Malkia 103 Raportează post Postat Septembrie 24, 2008 Eu nu am pentru ce trai. Nu mai cred in nimic. Ceea ce iubesc cei mai multi nu e nimic mai mult decat praf de cimitir risipit in vant. Viata lor - o balta de visuri desarte... Depinde... Eu nu consider ca iubesc praf de cimitir, ci pe un om al carui suflet e cealalta jumatate din sufletul meu. Si pe alti oameni, care isi au fiecare rolul lor semnificativ intr-o secunda din Timp: viata mea. Asta ar insemna ca si eu insami sunt praf de cimitir pentru altii care ma iubesc, si tot asa. Si sincer nu ma consider asa... Viata are si asa aspectele ei urate - de ce Dumnezeu ne place sa o uratim suplimentar?!? :D Am avut si eu perioadele mele de depresie, care se traduceau prin durere sufleteasca combinata cu un gram de speranta: tot ce mai aveam. Sau un gram de asteptare, sa vad ce se va intampla in continuare. Asteptam ca de dupa nori sa apara soarele. Dar, chiar fiind cu sufletul in prapastia cea mai adanca, niciodata nu m-am considerat "praf de cimitir"... Ar fi bine sa nu o faci nici tu, pentru ca nu stii despre ce vorbesti. Eu am fost odata la un pas de moarte. Si nu vreau sa ma mai intorc acolo. Lasa filozofiile negre si traieste. Doar traieste. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
P__P 0 Raportează post Postat Septembrie 24, 2008 felicitari ma bucur ca ti-ai revenit...sau macar, cat de cat... Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Diela 967 Raportează post Postat Septembrie 25, 2008 Eu cred ca in viitorul apropiat o sa-mi fie mai bine ... pentru ca merit si pentru ca nu ma dau batuta Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Two 1995 Raportează post Postat Septembrie 25, 2008 Eu cred in Dr Jekyll and Mr Hyde. As vrea sa vad care iese la suprafata. Pai cand unul cand celalalt. Da, eu am credinţe. Da, stim. Inca mai crezi ca te va descoperii o virgina. :) Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
ieri 1198 Raportează post Postat Septembrie 25, 2008 Depinde... Eu nu consider ca iubesc praf de cimitir, ci pe un om al carui suflet e cealalta jumatate din sufletul meu. Si pe alti oameni, care isi au fiecare rolul lor semnificativ intr-o secunda din Timp: viata mea. Asta ar insemna ca si eu insami sunt praf de cimitir pentru altii care ma iubesc, si tot asa. Si sincer nu ma consider asa... Viata are si asa aspectele ei urate - de ce Dumnezeu ne place sa o uratim suplimentar?!? Am avut si eu perioadele mele de depresie, care se traduceau prin durere sufleteasca combinata cu un gram de speranta: tot ce mai aveam. Sau un gram de asteptare, sa vad ce se va intampla in continuare. Asteptam ca de dupa nori sa apara soarele. Dar, chiar fiind cu sufletul in prapastia cea mai adanca, niciodata nu m-am considerat "praf de cimitir"... Ar fi bine sa nu o faci nici tu, pentru ca nu stii despre ce vorbesti. Eu am fost odata la un pas de moarte. Si nu vreau sa ma mai intorc acolo. Lasa filozofiile negre si traieste. Doar traieste. :) E dureros ce am spus eu, dar e adevarat. Ai sa-mi dai dreptate spre sfarsitul vietii. Mie nu mi-a trebuit sa astept atat ca sa inteleg acest adevar tragic, caci am murit de tanar. Tu poate ai sa intelegi la final... Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Malkia 103 Raportează post Postat Septembrie 25, 2008 E dureros ce am spus eu, dar e adevarat. Ai sa-mi dai dreptate spre sfarsitul vietii. Mie nu mi-a trebuit sa astept atat ca sa inteleg acest adevar tragic, caci am murit de tanar. Tu poate ai sa intelegi la final... Nu exista asa ceva. Toti murim in viata de mai multe ori, in sensul metaforic. Si de fiecare data ni se pare ca nu ne vom mai putea ridica atunci cand cadem, ca nimic nu va mai putea fi vreodata la fel. Eu sunt o persoana foarte echilibrata si totusi am trecut prin perioade foarte negre. Din care am iesit singura. Nimeni nu are de fapt prieteni, atunci cand vine vorba de propriul destin. Suntem singuri cu totii, singuri cu noi insine. Nu-ti spun sa iti spui un "ce frumoasa e viata" in fiecare zi, cand te uiti in oglinda in timp ce te speli pe dinti, pentru ca ar suna stupid. Nu sunt de acord cu optimismul fals, atunci cand nu e cazul. Si sentimentele negative trebuiesc traite pentru ca apoi sa le putem lasa in urma definitiv, sa nu le caram in spate toata viata, ca pe un bagaj emotional inutil care ne afecteaza mai tarziu. Iti spun doar sa astepti. Pentru a astepta, nu e nevoie nici macar sa speri. Au fost momente cand nici speranta nu am mai avut. Nu ma gandeam la nimic, "work-around-the-clock", ma concentram strict pe ceea ce aveam de facut, si asta m-a ajutat: 1. Sa uit (cel putin temporar, pentru ca noaptea plangeam cand puneam capul pe perna...dar cum ziua o luam de la capat, iar uitam...pana totul s-a estompat); 2. Sa avansez enorm in cariera si sa ajung pe o pozitie privilegiata, pe care putini de varsta mea o au... Lasa gandurile negre si incearca sa te ajuti pe tine sau pe altii (e un sentiment grozav sa stii ca ai putut ajuta pe cineva cu ceva - ma refer la oameni care au cu adevarat nevoie de ajutor). Lasa praful din cimitir in pace, toti o sa ajungem acolo odata si odata si nu are sens sa ne petrecem viata gandindu-ne la asta. Ti-am spus, am fost aproape. Si nu e nici o fericire sa nu stii "if tomorrow comes". Pacat ca trebuie sa fii destul de aproape de moarte ca sa inveti sa pretuiesti viata cu adevarat... 8) Intotdeauna ma revolta oamenii care nu vor sa mai traiasca, se complac intr-o stare semi-legumicola, vor sa se sinucida, etc. Altii ar da orice sa mai traiasca, iar ei vor sa moara. Viata e nedreapta, pentru ca nu ii ia pe cei care isi doresc asta, ci pe cei care iubesc, care se bucura, care au planuri de viitor... Sunteti inconstienti. Nu s-a intors inca nimeni sa va spuna cum este "dincolo", si totusi voi visati atat la asta... ;) Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Two 1995 Raportează post Postat Septembrie 25, 2008 E dureros ce am spus eu, dar e adevarat. Ai sa-mi dai dreptate spre sfarsitul vietii. Mie nu mi-a trebuit sa astept atat ca sa inteleg acest adevar tragic, caci am murit de tanar. Tu poate ai sa intelegi la final... Adevarat ca totul este desertaciune. Si uite cum ajungi la vorba mea: Ca viata este o gluma proasta de care trebuie sa razi. Asadar ..traieste din plin. Caci nu stii cand vine sfarsitul. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Diela 967 Raportează post Postat Septembrie 26, 2008 Toti murim in viata de mai multe ori, in sensul metaforic. Si de fiecare data ni se pare ca nu ne vom mai putea ridica atunci cand cadem, ca nimic nu va mai putea fi vreodata la fel. Eu sunt o persoana foarte echilibrata si totusi am trecut prin perioade foarte negre. Din care am iesit singura. Nimeni nu are de fapt prieteni, atunci cand vine vorba de propriul destin. Suntem singuri cu totii, singuri cu noi insine. Sunt foarte de acord cu tine. Am mai scris pe undeva pe aici ca tocmai de asta iubesc viata pentru ca ne arunca mereu noi provocari in fata, pentru ca nu e banala, pentru ca are bune si rele, suisuri si coborasuri, vise si catastrofe. De toate trebuie sa trecem si toate ne fac mai puternici si mai intelepti. Numai sa vrem sa invatam lectia. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
ieri 1198 Raportează post Postat Septembrie 26, 2008 (editat) Adevarat ca totul este desertaciune. Si uite cum ajungi la vorba mea: Ca viata este o gluma proasta de care trebuie sa razi. Asadar ..traieste din plin. Caci nu stii cand vine sfarsitul. Din moment ce totul e desertaciune n-ai ce sa traiesti. Creatiile adevarate sunt raritati. Si totusi n-ar fi desertaciuni daca ar evolua si s-ar perpetua la infinit. Lasa gandurile negre si incearca sa te ajuti pe tine sau pe altii (e un sentiment grozav sa stii ca ai putut ajuta pe cineva cu ceva - ma refer la oameni care au cu adevarat nevoie de ajutor). Eu nu simt nimic daca ajut pe cineva. Si nici nu prea am ce oferi. Nu vad nimic nobil in milostenii. Si in fond nu e nimic divin in acest ajutor. E ca un ban azvarlit in mana intinsa a unui cersetor si de asta nici nu inseamna prea mult pentru mine. Consider ca trebuie sa ai demnitate chiar si in cele mai negre cazuri si sa sfarsesti de unul singur daca o solutie mai optima nu ai, dar daca tu crezi ca merita sa lupti atunci n-ai decat sa incerci de unul singur pana ce mori. Oricum nu te aude nimeni nici sa strigi in vederea tuturor. Lasa praful din cimitir in pace, toti o sa ajungem acolo odata si odata si nu are sens sa ne petrecem viata gandindu-ne la asta. Ti-am spus, am fost aproape. Si nu e nici o fericire sa nu stii "if tomorrow comes". Pacat ca trebuie sa fii destul de aproape de moarte ca sa inveti sa pretuiesti viata cu adevarat... 8) Eu personal pretuiesc viata cu adevarat chiar daca ii lipseste sufletul pentru ca e cea mai buna forma de existenta posibila. Pentru mine Pamantul e o creatie desavarsita a naturii - un adevarat miracol existential. Dar ce ii lipseste e tocmai eternitatea. Si de aici si cauza a toata mahnirea mea pe care o port de cativa ani incoace. Eu am fost chiar mai aproape decat tine. Am fost cu un pas in regatul umbrelor cand eram sa ma distrug in august anul trecut din cauza unor filosofii bolnave care m-au tinut treaz, dezhidratat si nemancat aproape o saptamana. Si nu e deloc placut in acea intunecime vesnica si chinuitoare. E de o tristete si o solitudine absoluta. Aceasta experienta m-a marcat pe tot restul vietii si de atunci ma gandesc incontinuu la intunericul similar de dupa moarte. Intotdeauna ma revolta oamenii care nu vor sa mai traiasca, se complac intr-o stare semi-legumicola, vor sa se sinucida, etc. Altii ar da orice sa mai traiasca, iar ei vor sa moara. Viata e nedreapta, pentru ca nu ii ia pe cei care isi doresc asta, ci pe cei care iubesc, care se bucura, care au planuri de viitor... Sunteti inconstienti. Nu s-a intors inca nimeni sa va spuna cum este "dincolo", si totusi voi visati atat la asta... ;) Pentru mine nu exista "dincolo" fiindca "dincolo" - adica in regatul mortii, nu mai poate fi vorba tot de viata. Pentru mine viata se termina la cimitir, deci nu stiu cine viseaza la asta de m-ai inclus si pe mine in aceasta categorie. Pentru mine viata adevarata e aceasta care se petrece aici si acum. "Dincolo" e moarte si asta nu vor sa inteleaga cei mai multi. Dar cine a zis ca nu vrea sa mai traiasca ?! Dar ce-ai putea face in fata inevitabilului ?! Si nu inteleg de ce sinucigasii sunt considerati cretini. Un exemplu de sinucigas cult e Cioran. Si nu a fost nici pe departe "intr-o stare semi-legumicola" cum zici tu. Ba chiar a fost foarte lucid cand incerca sa le demonstreze oamenilor un adevar tragic si atat de evident pe care cei mai multi refuza sa-l vada. Editat Septembrie 26, 2008 de Mirada-Dicovici Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Fr0z3nasic3 17 Raportează post Postat Septembrie 26, 2008 Nici eu nu cred Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
