Sari la conținut
Forum Roportal
zod

Germania celui de-al Treilea Reich ar fi putut castiga Al Doilea Razboi Mondial

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

La 12.01.2024 la 18:45, Canaris2 a spus:

O    idee    mai      buna     ar   fi       fost      sa  i      se      dea    Germaniei    mana     libera       in       est,  si      sa-si   uzeze    trupele        in     URSS ,     in    timp       ce   Aliatii      ar    fi     ramas     cu     arma     la     picior, dictand      pacea       la     sfarsitul     razboiului

Da, ai dreptate, însă Occidentul devenise vaca idioata de muls a vampirilor care au început să dicteze totul.

Imperiul Britanic a cedat mereu că deh aveau teritorii la discreție și chiar au renunțat la planul teritoriilor de siguranță aproape de casa, adică o prostie cat Carul Mare și au început bine renunțând la Irlanda imediat după încheierea ww1.

Imperiul Britanic trebuia să aglutineze mai ales teritorii aproape de casa in primul rand pentru siguranța sa alimentară și alte resurse la îndemână in imediata sa proximitate.

Astfel britanicii trebuiau să ia sub tutela lor următoarele țări sub forma unionatului-protectorat (sub pretextul apărării contra Germaniei și Rusiei), așadar ei ar fi vizat următoarele țări și teritorii: Groenlanda, Islanda, Norvegia, Belgia, Olanda, Danemarca, Suedia, Lituania, Letonia, Estonia, Portugalia, Marocul, Madeira, Arhipelagul Azorelor și Canarelor și i-la Cipru.

PS: In perspectiva Anglia trebuia să vizeze Rusia, iar daca ar fi lăsat în ww2 Germania și Japonia să facă ravagii în URSS, atunci ar fi putut acționa la finalul ww2 punând condițiile alături de SUA și Franța, intrând cu toții la împărțeala URSS-ului, iar în schimbul păcii și a unei împărțiri echitabile atât Germania cât și Japonia ar fi acceptat situația.

Și totul s-ar fi făcut fără ca aliații să piardă echipamente și soldați.

SUA ar fi luat peninsula Kamceatka și Siberia de nord-est.

 

-                 01       _2asia-physical-map-blank.jpg

 

africa-physical-map.jpg

-Asia_1950 (2).png

-                                - Europe _GERMANY _WIN2_1945 - Copy (2) - Copy.png

-                                - Europe _GERMANY _WIN2_1945 - Copy (2).png

Editat de zodiak
  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Daca Anglia  ar    fi    acceptat armistitiul   propus     de     Germania     in    1940.    razboiul     nu       s-ar    fi      extins,      si   UK   si-ar     fi      salvat     Imperiul     colonial

  • Like 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
53 minutes ago, Canaris2 said:

Daca Anglia  ar    fi    acceptat armistitiul   propus     de     Germania     in    1940.    razboiul     nu       s-ar    fi      extins,      si   UK   si-ar     fi      salvat     Imperiul     colonial

Wrong! 

Și nu Anglia, ci UK.

UK n-ar fi salvat nimic. UK a câștigat războiul, dar chiar și așa toate imperiile coloniale s-au destrămat.  Impreriile coloniale sunt doar o filă a istoriei. 

  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Acum 4 ore, Vriies a spus:

Wrong! 

Și nu Anglia, ci UK.

UK n-ar fi salvat nimic. UK a câștigat războiul, dar chiar și așa toate imperiile coloniale s-au destrămat.  Impreriile coloniale sunt doar o filă a istoriei. 

Nu s-au destramat ci au fost distruse de catre britanici.

  • Like 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
3 hours ago, zodiak said:

Nu s-au destramat ci au fost distruse de catre britanici.

Nu au fost distruse de către britanici.

De ex. imperiul colonial portughez a durat până în 1999, când Portugalia a predat Chinei orașul Macao. 

Mai departe  „Franța a fost imediat confruntată cu declanșarea procesului de decolonizare. Guvernul lui Paul Ramadier a reprimat insurecția din Madagascar din 1947. În Asia, Vietminul condus de Ho Chi Minh a proclamat independența Vietnamului, act politic care a dus la declanșarea primului război din Indochina. Aproape imediat după înfrângerea și retragerea Franței din Vietnam în 1954, a izbucnit un nou război mai dur în colonia cea mai veche și mai importantă a Parisului, Algeria. Mișcările de eliberare conduse de Ferhat Abbas și Messali Hadj apărute încă din perioada interbelică, s-au radicalizat după al doilea război mondial. În 1945, masacrul de la Sétif, de care era responsabilă armata franceză, a fost o încercare de înăbușire a mișcării algeriene de eliberare. Războiul algerian de independență a izbucnit în 1954. Algeria era o problemă specială pentru Franța, datorită numărului mare de coloniști europeni (așa-numiții pieds-noirs) care se așezaseră în această regiune în 125 de ani de control al Parisului. Venirea la putere a lui Charles de Gaulle în 1958, în plină criză, a dus în cele din urmă la recunoașterea independenței Algeriei în 1962 prin Acordurile de la Évian.”

Mă rog, ideea e că după WW2, treptat, cam toate imperiile coloniale s-au destrămat, ale UK, Franței, Portugaliei, Olandei.

Editat de Vriies
  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Da, este un joc de cuvinte de la chestiuni formale la lucruri substanțiale.

De pildă Anglia a renunțat la titulatura de Imperiu, deși chiar și UK este un imperiu in miniatura.

Columbia Britanică, Australia și NZ sunt inca state clientelare UK in oarecare măsură.

In alta ordine de idei se cunoaște cum au acționat britanicii încă începând cu Războiul Crimeii, samd.

  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Mă întorc la ce puteau face germanii prin ww2.

Cum spuneam zona de interes ar fi fost partea dintre mari, de la Nipru până în nord-vestul Chinei și coltul de vest al Mongoliei.

Actualul Turkestan ar fi fost colonizat masiv cu germani până în Pamir și Himalaia, iar turkmenii ar fi fost mutați pe lângă Urali și pe marginile Siberiei.

Germanii ar fi deviat complet fluviul Sar-Daria spre zona Canalului caspic, realizând o mare cale navigabilă intre Himalaia și Marea Caspică.

De asemenea ar fi cuprins toată Azeria iraniana pentru realizarea unui alt canal navigabil între fluviul Arax și lacul Urmia, apoi până aproape de fluviul Tigru transformat și el în canal navigabil.

Un canal navigabil ar fi fost realizat și între Afganistan și Iran până la Marea Arabiei și Oceanul Indian pentru legături comerciale și pentru menținerea hegemoniei in Ceylon, Sumatra și Borneo.

  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Canalele navigabile puteau fi incarcate constant cu apa sarata din Marea Caspică, respectiv Golful Persic și Marea Arabiei (Oceanul Indian).

  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

-                                - Europe _GERMANY _WIN2_1945.png

-_________________01________German_Asia_Channels.png

  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Chiar si in cazul unei Grrmanii interbelice mult mai slaba, saraca si cu lideri si mai corupti si incompetenti si tot putea face o figura frumoasa fara razboi.

Germania ar fi invadat doar Belgia, dar cu garantii de pace si garantia renuntarii la ocupatia militara daca Belgia s-ar fi angajat sa renunte la 50-80% din Zair-Congo belgian in favoarea Germaniei si garantii de pace si transport maritim-oceanic liber din partea UK, a Frantei si SUA.

Astfel Germania ar fi putut reveni pe linia de plutire si spre o dezvoltare sustenabila fara razboi.

De asemenea putea face un schimb de teritorii cu Portugalia in nord-vestul Angolei cu zone din sud-estul Zairului-Congo belgian pentru dezvoltarea Noii Germanii Australe pe coasta central-audtrala a Africii de vest angolo-congoleze.

Aceasta zona ar fi devenit o uriasa orezarie in bazinul Congo-Zair.

Editat de zodiak
  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×