soogee 2866 Raportează post Postat Ianuarie 16, 2011 (editat) Refugiul in reverie este un mecanism de aparare, folosit intr-o situatie de conflict sau de stres, in care reveria tine locul unei rezolvari reale a problemelor sau a relatiilor sanatoase. In acest cadru intra: - prietenii imaginari ai copiilor - basmele - fanteziile copiilor, agresive sau feerice Reveria tine de narcisism. Narcisistul se transpune in tot felul de vise placute. Este reveria doar un vis cu ochii deschisi, un vis naiv? Nu exista in reverie un efort dirijat, sistematic, asa ca in creatia operei de arta. In reveria generata de vizionarea unei piese de teatru, ori de lectura unei carti, se manifesta si identificarea cu personajele. E o identificare care nu prezinta niciun fel de risc, ci ofera doar avantajul emotiei, thrill-ului (de pilda ma identific cu eroul ce trece prin situatii dramatice, in timp ce eu stau comod in papuci, ma infior de groaza dar stiu ca sunt in siguranta). In cazul in care visatul diurn se face in detrimentul vietii reale (adica relatii umane, actiuni indreptate spre un scop) atunci avem un refugiu in reverie, care e nesanatos. Cata vreme el nu e exagerat, putem vorbi de o functie pozitiva a sa (ofera o imagine a lumii mai putin angoasanta, mai putin amenintatoare, ofera o aparenta de control care permite ordonarea haosului din lume in categorii inteligibile, si asta diminueaza anxietatea, teama). O problema a refugiului in reverie este aceea ca reveria nu necesita adaptare, in timp ce realitatea e mereu surprinzatoare si dificila, iar adaptarea la realitate e cheia unei vieti sanatoase. Realitatea se schimba mereu, ce stiam ieri nu se mai potriveste cu ceea ce exista azi. Adaptarea continua e necesara pentru a trai echilibrat. Reveria este conceputa ca sa iti calmeze temerile, este gata facuta pe gustul tau, dar asta iti da o falsa impresie ca ai realizat ceva, de fapt sustragandu-te adevaratei realizari. La copil reveria e de obicei jocul. Ii serveste pentru imblanzirea lumii, pentru relationare, pentru autocunoastere si cunoastere a lumii, pentru dominarea temerilor coplesitoare. Este o activitate normala, care e nociva doar daca e in exces. Daca e exagerata, reveria continua induce un fel de transa hipnotica, baza pentru nevroza sau psihoza. Tine refugiul in reverie de o anume infantilitate, de o varsta mental-emotionala a unei eterne copilarii? Avem la adulti basmele care s-au transformat in filme fantasy sau sci-fi. Cartile cu povesti s-au transformat in romane, filme. Teatrul de papusi se transforma in teatru. Topaiala se transforma in vizionarea de balet sau dansuri artistice. Cantecul se tarnsforma in vizionarea de concerte, opera, simfonica. Joaca s-a transformat in videogames, jocuri de societate, paintball, sporturi extreme etc. Observam, o data cu Johan Huizinga, ca omul este in esenta sa Homo Ludens. Aceasta joaca de maturi ii permite sa structureze spatiul, timpul, stimulii. Si eu am fost rupt de realitate in copilarie si tinerete, traind numai in spatiul imaginar al cartilor si al filmelor. Azi constat o indepartare de ele: nu mai am rabdare sa vad un film (le derulez pe fast forward, pt ca mi se pare stupid sa pierd 2 ore cu aiureli nascocite). De la Inception nu am mai avut rabdare sa vad un film in intregime. Cand eram copil, citeam cu pasiune, azi mi se pare ca romanele nu mai mai captiveaza. Mai degraba ma prinde un joc video. Cum e la voi? Care e relatia voastra cu cartile, filmele, jocurile video? Unde e red thin line intre nevoie si dependenta? Care pot fi dezavantajele lor? Dar viata reala, cu afaceri, firme, joburi, promotii, sex, relatii pe termen lung, nu e tot un fel de joaca, doar ca pare mai serioasa? Editat Ianuarie 16, 2011 de Kosmotro 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Athmy 2564 Raportează post Postat Ianuarie 16, 2011 Eu cred ca renuntarea la reverie in favoarea vietii cotidiene, buimaca si haotica de multe ori, poate sa provoace mari daune pe termen lung, desi pe termen scurt ai succese dupa succese. Lipsa rabdarii toti o resimtim, cu filme, carti, oameni etc. Dar important e sa iti pastrezi rabdarea in alte activitati prin care te regasesti. Pe termen lung se poate produce oricand o reintoarcere la ceea ce iti facea placere inainte, este doar o amanare in unele cazuri. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Hypathia 2114 Raportează post Postat Ianuarie 16, 2011 (editat) refugiul in reverie e un mecanism ok daca nu e folosit in exces, cum a spus si Kosmotro. Dar si absenta lui e semn de patologie. Sunt unii cu un Supraeu atat de exacerbat, incat nu isi permit nici macar sa aibe fantasme (de razbunare, erotice, de grandoare etc). Ce e important e sa iti accepti dorintele, oricat de naspa sunt, nu sa le negi. Pentru propriul echilibru, e ideal ca activitatea psihica sa isi conserve o mare libertate, dar reprimarea (in cazul celor fara acest mecanism de aparare, refugiu in reverie) nu trebuie sa aiba ca tinta dorinta, ci transpunerea in act (unde e cazul). Editat Ianuarie 16, 2011 de Hypathia 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Allexandrra 8936 Raportează post Postat Ianuarie 16, 2011 Observam, o data cu Johan Huizinga, ca omul este in esenta sa Homo Ludens. Aceasta joaca de maturi ii permite sa structureze spatiul, timpul, stimulii. Pai cam asta se intampla de regula cu oamenii cu constiinta de sine slaba. Ofera, intr-adevar, privelistea unor copii mari care se joaca cu niste copii mai mici in loc de papusi sau cu masini in loc de masinute. Ei sunt cel mai putin predispusi la reverie. Narcisismul specific visatorilor cu ochii deschisi o fi o compensare a inadecavarii pe care o simt fata de lume? Si pe mine au inceput sa ma cam plictiseasca romanele si filmele, dar am impresia ca, daca as face un efort, mi-as putea recapata interesul dinainte. Numai ca as slabi contactul cu realitatea si nu am acest interes deocamdata. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Fiero 23210 Raportează post Postat Ianuarie 16, 2011 Visul si jocul sunt nelipsite si utile pentru formarea ca viitor adult a copilului. Pe masura ce creste acesta renunta tot mai mult, in jocurile sale, la elementele fantastice pe care le folosea din abundenta in copilaria timpurie. Jocul si visul, pentru un copil, sunt necesare pentru a-i asigura acomodarea treptata cu viata care, pentru o fiinta aflata la inceputul drumului, este deseori cruda si de neinteles. Granitele dintre normal si anormal sunt fara putinta de definit uneori. De ce spun asta! M-a impresionat tare mult cazul unei fetite care a gasit refugiul in medicamente si alcool pentru a se proteja de parintii sai, care o agresau (fizic, psihic si sexual). Datorita faptului ca a apelat la aceste Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
