Spasmofilie

[Broscuta_Fermecata 1]

Iosafat, filozofia e o discutie sterila daca nu reusesti sa ii gasesti tu utilitatea. Insa, daca nu erau intrebarile filozofilor intai, nu se dezvolta stiinta. Aici discutia e lunga si recunosc ca am luat 10 la licenta fix cu aceasta chestiune :D Depasind momentul meu de "modestie", pot sa spun ca faptul ca m-am format intr-o facultate de filozofie, ca am fost mereu inclinata spre meditatie si analiza profunda si am cautat mereu raspunsuri in orice imi oferea lumea din jur ca informatie, m-a ajutat enorm de mult in depasirea anxietatii. Fara sa vreau sa fac apologia filozofiei aici, consider ca a studia filozofia si fizica este esential pentru cine doreste sa aiba o viata mai bogata spiritual. Si asta nu pentru ca ele ar fi capabile de raspunsuri universal valabile la orice nedumerire de-a noastra, ci pentru ca te invata sa iti pui intrebarile intr-un mod corect si sa cercetezi raspunsurile organizat (nu e cel mai potrivit termen dar e singurul care a venit).

Din punctul meu de vedere, anxietatea apare atunci cand nevoile si reperele tale spirituale sunt ingropate de "realitatea" lumii materiale. Practic, in timp, se formeaza o personalitate dupa cerintele societatii, personalitate care inghesuie in subconstient tot ce e nevoie de spiritual. Subconstientul incepe sa dea semnale (fie ca sunt diverse simptome fizice, fie ca sunt vise, intamplari inexplicabile etc.), dar, ancorati in "realitatea" noastra le ignoram sau nu le percepem corect. Si la un moment dat, tot acest zbucium al subconstientului se resimte somatic si apar minunatele atacuri de panica sau, mai rau, diverse boli.

Eu personal consider ca psihologia este mult depasita in demersul ei de a explica mintea umana. Consider ca fizica cuantica o face mult mai bine, la fel si lucrarile inteleptilor iluminati. A incerca sa inghesui sufletele umane in niste tipare pe care sa le numesti nevroze, psihoze etc. nu mi se pare un demers de succes. De aceea, de pilda, terapeutul meu nu mi-a pus niciodata un diagnostic, dar a reusit sa faca o treaba extraordinara cu mine. Medicii mi-au pus multe diagnostice, dar au ramas cuvinte scrise pe bucati de hartie.

[tavi_ar 1]

Viata nevroticului chiar NU ESTE reala. El traieste numai cu optimism nejustificat, de genul "lasa ca trece", "n-am ce face, trebuie sa suport, am X copii" sau "pai, la varsta asta cine ma ia?, am familie, am obligatia sa stau indiferent daca imi place sau nu" etc, numai bazaconii de acest soi, aplicabile atat la barbati cat si la femei.Apoi vine cel care traieste in pesimism nejustificat. Toate astea nu reprezinta viata reala. Este numai viata ireala, ca daca ar fi realist nevroticul, s-ar indeparta urgent de factorii umani perturbanti din viata lui. In felul asta el nu traieste decat un cosmar, pe parcursul caruia se mai remonteaza( datorita cine stie carui eveniment placut), insa in care recade iute Asta sunt nevroticii "puternici".Ceilalti decompenseaza urat de tot. Asa incat in realitate sunt ancorati numai cei care nu sunt nici nevrotici, nici isterici, nici psihotici, adica cei care nu se mint pe sine ca le trebuie cutare si cutare lucru, ca X persoana le iubeste, chiar daca le chinuie( vezi cazul cuplurilor care nu se inteleg), si care nu mint nici pe cei din jur ca ii plac sau ii iubesc sau ca vor sa stea cu ei numai ca asa zice gura lumii.

 

Interesante observatii !? Draga Anya2007, esti cumva psihiatru ori psiholog ? Posibil sa ai pe cineva apropiat care este nevrotic si de aici subiectivismul si patima cu care combati ?. Desi nu sunt din domeniu, pot afirma cu fermitate ca un nevrotic poate fi chiar cu mult mai realist(in acceptiunea semantica veritabila) decat un om normal. Poate fi chiar mai anticipativ si precaut, evident, pe baza unor elemente pe care le filtreaza perfect constient. El traieste la intensitati ridicate, in plan afectiv/sentimental, emotiile negative si stresul cotidian. Asta il diferentiaza fata de etalonul perfect echilibrat, care si el poate avea caderi dispozitionale, mai mult sau mai putin evidentiate. O cauza interna/externa, a carei sorginte o depisteaza cel mai bine profesionistii adevarati, i-a cauzat nevroticului o suferinta sufleteasca profunda. Cu alte cuvinte, datorita acestei(or) traume a devenit un subiect ceva mai sensibil decat ar trebui si, de regula, cu mult mai rational decat un 'nesimtit'. Pune prea mult la suflet in ceea ce face si percepe. Nevroticul nu este detasat de realitate, este extrem de intuitiv si perfect functional din punct de vedere intelectual. Desi perfect sanatos organic are diverse disfunctii neuro-vegetative materializate uneori prin somatizari extrem de neplacute. Sa nu il confundam cu ipohondrul. Vorbesti de pesimism nejustificat ca si cand nevroticul ar fi complet irecuperabil si ar trebui ostracizat si izolat in sectiile destinate psihoticilor din categoria celor periculosi. La urma urmei si acestia sunt semenii nostri si trebuie sa-i respectam si sa-i ocrotim !. Scuza-ma daca gresesc, insa am vaga impresie ca tu confunzi nevroticii(in speta anxiosi/depresivii) cu psihoticii din categoria oligofrenilor, schizofrenilor...etc. Apoi, foarte nonsalant si usuratic as spune, afirmi ca nevroticul trebuie, ca sa se vindece, sa elimine factorii perturbanti din viata lui, ca si cand ar trebui sa se debaraseze de o imbracaminte ce il jeneaza. Procesul acesta nu este chiar asa de simplu !. Statisticile arata ca 3 femei din 5 dezvolta depresii, fie post-partum, fie dupa 50 de ani . Daca depresia nu ar fi tratabila si vindecabila (chiar daca adeseori se produc recidive si poate degenera in depresie melancolica suicidara) am avea o rata alarmanta a sinuciedrilor iar spitalele de specialitate nu ar mai face fata situatiei. Se stie ca speranta moare ultima ! Inca o data sa ma scuzi, insa remarcile tale cu privire la nevrotici, respectiv anxiosi/depresivi, nu induc acestora o gandire pozitiva si optimism. E ca si cum ar fi stigmatizati si condamnati pe viata. Cei cu vointa, perseverenta si mai ales credinta in Dumnezeu se vor vindeca oricum. Mult respect si numai bine !

[Anya2007 2]

Am impresia ca doresti cu mare ardoare sa ii categorisesti pe nevrotici ca si handicapati , oligofreni sau debili mintali, si totodata incerci sa induci ideea ca eu as fi spus asta, ceea ce este total fals. Si mai vad ca iti place sa vezi cum ei nu descopera minciuna de sine, ascunzandu-se dupa filozofii sterile. Exista vreo motivatie puternica pentru care doresti acest lucru? Numai bine iti doresc.

[Alcantara 0]

Interesante observatii !? Draga Anya2007, esti cumva psihiatru ori psiholog ? Posibil sa ai pe cineva apropiat care este nevrotic si de aici subiectivismul si patima cu care combati ?. Desi nu sunt din domeniu, pot afirma cu fermitate ca un nevrotic poate fi chiar cu mult mai realist(in acceptiunea semantica veritabila) decat un om normal. Poate fi chiar mai anticipativ si precaut, evident, pe baza unor elemente pe care le filtreaza perfect constient. El traieste la intensitati ridicate, in plan afectiv/sentimental, emotiile negative si stresul cotidian. Asta il diferentiaza fata de etalonul perfect echilibrat, care si el poate avea caderi dispozitionale, mai mult sau mai putin evidentiate. O cauza interna/externa, a carei sorginte o depisteaza cel mai bine profesionistii adevarati, i-a cauzat nevroticului o suferinta sufleteasca profunda. Cu alte cuvinte, datorita acestei(or) traume a devenit un subiect ceva mai sensibil decat ar trebui si, de regula, cu mult mai rational decat un 'nesimtit'. Pune prea mult la suflet in ceea ce face si percepe. Nevroticul nu este detasat de realitate, este extrem de intuitiv si perfect functional din punct de vedere intelectual. Desi perfect sanatos organic are diverse disfunctii neuro-vegetative materializate uneori prin somatizari extrem de neplacute. Sa nu il confundam cu ipohondrul. Vorbesti de pesimism nejustificat ca si cand nevroticul ar fi complet irecuperabil si ar trebui ostracizat si izolat in sectiile destinate psihoticilor din categoria celor periculosi. La urma urmei si acestia sunt semenii nostri si trebuie sa-i respectam si sa-i ocrotim !. Scuza-ma daca gresesc, insa am vaga impresie ca tu confunzi nevroticii(in speta anxiosi/depresivii) cu psihoticii din categoria oligofrenilor, schizofrenilor...etc. Apoi, foarte nonsalant si usuratic as spune, afirmi ca nevroticul trebuie, ca sa se vindece, sa elimine factorii perturbanti din viata lui, ca si cand ar trebui sa se debaraseze de o imbracaminte ce il jeneaza. Procesul acesta nu este chiar asa de simplu !. Statisticile arata ca 3 femei din 5 dezvolta depresii, fie post-partum, fie dupa 50 de ani . Daca depresia nu ar fi tratabila si vindecabila (chiar daca adeseori se produc recidive si poate degenera in depresie melancolica suicidara) am avea o rata alarmanta a sinuciedrilor iar spitalele de specialitate nu ar mai face fata situatiei. Se stie ca speranta moare ultima ! Inca o data sa ma scuzi, insa remarcile tale cu privire la nevrotici, respectiv anxiosi/depresivi, nu induc acestora o gandire pozitiva si optimism. E ca si cum ar fi stigmatizati si condamnati pe viata. Cei cu vointa, perseverenta si mai ales credinta in Dumnezeu se vor vindeca oricum. Mult respect si numai bine !

 

In sfarsit!!!!! Multumesc Tavi mai ales in numele celor care trecand printr-o perioada nu tocmai roz a vietii lor si citesc aceasta discutie,vor intelege ca NU sunt niste rebuturi .Cam asa sunau sau erau clasificati,(chiar daca nu s-a intalnit acest cuvant ) in raspunsurile UNORA.

[Anya2007 2]

Constientizarea minciunii de sine este extrem de dificila. De aceea psihiatria prefera sa tina pacientii in ceata administrandu-le medicamente( droguri) cu pumnul. Schimbarea radicala a vietii este practic imposibila dupa o anume varsta, caci nu se mai poate reface mai nimic dintre pilonii sanatatii mintale....nici un serviciu satisfacator nu prea mai ai cum obtine, nici o relatie de cuplu formidabila, nici o viata sociala plina de satisfactii, si probabil nici hobby-uri. Si atunci, cand toti acesti piloni sunt absenti sau doar niste ruine, cum sa mai poata accepta omul ca el s-a mintit toata viata?!. Ca sa intre intr-o depresie crancena si sa isi puna streangul de gat?! Ar ramane numai credinta sa il sustina.

In sfarsit!!!!! Multumesc Tavi mai ales in numele celor care trecand printr-o perioada nu tocmai roz a vietii lor si citesc aceasta discutie,vor intelege ca NU sunt niste rebuturi .Cam asa sunau sau erau clasificati,(chiar daca nu s-a intalnit acest cuvant ) in raspunsurile UNORA.

Asta este doar ideea pe care Tavi vrea sa o induca, izvorata din faptul ca el se simte asa, si prin mesajul sau incerca sa induca ideea ca altul are acesta opinie. Tot o minciuna de sine. Daca toti cei cu probleme, in loc sa se imbarbateze pe forumuri sau sa ia medicamente cu pumnul, si-ar face o psihoterapie sanatoasa, ar constata ca viata este mult mai frumoasa, si ca nu este nevoie "sa isi puna precum chelul mana in cap". Si probabil ar constata ca minciuna de sine, si a altora, nu le-a adus decat necazuri.

[Alcantara 0]

Constientizarea minciunii de sine este extrem de dificila. De aceea psihiatria prefera sa tina pacientii in ceata administrandu-le medicamente( droguri) cu pumnul. Schimbarea radicala a vietii este practic imposibila dupa o anume varsta, caci nu se mai poate reface mai nimic dintre pilonii sanatatii mintale....nici un serviciu satisfacator nu prea mai ai cum obtine, nici o relatie de cuplu formidabila, nici o viata sociala plina de satisfactii, si probabil nici hobby-uri. Si atunci, cand toti acesti piloni sunt absenti sau doar niste ruine, cum sa mai poata accepta omul ca el s-a mintit toata viata?!. Ca sa intre intr-o depresie crancena si sa isi puna streangul de gat?! Ar ramane numai credinta sa il sustina.

 

Sunt deacord cu ce spui in acest pasaj Anya dar vezi tu pe acest forum intra in general foarte multe persoane tinere.Citind multe din postarile ce au fost facute pana acum ,clasificat asa cum a fost clasificat,in orice caz nu o sa-l ajute sa iasa din spirala ascendenta in care a cazut.

Ok,deacord ca aici nu se face psihanaliza dar dandu-i toate acele citate (nu ma mai pun sa le strecor din contexte) in orice caz nu-l AJUTA!

Nimeni nu spune sa-i plangi de mila sau sa-i tii isonul spunandu-i cat e de trista situatia lui dar...scuza-ma ,citeste si tu cateva pagini si spune-mi cu mana pe inima daca-l ajuta cu ceva multe din postarile facute pana acum.

[Anya2007 2]

Adevarul este mereu la vedere. Cine doreste sa incerce sa vada daca din anumite pasaje se poate identifica cu ceva, este binevenit sa o faca. Dar cand minciuna de sine este mult mai confortabila, iar adevarul este dur, ochii sunt inchisi, si spiritul va suferi mereu, fara scapare, doar cu nesemnificative perioade de falsa alinare.

[Alcantara 0]

Ma faci sa rad Anya.Adevarul este mereu la vedere?!

Daca ar fi asa,psihoterapeutii ar trai de pe azi pe maine(sa incep cu ei ca tot suntem in tema) si ar fi intr-adevar Raiul pe pamant.

E usor sa spui din teorie "eu am invatat la scolile inalte pe unde am umblat ca..."dar nu faci altceva decat sa predici cum predica anumiti preoti carora le este impusa castitatea cat e de frumoasa si sanatoasa viatza de famile cu orice pret...chiar si acela a nebuniei.

Editat Iulie 26, 2007 de Alcantara

[tavi_ar 1]

Am impresia ca doresti cu mare ardoare sa ii categorisesti pe nevrotici ca si handicapati , oligofreni sau debili mintali, si totodata incerci sa induci ideea ca eu as fi spus asta, ceea ce este total fals. Si mai vad ca iti place sa vezi cum ei nu descopera minciuna de sine, ascunzandu-se dupa filozofii sterile. Exista vreo motivatie puternica pentru care doresti acest lucru? Numai bine iti doresc.

 

Stimata Anya2007,

Departe de mine gandul de a face asemenea etichetari sau de a initia/intretine polemici inutile. Deoarece ai afirmat foarte limpede si categoric faptul ca nevroticii nu traiesc in lumea reala (per a contrario se deduce ca traiesc intr-o lume ireala, fantasmagorica, imaginara, etc.), cel putin eu am ramas cu impresia, gresita poate, ca incluzi anxios/depresivii in categoria psihoticilor. Deci, scuzele de rigoare daca am exagerat cumva !. Am interpretat stricto-senso afirmatia si nu am incercat sa induc ideea potrivit careia ai fi denigrat aceste persoane. Cred ca erau necesare din partea ta anumite nuantari si precizari de rigoare pentru a evita interpretarile gresite ori confuziile. Pe de alta parte, in opinia mea, subiectiva, fara nici-o intentie de a te ofensa, observ ca te cantonezi excesiv asupra 'minciunii de sine' si spre cei care s-ar ascunde dupa pretinse filozofii sterile, neproductive deci. Desi am convingerea ca ambele 'metehne' constituie factori declansatori ori favorizanti ai glisarii catre nevroze de tot felul, trebuie sa fim obiectivi si sa recunoastem ca la baza nevrozelor exista o multitudine de cauze, unele care interfereaza si se 'intretin' reciproc. Totodata, cred ca este oportuna si benefica pentru nevrotici inducerea si sustinerea fundamentata a acelor idei, aprecieri sau observatii, menite sa le sustina moralul si sa le consolideze speranta ca se vor vindeca definitiv. Cu deosebit respect !

[elandi 4]

tavi_ar scrii prea mult si amestecat.

Un nevrotic poate fi realist, adica nu halucienaza si nu delireaza dar in acelasi timp sa fie foarte departe de el insusi, adica sa fie fals in ceea ce este important pentru viata lui. Adevarat si fals legat de nevroza nu sunt aceleasi cu cele din logica.

Ai de lucru daca vrei sa aprofundezi intelegerea nevrozei.

Anxietatea si depresea pot fi ambele atat nevrotice cat si psihotice. Despre afectivitate si sentimente ai intelesuri care-mi scapa.

 

Broscuta_fermecata, inteleg ca ai atins o culme a nevrozei prin refugiu in abstract cand ai luat 10-le ala. Te mai si lauzi :D