Despre sedinta la psiholog

[lynxul_negru 3207]

"Speri din tot sufletul"??? De ce? De ce e asa important? Zici ca ti-e teama sa nu intre cineva in istoria ta personala.

 

Aia inseamna: Sper din tot sufletul pentru pacienti. Nu mi-e teama nici de cei care ar vrea sa intre in istoria mea personala, dar nu inteleg ce legatura ar avea asta cu intrebarile ridicate de mine.

[soogee 2866]

mda, abia acu' am citit mesajul tau, si m-a pus pe ganduri. Da' ce-ar fi sa-l contactezi tu si sa ne povestesti.

 

Superinteresant este ca nici in ziua de astazi n-ai inteles un lucru, nimic nu e gratis, totul se plateste! :spiteful:

 

Nu vreau sa mai incasez energie negativa de la domnul filosof, am simtit pe pielea mea ce ii poate tartacuta.

Sper ca se va comporta mai bine cu voi.

 

Eu stiu ca totul se plateste, ca nu exista pranz gratis in univers, dar domnul Ruud nu stie. El vrea ca psihologii sa lucreze pe gratis. El spune ca e consilierea filosofica pe gratis. ATUNCI S-O FACA, nu doar sa se laude.

 

Mi se pare ca ai folosit un verb important: "va interpreta". Ceea ce face psihologul este o interpretare. El asculta de la pacient o mie de indicii, de fapte, de senzatii dupa care le ierarhizeaza, le selecteaza. In mintea lui decide ca este mai important momentul in care copilul a plans fiindca tatal lui nu i-a dat voie sa stea impreuna cu ambii parinti in copilarie fata de momentul in care pacientul adolescent sau adult a avut un esec in ceva anume. Ceea ce spune, raspunde si intreaba psihologul nu este ca o oglinda dreapta, ci una care deformeaza (hopefully doar foarte putin) conform fibrei fiintei lui.

 

 

Dar nu inteleg de ce sa scoti interpretarea din terapie. Pana la urma de ce mergi tu la psiholog? Pentru ca el sa stea in scaun si sa dea din cap ca marioneta, ihamm ahamm ihm...

Pai asta poate face si Ruudflo, nu? Sau vecinu Nae, daca-i dai o cinzeaca, si-i spui clar cum trebuie sa dea din cap si sa scoata mormaieli care sa arate ca te intelege.

De ce iti e atat de frica de interpretare?

 

 

Lynxule, ai avut vreodata un prieten foarte bun cu care sa iesi la bere si sa discuti de viata?

Ati povestit de toate?

Si cand el selecta evenimente semnificative din viata ta (femei, scoala, bani, calatorii, gadgeturi, etc) el nu facea o interpretare?

 

Aia inseamna: Sper din tot sufletul pentru pacienti. Nu mi-e teama nici de cei care ar vrea sa intre in istoria mea personala, dar nu inteleg ce legatura ar avea asta cu intrebarile ridicate de mine.

 

 

Pentru ca tu nu ai aparut aici pe lume brusc, ca Atena din capul lui Zeus. Tu esti produsul a ani de formare lenta, in care te-a format si te-a influentat tot cu ce ai venit in contact, chiar daca tu nu constientizezi asta.

 

Intrebarile au rolul de a te ajuta/ghida sa constientizezi ce te-a format (benefic, neutru, malign) si sa vezi mai bine cine esti.

 

Te-au influentat o multime de lucruri, chiar daca tu nu intelegi inca asta, poate nici macar nu-ti trece ideea prin cap.

 

Stii cat de important e sa ai frati?

Ce probleme are copilul singur la parinti?

Dar cel ce se naste in familie cu baieti, si nu are sore?

Stii cu ce se confrunta? Uneori nici el nu stie, dar vede ca nu e ceva in regula!

Ce nu e in regula la cel nascut fara sore, doar cu frati?

Ia zi, sa te vedem.

:)

 

Sunt o multime de factori ce ne fasoneaza, desi nu constientizam importanta lor.

 

Intrebarile ridicate de tine sunt puse prin prisma gandirii/emotiilor/convingerilor tale.

Tu insuti faci o interpretare atunci cand iti pui intrebarile.

Selectezi unele. Arunci altele.

Tu ai alte intrebari decat manelistul.

Pentru ca te-ai format altfel.

 

Si tu interpretezi viata/experientele printr-o grila. Aceasta grila e unica, si e foarte importanta. Trebuie vazut ce e cu ea.

Uneori grila nu mai functioneaza bine, nu se mai poate adapta realitatii.

Atunci interpretarea cuiva din exterior poate ajuta.

Editat August 9, 2011 de downtempo

[Icebreaker* 3782]

Nu vreau sa mai incasez energie negativa de la domnul filosof, am simtit pe pielea mea ce ii poate tartacuta.

Sper ca se va comporta mai bine cu voi.

 

 

 

Uite, n-am prea citit postarile lui, da' faptul ca incerci sa ma transformi in cobai ma intristeaza.Si stii de ce?

Fiindca vine tocmai din partea ta, intelegi ce-ti spun?

La naiba, ai postari frumoase, insa uneori scrii fara sa gandesti, ori poate spui lucrurilor pe nume si nu incerci sa te ascunzi dupa deste.

Oricum, iti dau un sfat, fii atent ce scrii.

[lynxul_negru 3207]

Tu aici pui problema gresit.

 

Parerea mea este ca nu exista asa ceva. Adica o probleme pusa gresit. Considera-ma ca pe un pacient care are dubii. Aia este intelegerea lui, setul lui de credinte si experiente l-au adus in punctul in care formuleaza aceast opinie.

 

Si am sa explic si de ce am pus intrebarea. Probabil nu voi apuca sa detaliez astazi, dar voi reveni. Nu am intrebat deoarece as vrea sa minimalizez psihologia, metodele ei, sa ridiculizez pe cineva. Am pus acele intrebari deoarece ma intereseaza cat reusesc psihologii sa se detaseze de domeniul lor, cat accepta ei ca domeniul si metodele au niste limite (inerente sau de moment). Si intreb asta deoarece filologii au tras deja niste concluzii.

 

Filologii care studiaza un pic mai mult decat farfuria calduta pusa in fata de facultate, ajung sa citeasca ceva studii de filozofia limbajului. Una din concluziile acestor studii este ca este imposibil sa ajungem sa intelegem complet limbajul deoarece instrumentul de studiu al limbajului este chiar limbajul. Apoi una din problemele comunicarii este ca ea nu se desfasoara niciodata complet si corect. Un enunt formulat de cineva nu este inteles complet, nici exact la fel de receptor, iar imaginile pe care le trezesc si conceptele pe care le asociaza sunt aproape invariabil diferite de la emitator la receptor si de la un receptor la altul. Comunicarea este intotdeauna o operatie cu rest.

 

Iar psihologia se bazeaza pe comunicarea dintre pacient si psiholog. O comunicare care este imcompleta si a carei inexactitati se va amplifica la patrat odata cu trecerea de la pacient la psiholog si invers. De aceea ma intrebam daca psihologii au ajuns sa recunoasca si ei insisi limitele domeniului si metodei/lor lor. Multe stiinte si domenii si-au admis limitele sperand sa le invinga candva. Ceea ce nu inseamna ca filologii vor inceta sa studieze limbajul, ca scriitorii vor inceta sa scrie, ca oamenii vor inceta sa vorbeasca. Banuiesc ca asta nu-i va opri nici pe psihologi din activitatea lor si nici pe pacienti sa apeleze la ei.

 

Sper ca m-am facut inteles cat de cat si ca nu interpretati intrebarile mele ca un atentat la adresa psihologiei.

[soogee 2866]

 

Am studiat si eu Coseriu si Chomsky. Eu cred ca se exagereaza problemele de comunicare.

Exista si ele, dar hai sa nu le dam o importanta prea mare.

 

Stii unde sunt ele importante? Cand discuti cu un retardat sau cu un schizofrenic/paranoic.

 

Adica acolo unde sunt probleme grave de gandire.

 

Acolo nu merge comunicarea pentru ca unul spune ceva si celalalt intelege altceva.

Acolo terapia (care inseamna alianta/deschidere/comunicare de sine) e ft grea sau imposibila.

 

Dar de exemplu, cu tine, care esti inteligent si structurat, ar ajunge, pentru a depasi barierele de comunicare, sa ne definim mereu termenii, pentru a fi siguri ca fiecare e bine receptat.

 

Exista intr-adevar o problema cu gandirea in sine. Asa cum spunea fizicianul David Bohm, gandirea se gandeste pe sine. Nu avem alt instrument de lucru. Daca gandirea e dereglata, cu ce o mai analizam? Cum revenim la normal?

 

Pai tocmai de asta e necesara verificarea prin altul. Deschiderea gandirii cuiva spre gandirea altcuiva.

 

Clientul are o interpretare a vietii/grila de cognitii. Ea se adapteaza mereu realitatii.

Daca ea nu se mai poate adapta, apare problema.

Atunci el isi poate verifica grila prin raportarea la grila altuia. Acest altul poate fi si psihologul.

 

Poti vedea aceste grile deformate la cazurile extreme. Ex Anders Breivik. Grila lui s-a tot deformat, pana ce a devenit rigida.

Daca ar fi mers la psiholog, interpretarea psihologului l-ar fi ajutat (daca si clientul vrea sa se deschida) sa isi retuseze grila, pt a deveni din nou adaptativa.

Editat August 9, 2011 de downtempo

[Icebreaker* 3782]

Am studiat si eu Coseriu si Chomsky. Eu cred ca se exagereaza problemele de comunicare.

Exista si ele, dar hai sa nu le dam o importanta prea mare.

 

Stii unde sunt ele importante? Cand discuti cu un retardat sau cu un schizofrenic/paranoic.

 

Adica acolo unde sunt probleme grave de gandire.

 

 

 

Asta e parerea ta, ce-mi poti spune despre cazul Amy Winehouse?

[soogee 2866]

Asta e parerea ta, ce-mi poti spune despre cazul Amy Winehouse?

 

Ea spunea asa intr-un cantec: "Ei vor sa ma duca la dezintoxicare", "iar eu am spus Nu NU!"

 

 

Probleme cu alcoolul si drogurile sunt destul de comune in randul celebritatilor.

Trecerea de la un anonim la o vedeta nu se face fara repercusiuni. Dintr-odata poti enorm de multe, si nu mai stii ce sa vrei.

Si nu te mai poti opri.

Stres cu paparazzi.

Au un program incarcat, si nu-si pot permite o zi de odihna daca in agenda scrie concert sau inregistrari.

Trebuie sa fie tot timpul frumosi si super, altfel lumea va rade de ei cu rautate.

presiunea familiala si sociala e mai mare decat la anonimi

 

Orice greseala minora fac, vor ajunge in toata lumea, prin tabloide.

 

 

 

adoratia multimilor le poate activa/stimula tendinte spre megalomanie, excentricitate, comportamente de risc, paranoia

 

se pot simti in mod eronat invulnerabili, semizei, isi vor asuma riscuri mai mari

 

vor supraevalua exteriorul, se vor percepe prin lentile deformte, vor avea o cunoastere a sinelui distorsionata (crede ca poate orice, desi de fapt nu poate, ca e tot om)

Se pot autointerpreta prin prisma fanilor, deci eronat, dependent de exterior.

 

se vor irosi in petreceri,sex la intamplare, sex neprotejat, drog, alcool, tigari, etc

 

dar tracul scenei?

Pt a face fata ochilor multimii, asteptarilor fanilor,care in momentul urmator pot huidui, multi beau inainte de concert.

 

 

multi nu suporta umilirea publica, rusinea, expunerea tabloidelor

 

asa cum au cautat celebritatea, vor cauta si thrill, senzatii intense, deci riscul de adictie e mai mare ca la anonimi, ei vor cauta mereu noul, excesul, poate si pt a-si mentine legenda in ochii fanilor, pt a nu fi uitati

 

Cu siguranta un psiholog i-ar fi ajutat enorm! Dar ea nu a vrut.

Editat August 9, 2011 de downtempo

[Icebreaker* 3782]

Ea spunea asa intr-un cantec: "Ei vor sa ma duca la dezintoxicare", "iar eu am spus Nu NU!"

 

 

Stiu cantecul. ;)

 

stiai ca nu rezista mai mult de 15 minute la un psiholog ?

 

trebe sa plec, mai vorbim.

[Hypathia 2114]

Nu sunt sigur ca inteleg la ce va referiti cand spuneti analiza terminata si dezvoltare personala.

 

Poate un psiholog sa ramana atat de neutru in intelegerea raspunsurilor pacientului, in intrebarile pe care le pune dupa aceea, in felul in care le formuleaza, astfel incat sa nu influenteze nici un pic raspunsurile si intelegerea pacientului?

Cred ca e mai corect sa ne referim la psihoterapeut, nu la psiholog. Psihoterapeutul ofera interpretari, pe cand psihologul nu ofera in toate cazurile (de exemplu in testare psihologica). Dezvoltarea personala ajuta la eliminarea distorsiunilor care pot aparea in interpretari din cauza istoriei psihoterapeutului. Un psihoterapeut care si-a inteles si depasit problemele are sanse mai mari sa fie obiectiv in relatia cu pacientii.

Dar lynxule, ai dreptate, problema ridicata de tine este una reala. De aceea inainte de a profesa, un psihoterapeut trebuie sa parcurga acele ore de dezvoltare personala.

 

Intreb asta deoarece am avut o prietena pe care n-am intalnit-o cativa ani si care a mers cam un an la psiholog. Dupa acel an mi-a explicat ca, asistata de psiholog, si-a inteles problemele si ca esenta lor ar fi fost cauzata de tatal ei, ca din cauza unei atitudini supra-protectoare a lui din copilarie (si a nu stiu caror alte chestii) ea a ajuns o fire prea moale, frustrata, nemultumita si deprimata. Felul in care arunca toata responsabilitatea pentru esecurile ei in seama tatalui m-a alarmat, deoarece pana atunci stiam ca se intelesese cu tatal ei foarte bine, mai bine decat cu mama.

Daca s-a inteles cu tatal ei foarte bine nu inseamna ca acesta nu a avut un rol decisiv in formarea ei ca fiinta frustrata, moale etc. Responsabilitatea nu trebuie aruncata pe parinti. Noi suntem responsabili in totalitate de ce ni se intampla. Imi vin in minte multe exemple de relatii aparent excelente parinte-copil, dar neexaminate: daca ai vazut In Treatment, cazul Sophie si relatia cu tatal ei. Sau Celani scrie cum copiii ajung dependenti emotional de parinti si li se pare ca au o relatie excelenta cu acestia, cand de fapt se lasa parazitati, nu sunt independenti, nu pot lua decizii singuri, nu sunt in stare sa-si traiasca viata in mod autentic etc.

 

In rest, ce pot sa zic, problema metalimbajului, metacognitiilor etc nu mi se pare atat de importanta. Intr-o alianta terapeutica accentul cade oricum pe proces, pe CUM, nu pe continut, pe CE.

 

stiai ca nu rezista mai mult de 15 minute la un psiholog ?

suna a borderline.

[Athmy 2564]

 

Esti invidios, mai ai putin si faci poc!