Sari la conținut
Forum Roportal
The Unknown

Dietele bazate pe grupa sanguină

Postări Recomandate

Slăbiţi eficient cu dietele bazate pe grupa sanguină

 

 

Dieta pe baza grupei de sânge porneşte de la ipoteza că grupa de sânge dezvăluie trecutul evoluţionar al unei populaţii agricol sau de tip vânător-culegător, de exemplu şi că această istorie predispune oamenii spre un stil de alimentaţie, consumarea altor alimente fiind dăunătoare.

 

Potrivit medicului şi autorului american Peter J. DAdamo, dietele adaptate în funcţie de grupa sangvină au cel mai mare succes. Cu ajutorul lor putem şti ce ne prieşte şi ce nu, pentru a preveni anumite boli, pentru a încetini îmbătrânirea, pentru a trata obezitatea sau, pur şi simplu, pentru a ne menţine greutatea

 

Grupa O1

 

Iată care sunt alimentele care favorizează scăderea în greutate pentru grupa 01: sarea iodată, peştele, ficatul, carnea roşie (vită), spanacul, toate legumele verzi, hreanul, ceapa, usturoiul şi guliile. Fructele (în special prunele, smochinele şi ananasul) sunt recomandate în cantităţi cât mai mari, fiind o importantă sursă de fibre, vitamine şi minerale.

 

Totuşi, sucurile de legume sunt preferate în locul celor de fructe. De asemenea, aveţi voie să beţi bere şi vin roşu în cantităţi moderate. Foarte bune sunt ceaiul verde şi lactatele din soia. Încercaţi să gătiţi cu ulei de măsline, iar proteinele şi grăsimile vegetale să vi le luaţi din nuci şi seminţe crude de dovleac.

Iată câteva dintre alimentele la care trebuie să renunţaţi, pentru că vă îngraşă: grâu, porumb, fasole uscată, linte, varză, conopidă, muştar, mezeluri. Evitaţi şi următoarele fructe: pepene galben, banane, căpşuni, portocale, mure şi condimente (oţet, piper, muştar). Renunţaţi la cafea, băuturi alcoolice distilate, răcoritoare sintetice şi ceai negru. De asemenea, e indicat să reduceţi cantitatea de produse lactate, în special laptele dulce, şi să consumaţi cât mai rar fasole uscată.

 

Grupa A2

 

Alimentaţia vegetariană este cea mai bună pentru grupa A2.

 

Iată ce e bine să mănânce aceste persoane: alimente pe bază de soia, legume şi fructe de trei-patru ori pe zi (de preferat portocale, banane, mango şi nucă de cocos) şi uleiuri vegetale. Cei care nu pot renunţa de tot la carne pot alege peştele sau carnea de pasăre, preparate la grătar. Aveţi voie să mâncaţi iaurt, kefir, sana, lapte de soia, brânză de soia, ulei de măsline (contribuie la scăderea colesterolului), arahide şi seminţe de dovleac (extraordinare surse de proteine).

 

Băuturile benefice pentru grupa A2 sunt: ceaiul verde alternativ cu cafeaua şi vinul roşu (o jumătate de pahar pe zi).

Iată şi ce e bine să evitaţi sau să consumaţi în cantităţi cât mai mici: grăsimi animale, produse lactate, fasole mare, produse făinoase, lapte integral, produse pe bază de grâu, roşii, cartofi, varză şi carne, deoarece aceasta din urmă vă moleşeşte. De asemenea, consumaţi cât mai rar bere, ceai negru, băuturi alcoolice distilate sau răcoritoare sintetice.

 

Grupa B3

 

Persoanele cu grupa sangvină B3 vor slăbi uşor dacă mănâncă: legume verzi (se recomandă trei-cinci porţii pe zi), carne slabă, ficat, produse lactate (cu conţinut mic de grăsimi), ouă şi ceai de lemn-dulce. Aveţi voie să consumaţi carne roşie (mai ales de miel sau de iepure), peşte şi fructe (în special ananas, struguri, banane şi prune). Alimentele marine (cod, somon) sunt foarte bune, precum şi peştele cu carne albă, deoarece acesta e o adevărată sursă de proteine. Sunt foarte indicate produsele lactate, dar şi uleiul de măsline şi orezul. Plantele benefice pentru grupa B sunt: ginseng, Ginkgo Biloba, mentă şi măceşe, iar băuturile admise sunt ceaiul verde, cele de plante, apa şi sucurile naturale.

Trebuie să vă feriţi de următoarele alimente: porumb, grâu, secară, linte, arahide, seminţe de susan, carne de pui şi de porc, crabi, homari şi crevete. Carnea de vită sau de curcan poate fi consumată în cantităţi moderate, iar o alternativă benefică la aceasta o reprezintă orezul. Eliminaţi complet roşiile din dietă. E bine să consumaţi cât mai rar cafea, vin sau bere. În plus, băuturile alcoolice distilate sunt interzise.

 

Grupa AB4

 

Alimente care favorizează scăderea în greutate pentru persoanele cu grupa de sânge AB4 sunt: cele marine (cod, macrou, ştiucă, sturion, sardine, păstrăv, scrumbie, scoici sau melci), produse lactate (în special iaurt, kefir şi smântână degresată), legume verzi, fructe (de preferat struguri, prune, cireşe, ananas, caise, kiwi, lămâi, smochine, grepfrut), carne de miel, curcan, oaie, iepure şi produse pe bază de soia.

 

E indicat să consumaţi ulei de măsline, arahide, iar dintre mirodenii şi condimente vă sunt permise: sarea de mare, usturoiul, hreanul, pătrunjelul şi sosul de soia. Cât despre băuturi, vă puteţi bucura de un pahar cu vin roşu pe zi, cafea, alternativ cu ceai verde, ceai de muşeţel, de echinacea, ginseng, păpădie şi măceşe.

Se recomandă reducerea consumului de grâu, porumb, fasole şi susan, dar şi de carne roşie, fasole, seminţe, porumb şi grâu. De asemenea, e bine să evitaţi produsele din carne afumată sau conservată. Consumaţi nuci şi seminţe în cantităţi mici, cu precauţie, evitaţi măslinele, ardeii, avocado, anghinarea, portocalele, mango şi bananele. Nu vi se recomandă nici: oţetul, piperul, murăturile, băuturile alcoolice distilate, sifonul, răcoritoarele sintetice şi acidulate şi ceaiul negru.

 

 

 

http://www.doctorulzilei.ro/slabiti-eficient-cu-dietele-bazate-pe-grupa-sanguina/

  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Nu pot intelege de ce grupa B3 n-are voie deloc tomate/rosii "Eliminaţi complet roşiile din dietă" ...

Am grupa asta si imi plac rosiile vara cand au aroma naturala, nu cele de sera, ca bere si vin sint pe lista neagra nu-mi pasa ca nu-mi prea le am cu ele dar la un coniac nu renunt in lunile de iarna in preajma sarbatorilor nici de dragul dietei sanatoase!!!

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Cum naiba sa te ingrase varza..indiferent ce grupa ai avea?

Sunt exagerate. In primul rand, ciorba de varza de cand e lumea era recomandata pentru slabire, ca sa nu mai vorbim de proprietatile diuretice pe care le are pana si conopida.

  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Cum naiba sa te ingrase varza..indiferent ce grupa ai avea?

Sunt exagerate. In primul rand, ciorba de varza de cand e lumea era recomandata pentru slabire, ca sa nu mai vorbim de proprietatile diuretice pe care le are pana si conopida.

Este posibil sa te-ngrase in combvinatie cu alte alimente. Se digera mai greu si organismul munceste mai mult, timp in care se depune altceva.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Una e sa eviti sa consumi varza odata cu alte alimente si alta e sa sustii ca varza te poate ingrasa.

An'way, eu mananc uneori zilnic salata de varza (Ca o ador, that is) si-s numa bine. Ca sa nu mai vorbesc de conopida, condimente garla, banane, lapte si ceai negru. Ca sa nu mai vorbesc de sucurile naturale din fructe..le care-mi cad in mana.

Ah,da . Si am 00.

 

Parerea mea e ca e mult mai important cat si cum dozezi si cata miscare faci, decat ce tip de alimente sa nu consumi.

Editat de stupid_me
  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Varza cu oricare aliment amestecat se digera extrem de usor din experientele mele. Nici sarmalele nu ingrasa ca n-au timp!!! Ce reteta ai pentru salata de varza? ai putea sa postezi la gourmandize.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Da stiam ce ma ingrasa la 01, am testat si asa e :( Eu ar trebui sa mananc numai legume si cu asta basta, sa-mi iau ganul de la tot ce ii bun si hranitor.

  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

3afa92affce8f2eb4c9d7071183bdf3fed5b7261

 

 

Nu gasesc ciuperci deloc in aceste recomandari, sa nu fi fost folosite pe scara larga cand s-a scris regula jocului???

Eu le voi manca in continuare indiferent de sfaturi, ca-mi plac!!!

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×