Sari la conținut
Forum Roportal
Vriies

Cel puţin patru specii de extratereştri au vizitat Pămantul

Postări Recomandate

Ei, uite că nu trebuia ca diferiți reprezentanți ai unor civilizații extraterestre să aterizeze pe „Casele Albe” din SUA, Franța Germania etc. - și asta dtorită motivelor pe care ți le-am explicat anterior.

1. Nu vezi niciun șoc cultural? Doamne, Doamne! Ce realitate au devenit, bre? Faptul că sunt făcute filme pe tema asta, nu înseamnă și că ideea ideea civilizațiilor extraterestre care s-au perindat pe aici este deja acceptată. Să nu confundăm una cu alta! Ia spune tu, dacă te-ai gândit până acum la acest aspect, câți oameni de pe forumuri (pe forumuri, în general, sunt oameni dispuși spre dialog și analiză în acest sens) acceptă măcar existența unor civilizații extraterestre? Un procent mic, nu-i așa? Gândește-te că majoritatea oamenilor de pe planetă sunt prinși în una și alta și nici măcar nu-și pun această problemă. Iar dintre cei care văd filme de acest gen (puțini, trebuie să recunoști), majoritatea gândesc: eh, sunt doar filme!

2. Ba da, va interesa foarte mult cine va vorbi cu cine, mai ales într-o societate „inegală” ca a noastră. Tocmai d'aia se vor „supăra” fie politicienii, fie oamenii de știință, fie liderii religioși, fie reprezentanții unor diverse organizații. Vor da vina unii pe alții și vor începe imediat acuzațiile, luptele și vendetele, în care vor fi angrenate mase de oameni.

3. Păi, noroc că nu ești tu conducătorul unui UFO! Glumesc, desigur :)

Spui că „ Eu daca as fi conducatorul unui UFO, chiar nu m-ar interesa sa discut cu pleava societatii umane, respectiv structurile de conducere”. Bingo! Păi, poate că ăsta poate fi unul dintre motivele temeinice pentru care ei aleg să nu discute la nivel global și aleg să discute doar cu anumiți indivizi selectați. Poate au ajuns la concluzia că actualele structuri de conducere ale societății umane sunt unele sinucigașe, care conduc umanitatea către autodistrugere.

4. Treaba cu religia nu-i deloc supraevaluată. Religia e adânc implementată în mentalul indivizilor care aparțin unei societăți sau alta. Faptul că în anumite zone de pe Terra, printre care o parte a Europei, avem de-a face cu o emancipare, e încă puțin dacă ne raportăm la totalitatea societăților și indivizilor de pe Pământ.

R:

1.) Probabil asa era pana prin anii ”80-”90, astazi am intalnit asaa oameni cum spui tu, dar erau preaa putini, cei mai redusi la minte, in rest majoritatea cred cu mare lejeritate. ... si oricum nu vad de ce ar trebui cineva sa protejeze pe cei mai idioti dintre noi? ... i-ar putea baga pe toti intr-o rezervatie izolata si ar fi OK pt. toata lumea.

2.) Lupte au existat mereu si vor mai exista inca, asa caa nu vad nimic special la asta.

3.) Primul contact este cu totul altceva decat tratativele ulterioare, deci ???????????????????

4.) Europa este, laica, China idem, Americile idem, Australia idem, la fel mari parti din Africa, atunci ?????????????

PS:

M-am mai gandit la problema primului contact si am ajuns sa gasesc inca un raspuns alternativ, unul care poate plutii in aceasta nebuloasa.

In Star Trek - First Contact, vulcanienii iau contactul cu oamenii sec. 23, vulcanieni care desi traiau destul de izolati prin apropierea stelei lor, fara expansiune stelara, dar cu toate acestea vulcanienii erau destul de asemanatori oamenilor.

Ma gandesc la scenariul Predator, dar fara violente ci cu ciudatenii si mai siiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii !!!

Ne putem imagina faptul ca Pamantul face parte din teritoriul marginal al unui imperiu regional, sa le spunem Alieni, acesti ET-ii sa spunem ca ne considera extrem de respingatori, noi fiind antiteza a tot ce sunt ei.

Sa spunem ca acei Alieni ar fii oamenii, iar oamenii ar semana cu paianjenii.

Ne putem imagina ca acei alieni sunt fiinte asexuate sau multi-sexuate asemanatoare furnicilor si albinelor, avand 3-4, chiar 5 sexe, avand excrescente faciale mari si ciudate similare matelor si baloanelor cu rol in miros, respiratie, ..., ochii plasati aiurea ca la crab sau la melc, picioare intoarse, blana sau invelis cornos.

Civilizatia lor fiind si ea complet diferita.

Partajează acest post

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

1. N-ai cum să bagi trei sferturi din populația Pământului într-o rezervație. 

2. Au existat, da, însă consecințele mișcărilor sociale generate de un astfel de eveniment sunt greu de estimat. Iar faptul că au existat lupte, soldate cu victime, suferințe și traume în trecut, după umila mea părere n-ar trebui să ne dea dreptul să spunem „ei, și ce dacă?”. Cu tot respectul, ăsta nu e un argument, ci, mai degrabă e cinism.  Dar, totuși, mai sunt unii care nu gândesc așa.

3. Păi după primul contact oficializat ar putea urma restul, deci mai gândește-te la consecințe. 

4. Aici ori glumești, ori e clar că nu prea te interesează sociologia și nu ai o idee cât de cât reală a ponderii fenomenului religios. În China, chiar dacă procentul religiozității este de aproximativ 20% din populație, totuși, asta însemnă nu mai puțin de 250 milioane de credincioși! În SUA numărul acestora e estimat la aprox. 205 milioane, pe când în India avem de-a face cu nu mai puțin de 1 miliard!

Într-adevăr, sunt sfere așa-zis laice, în zonele pe care le-ai amintit. Însă ponderea acestora nu-i nici pe departe așa cum crezi tu. Dacă pe net ai de-a face în majoritate cu liber-cugetători, agnostici, atei, nu înseamnă că așa este și în lumea reală de pe mapamond. Procentul celor despre care spui abia dacă e undeva la 15-20% din populația globului. Majoritatea e religioasă, asta e.

Uite, doar la o primă căutare, o estimarea procentului global de religiozitate, pe religiile specifice și o estimare a importanței religiei, pe țări, bazate pe sondaje Gallup:

https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_religious_populations

https://en.wikipedia.org/wiki/Importance_of_religion_by_country

 The methodology in the country table is based upon global Gallup Poll research.[1] The Gallup poll has a broad question: the question "Is religion important in your daily life?" was asked; the "yes" and "no" answers are represented below. Discrepancies are due to the "Don't Know" and "Refused" answers.

In terms of demographics, India ranks as the country with the largest number of highly religious people in the world, with an estimated 960 million to 1 billion believers. China, although its number is less than a fifth of its total population (~18-19%), ranks second, with an estimated 240-260 million believers, followed by Indonesia (~235 million), the United States (~205 million), Pakistan (~175 million), Brazil (~168 million), Nigeria (~163 million) and Bangladesh (~135 million).[2][3][4][5]

Bun. Consider că ți-am expus suficient de clar opinia mea în legătură cu problema „de ce nu vin în mod oficial” și sper să nu te superi dacă nu voi mai insista pe tema asta. 

Sigur, ne putem imagina multe. Însă na, tre să ținem cont că nu degeaba se spune că realitatea, prin simplitatea ei, depășește imaginația. Adică, ceva de genul, viața bate filmul.

Editat de Vriies
  • Like 1

Simplitate zici, dar tocmai asta nu este, daca ar fi fost simplitate am fi avut pana acum macar cateva aterizari extraterestre in buricul marilor orase-capitale si cateva informatii date de ET-ii, macar atat.

1.) De ce i-ai baga pe laici 3/4 intr-o rezervatie?!, ori eu zic ca sunt chiar mai multi, practic din cei 6 miliarde doar mai putin de 1 miliard sunt religiosi, poate vreo cateva zeci-sute de milioane in total, majoritatea din lumea musulmana slab dezvoltata.

2.) Nu au existat asemenea traume deoarece nu a mai existat vreun alt contact cu ET-ii, dar au fost razboaiele mondiale, marile epidemii, catastrofele planetare in frunte cu glaciatile, razboaiele inter-tribale, ...

3.) ... ar urma restul de ce?!

Trebuie sa te anunt ca lumea noastra este diferita, stim cum bolile europenilor au afectat amerindienii, ... discutam despre intolerante alimentare, alergologice, germeni complet straini, paraziti, ...compozitia atmosferica diferita, samd

4.) Majoritatea e religioasa, da nu cum crezi tu, este o religiozitate personala cotidiana ce nu are multe in comun cu majoritatea religilor.

Cred ca majoritatea oamenilor au o ideologie panteisto-animista impletita cu idei stiintifice, chiar sf.

Religia este importanta si pentru mine, dar ea nu prea are treaba cu morala, deci le separ destul de drastic, o privesc ca o forma de misticism si la fel si altii.

O alta perspectiva este religia ca afiliere la un grup etnic, ortodox, adică român, sau religia in perspectiva istorica.

Într-adevăr, sunt sfere așa-zis laice, în zonele pe care le-ai amintit. Însă ponderea acestora nu-i nici pe departe așa cum crezi tu. Dacă pe net ai de-a face în majoritate cu liber-cugetători, agnostici, atei, nu înseamnă că așa este și în lumea reală de pe mapamond.

Nu exista atei si agnostici, iar pe liber-cugetatori nu-i baga in aceeasi oala chiar daca nu-mi spune nimic denumirea respectiva.

Am avut o perioada in viata mea cand credeam ca devin ateu, in realitate eram NIHILIST, ateismul meu se baza pe contrarea religiozitatii, mai exact ateii sunt nihilisti, se intorc la un grad de cunoastere zero, ca mai apoi sa constientizeze ca trebuie sa si construiasca ceva in locul acelui gol, si se apuca si ajung la frontierele stiintei ajung fascinati de misticismul stiintific, unii se reintorc la religie, altii la o forma de misticism scientologic-religios.

Daca il intrebi pe un ateu incepator daca crede in ideile stiintifice sf va nega totul, iti va spune ca nu crede decat ceea ce vede la 2 m in fata nasului in acel moment.

Daca il intrebi pe un ateu consumat ..., el va avea deja o ideologie mistico-religioasa asupra stiintei si lumii, forme pseudostiintifice, ...

Eu iti spun de lumea reala nu de net. In lumea reala daca oamenii ar fi religiosi dupa aceste religii, nu ar mai face rau, dar nu am intalnit decat o mica parte de oameni căiți sa spun asa.

Si-au facut un d-zeu care sa le ierte la comanda toate prostiile de zi cu zi, un d-zeu la comanda lor si culmea astia sunt cei mai religiosi si au nevoie de religie.

Cum naiba sa-i mai poti ierta cand se spovedesc, se roaga de nspe mii de ori si cum ies din biserica baga cateva injuraturi in familie, apoi prin vecini, pe animalul vecinului, apoi calomnii cat incape in cercul barfei ca la urma sa savureze noianul de calomnii de la TV din lumea mondena cu multa savoare si incantare, ... doar ca sa se reintoarca la biserica plini de pacate si sa o ia de la inceput zilnic.

Astia iti par oameni religiosi ce ar fi afectati de ET-ii, poi astia is ca si cersetorii din India, le-ar pupa mainile alienilor in timp ce le-ar usura portofelele, le-ar fura ornamentele de pe nava, le-ar vinde navele pe bucati la fier vechi si s-ar jura in plansete pupand picioarele aliene ca nu ei au ciordit OZN-u.

Partajează acest post

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Vă pierdeţi în amănunte, dragilor. Să presupunem că 84% din populaţiune este religioasă (să zicem că e peste tot ca în România) şi că nu contează în ce fel de zei şi dumnezei cred oamenii.

Şi într-o zi, nitam-nisam, apar nişte ET-uri, care nu-şi arată faţa, indiferent că sunt păianjeni sau crabi, ori mâţe cu 6 picioare sau asgarzi albi cu capul cât baniţa. Doar stau ascunşi în rachetele lor (mă rog, în rachete, sau bumeranguri, sau farfurii, sau ceşti zburătoare, sau ce or avea ei) şi de acolo fac o demonstraţie de putere:

- Iată, noi plutim pe cerul vostru, deci suntem, vor zice ei (în toate limbile pământului, că Gugli Translate al lor este deja perfect).

Ei, ce s-ar întâmpla atunci cu pământenii religioşi? Dar cu cei nereligioşi?

Cum ar trebui să fie ET-urile? Nişte duri, care să mâne cu mână de fier omenirea pe drumul evoluţiei paşnice, sau democraţi absoluţi care să pună la vot toate nimicurile?

Nae tractoristu

Editat de nicksson
  • Upvote 1

Poi daca nu au facut-o pana in prezent, nu cred ca o vor face vreodata, mai probabil este ca acestia fie nu ne vor contacta vreodata, fie ne vor contacta si apoi cu atat vom ramane, deci nu s-ar amesteca deloc in problemele societatii noastre cum nu au facut-o nici pana in prezent.

Daca ar fi dorit sa se amestece ..., atunci ne-am fi ales macar cu un prim contact formal sau chiar cu o alianta ..., puteau realiza asta de cand este Pamantul, dar totusi nu au facut-o.

Cat priveste problema detalilor, acestea pot explica multe aspecte in acest mister, cum iti spuneam eu cred in cateva ipoteze posibile:

1.) ET-ii sunt oameni din viitor.

2.) ET-ii nu ne-au contactat vreodata in nici un fel, deci ei sunt inca departe de noi.

3.) ET-ii se gasesc in apropierea noastra dar ei sunt antiteza a tot ce inseamna omul si viata terestra, mai pe sleau sunt mai ciudati si mai urati decat orice creatura respingatoare prezentata in filmele sf, au alte forme polimorfe de sexualitate, durata de viata, aspecte sociale, ...

Cum ne-ar percepe niste alieni cu durata de viata de tipul efemeridelor sau o structura sociala-individuala cu persoane vesnice dar a caror numar nu depaseste cativa indivizi, poate unul si clone-avatari in rest?!

Dar o societate virtualizata ce are timpul la discretie si este profund dezinteresata de Pamânt si soarta oamenilor?!

Partajează acest post

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Eu cred ca toate acele povesti cu zei care aratau ca noi, sau pe aproape, ne transmit lucruri reale, asa cum au fost percepute la acea vreme.

Este posibil ca acum cateva sute de mii de ani (este doar o aproximare personala), pe aceasta planeta au fost adus un grup care in acceptiunea noastra ar putea fi denumit de "condamnati". Poate pe vreo planeta dintr-un sistem planetar indepartat din galaxia noastra, s-a intamplat un moment de cotitura si o parte din populatia lor, a fost adusa aici si lasata sa se descurce, sau sa piara.

Acele fiinte nu au primit nimic, ma refer la arme sau tehnologie. Asa se poate explica lipsa urmelor unei civilizatii avansate, in toate cercetarile arheologice.

Acele fiinte au gasit aici oameni primitivi pe care au incercat sa-i foloseasca drept ajutoare, intr-o prima faza. Poate chiar a avut loc un amestec de gene(ma refer la sexualitate), care au dus la aparitia omului asa cum il stim acum. Cu timpul acea populatie si-a pierdut caracteristicile initiale, si s-au amestecat cu nativii.

Este posibil ca vreme indelungata ei sa isi fi putut transmite cunostintele urmatoarelor generatii, dar in timp acestea s-au pierdut, totul devenind legenda.

Poate ca cei de pe planeta mama au uitat o vreme de ei, si apoi cand au venit aici sa vada ce s-a intamplat cu acele fiinte, au dat de o noua populatie formata din cele doua.

In acel moment s-au hotarat sa nu intervin, dar sa tina sub observatie aceasta planeta si populatia ei. Poate se tem si acum de acele fiinte trimise aici si se gandesc ca noi am putea sa le mostenim tarele (defectele).

De aici incolo ne putem gandi la o groaza de variante.

  • Like 1
  • Upvote 2

Exclus! Dacă ar fi ştiut să scrie şi să citească ar fi scris şi desenat. Nu întreba pe ce, că până şi un tractorist începător ar găsi răspunsu, darmite nişte ET-uri super-deştepte... Deci, unde sunt poeziile unui Eminescu ET şi desenele tehnice ale unui tractor cu fuziune? 

Iar problema împreunării ET-urilor cu femelele gorilă sau de antilopă a fost dezbătută deja aici şi s-a ajuns la concluzia că era imposibilă. Sau ai cumva dovezi noi? Un om cu cap de crab ar lămuri cumva situaţia, dar unde-l ţii ascuns?!

Nae tractoristu

  • Upvote 1

Partajează acest post

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Şi într-o zi, nitam-nisam, apar nişte ET-uri,

se plictiseau pe planeta lor si si-au zis sa vada ce mai fac experimentele. crescatoria de moluste de pe terra.

  • Upvote 2

Partajează acest post

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Exclus! Dacă ar fi ştiut să scrie şi să citească ar fi scris şi desenat. Nu întreba pe ce, că până şi un tractorist începător ar găsi răspunsu, darmite nişte ET-uri super-deştepte... Deci, unde sunt poeziile unui Eminescu ET şi desenele tehnice ale unui tractor cu fuziune? 

Iar problema împreunării ET-urilor cu femelele gorilă sau de antilopă a fost dezbătută deja aici şi s-a ajuns la concluzia că era imposibilă. Sau ai cumva dovezi noi? Un om cu cap de crab ar lămuri cumva situaţia, dar unde-l ţii ascuns?!

Nae tractoristu

Da, buna observatia ta. Singura explicatie plauzibila ar putea fi localizarea arealului unde s-au stabilit acestia. Daca asta a fost undeva unde acum este Antarctida, atunci am fi nevoiti sa asteptam sa se dezghete, se pare ca nu mai este mult, si am putea cauta acolo.  :)

Tot avem harta lui Piri Reis, care ne arata o parte din continentul polar sudic dezghetata.

Editat de adal*
  • Like 1
  • Upvote 1

Partajează acest post

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×