intcity 0 Raportează post Postat Martie 3, 2006 Ma adresez celor din Iasi, cu domiciliul in Iasi celor suferinzi de Logonevroza, Balbism sau alte tulburari de vorbire sau care cunosc persoane care au aceasta problema si eu sunt in aceasta situatie Am discutat cu un doctor Psihoterapeut din Macin, jud Tulcea, care zicea ca poate sa trateze Logonevroza in maxim 10 zile de sedinte; Solutiile pe care le practica el sunt orginale si garanteaza rezultate sigure 100%. Dupa cum mi-a zis, in cei 31 de ani de activitate nu a avut nici un esec. Mi-a explicat ca foloseste tehnici psihoterapeutice, hipnoza, sugestie, tratament chimoterapeutic etc. In unele anunturi zicea ca pentru copii tratamentul e gratuit. Mi-a zis de asemenea ca cu cat problema e mai grava cu atat e mai usor pentru el, si timpul de tratare este mai scurt. Problema este urmatoarea: el este din Macin/Tulcea, iar noi suntem in Iasi. Mi-a zis ca el se poate deplasa in Iasi numai daca ar fi cel putin 3 persoane cu aceasta problema, si eventual s-ar caza la unul din ei. E normal, altfel nu se merita. Prin acest mesaj, rog daca mai sunt persoane in Iasi interesate, sa luam intr-un fel legatura, si daca ne gasim macar 3 putem sa il aducem pe d-l doctor aici in Iasi sa ne rezolve. Presupun ca nu ne pacaleste atat timp cat se ofera sa se deplaseze; nu am discutat cu nimeni care sa fi fost vindecat de el. El poate sa se deplaseze dar nu vara, ca vara e sezonul de pescuit si este pasionat de pescuit in delta. Este vorba de d-l doctor Naghi Dorel. Nu dau datele de contact aici pe forum, pentru a evita neplacerile cauzate de persoane neserioase puteti sa imi trimiteti un e-mail (intcity_(at)_gmail.com) si va dau datele lui de contact (tel, email). D-lui a dat multe anunturi pe Internet legat de aceasta problema; Daca se poate sa anuntati cat mai multa lume interesata, si din cei care nu au access la Internet. El va veni in Iasi cel mai probabil dupa Pasti. (suntem deja 3) Rog seriozitate. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Ionutz_17 0 Raportează post Postat Aprilie 24, 2006 Salut am 17 ani si am o problema mai naspa de vorbire din nastere si as vrea sa scap de ea...ti-am trimis un email si nu mi-ai raspuns mai vine acel doctor de care spuneai tu in Iasi??? Dak ai vorbit serios si mai bine acel doctor ast email pe adresa Dredd_io@yahoo.com Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Ionutz_17 0 Raportează post Postat Aprilie 26, 2006 (editat) We dar na k a venit doctotul dar ai simtit vreo diferenta in acele sedinte care ai facut cu dumnealui..adik e mai bine dupa sedintele respective sau te-a vindecat de tot sau nu au avut nici un efect??? Editat Aprilie 26, 2006 de Ionutz_17 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
intcity 0 Raportează post Postat Aprilie 27, 2006 We dar na k a venit doctotul dar ai simtit vreo diferenta in acele sedinte care ai facut cu dumnealui..adik e mai bine dupa sedintele respective sau te-a vindecat de tot sau nu au avut nici un efect??? o sa iti raspund pe email in cateva zile Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
crististangu 0 Raportează post Postat Ianuarie 2, 2007 Ma adresez celor din Iasi, cu domiciliul in Iasicelor suferinzi de Logonevroza, Balbism sau alte tulburari de vorbire sau care cunosc persoane care au aceasta problema si eu sunt in aceasta situatie Am discutat cu un doctor Psihoterapeut din Macin, jud Tulcea, care zicea ca poate sa trateze Logonevroza in maxim 10 zile de sedinte; Solutiile pe care le practica el sunt orginale si garanteaza rezultate sigure 100%. Dupa cum mi-a zis, in cei 31 de ani de activitate nu a avut nici un esec. Mi-a explicat ca foloseste tehnici psihoterapeutice, hipnoza, sugestie, tratament chimoterapeutic etc. In unele anunturi zicea ca pentru copii tratamentul e gratuit. Mi-a zis de asemenea ca cu cat problema e mai grava cu atat e mai usor pentru el, si timpul de tratare este mai scurt. Problema este urmatoarea: el este din Macin/Tulcea, iar noi suntem in Iasi. Mi-a zis ca el se poate deplasa in Iasi numai daca ar fi cel putin 3 persoane cu aceasta problema, si eventual s-ar caza la unul din ei. E normal, altfel nu se merita. Prin acest mesaj, rog daca mai sunt persoane in Iasi interesate, sa luam intr-un fel legatura, si daca ne gasim macar 3 putem sa il aducem pe d-l doctor aici in Iasi sa ne rezolve. Presupun ca nu ne pacaleste atat timp cat se ofera sa se deplaseze; nu am discutat cu nimeni care sa fi fost vindecat de el. El poate sa se deplaseze dar nu vara, ca vara e sezonul de pescuit si este pasionat de pescuit in delta. Este vorba de d-l doctor Naghi Dorel. Nu dau datele de contact aici pe forum, pentru a evita neplacerile cauzate de persoane neserioase puteti sa imi trimiteti un e-mail (intcity_(at)_gmail.com) si va dau datele lui de contact (tel, email). D-lui a dat multe anunturi pe Internet legat de aceasta problema; Daca se poate sa anuntati cat mai multa lume interesata, si din cei care nu au access la Internet. El va veni in Iasi cel mai probabil dupa Pasti. (suntem deja 3) Rog seriozitate. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
By Me 0 Raportează post Postat Februarie 26, 2007 intcity poti sa-mi spui te rog daca ti-au fost de ajutor sedintele cu acel doctor impotriva logonevrozei? poti sa-mi trimiti si email daca vrei pe am_cu_ce@personal.ro Multumesc mult. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Alex Stelu 0 Raportează post Postat Septembrie 15, 2009 Salut Intcity as dori sa-mi spui daca te-a ajutat acel docor pentru ca si eu am o problema grava de vorbire de care pana la 24 de ani inca nu am reusit sa scap. Daca vei avea amabilitatea sa-mi spui rezultatul sau parerea care ti-ai facuto despre doctorul respectiv, emailul meu este stelualexandru@yahoo.com Iti multumesc Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
catherinedeneuve 24 Raportează post Postat Septembrie 15, 2009 Eu am facut un an de logopedie si inca mai vorbesc ciudat :blink: C'est la vie, am gasit si explicatia medicala. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Kahila 177 Raportează post Postat Septembrie 15, 2009 Salut Intcity as dori sa-mi spui daca te-a ajutat acel docor pentru ca si eu am o problema grava de vorbire de care pana la 24 de ani inca nu am reusit sa scap. Daca vei avea amabilitatea sa-mi spui rezultatul sau parerea care ti-ai facuto despre doctorul respectiv, emailul meu este stelualexandru@yahoo.com Iti multumesc Mesajul e din 2006 :blink: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Alex Stelu 0 Raportează post Postat Septembrie 15, 2009 Buna Catherine descrie te rog problema ta Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri