12345

Atata vreme cat ceea ce pot face anumiti oameni, e pus inca in seama neoamenilor de toate felurile, suntem pe taram nerealist, speculativ, al naivitatii. In incercarea de a isi impune suprematia mondiala, globalismul vestic cu radacini mediu orientale e foarte probabil sa aiba in vedere o ultima lovitura pregatita cel putin de decenii si prin care nu va fi direct atacat planul fizic ci, psihicul; iar asta printr-o extrem de periculoasa si perversa manipulare inductiva neconventionala posibila numai celor initiati. Restul il face omul cu mana lui, se autoinroleaza intr-o servitute deplina si ofera totul pe tava din convingere. Nu a existat niciodata un dusman al omului mai mare decat el insusi, cu conditia sa ii poata fi manipulata convingerea catre scopul dorit, iar astfel de practici sunt de milenii la indemana unora si e aproape imposibil de a fi aduse in fata justitiei civile sau penale actuale din lipsa de competenta, dupa cum se explica in psihologie.

Confunzi dogma cu povestea. Chestia cu A si E, face parte din povestea impumutata de la evrei, vechiul testament, nu e dogma/lege. Crezul crestin e insa dogma/lege. Nu iti cere nimeni in crestinism sa respecti sau sa crezi in Adam si Eva, dar categoric nu ai voie sa te imparasesti (scopul oricarui crestin catre mantuire) daca nu marturisesti conform simbolului de credinta, Crezului care, include dogma canonica a Trinitatii. E ceea ce formeaza meta+normal, dupa normal, dincolo de normal. De la lipsa de cuvinte care sa nu fie materialist definite, inclusiv cuvintele religioase, spirituale etc. Pana la proba contrara, e posibil chiar sa zic lucruri profunde.

Si de ce un raspuns stiintific ar fi cel mai performant? Toate cunostintele stiintifice sunt probabilistice, ele functioneaza numai daca sunt conectate la ATI, adica la un sistem de referinta unilateral si arbitrar ales, sistem care le mentine in viata.

Da' de ce va tot citati frate ca, in afara de voi doi, nu e nimeni pe aici?! Romanii ne-buni, adica buni de nimic? Nu ma pun cu acestia doi, eu nu sunt in stare de performantele lor, prin urmare nici de astfel de aprecieri. Romanul e si el un om ca toti oamenii, are si bune si nebune. In functie de criteriile valorizarii el poate ocupa pozitii codase sau fruntase.

Da, cum vrei, ai transformat totul intr-un dialog de monologuri. Ma retrag, succes la fel de mare in continuare! La final, intrucat probail esti prea prins de gustul fenomenului transcendeto-cretiv propriu si nu ai observat, iti dau un reper pentru basmul tau. Asta intrucat, neargumetat e doar o fantezie. Ai redescoperit crestinismul in varianta proprie, adica "nu e nici cal, nici magar". Ai denumit altfel trinitatea si la tine, cel de al treilea ipostas, adica suflarea de viata, nu purcede nici de la tatal, dar nici de la tatal si de la fiul, la tine purcede numai de la fiul. In plus, tot fara sa iti dai seama probail, ai adoptat caracterul divin al umanului, asta e insa in lumea crestina catolica si ortodoxa o controversa intre autoritate crestina a ambelor si profani, intre canonic si folclor. In opinia mea creatia ta intuitiva e una influntata metanormal de elemente neidentificate, pentru binele tau, sper ca pana la urma ratiunea si intuitia nefantezista sa triumfe.

Dau un raspun pe care, prin intrebarile de la final, incerc sa il clarific. In viziunea ta, probabil tu si noi toti provenim din primordiala eterna entitate, din doimea-treime "Cine sunt? - Eu sunt", deci practic provenim din aceasta entitate Mama-Fiica sau Tata-Fiu, cum vrei sa-i zici. Raspunsul "Eu sunt" are calitatea (sau are, si calitatea?) de suflarea de viata de duh sau spirit primordial, etern si prin acest sens de suflare de viata al lui aparem noi. Fiecare dintre noi pe un nivel superior este si canalul, raspunsul intrebarii primordiale "Cine sunt?", adica este si primordialul si eternul "Eu sunt (Sunt)" dar, ca si calitatea suflare de viata, ca si sens al lui "Eu sunt". Apoi, noi, fiecare dintre noi ca suflare de viata a lui "Eu sunt", pe un nivel superior dar mai jos totusi, suntem cine suntem, oameni-constiinta, tu esti cine esti si iti zici aici NicolaeT, eu sunt cine sunt si tot asa. Pentru ca, pe niveluri si mai de jos fiecare sa isi construiasca o multitudne de alte identitati mai mult sau mai putin utile. Aceste constructii, aceste identitati, dar si orice decizie sau actiune a omului constiinta, sunt totusi raspunsuri catre intrebarea "Cine sunt". Fiecare separat, dar si impreuna, suntem suflarea de viata si suntem constiintele constiinta. Raspunsul primordial "Eu sunt" la intrebarea primordiala "Cine sunt", este constiinta acesteia? Noi toti si fiecare in parte suntem, Varianta 1 Noi toti si fiecare in parte, suntem, alcatuim insasi entitatea "Cine sunt: - Eu sunt" sau suntem doar creatia ei? Varianta 2 Noi toti si fiecare in parte suntem, alcatuim insasi raspunsul primordial "Eu sunt" sau suntem doar creatia lui?

"In sfarsit m-am prins" intrucat am apelat la un raspuns al tau catre un alt coleg, altfel, eu am vorbit despre ceva si tu despre altceva, eu romaneste si tu Nicolaeteste. Ma intereseaza ceea ce ai de spus daca are sens, daca nu sunt fantezii, dar nici chiar asa. -La punctul 6 zici: "raspunsurile iau forma constiintei, se simt vii, adica tu te simti viu, pentru ca primul raspuns, "Eu sunt", are sensul de asa natura incat sa fie suflarea de viata insasi." Sunt de acord numai cu partea urmatoare: "tu te simti viu". Sunt de acord cu ea deoarece nu exista nici o dovada reala, efectiva, concreta, neprobabilistica, neinfirmabila si nefantezista ce poate demonstra contrariul, ce poate demonstra existenta unui Matrix, o sursa sau altceva care sa ne traiasca prin "a se raspunde pe sine", prin a ne produce si/sau impresiona hipnotic, inductiv, tehnologic sau altfel. Pana la proba contrara, tu cel in cauza, esti viu, decizi si actionezi cum vrei tu, desigur limitat de feluritele constrangeri. De posibil sunt posibile multe chestii, dar probabile nu prea, iar neinfirmabila e una singura. Asadar chiar daca la pct 6 sustii cele citate, pari a adera sau a reinventa o tema de tip yoghin-buddhist. Nu stiu daca e clasica ori reformata acea tema a celor ce o sustin referitor la sursa care ne traieste. Practic si tu sustii existenta unei surse care te, care ne traieste. Deci, nu noi traim, sursa ne traieste pe noi. Intrucat sustii: <<Cand tu o sexezi pe Marioara, intrebarea eterna se raspunde prin "Eu sunt cel ce o sexeaza pe Marioara.", dar si prin "Eu sunt cea sexata de 12345.">> Si acestea de mai sus sunt tot de tipul urmatoarelor: - "intrebarea-entitate. "Cine sunt?" (primordiala si eterna) se raspunde pe sine insasi imediat prin raspunsul "I am", deci Eul etern" - "constiinta e un set de raspunsuri pe care intrebarea eterna le primeste". Raspuns de, tipul a - Depinde si de sensul pe care il dai termenului qualii care, desi par experiente subiective, sunt pana la urma cele mai obiective experiente si asta intrucat, de exemplu, eu niciodata nu o sa experimentez aceleasi qualii asa cum sunt cele pe care le experimentezi tu si invers. De asemenea, toata viata cuiva, desi e considerata o experienta subiectiva e de fapt cea mai obiectiva experienta posibil, ea e unica si e singura experienta de viata a celui in cauza, nu traieste alta viata decat pe aceasta pe care o traieste, nu pe a ta sau pe a mea. Probabil te referi la "sens" ca raportare, ca informatie alocata la ceva anume (parca sunt la alba neagra, dar, treaca ...). Aici e destul de ambigua situatia. Binenteles ca un individ, individul in cauza aloca sens celor ce ii apar drept constituenti ai realitatii, dar nu trebuie sa aloci nici un sens durerii/terorii dureroase pt. ca ea sa fie ceea ce este (si sa te chinuie). Nu trebuie sa ii aloci nici un sens gustului amari pt. a fi ceea ce este (si sa te umple de repulsie) etc. Realitatea nu e plina doar de qualii, de sens, e plina si de cele ce ii apar individului in cauza inainte de a primi sens (si, posibil sa mai fie si altfel de constituenti ai realitatii nu mai stau acum sa despic firul). E adevarat, sensul dat, deci informatia pe care individul o aloca celor ce apar, ocupa procente uriase in viata, in realitatea individului, insa nu e totul, nici vorba. tipul b - Dar tu, intrucat ai creat si entitatea intrebare ce isi raspunde siesi si astfel => realitatea, probabil ca nu te referi la sensurile date de catre individ, te referi la sensuri, la qualii ca si creatii ale "entitatii intrebare". Te referi la ceea ce apare individului, la constituentii de toate felurile ai realitatii deci, ca fiind creatia acestei entitati pentru ca, nu-i asa, intrebarea entitate se rapunde pe sine in orice facem si traim, deci si in sensuri-qualii ce noua ne apar a fi ceva anume, teroare dureroasa, amar, extaz,..., practic ne traieste desi ne simtim vii.

Esti simpatic, muzica la final. Incerc sa dezleg rebusustica dialogului referitor la viziunea sa deosebita. Mai stii, poate iese ceva.

Despre ce vorbesti in raspunsurile 1-4? Gata, m-am prins, am sarit(ara) direct la facultate. O intrebare entitate eterna care se raspunde pe sine? Asta depasesc orice fantezie. Deci, conform viziunii pe care o ai, geneza ta ce include diviniul, consta intr-o existenta eterna a unei entitati intrebare primordiala care: exista, se intreaba etern "Cine sunt" si concomitent se raspunde etern "Eu sunt". Cum ai ajuns la concluzia aparitiei si existentei unei asemenea ciudatenii primordiale si eterne? Eul este raspunsul la intrebarea entitate, adica este "Eu sunt"? Eul e aceeasi entitate cu intrebarea "Cine sunt"? Raspunzand strict la raspunsul trantit de catre tine. Orice raspuns? Al cui si referitor la ce? Intrebarea "Cine sunt" a cui? Sau vorbesti despre intrebarea-entitate? 2 - Intrucat te afirmi a fi constiinta, atunci esti unul dintre fagasurile de explorare de sine al intrebarii entitate? Si, daca realitatea e suma raspunsurilor pe care intrebarea "Cine sunt" le primeste (te referi probabil la raspunsul gen Eu sunt Nicolae T), iar constiinta (care constiinta oare?), dupa cum spui in intrebarea 4, este totalitatea ideilor (care idei sunt si ele raspunsuri, conform 1), atunci, realitatea si constiinta sunt tot aia (desi nu e clar care constiinta). 3 - Virtuali sau nu, banii nu exista, dar poti sa ii pierzi!!! Mda, e cat se poate de logic. 4 - Din pasareasca asta exprimata extrem de laconic si pe sarite, rezulta probabil asta: intrebarea entitate primeste si alte raspunsuri decat al sau primordial si etern "Eu sunt" si astea sunt idei ce impreuna formeaza constiinta generala a tuturor constiintelor-idei gen Nicolae T. Sau poate nu!?

Acuma ce faci, o iei pe contrasens? Tocmai ce m-ai articulat zilele astea legat de exprimare neconventionala. Daca tot nu respecti nici o norma, atunci spune tu ce sunt aceste idei, ale cui idei sunt imaginile, sunetele, tactilitatea, actiunea, decizia, ganditul si toate cele despre care am scris si care iti apar iar tu le consideri idei? Inteleg f. b. ce e, problema in dezbare consta in a stabili care e informatia neinfirmabila si nefantezista, ceea ce stiu eu sau ceea ce sustii tu. In stiiinta se recunoatse, ei creaza informatie infirmabila pe care insa din pragmatism o considera mult mai potrivita. Poti sa spui tu ce vrei, stiinta nu e totuna cu un basm, o stii si tu, dar exagerezi voit ca sa fii mai credibil. Vorba colegului, daca e gata sa iti cada un pietroi in cap, in viata cotidiana te feresti deoarece stiinta proprie conforma cu stiinta academica pragmatica cum e ea, te invata despre volum, densitate si masa, pe cand fantezia-basmul te invata sa nu te feresti intrucat pietroiul e virtual sau te pazeste zana. Incerca sa nu te feresti! Ma astept la orice. E bine, in sfarsit am stabilit ceva, sustii ca existi. Am ingrosat numai asa sa pot gasi mai usor cele deja sabilite. Daca abordam asa, atunci si "constiinta" e doar o idee, la fel cum consideri tu imaginea, sunetul etc. De fapt si "idee" poate fi considerata un brontozaur, dupa cum zicea-i tu despre creier. Deci, pana la urma nu e chiar asa, oricarui domeniu si oricui ii e necesar un fond lexical, definitii ale terminilor, sintaxa, normative diverse in general. Altfel e imposibil sa comunicam, telepatic fiind putin mai greu.

In paranteza fie spus, si tu enumeri doar idei, altfel nu am mai comunica. Ceea ce vezi, nu e doar o idee, iti apar efectiv imagini vizuale ce fac parte din existenta de care ai parte atunci. Ceea ce simti tactil, nu e doar o idee, iti apare o tactilo-termicitate ca parte din existenta ta. Si tot asa, toata existenta ta e compusa din aparitia a diferiti constituenti (vizuali, auditivi, tactilo etc). Tot asa iti apare si faptul ganditului, amintitului, imaginatului, dar si al actionatului etc. Discutand despre creier si duck-rabbit Imaginile , tactilitatea, sunetele si in general tot ceea ce iti apare ca existenta, le considera fiecare in functie de informatia la care adera, cu care rezoneaza. Conform metodologiei stiintifice, ele sunt considerate corpul propriu fizic, creier fizic si o existenta materiala in general, un univers extratraire, iar acest univers se considera a avea un corespondent in creier, un univers al trairilor. In stiinta a fost dezvoltata o metodologie proprie de raportare la ceea iti apare, la ceea ce poate fi observat. O metodologie pragmatica, probabilistica, infirmabila, deci un tip de presupuneri ce corespunde criteriilor respective de interpretare a ceea ce apare drept existenta, o metodologie ce totusi nu e fantezista, nu e doar o fantezie sustinuta prin dovezi nereproductibile, nepalpabile, neobisnuite. Da, stiinta nu contine informatiile absolute ale momentului, asa cum sunt informatiile neinfirmabile care nu sunt totusi fanteziste, dar informatia din stiinta nici nu e de nivelul filmelor artistice, desenelor animate sau diferitelor povesti nesustinute de nici un fel de argumente. Dincolo de informatia stiintifica sunt si informatii neinfirmabile, sunt deci si informatii absolute deocamdata. Absolute deocamdata intrucat nu a fost nimeni care sa le infirme prin argumente valide. Dintr-o alta perspectiva decat cea stiintifica, deci care nu corespunde metodologiei agreata de catre gruparea stiintifice, rata chiar e iepure. Problema nu e cum numim unii sau altii dintre constituentii ce apar si impreuna formeaza un ceva, un altceva sau toata existenta de care iti dai seama la acel moment. Problema e cum ii definim cat mai aproape de a fi ceea ce sunt. Prin urmare, atunci cand tu zici, "Creierul e o idee", nu te referi la a fi o idee, un concept uman, te referi la ceea ce consideram creier ca fiind ideea, conceptul unei surse extraumane, te referi la om, la viata sa, la existenta ca fiind conceptualizarea realizata, produsa de catre acea sursa, de referi la (un soi) design inteligent. Nu e nici o dovada reala a unei surse, existenta doar apare, indiferent daca o consideram o lume materiala cu corespondent in creier sau altfel. Atunci, tu existi? Exista ceva ce tu chiar faci, simti ceva, iti dai seama de ceva sau te consideri trait de catre sursa? Nu intentionez sa il conving de ceva, caut sa-mi ajustez, sa-mi corectez ceea ce stiu sau sa aflu ceva nou. Informatia, conform unui anumit gen de clasificare, poate fi: -informatie infirmabila de tip stiintific. -informatie neinfirmabila dar nefantezista. -informatie neinfirmabila, dar fantezista. -etc.

... Creierul e posibil a fi considerat doar un concept daca nu il detectezi atunci, altfel, creierul poate fi o detectie de tip vizualizare si/sau una tactililo-termica, ba chiar mai mult in functie de tipul de detectii ce-ti apar sau pe care le provoci. Poftim, poti sa te duci la un f. bun prieten chirurg si il rogi sa-ti faca o trepanatie de agrement, dar sub anestezie locala. In acest fel te poti bucura de detectii de tip vizualizare si eventual tactilo-termicitate ce efectiv sunt atunci creierul tau. Tot cercetand detectiile aparute prin penetrarea cu bistiriul, poti dezvolta idei referitor la structura, complexitate, densitate, volum, functionare etc. Daca tragi bobarnace, beneficiezi si de auditie. De simtit gustativ, olfactiv,..., e mai dificil. Cand vei cauta unul sau altul dintre constituentii existentei, dincolo de ideii si de concepte referitor la ce anume e unul sau altul dintre acesti constituenti, el iti va apare la locul cautat, fie sub o forma vizuala, tactila si/ sau alta forma. Asta are loc intrucat asa functioneaza existenta, iti ofera o viata cat se poate de reala astfel incat sa nu o poti considera un fals, nu e ea de vina intrucat noi presupunem, metodologic sau nu.

Uzantele isi au si ele rostul lor, depinde cat le lasi. Nu cred ca iti e chiar asa de greu sa renunti la balast, la carapacea asta in care te-ai ascuns si imboldesti. Poftim, zici de mine, dar tu? Unde in DEX ai gasit tu termenul qualie? Si atunci, de ce il utilizezi? Sa incercam a reveni. Nu abordez toata problematica dintr-o data intrucat pana acum nu ai citit atent si ai discreditat-o nemeritat. Sa luam un exemplu care, banuiesc, iti e pe place. Pt. ca omul de stiinta sa investigheze in mod stiintific prin observare si rationament intru obtinerea de ipoteze ce apoi sunt testate si pot fi confirmate ca si cunostinte stiintifice, e necesar mai intai sa fie constient. A fi constient e deja o vietuire premargatoare oricarui act stiintific prin care sa stabileasca el cunoasterea stiintifica in privinta a ce anume e omul si existenta, in privinta modului in care e constituit, a modului cum functioneza omul, dar si existenta. Deci, mai intai apare constientul, omul constient, vietuirea constienta si dupa aia isi da el cu presupusul despre cum apare un stimul pe undeva care il excita-n receptor, iar semnalul zboara in creier si abia dupa aia ii rezulta lui vietuirea constienta, ii rezulta constientul aflat in creier doar ca un corespondent, ii rezulta omul constient din carne si oase ce se considera om de stiinta materialist.

Te-am lasat, te-am lasat, dar acum am inteles de ce colegii forumisti te trateaza mizerabil pe forumuri, intrucat esti cel putin obraznic pustiule. Pe mine nu ma cunosti si te porti astfel?! In aceste conditii, fiecare cu pasarica lui, am treburi mai interesante si importante decat sa dialoghez cu qualia nesimtirii, speram sa fie ceva de capul tau insa si de ai fi savant nr. 1 al universul;ui, nu dau 2 bani pe tine si pe articolele tale intrucat nu meriti.

Nu stiu ce sens dai termenului qualie, daca insa te referi la modul in care apare ceea ce constatam, fie bazal-simplu, fie complex, atunci "qualiile" apar in exista prin intrunirea in cadrul existentei a conditiilor necesare aparitiei lor. Daca se intrunesc conditiile, existenta se metamorfozeaza astfel incat sa apara, se metamorfozeaza astfel incat ea sa contina si qualiile in cauza. Ele apar, nu vin si asta intrucat "a veni" implica venirea lor de undeva. Nu exista nici o dovada neinfirmabila si nefantezista, deci nepresupusa, a venirii de undeva a celor ce compun existenta. Cele ce compun existenta apar prin intrunirea conditiilor necesare si acestea/conditile necesare, simplist spus, pot fi determinate de catre om, de catre orice constituient al existentei, dar si de catre insasi modul in care existenta functioneza, adica existenta insasi produce aparitia celor ce o compun, aparitia de constituentii, de qualii, si asta "fara sa il intrebe pe om ori pe cineva sau ceva".

Mai bine reiau ceea ce am scris si evidentiez prin ingrosare intru clarificare.

Singura problema e, scoatera din context a ceea ce am scris. Citatul inserat de tine isi are rostul strict in contextul prezentat, nu scos din context si prezentat a fi opinia mea referitor la subiectul abordat, e maxim ce se poate sustine despre subiect dintr-o perspectiva stiintifica dar, Sunt doua abordari in cele sustinute de mine pe acest topic, una exprima viziunea si posibilitatile prin metoda stiintifica, infirmabila si probailistica deci, iar alta viziunea prin abordarea neinfirmabila si nefantezista.

Poftim, ai inventat o poveste, nu are nici o noima, nici pe criterii stiintifice si nici pe criteriile neinfirmabilitatii nefanteziste, raman criteriile fanteziste. Dar probabil iti vrei topicele virgine, la fel ca asta.

Am incercat de doua ori un dialog cu tine la aceasta categorie si pe acest forum, dar preferi monologul sau dialoguri pe teme mai colorate observ. Cine crezi tu ca sta sa-ti citesca articolele pe forumuri? Daca nu reusesti sa dialoghezi, cu atat mai putin vei reusi asa.

Nu spun "ca nu se poate demonstra ceva, decât conform normelor și doctrinelor științifice". Stiintific se poate demonstra ceva doar probabilistic, adica infirmabil, nefantezist neaparat dar, deductibil, presupus conform metodologiei stiintifice. Eu am abordat ambele variate la cote maximale, atat probabilistic, deci infirmabil, cat si neinfirmabil-nefantezist.

Iti dadeam dreptate partial, dar daca asa preferi, e de inteles intrucatva. Nu ai cum sa dovedesti neaparat nemurirea in mod neinfirmabil, neprobabilistic si nefantezist deci, dar poti dovedi lipsa mortii reale in cadrul existentei tale proprii, lipsa mortii celor ce iti apar a fi murit. Asta intrucat fiecare are parte numai si numai de propria sa existenta intermediata de creierul sau. Ei mor in cadrul existentei tale, dar nu poti dovedi daca ei mor in cadrul existentei proprii fiecaruia. Altfel spus, neinfirmabil, neprobabilistic, nu e nici o dovada a mortii in realitatea ta. Dar in mod deductiv, infirmabil, probabilistic ar conduce la concluzia nemuririi. Singurul tip de informatie reala, este insa cea neinfirmabila si nefantezista, nemincinoasa, cea care nu implica presupuneri agreate de catre unii sau altii.

Inexistenta, disparitia dupa moarte o demonstreaza si sustine toata stiinta si tot pragmatismul actual. Vietuirea cuiva dupa moarte e o posibilitate cu grad ridicat de probailitate bazat pe argumentul din exemplul mai jos. Dar culmea, si posibilitatea disparitiei e valabila prin acelasi argument! Intru simplificare se reduce viata cuiva la vizualizari, viata sa e doar una vizuala. Tu vezi ceea ce vede el? Desigur nu. Tu vezi eventual ceva ce din descrierea ta si a lui pare a fi identic, dar fiecare vede ceea ce ii permite sa vada sistemul vizual si mai ales ultimul nivel vizual din creierul propriu ce ii intermediaza imaginile vizuale. In concluzie, tu niciodata nu vezi ceea ce vede el, altfel spus, tu niciodata nu traiesti viata lui. Si atunci, cum de se sutine argumentul conform caruia daca altcineva ii vede aceluia corpul mort, il considera pe acela mort, cand el niciodata nu a vazut corpul aceluia in realitatea aceluia, la vazut mereu numai si numai in realitatea proprie. In plus, disparitia corpului fizic, este totuna cu disparitia vizualizatorului, respectiv a vietuitorului? Nu se poate demonstra asa ceva datorita celor de mai sus, decat probabilistic stiintific, deci deductiv si cenzurat selectiv conform normativelor si doctrinei stiintifice. Stiinta nu este un vector al creativitatii informationale neinfirmabile, e doar o perspectiva a unei categorii-comunitati de oameni ce se raporteaza specific lor la detectiile ce global sunt numite existenta. E drept gruparea-comunitatea stiintifica si a adeptilor nu e una ce se raporteza la existenta in mod fantezist, dar nici nu admite informatiile ce nu pot fi real combatute.

Ai vrea tu nemurirea dar, se poate dovedi numai ca, atat viata/existenta cat si inexistenta, dupa moartea celui in cauza, sunt posibile. Cat de probabil, asta depinde de afinitatile informationale la care aplica fiecare si oricum fiecare va afla dupa exit sau,... niciodata.

Apreciez initiativa, felicitari pt. insistenta si reusita! Am fost client cam pe la toate firmele de telefonie si cablu, dar nu imi amintesc sa fi reinoit dupa 2 ani contractele decat atunci cand eram tentat sa achizitonez un tel. nou (oare mereu sa fi facut asta in ultimii 20 de ani!?), curgea de la sine dupa primii 2 ani. Daca neplata abonamentului ar avea loc in primii 2 ani, este f. posibil sa nu se mai reusesca un asemenea deznodamant favorabil, zic. Ce art. si/sau ce clauza din legea respectiva a dus la o asemenea solutionare?