Atacuri de panica

[mariuslecrec 4]

buna seara...am mai cerut informatii  de aicisi acum am revenit...am trecut peste anxietate, cel putin o tin in frau, nu ma mai controleaza ea pe mn..dar va mai cer inca odata parerea..dupa toate intamplarile si senzatiile cu atacurile de panica si anxietate am ramas doar cu o senzatie de usoara ameteala ..si am cateodata senzatia de slabiciune in muschi, tremur si imi bate inima mai tare..nu ma sperii in momentele alea...dar as vrea sa va cer o parere

am facut si niste analize...hemoglobina a iesit 16.7 si hematocritul 52...trombocitele si leucocitele normale

[Fiero 23210]

Ma bucur sa aud ca esti bine. Si sper sa iti fie bine si in continuare. Ameteala cred ca se datoreaza hiperventilatiei, din pricina anxietatii nu respirai corect, iar creierul tau a primit un aport prea mare de oxigen. Tb. sa inveti sa respiri corect, sa expiri, mai ales, ca la capitolul asta sunt deificitari anxiosii.

Iti redau mai jos cateva exemple de exercitii care te pot ajuta sa inveti sa respiri corect. Sunt preluate de pe blogul cuiva care s-a confruntat cu anxietatea si a reusit sa o invinga. Multa sanatate!

"In primul rand, trebuie facut un exercitiu de respiratie care trebuie facut pe parcursul a cel putin 2-3 minute. Asadar, incercati sa respirati complet (inspiratie-expiratie) de maxim 10-12 ori pe minut. Aceasta inseamna ca un ciclu inspiratie-expiratie va dura aproximativ 6 secunde: doua-trei secunde inspirati, una-doua secunde tineti aerul in piept, apoi in una-doua secunde expiratie. Parcurgeti acest exercitiu timp de 2-3 minute.

O alta modalitate, mai simpla, este sa respirati timp de un minut-doua in punga pentru ca atunci cand veti inpira veti inspira o cantitate mai mare de dioxid de carbon si o cantitate mai mica de oxigen si astfel veti reusi sa rezolvati pe moment problema hiper-oxigenarii.

Un al doilea exercitiu, tot de respiratie, consta in a incerca sa respirati “din burta”. Cu alte cuvinte, incercati ca atunci cand inspirati sa umflati abdomenul si nu plamanii.

In fine, poate cel mai complet exercitiu este cel privind combinarea exercitiului de respiratie (cel cu ciclul de sase secunde) impreuna cu un alt exercitiu de incordare musculara. Astfel, in timp de inspirati incordati usor si progresiv musculatura, astfel ca atunci cand ati inspirat complet sa fiti si complet incordat. Tineti aerul in piept si mentineti incordarea. La expirare relaxati brusc musculatura. In acest fel veti reusi sa consumati in mod mai rapid oxigenul acumulat in organism si sa scapati mai usor de simptomele asociate atacului de panica."

[Alex2455 0]

Intru și eu în discuție și întreb: sunt persoane care pot trece intr-adevăr de stările astea, de senzațiile astea? De doua luni sunt total schimbata: atacuri de panica, ipohondrie, anxietate. Stările mi-au fost afectate și de faptul ca a trebuit sa stau internata o luna jumătate pentru TBC, cu anumite complicații la ficat. Am ajuns sa nu-mi mai fac planuri, sa am gânduri negre, sa plang, sa nu dorm. Doar stau și astept sa treacă coșmarul, închisă și fricoasa, exagerat de fricoasa. Orice lucru: chiar sa mananc și am impresia ca m-as putea îneca. Auzind știrile, ma gandesc: dacă mi se întâmplă și mie asta? Plâng uneori sfâșietor când nu-mi pot imagina lumea de afara spitalului, când ma gândesc la ... nici nu vreau sa spun cuvântul. Ma tem sa nu fie defapt presimțire. Mi-e frica, tare frica și plâng și nu pot dormi. Am început sa am mare grija la ce mănânc, sa-mi dezinfectez mâinile tot mai des, sa fiu atenta la fiecare lucru, ce înainte nu băgăm în seama. Îmi poate spune și mie cineva cum a reușit sa treacă peste stări de astea?

[Davi_ 6965]

Problema la plămâni te-a afectat si psihic... Nu te îngrijora, cred ca tratamentul te-a adus in această stare.

Am pățit la fel ca tine. După ce am trecut de socul diagnosticului, am picat in depresie. Eram sigura că mor, refuzam tratamentul care era îngrozitor, plângeam si mă întrebam de ce mi s-a întâmplat mie... Ulterior am aflat ca aceste reacții erau des întâlnite la oamenii cu TBC. Este o problemă medicală cu un trecut urât, dar in zilele noastre rata de vindecare este de aproape 100%.

Cu siguranță îți vei reveni,trebuie doar sa te înformezi mai bine si să urmezi tratamentul.

[Alex2455 0]

Da... când am aflat , nu am intrat imediat în depresie. Tin minte ca avusesem primul atac de panica și pe urma ma hotărâsem sa-mi fac analize la plaman. Surpriza: TBC. Nu eram fericita, dar, intr-un fel, ma convingerea ca nu sunt nebuna. Toată lumea spunea: calmeaza-te și eu știam ca am totuși ceva. Am aflat și am hotărât sa urmez tratamentul, fiindcă acum știam ce am. Dar, au urmat 2 complicații cu ficatul, analize peste analize, branule peste branule, pastile de plămâni, de ficat, de stomac, de nervi. Atmosfera deprimanta, oameni abia taraindu-se, începusem chiar sa uit cum era afara. Doar salonul... acum, sunt bombardata doar cu gânduri negre... la tine cum a fost, Davi_?

[Athmy 2564]

Sa gasesti o raza de speranta, chiar si in acel mediu deprimant, sa lupti pentru dreptul tau la viata, la sanatate, la vise. Gandeste-te la ce e pozitiv in experienta ta si incearca sa intorci sortii in favoarea ta

[Davi_ 6965]

Tratamentul Este destul de puternic,e normal ca ficatul să fie puțin deranjat de el.

Cum a fost la mine? Pai... cam ca la tine,ca in spital. Important este să nu ramanem cu mintea prinsă acolo. Daca nu poți trece peste,poate ar fi bine sa vorbești cu un psiholog.

[Alex2455 0]

Știu... chiar ma gândeam ca o asemenea experienta te călește, ca te face mai puternic, ca ies de aici învingătoare. Dar m-a copleșit mai mult decât m-as fi așteptat. Dar Athmy, chiar vreau sa lupt pentru dreptul meu la sănătate, vise, viata :). De asta, după fiecare lovitura, ma ridicam: hai ca nu-i atât de rău. Doar ca pozitivismul meu se intersecta cu un negativism teribil uneori. Oricum, clar ma ridic. Voiam doar sa aflu perspectiva cuiva care, la un moment dat, a trecut prin ceea ce am trecut eu.

Da, m-am gândit la asta. Stările pe care le am sunt prea intense uneori. Deci voi avea nevoie de îndrumarea unui psiholog.

[i-moral-! 4]

  Buna tuturor,

 

   Atacurile de panica sau anxietatea excesiva poate fi tratata schimband ceva vechi, de rutina, cu ceva nou si exagerata importanta (valoarea noului) in schimbul vechiului. Vorbim de absolut orice schimbare (inclusiv drumul spre serviciu sau la buticul din cartie), atata vreme cat ii acordati maxima importanta si va ascultati intuitita. De fapt, atacurile de panica nu sunt altceva decat o aprehensiune in fata unui pericol iminent si modul prin care mintea noastra ne avertizeaza de acest lucru. De asemeni, meditatia este de maxim impact, in orice forma a ei. Daca va acordati 10-15 minute zilnice pentru a va raspunde singuri la intrebari, nu aveti nevoie de medicamente/psihologi, cu exceptia cand cazuistica medicala este una organica, iar atunci este nevoie intr-adevar de o analiza mai amanuntita. Dar majoritatea atacurilor de anxietate provin din cazuri psihosomatice, respectiv alienari ale noastre in fata unor probleme care noi consideram ca nu le putem rezolva altfel decat devenind altcineva. 

  Am suferit si eu la randul meu cca 10 ani de astfel de atacuri severe, fiind angajat in ultimii 6 ani in cca 4000 km lunar, iar atacurile de panica surveneau atat auditiv (impresia ca eram pocnit peste urechi si imi pierdeam echilibrul) precum si suprastimulare vizuala de ordin paroxist (tahistoscopic), respiratie ingreunata, hiperhidroza (mai ales palme) si lipsa de concentrare. 

  Ajuta foarte mult crearea unui mediu de confort (iesirea din relatii toxice personale/comerciale) precum si investirea in placeri personale simple (muzica, filme, carti, plimbari).

  Sper sa va ajute. 

[Alex2455 0]

Cred și eu ca schimbarea te poate ajuta. Chiar înainte sa se întâmple, ma gândeam ca trebuie sa se schimbe ceva și îmi scuturam mintea sa vad ce anume sa schimb, ce sa fac. Sunt conștientă ca trebuie sa ne bazam pe gândurile noastre pozitive, dar cum le controlezi pe cele negative? Cum, când uneori vin pe nepusa masa? Și dacă le refuzi accesul, ele încearcă și mai puternic, pana când intră și te simți pierdut. Singura soluție este sa traiesc cu fricile mele și sa sper ca își vor pierde din intensitate :)