Nu pot sa uit

[portisha 0]

Eu cred ca devine obsesie. Nu vreau sa-l las sa-mi schimbe toata viata si sa ma transforme intr-o leguma sentimentala, dar n-am puterea sa fac nimic sa ies din asta.

 

Diana, asta e un fel de masochism emotional. In momentul asta, te hranesti din propria-ti obsesie. Trebuie sa vrei sa uiti. Iti rememorezi cumva momente cu el in autobus, in masina, inainte sa adormi, in vis? Si orice melodie si orice vers par scrise pentru tine si pentru durerea ta? Recunoaste, asa negru cum e tot, intr-un mod absolut nefiresc si sadic, iti place unde esti. Sau poate iti dai seama mai tarziu, ca esti dependenta doar de propriile tale ganduri si de proiectia lui, nu de El.

[xxx_c 6]

Nu stiu daca sunt in masura sa-ti dau sfaturi, dar nu e bine sa te gandesti la ce a fost, nici macar sa urasti acele momente in mod voit, nu lasa amintirile sa te copleseasca ca nu o sa scapi asa. Trebuie sa incerci pe cat posibil sa nu te mai gandesti la ce a fost, doar asa poti sa uiti incet incet.

Da-ti seama cum sunt eu, care o am langa mine, o vad accidental, cu toate ca incerc sa o evit pe cat posibil, si stiu ca nu va mi fi niciodata a mea, la tine ar trebui sa fie mai usor

Editat Iunie 15, 2010 de Anonim_c

[Salvie 11567]

ca am de calcat

[Aleqsandra 0]

Povestea mea a inceput acum vreo 9 luni. Il cunoscusem online si dupa o luna l-am vizitat. El locuieste la 700 km distanta de mine. Am petrecut 10 zile superbe impreuna, nu-mi mai pasa de nimic, decat sa fiu acolo cu el, in bratele lui. Acolo ma simteam fericita. Astfel ca in urmatoarele luni, mi-am parasit viata mea de aici si duceam o viata fara viitor acolo langa el. Fugeam la el cu fiecare ocazie, mi-am neglijat familia, scoala doar ca sa fiu cu el. Stiam de la inceput ca el n-are sa faca asta si am facut-o eu. Dar nu-mi pasa, nu ma gandeam prea departe. Asteptam doar cu nerabdare momentele in care urma sa fim impreuna. Cu timpul, ajunsesem sa-l cunosc si nu-mi placea ce descopar, dar ma amageam. Si totusi, il iubeam din ce in ce mai mult. Au urmat tot felul de certuri, sufeream cand nu eram cu el, sufeream si cand eram cu el, dar tot nu puteam sa renunt. Eram pur si simplu vrajita de el, ii adoram viata si eram recunoscatoare ca imi permite sa fac parte din ea. El era tot ceea ce eu nu puteam sa fiu. Si simteam ca alaturi de el, pot sa devin si eu asa. Ii suportam toate tampeniile si el stia asta. I-am dovedit-o. Si cred ca pe masura ce ii dovedeam, el isi pierdea cate putin din interes. Era convins ca orice ar face, eu l-as ierta. De iertat am iertat, dar nu puteam sa uit. Imi era frica sa ii reprosez, de teama sa nu-l supar. Si tineam totul inauntru si ma amageam. Nu eram obisnuita cu ceea ce mi se intampla, nu mai fusesem intr-o relatie in care eu sa fiu cea care iubeste mai mult. Dar totusi, eram bucuroasa ca pot sa simt cu asa intensitate.

Azi sunt 2 saptamani de cand am incheiat relatia. El era beat si n-am mai putut sa suport. L-am lasat pe motiv ca eu ii ofer mai mult decat el poate duce si el imi ofera mai putin decat am eu nevoie. Stiu ca e asa. Stiu ca nu m-a meritat, stiu unde am gresit si sunt capabila sa recunosc, pe cand el n-are face asta nici in ruptul capului.

In primele zile de la despartire, eram o epava, parca pluteam. Atunci inca sufeream dupa el. Au urmat alte zile, cele in care am inceput sa sufar pt. mine. Atunci totul a devenit un haos total. Mi-am dat seama ca eu de fapt n-am nicio viata fara el. Si gandul ca acum trebuie sa o incep, singura m-a aruncat intr-o stare jalnica. Atunci au inceput atacurile de panica, momentele in care nu aveam nicio speranta, ma lasam in voia gandurilor negre si ma cuprindeau in totalitate. Simteam ca innebunesc.Am trait asa cateva zile, acum mi-am mai revenit.

Am revenit la realitate si incep sa ma gandesc din nou el. Ma tot chinui sa-mi amintesc de el, de momentele frumoase si uit tot raul pe care mi l-a facut. Sunt constienta ca nu aveam niciun viitor impreuna si stiu ca am facut cea mai buna alegere despartindu-ma de el. Nu as vrea sa mai fim impreuna, dar mi-e atat de dor. Nu mai stiu ce simt. Daca e inca iubire, sau e obisnuinta sau frica.

Simt ca nu ma pot apropia de nimeni, totul ma nemultumeste, alunec in tristete si observ ca nu pot iesi singura din asta.

Am nevoie de cineva sa ma scoata de fiecare data. Desi familia imi e alaturi, ma simt atat de singura. Prieteni nu prea am si nici nu am niciun interes in a-mi face. Simt tot timpul nevoia sa vorbesc despre asta. Am nevoie permanenta ca cineva sa ma asigura ca voi trece peste asta. Si atunci ma simt mai bine. Mi-e frica sa raman singura cu gandurile mele pt. ca stiu ca zboara la el. Si de asta prefer sa fiu cu oamenii cu care pot vorbi despre asta, care sunt vreo 2-3.

Am impresia ca n-o sa ma mai pot apropia de nimeni, desi tot asta imi doresc. Sa iubesc cu aceeasi intensitate. Poate data urmatoare voi fi rasplatita altfel.

Vreau doar sa vorbesc despre asta. Nu cer sfaturi, in teorie stiu tot ce am de facut, dar n-am niciun chef, mi-e frica sa-mi incep viata.

Nu stiu cat de coerenta am fost, cu siguranta mai sunt multe de spus si probabil voi mai adauga.

 

 

Buna..e prima oara cand intru pe forumul asta.Mi-a placut foarte mult povestea ta..m-am regasit in ea.Si eu traiesc si am trait tot ce ai trait si tu.Tot ce ai scris acolo mi s-a intamplat si mie...e greu..si e greu sa uiti..ai grija de tine..si ai dreptate cu prietenii..sa sti ca nu exista prieteni si sa nu ai incredere in asa-zisii.

[Ghijoi 686]

buna seara,diana!

ce ne poti spune despre tine si relatia cu cei ce te ajuta benevol(ma refer la membrii roportal)?

[GiiieeMan 6]

Ok, si problema este....???

[DianaEmma 0]

Ok, si problema este....???

Citeste topicul.. :P

[GiiieeMan 6]

Citeste topicul.. :P

 

offtopic: frumoasa poza la avatar :D

 

on: am citit doar primul post al ei. O despartire...ceva ce orice persoana trece prin viata.

[DianaEmma 0]

offtopic: frumoasa poza la avatar :D

 

on: am citit doar primul post al ei. O despartire...ceva ce orice persoana trece prin viata.

Merci.. :P

Toata lumea trece prin despartiri, dar nu toata lumea stie cum sa le depaseasca.

[GiiieeMan 6]

Merci.. :P

Toata lumea trece prin despartiri, dar nu toata lumea stie cum sa le depaseasca.

 

Corect, atunci poate deveni o obsesie sau altceva ce poate numai un psiholog poate ajuta. Dar nu cred ca e cazul aici.