi-ai murdăritPantofii de noroi,Fă-ţi cruceŞi întoarce-te napoi!...Fă-ţi cruceFiindcă n-ai păcătuitDecât în vis...Şi visul s-a sfârşit!... 2 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
*elle 2848 Raportează post Postat Martie 31, 2015 Sunt un om viu.Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.Abia am timp să mă mir că exist, darmă bucur totdeauna că sunt.Nu mă realizez deplin niciodată,pentru căam o idee din ce în ce mai bunădespre viaţă. Nichita Stanescu- Sunt un om viu 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Fiero 23211 Raportează post Postat Aprilie 12, 2015 4 ani mai traziu Ramona Oros Am incercat sa imi subtiez haina trupuluiPana ce sufletul s-a ivitCa o caracatita intinsa pe sarmaAm incercat sa ma arat goala la lunaImbatata de bucurie, paralizata de fricaResortul intern al terorii cu care m-am nascutBantuie bland in fiecare gest al meuAm invatat sa te simtPrietena mea, Frica,Imi amintesti ca nu am murit incaTu esti urma durerii mele demult uitateAmintirea unei altfel de vietiTe aud torcand in mine ca o pisica extaticaTe intinzi languros prin venele meleMa privesti in fata cu ochi inocenti de copilSi stiu ca vom fi impreuna pentru totdeaunaPentru ca, oricat as incerca sa imi subtiez haina trupului,Sufletul meu inca se joaca de a v-ati ascunselea 3 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Fiero 23211 Raportează post Postat Aprilie 17, 2015 Sisif nu e sisi de George Pasa Pe vârful ascuţit, bolovanul a rămas în echilibru. De jos, toţi îl privesc, şi nu-i absurdă privirea lor. Doar Sisif nu-i sisi să-şi recunoască victoria. Să nu-ţi pară, nicidecum, rău! Povestea aceasta e reversul blestemului de-a o lua mereu de la capăt, e reversul muncilor pe care nu le-nregistrează niciun jurnal. Înaltul există, dar nu e atins decât de o minte ascuţită care a urcat bolovanul în vârf. 2 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Davi_ 6965 Raportează post Postat Mai 15, 2015 A XI-a poruncă Ascultă, priveşte şi taci!...Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,Priveşte, să-nveţi să clădeşti.Şi taci, să-nţelegi ce să faci...Ascultă, priveşte şi taci!Când simţi că păcatul te paşteŞi glasul Sirenei te fură,Tu pune-ţi lacăt la gurăŞi-mploră doar sfintele moaşte -Când simţi că păcatul te paşte!...Când simţi că duşmanul te-nvinge,Smulgându-ţi din suflet credinţa,Aşteaptă-ţi tăcut biruinţaŞi candela minţii nu-ţi stinge -Când simţi că duşmanul te-nvinge!Când braţele-ncep să te doară,De teamă să nu-mbătrâneşti,Rămâi tot cel care eşti -Aceeaşi piatră de moară -Când braţele-ncep să te doară!...Iar când, cu ochii spre cer,Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,Ascultă, priveşte şi taci!...Din braţe fă-ţi aripi de fierŞi zboară cu ele spre cer!... 3 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
