Ce parere aveti despre cresterea copiilor de catre bunici?

[*fulgdenea* 54]

copiii trebuie sa fie crescuti de parinti pt ca bunicii, bona sau alta persoana nu pot suplini afectiunea unui parinte

insa copilul trebuie sa fie cat mai des in preajma altor persoane, neamuri, vecini, copii etc pt ca astfel percep lumea prin ochii mai multor persoane

mi-e mila de copiii crescuti de parinti care ii tin ca intr-un clabuc de sapun in casa toata ziua ca doar ei il pot invata tot ceea ce trebuie sa stie, dintr-un instinct de protectie excesiv. Din pacate exista si astfel de parinti, copilul nu poate explora, apoi mai tarziu are probleme de socializare si acomodare la gradi. In plus nu se poate dezvolta independent, nu poate nici macar sa doarma singur.

[Isis_27 6]

copiii trebuie sa fie crescuti de parinti pt ca bunicii, bona sau alta persoana nu pot suplini afectiunea unui parinte

insa copilul trebuie sa fie cat mai des in preajma altor persoane, neamuri, vecini, copii etc pt ca astfel percep lumea prin ochii mai multor persoane

mi-e mila de copiii crescuti de parinti care ii tin ca intr-un clabuc de sapun in casa toata ziua ca doar ei il pot invata tot ceea ce trebuie sa stie, dintr-un instinct de protectie excesiv. Din pacate exista si astfel de parinti, copilul nu poate explora, apoi mai tarziu are probleme de socializare si acomodare la gradi. In plus nu se poate dezvolta independent, nu poate nici macar sa doarma singur.

Ai mare dreptate.Copiii au nevoie in primul rand de parinti(baza stabila) si apoi de ceilalti.Multi fac prostia sa ii lase la bunici pana la 5-6 ani,privandu-i astfel de gradinita si de beneficiile colectivitatii.

[emma. 28]

Eu practic am fost crescuta de bunici, desi i-am avut pe parinti aproape. Doar bunicii au stiut sa imi ofere toata afectiunea de care aveam nevoie, afectiune care ar fi fost firesc sa vina din partea parintilor. In anumite situatii sunt de acord ca bunicii sa isi creasca nepotii, daca parintii nu sunt in stare sau nu vor. (desi nu o vor recunoaste niciodata)

[User09 0]

Putea fi si mai rau. Daca ai avut mobil la 12 ani, crede-ma ca nu ti-a fost atat de rau.

 

 

Aveam vreo 11 sau 12 ani cand, in cartier, au aparut doua fete peste 20 de ani, care voiau sa ne scoata la o prajitura. Stiam de la bunici ca nu trebuie sa plec cu necunoscuti. Si oricum, trebuia sa cer voie ori de cate ori plecam din fata blocului. Sau sa anunt, ma rog. Am fost singura din cele 4 fete din gasca, care a cerut a cerut voie. Si nu m-a lasat bunica, evident. Dar pana sa ma intorc la grup, nu mai erau, plecasera cu prietenele mele. Am plans, m-am suparat, m-am enervat, dar mi-a trecut cand celelalte fete au fost gasite, muuulte ore mai tarziu, in parc, la vreo doua statii de autobuz distanta, fara cercei. Atunci am stiut ca sunt tinuta din scurt, dar nu degeaba.

 

 

Din punct de vedere material, ca vad ca asta judeci, nu mi-a fost rau niciodata. Nu am dus lipsa de nimic intr-adevar. Insa discutia era pe alta tema.

 

Sunt total, dar total impotriva.

 

Eu am crescut la bunici si asta mi-a daunat.

 

Pe fii-mea am crescut-o exclusiv eu (fara ceva wkd-uri) si e f bine asa.

 

 

Spune-ne si noua cum anume ti-a daunat ca sa intelegem mai bine.

[emma. 28]

Da.Unii parinti chiar nu vor...poate ca bunicii nu sunt cea mai buna alegere,dar bunicii care vor sa creasca copilul,sunt mai buni decat parintii care nu vor -parerea mea.

Da, asa este. Un strain nu cred ca poate creste un copil mai bine decat o ruda.

[Arcangelo 1797]

Eu practic am fost crescuta de bunici, desi i-am avut pe parinti aproape. Doar bunicii au stiut sa imi ofere toata afectiunea de care aveam nevoie, afectiune care ar fi fost firesc sa vina din partea parintilor. In anumite situatii sunt de acord ca bunicii sa isi creasca nepotii, daca parintii nu sunt in stare sau nu vor. (desi nu o vor recunoaste niciodata)

Da.Unii parinti chiar nu vor...poate ca bunicii nu sunt cea mai buna alegere,dar bunicii care vor sa creasca copilul,sunt mai buni decat parintii care nu vor -parerea mea.

[Gliphy. 0]

Traind in secolul vitezei si fiind mai tot timpul ocupati, deseori parintii isi lasa copiii in grija bunicilor. Ce parere aveti despre aceasta metoda? Impartasiti-ne experienta voastra in cazul in care va numarati printre cei crescuti de bunici, sau daca avem mamici care acceseaza topicul care este opinia voastra?

Am fost crescuta de bunici de cand m-am nascut. Bunicul meu a fost paralizat, deci pe umerii bunicii cadea toata treaba. Mama mea lucra de dimineata pana seara, si in unele saptamani toata noaptea.

Cand am iesit din spital (o boala, am fost internata o luna) ea era acasa dormea, venise bunica dupa mine, nici macar nu s-a trezit. Am mers s-o imbratisez mi-a zis sa tac ca vrea sa doarma.

De 5 ani e plecata in Irlanda impreuna cu iubitul ei, "tatal meu vitreg".

De cand aveam eu cateva luni e despartita de tatal meu natural.

Nu ne mai intelegem deloc. Pentru mine, mama e bunica mea, pentru ca ea a stat la capul meu cand aveam febra, si ea m-a luat in brate cand plangeam si spuneam ca nu mai pot sa trec peste tot.

Prima data cand a plecat mama in Irlanda, in prima luna am fost dupa la psiholog pentru cateva crize.

Acum, am fost dusa la psiholog sa ma obisnuiesc cu ideea ca trebuie sa stau in Irlanda toata vara.

Bunicul meu a murit, iar acum cand cineva ma intreaba ce fac parintii spun "Mama e acasa iar tata a murit....", pentru ca au fost niste parinti pentru mine.

Bunica e mai temperamentala decat mama. Ea a stiut sa ma invete tot, orice, fara certuri si tiganii. Bunicul meu mi-a aratat culorile si frumusetile naturii + obiectele minuscule de care ma pot bucura. Amandoi m-au invatat multe fara certuri si batai, fara cuvinte urate.Au fost langa mine si m-au 'rasfatat' cum au putut ei, si totusi nu am ajuns un copil ingamfat. Daca ar muri si bunica mea cred ca m-as interna la spitalul de nebuni... nu vad ce m-as face fara ea. Trebuie sa ramana langa mine cel putin pana ajung sa fiu majora.

Cu tot cu ajutorul psihologului, ma cert cu mama mea des, pentru ca ea nu vede doar banii. A facut unele chestii care m-au marcat pe veci, si dor. Vorbeste urat, ma jigneste... nu e ceea ce vreau de la o mama.

 

In cazul meu, bunicii sunt cel mai bun si sfant lucru de pe pamant. Ei nu m-au batut ca am ajuns acasa beata, nici ca mi-am scos pachetul de tigari si-am fumat la masa, ei mi-au aratat ce decizii pot lua si care sunt urmarile. M-au luat de mana si mi-au explicat tot. Am inteles de fiecare data. Avem o legatura foarte stransa.

Locul bunicului nu-l poate lua nimeni. Si stiu ca inca e langa mine si ma poarta-n griji.

 

 

Ei au fost singurii pe care ma puteam baza cand totul cadea langa mine, si cand plangeam ca nu a o mama.

In timp, mi-am dat seama ca ii am pe ei.

 

(Tatal meu a renuntat la drepturile fata de mine de cand aveam cateva luni. Are alta iubita, alti copii.)

[emma. 28]

Avem o legatura foarte stransa.

Locul bunicului nu-l poate lua nimeni. Si stiu ca inca e langa mine si ma poarta-n griji.

La mine a fost la fel ca la tine, doar ca mama n-a plecat nicaieri. Dar multi ani a fost ca si inexistenta. Doar bunica avea grija sa nu-mi lipseasca nimic, sa ma invete, sa ma ajute, sa fie langa mine. Am ramas fara bunici dar cu toate astea ii simt mereu langa mine. Peste niste ani, poate, cand mama ta va realiza cat de mult a gresit, va incerca sa se apropie de tine. Durerea n-o sa treaca, dar macar vei sti ca e langa tine. Locul bunicilor nu-l va putea ocupa nimeni, bineinteles.

[Darianna 73]

Din punct de vedere material, ca vad ca asta judeci, nu mi-a fost rau niciodata. Nu am dus lipsa de nimic intr-adevar. Insa discutia era pe alta tema.

 

Discutia e pe tema cresterii copiilor de catre bunici, iar aici intra SI partea materiala.

Eu am avut primul mobil la 20 de ani, de exemplu.

 

 

E bine ca realizezi cate eforturi au facut bunicii. Daca am inteles bine, ai venit beata acasa si ai fumat la masa? Nu ar fi rau daca i-ai arata bunicii un pic mai mult respect. Cu siguranta o dor lucrurile astea si se poate gandi ca a esuat in cresterea si educatia ta.

Bunica mea a facut 4 ani azi de cand a murit si regret multe, puteam sa fiu MAI ascultatoare, MAI respectuoasa, MAI...

[Gliphy. 0]

E bine ca realizezi cate eforturi au facut bunicii. Daca am inteles bine, ai venit beata acasa si ai fumat la masa? Nu ar fi rau daca i-ai arata bunicii un pic mai mult respect. Cu siguranta o dor lucrurile astea si se poate gandi ca a esuat in cresterea si educatia ta.

Bunica mea a facut 4 ani azi de cand a murit si regret multe, puteam sa fiu MAI ascultatoare, MAI respectuoasa, MAI...

Bunicul meu a murit de curand, si inainte cu o noapte sa moara, mi-a dat mama mea naturala sa beau wisky.

Asa e, ea mereu ma intreaba daca greseste, daca eu cred ca ea greseste cu ceva, sa ii spun, imi spune si ea, rezolvam totul. Nu trebuie sa fim suparate.. Asa zicea. Nu beam cand era bunicul in viata. Cand a murit am inceput din nou sa beau, ca il visam, imi vorbea. Il auzeam pasind, simteam cum ma acoperea noaptea, cum ma saruta pe frunte ca atunci cand era in viata, si-mi lipseste.

Si cand a vazut prietenul meu ca m-am apucat de baut, a zis stop. M-a pus sa ma las de viciul acela... si m-am lasat.

 

Material vorbind nu mi-a lipsit nimic. Ma lasau unde vroiam, imi dadeau bani, imi cumparau ce vroiam.

Tin minte ca i-am cerut bani si a zis "Iti cumperi o bijuterie? :)" si i-am zis "Nu, am nevoie de sprayuri pentru graffiti".

A ras si a zis "Sa faci o poza si sa vezi de politie."

 

Cred ca ea stie prin ce trec.

 

Bunicul a crescut la orfelinat, si pentru ca i-a lipsit atatea a stiut cum sa se comporte cu mine... imi place sa cred ca acum e ingerul meu. Putea fi mult mai buna cu el.