Artele Martiale si filosofia din spatele lor

Cand eram mic am fost fascinat de BOX. De altfel, BOX-ul a fost primul sport care m-a captivat si pe care l-am abordat in sens sistematic. Desigur ca nu doar latura sportiva ma interesa. In acelasi timp urmaream toate filmele cu si despre Arte Martiale si citeam toate cartile care credeam eu ca se afla in legatura cu Artele Martiale: de la presopunctura, acupunctura, arta masajului, Yoga, medicina Ayurvedica, Qigong, Tai Chi Chuan pana la carti despre diverse stiluri de Karate, Judo, Aikido, Wushu etc. Ulterior mi-am indeptat atentia, respectiv antrenamentele si spre alte sporturi inrudite cum ar fi Judo si Karate Shotokan.

Imi aduc aminte ca eram prin clasa a VIII-a cand practicam Judo si citeam o carte despre "Antrenamentul sportiv in Judo" (cred ca asa se si numea cartea; autorul nu l-am retinut). Imi placuse din aceasta carte foarte mult o parabola in care era vorba despre o creanga de brad pe care se depunea zapada si pe masura de zapada se aduna pe creanga de brad, creanga se apleca tot mai mult sub greutatea zapezii, pana cand, fara a face nimic altceva decat sa "urmeze calea" impusa de zapada, a coborat atat de mult incat zapadat nu s-a mai putut tine pe creanga si a cazut la pamant raspandindu-se si amestecandu-se cu restul zapezii; dupa care crenga si-a reluat pozitia dreapta care ii statea in natura. Cam aceasta era viziunea pe care aceasta carte incerca sa o inglobeze in atitudinea mentala a practicantului de Judo.

Ulterior am citit despre anatomia si fiziologia "oculta" pe care diverse arte martiale o propuneau pentru a dobandi o energie nelimitata, pentru a te autovindeca rapid sau pentru a vindeca pe altii ori dimpotriva pentru a afecta pe ceilalti (teoria chakrelor si a nadis-urilor energetice din conceptia indienilor, meridianele energetice din acupunctura chineza sau japoneza, tipurile de energii "secrete" care circula prin sistemul nostru etc. etc.). Evident ca astfel de teorii propun o intelegere a omului si a lumii diferita de cele cu care ne-am obisnuit si pe care filosofia occidentala le accepta in mod aprioric.

Am observat ca introducerile mele la topic-uri pe multi dintre voi va plicitisesc asa ca ma voi opri aici, cedandu-va voua cuvantul.

multumim pentru expunerea succinta, eu nu am asa tangente ca tine, doar o intrebare:

ce vrea sa zica parabola cu zapada?

Tocmai aici este farmecul unei "parabole". "Aplicabilitatea" ei in viata este extrem de larga. Aplicata in Judo se poate referi la faptul ca exercitarea opozitiei nu este intotdeauna calea cea mai buna. Multe procedee si tehnici implica utilizarea energiei adversarului. De exemplu, poti folosi directia si sensul modificarii centrului de greutate din pozitia adversarului pentru a-l obliga pe adversar, prin imprimarea unei energii minime, sa cada chiar in directia spre care se indrepta. Exista si anumite tehnici numite "de sacrificiu": de exemplu, in timp ce adversarul incearca sa te impinga, tu la inceput te opui, apoi dintr-o data "te lasi" impins si cazi repede pe spate in timp ce il tragi pe adversar dupa tine folosindu-te de propria-i forta si moment de surpriza; dupa care punandu-i un picior in stomac il poti proiecta peste corpul tau, fortandu-l pe el sa cada pe spate.

am inteles. de aceea probabil Artele Martiale au o filosofie in spate si sunt instructive prin extinderea aplicabilitatii la situatii diverse.

dar a inceput ca un sport presupun. pentru mine sunt in principal sport, dar nu ma pricep.

mi-e greu sa imi imaginez practicarea unui sport/exercitiu fizic ca pe o filosofie. mai degraba ca pe o practica somatico-spirituala destul de focusata pe niste realizari concrete de care depinde asa zisa "initiere". Dupa care, ca in orice sport, trebuie sa faci si mai multe exercitii sa te perfectionezi fizic si mental. Dar filosofia nu implica exercitii fizice. Poti fi si filosof fara conditie fizica, nu e asa?

eu de exemplu nu am inclinatii sportive, dar imi place sa asist la competitii precum olimpiade, atletism, inot etc. Dar nu prea sunt in stare sa practic. Insa nici nu simt nevoia, se poate filosofa pe langa practica propriu-zisa.

Multe arte martiale nu au fost la inceput sporturi ci efectiv arte militare care aveau drept scop infrangerea, chiar uciderea adversarului.

Boxul, de exemplu, este derivat din scrima. In Anglia, dupa interzicerea duelurilor, boxul devenise modul prin care se "rezolvau" problemele care alta data se finalizau printr-un duel deseori mortal. De aceea, boxul si pianul ajunsesera sa faca parte din educatia oricarui englez "de familie buna". Sport a devenit mai tarziu. A existat o perioada cand era si interzis in anumite tari inainte de a deveni un sport recunoscut la nivel mondial.

Alte arte martiale nu au putut fi puse "in reguli", de exemplu, Aikido.

Artele Martiale sunt intr-un fel innascute. Instinctele copiilor si ale animalelor sunt deseori indreptate spre "lupta". Aceasta este "joaca" animalelor prin care ele invata sa isi dezvolte mobilitatea, viteza, rezistenta, indemanarea s.a.m.d.

Artele Martiale sunt sporturi complete in timp ce alte sporturi bazate pe competitie doar "exagereaza" anumite elemente care se regasesc in artele martiale, lasand ale elemente in suspensie.

Proba adevarata in ceea ce priveste artele martiale se intalneste in sporturile de contact sau de semi-contact dar exista si arte martiale non-combative.

In Orient artele martiale nu reprezinta doar un prilej de a face exercitii fizice si a-ti intari/ insanatosi organismul si psihicul ci sunt un mod de viata. Deseori sunt integrate chiar in practicile religioase, cum ar fi in cazul calugarilor Shaolin.

dar nu e obligatoriu ca artele martiale sa aiba legatura cu D-zeu, nu e asa?

dupa cum ziceam nu sunt nici o experta in domeniu, pentru mine este ca si cand as citi un dictionar de termeni semi-necunoscuti.. doar ca am o retinere cu aceste practici pentru ca imi par invazive: adica iti pot acapara la o adica existenta si sa reduci aproape orice la ele si filosofia lor. Ceea ce mi se pare ca aduce a obsesie si dereglaj. Daca reduci fiinta ta la un sport, si nu pui sportul in slujba fiintei. Acest modus vivendi mi se pare mie, o necunoscatoare, putin cam mult spus.

Pai Artele Martiale nu sunt totuna cu sportul. Despre asta vorbeam mai sus.

Artele Martiale orientale se imbina cu anumite filosofii, nu neaparat cu filosofiile religioase.

Pentru unii sunt un mod de viata, tocmai pentru ca se leaga de o filosofie, eventual religie, de o medicina, de sport etc.

In Thailanda, Muay Thai (boxul thailandez) este practicat aproape de toti oamenii. Este singurul lor sport national si totodata un mod de a-si castiga existenta pentru foarte multi thailandezi. Tata, mama, copiii sunt antrenati de bunici si toti invata sa lupte si lupta in fiecare weekend in competitii locale pentru a castiga de la spectatori banii necesari pentru a supravietui. Aproape toti Thailandezii cu alte meserii merg in weekend-uri ca sa urmareasca intrecerile de arte martiale (ceea ce este interesant la ei este ca mai putin conteaza finalitatea luptei cat executarea corecta a tehnicilor). Salutul complex pe care il fac sportivii la inceperea luptei mai pastreaza legatura cu traditiile lor spirituale dar cam atat cred ca a ramas.

In cazul boxului occidental, la inceput se organizau gale in cadrul carora aveau intitial acces doar persoanele de origine nobila. Galele de box erau mai mult spectacole la care barbatii veneau sa converseze in jurul unui pahar de bautura si sa serveasca masa iar femeile faceau parada de moda. Ulterior a devenit un sport deschis tuturor atat in ceea ce priveste publicul cat si combatantii. Daca la inceput boxerii trebuiau sa fie gentlemeni, persoane care sa reprezinte un simbol al elegantei si educatiei, ulterior, mai ales prin influenta americanilor, au fost acceptati in acest sport chiar si persoane cu o moralitate indoielnica, infractori etc. Deci latura etica, filosofica a cam disparut si din box, iar denumirea de "gala" s-a pastrat doar din inertie.

Ok, eu inteleg ce spui tu, si cum sportul acesta fiind atat de prezent in vietile unor comunitati, devine un mod de viata, o conduita sociala. Asa cum sportul e un mod de viata pentru un atlet performant, altel nici n-ar avea rezultate. E ca o profesie. Si ca in orice profesie, ca sa fii bun, trebuie sa stapanesti tehnica dar si "filosofia" din spatele ei. Corect, nu?

Artele martiale au multiple beneficii, cu conditia sa fie practicte corect si sa nu isi aroge suprematia. Asa consider. Am urmatit si lupte greco-romane la Olimpiada si desi n-am prea inteles nimic, exista un cod de onoare si un cod tehnic specifice care fac un luptator complet. Sportul intareste trupul si spiritul, cred ca asta nu este un simplu slogan.

Dar sa spun drept, filosofia din spatele arteleor martiale ma intereseaza si pe mine, pentru ca este printre putine "practici" care isi aroga o filosofie proprie. Ceva in genul filmelor cu arte martiale si Bruce Lee, dar putini inteleg si putini practica.

Da, este fascinanta filosofia din spatele lor. Din pacate este pe cale de disparitie (cel putin in Occident).

Imi vine acum in minte Gina Carano, care s-a folosit de artele martiale exclusiv pentru a deveni cunoscuta (era la un moment dat persoana cu cele mai multe cautari pe Google).

Bogdane, ce inseamna pentru tine " prin viteza capeti forta" ?