Dianakin Skywalker 1 Raportează post Postat Iunie 4, 2010 Povestea mea a inceput acum vreo 9 luni. Il cunoscusem online si dupa o luna l-am vizitat. El locuieste la 700 km distanta de mine. Am petrecut 10 zile superbe impreuna, nu-mi mai pasa de nimic, decat sa fiu acolo cu el, in bratele lui. Acolo ma simteam fericita. Astfel ca in urmatoarele luni, mi-am parasit viata mea de aici si duceam o viata fara viitor acolo langa el. Fugeam la el cu fiecare ocazie, mi-am neglijat familia, scoala doar ca sa fiu cu el. Stiam de la inceput ca el n-are sa faca asta si am facut-o eu. Dar nu-mi pasa, nu ma gandeam prea departe. Asteptam doar cu nerabdare momentele in care urma sa fim impreuna. Cu timpul, ajunsesem sa-l cunosc si nu-mi placea ce descopar, dar ma amageam. Si totusi, il iubeam din ce in ce mai mult. Au urmat tot felul de certuri, sufeream cand nu eram cu el, sufeream si cand eram cu el, dar tot nu puteam sa renunt. Eram pur si simplu vrajita de el, ii adoram viata si eram recunoscatoare ca imi permite sa fac parte din ea. El era tot ceea ce eu nu puteam sa fiu. Si simteam ca alaturi de el, pot sa devin si eu asa. Ii suportam toate tampeniile si el stia asta. I-am dovedit-o. Si cred ca pe masura ce ii dovedeam, el isi pierdea cate putin din interes. Era convins ca orice ar face, eu l-as ierta. De iertat am iertat, dar nu puteam sa uit. Imi era frica sa ii reprosez, de teama sa nu-l supar. Si tineam totul inauntru si ma amageam. Nu eram obisnuita cu ceea ce mi se intampla, nu mai fusesem intr-o relatie in care eu sa fiu cea care iubeste mai mult. Dar totusi, eram bucuroasa ca pot sa simt cu asa intensitate. Azi sunt 2 saptamani de cand am incheiat relatia. El era beat si n-am mai putut sa suport. L-am lasat pe motiv ca eu ii ofer mai mult decat el poate duce si el imi ofera mai putin decat am eu nevoie. Stiu ca e asa. Stiu ca nu m-a meritat, stiu unde am gresit si sunt capabila sa recunosc, pe cand el n-are face asta nici in ruptul capului. In primele zile de la despartire, eram o epava, parca pluteam. Atunci inca sufeream dupa el. Au urmat alte zile, cele in care am inceput sa sufar pt. mine. Atunci totul a devenit un haos total. Mi-am dat seama ca eu de fapt n-am nicio viata fara el. Si gandul ca acum trebuie sa o incep, singura m-a aruncat intr-o stare jalnica. Atunci au inceput atacurile de panica, momentele in care nu aveam nicio speranta, ma lasam in voia gandurilor negre si ma cuprindeau in totalitate. Simteam ca innebunesc.Am trait asa cateva zile, acum mi-am mai revenit. Am revenit la realitate si incep sa ma gandesc din nou el. Ma tot chinui sa-mi amintesc de el, de momentele frumoase si uit tot raul pe care mi l-a facut. Sunt constienta ca nu aveam niciun viitor impreuna si stiu ca am facut cea mai buna alegere despartindu-ma de el. Nu as vrea sa mai fim impreuna, dar mi-e atat de dor. Nu mai stiu ce simt. Daca e inca iubire, sau e obisnuinta sau frica. Simt ca nu ma pot apropia de nimeni, totul ma nemultumeste, alunec in tristete si observ ca nu pot iesi singura din asta. Am nevoie de cineva sa ma scoata de fiecare data. Desi familia imi e alaturi, ma simt atat de singura. Prieteni nu prea am si nici nu am niciun interes in a-mi face. Simt tot timpul nevoia sa vorbesc despre asta. Am nevoie permanenta ca cineva sa ma asigura ca voi trece peste asta. Si atunci ma simt mai bine. Mi-e frica sa raman singura cu gandurile mele pt. ca stiu ca zboara la el. Si de asta prefer sa fiu cu oamenii cu care pot vorbi despre asta, care sunt vreo 2-3. Am impresia ca n-o sa ma mai pot apropia de nimeni, desi tot asta imi doresc. Sa iubesc cu aceeasi intensitate. Poate data urmatoare voi fi rasplatita altfel. Vreau doar sa vorbesc despre asta. Nu cer sfaturi, in teorie stiu tot ce am de facut, dar n-am niciun chef, mi-e frica sa-mi incep viata. Nu stiu cat de coerenta am fost, cu siguranta mai sunt multe de spus si probabil voi mai adauga. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Birdiewatcher 2143 Raportează post Postat Iunie 4, 2010 Desi familia imi e alaturi, ma simt atat de singura. Prieteni nu prea am si nici nu am niciun interes in a-mi face. De ce? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Dianakin Skywalker 1 Raportează post Postat Iunie 4, 2010 De ce? Pt. ca simt ca orice persoana noua as cunoaste o sa ma dezamageasca intr-un fel sau altul. Sunt foarte pretentioasa cand vine vorba de oameni si mi-e greu sa trec peste asta, sa nu-i judec de la prima impresie si sa astept sa-i cunosc. Nu cred ca am fost niciodata o fire prea sociabila. Alaturi de el devenisem. Il aveam pe el in spate. Acum, singura, parca vad doar raul in oameni. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Stu' 13011 Raportează post Postat Iunie 4, 2010 Pt. ca simt ca orice persoana noua as cunoaste o sa ma dezamageasca intr-un fel sau altul. Sunt foarte pretentioasa cand vine vorba de oameni pai si tu la randul tau mai devreme sau mai tarziu ai sa ii dezamagesti pe altii. dar depinde si cat. Omul nu este perfect..nici el nu era..or, tu pe el l-ai iubit. Ai sa iubesti din nou, fii fara grija. Esti inca tanara si cred ca mai toti am trecut prin ce treci tu, in esenta. Greseala ta e ca iti impui idn start sa nu iti mai oferi increderea in ceilalti. Pai de ce sa nu o oferi? um altfel crezi ca ai sa mai simti intensitatea pe care ti-o doresti intr-o relatie? Fara sa te implici, nu ai cum sa gusti fructul ala zemos si bun. E pur si simplu o consecinta a faptului ca iubesti, nu un sacrificiu si nici un dezavantaj. Tu din cate inteleg eu, iti doreai sa fii altceva (sa fii ca el - nu are relevanta). E cazul atunci sa te redescoperi. Sa imbratisezi cat mai multe experiente noi (hobby, muzica, carti, calatorii) si cati mai multi oameni- cat se poate de diversi. Si fara sa iti dai seama, ai sa descoperi cine esti cu adevarat si altfel nu va mai conta ca nu estI ca si altii, va fi suficient sa fii ca si tine. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
lynxul_negru 3207 Raportează post Postat Iunie 4, 2010 Povestea mea a inceput acum vreo 9 luni. Il cunoscusem online si dupa o luna l-am vizitat. .... Simt ca nu ma pot apropia de nimeni, totul ma nemultumeste, alunec in tristete si observ ca nu pot iesi singura din asta. Am nevoie de cineva sa ma scoata de fiecare data. Desi familia imi e alaturi, ma simt atat de singura. Prieteni nu prea am si nici nu am niciun interes in a-mi face. Simt tot timpul nevoia sa vorbesc despre asta. Am nevoie permanenta ca cineva sa ma asigura ca voi trece peste asta. Si atunci ma simt mai bine. Mi-e frica sa raman singura cu gandurile mele pt. ca stiu ca zboara la el. Si de asta prefer sa fiu cu oamenii cu care pot vorbi despre asta, care sunt vreo 2-3. Am impresia ca n-o sa ma mai pot apropia de nimeni, desi tot asta imi doresc. Sa iubesc cu aceeasi intensitate. Poate data urmatoare voi fi rasplatita altfel. Vreau doar sa vorbesc despre asta. Nu cer sfaturi, in teorie stiu tot ce am de facut, dar n-am niciun chef, mi-e frica sa-mi incep viata. Buna, Diana. Cred ca inteleg cum te simti. Cei mai multi dintre noi au trecut prin momente din astea. Stiu ca este foarte greu sa te desprinzi de persoana care e mereu in gandurile tale, dar vei reusi s-o faci. Si vei vedea ca dupa ce te linistesti si viata va reintra in normalitate, vei gasi in jur alti oameni interesanti. Incepe cu lucruri usoare - iti place sa faci ceva prin casa? - filme, citit, vreun hobby? cauta vreuna din fostele colege de scoala sau de liceu, de care erai mai apropiata ... Mergi la plimbare, la strand .. Sau vorbeste cu noi, daca asta te ajuta acum, dar sa stii ca asta e o etapa care va trebui depasita. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Amarena 13830 Raportează post Postat Iunie 4, 2010 (editat) E o mare realizare c-ai reusit sa te desprinzi, sa te desparti de el. O sa fie mai greu o perioada, dar o sa treaca, incet incet. O sa ai ocazia sa vorbesti aici... :flowers: Ai zis ceva de aia 2-3 oameni.. tu simti nevoia sa vorbesti despre asta, dar pe ei o sa-i naucesti de cap. Mai bine scrii pe-aici, cand te mai apuca. Oamenilor nu prea le place o persoana care o tine langa cu o placa la nesfarsit. Si sfaturile se termina, si consolarile, si intentiile bune.. Sper sa-ti revii cat mai repede. Editat Iunie 4, 2010 de Amarena Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Ghijoi 686 Raportează post Postat Iunie 4, 2010 cat de induiosator...ce frumos... mai povesteste;te ascultam cu cura cascata! Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
lynxul_negru 3207 Raportează post Postat Iunie 4, 2010 cat de induiosator...ce frumos...mai povesteste;te ascultam cu cura cascata! bai, nu ironiza fata, ca si-asa are destule necazuri Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Amarena 13830 Raportează post Postat Iunie 4, 2010 cu cura cascata! macar sa fie o cura de ras, sa se mai inveseleasca si ea. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Stu' 13011 Raportează post Postat Iunie 4, 2010 mai povesteste;te ascultam cu cura cascata! ce sa zic, de parca tu n-ei fi fost tanar!! :flowers: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
