S

[Demiurgul 1]

Ceva pareri ???

[Freya242 1]

Salut

 

Si pe mine ma intereseaza Kierkegaard(care pe daneza inseamna,cimitir).SUnt teribil de multe subiecte atasate acestui filosof(care a tinut numai jurnale cam 10 000 pagini).Asa ca,haide sa alegem un subiect si sa discutam pe marginea lui daca vrei.Ca de ex:cum abordeaza el filosofia greaca(cu miticul in dialogurile timpurii ale lui platon),ironia(are mult scris pe tema asta,ironia la Socrate,Solger,Tieck,Fichte etc),despre erotismul muzical(unul din subiectele mele preferate),tragicul antic reflectat in tragicul modern,"cel mai nefericit"(chestie f interesanta de citit),timp,intelepciune sociala si tot asa.Pick ur choice!

[Deinima 0]

Mi-am facut cont doar ca sa discut pe acest subiect. " Cel mai nefericit " este, cred, preferatul meu eseu, dintre cele ale lui Kierke, cum imi place sa-i spun. Dar, totodata este atat de profund si cu o nuanta atat de intunecata incat parca descopar de fiecare data cand il citesc, o noua latura a tristetii lui. Desi Kierke nu trebuie definit neaparat ca un filosof exclusiv melancolic ( pt ca ironia si gluma ocupa locuri importante in opera lui), mie imi pare un neinteles absolut, un ganditor cu o tristete metafizica.

Trebuie sa recunosc ca ma atrag mai mult lucrarile sale de stadiu estetic. Banchetul si Jurnalul seducatorului sunt in top. Dar intr-o dispozitie potrivita, este foarte interesanta si Frica si cutremur, are o abordare diferita.

Kierke ramane preferatul meu, ma regasesc atat de mult in el incat ma-ntreb cum ar fi fost daca as fi trait si eu pe atunci.

 

" Nicio graba, nicio lacomie, sa ne bucuram de placerile vietii rar, dar pe saturate " J

[Freya242 1]

Mi-am facut cont doar ca sa discut pe acest subiect. " Cel mai nefericit " este, cred, preferatul meu eseu, dintre cele ale lui Kierke, cum imi place sa-i spun. Dar, totodata este atat de profund si cu o nuanta atat de intunecata incat parca descopar de fiecare data cand il citesc, o noua latura a tristetii lui. Desi Kierke nu trebuie definit neaparat ca un filosof exclusiv melancolic ( pt ca ironia si gluma ocupa locuri importante in opera lui), mie imi pare un neinteles absolut, un ganditor cu o tristete metafizica.

Trebuie sa recunosc ca ma atrag mai mult lucrarile sale de stadiu estetic. Banchetul si Jurnalul seducatorului sunt in top. Dar intr-o dispozitie potrivita, este foarte interesanta si Frica si cutremur, are o abordare diferita.

Kierke ramane preferatul meu, ma regasesc atat de mult in el incat ma-ntreb cum ar fi fost daca as fi trait si eu pe atunci.

 

" Nicio graba, nicio lacomie, sa ne bucuram de placerile vietii rar, dar pe saturate " J

 

Deinima nici nu stii cat m-a bucurat postul tau.Acum nu am avut timp sa iti raspund rezonabil asa ca am sa revin in curand(maine cel tarziu).Sa nu pleci,avem multe de povestit daca vrei:) Superba poza,te salut cu drag de departe!

[Freya242 1]

Deinima nici nu stii cat m-a bucurat postul tau.Acum nu am avut timp sa iti raspund rezonabil asa ca am sa revin in curand(maine cel tarziu).Sa nu pleci,avem multe de povestit daca vrei:) Superba poza,te salut cu drag de departe!

 

Scuzele de rigoare pentru intarziere(as putea sa incep sa ma scuz vorbind despre relativitatea Timpului :doh: dar avem grozav de multe de povestit despre Kierke,cum il numesti tu asa ca am sa incep sa spicuiesc de ici de colo si vedem incotro o luam)....

Eu am ajuns la el pe filonul filosofiei existentialiste ,dupa cum stii,el dezvoltand teme ce au fost mai departe asociate cu acest tip de discurs filosofic.Pentru ca ai spus ca pe tine te intereseaza mai mult partea estetica,te invit sa imi spui mai multe despre teza lui de doctorat,de exemplu,sau orice altceva consideri relevant in acest sens.Nu am reusit sa o aprofundez indeajuns de serios,dar din lecturile mele am retinut ca exista doua moduri de a trai:unul estetic si unul etic.Esteticul e bazat pe placerile senzuale,intelectuale,psihice(un fel de hedonism?) si e bazat in temporalitate.Cel etic e bazat pe coduri morale si conceptul de infinit...Cum esteticul duce la faimosul concept de Angst si de acolo,trecerea inspre sfera Etica,as vrea sa te intreb,cum vezi tu utilitatea esteticului (in afara faptului ca este o etapa necesara intre Lumesc si Mai -Multul?).A)nxietatea sau Angst e vazuta de Kierke sau pseudonimul ce il foloseste in lucrare,Haufniensis,ca o resursa primara pentru educatia noastra spirituala.(interesant cum a vazut el legatura dintre anxietate si pacat,50 de ani mai tarziu,Freud intelegand lucrurile in acelasi fel)....dar despre toate astea nu acum neaparat...

Vroiam sa mai adaug cateva lucruri despre Arvesynd(sau pacatul mostenit).Stim ca el aseaza Mitul Caderii alaturi de miturile grecilor.Mit sau istorie,crezi tu?Pe scurt:noi nu mostenim "pacatosenia" de la Adam ci un quantitative something---anxietatea obiectiva.Si mai interesant e ca el sustine ca Adam,ca si primul om,nu trebuie scos in afara "umanitatii",adica nu putem spune ca Adam a pacatuit liber ,dar noi,descendentii,ne-am nascut cu o natura asa de corupta ca suntem fara drept de veto expusi Pacatuirii.Daca e sa credem aceste lucruri,sustine nom de plume H.,Adam se transforma in ceva fantastic si conceptul de Pacat se volatilizeaza(pentru ca daca suntem compelled sa pacatuim atunci nu suntem pacatosi si nu mai este nevoie de Isus si de MAntuirea prin Isus).In mod egal,sustine Haufniensis,acceptarea ideii ca Adam e singurul ce a pacatuit liber genereaza un pattern antitetic cu dezvoltarea constiintei pacatului.Scripturile ne spun ca a prioric Caderii Adam nu cunostea diferenta dintre Bine si Rau.Pe marginea acestui lucru H.scrie(citez in engleza pentru ca asa am citit eu opera):"Innocence is ignorance.In Innocence ,man is not qualified as spirit but is psychically qualified in immediate unity with his natural condition".Grozav,nu?Deci,Inainte de postularea Pacatului si a categoriilor Bine Rau,Adam e unitate dintre suflet si trup dar nu si spirit.As putea sa tot continui,dar astept cu nerabdare sa imi raspunzi ca sa putem continua sa povestim....Am sa revin mult mai des..ZI frumoasa.

E :doh: .

[Deinima 0]

Hmm.. "Despre conceptul de ironie, cu permanenta referire la Socrate" nu e printre preferatele mele lucrari ale danezului. Dupa parerea mea, mai ales in scrierea asta se vede cat de atasat era Kierke de filosofia lui Hegel, cred ca inca nu pasise pe terenul existentialismului. Oricum existentialismul este preferata mea tema filosofica, dar niciodata nu am putut sa-i incadrez pe Sartre, Camus, Jaspers in acelasi chenar cu Kierke. Danezul are greutate, e realmente existentialist pana la epuizare, ceilalti au pe undeva si o tendinta spre fenomenologie si Jaspers, interesant, spre psihiatrie. In schimb, mereu i-am pus fata in fata pe Kierkegaard si pe Nietzsche, atat de opusi, dupa parerea mea, dar curios de asemanatori in date biografice sau nu stiu, in originalitate.

Asadar, mai multe decat faptul ca e scrisa foarte rigid, cu anumite carente de lectura si bibliografie, nu am ce sa-ti spun despre teza sa de magister. Chiar nu m-a atras, probabil din cauza ca nu i-am citit toate operele intr-o ordine cronologica si primul volum din Operele lui , traduse in romana, l-am procurat cel mai tarziu. Oricum, fata de Sau-Sau diferenta este... putin spus vizibila. Si-a dezvoltat spiritul si scriitura de poet, cu vizibile influente romantice; dar cum am spus si mai sus, Despre conceptul de ironie sta in mare parte sub imperiul hegelianismului, care are pretentia de a integra individul intr-un mars triumfal, perfect compatibil cu natura si fenomenele.

Kierkegaard a fost cel caruia ii datorez pasiunea mea pt filosofie, de fapt, in primul rand lui Johannes, pt ca Jurnalul seducatorului a fost primul pe care l-am citit, din pura curiozitate. M-a revoltat, dar m-a fascinat, totodata, cinismul. Banchetul iar, extrem de interesant, nici acum nu-mi pot da seama cum reuseste sa vada prin ochii tuturor personajelor lui. Totusi, din ce am citit, cred ca l-am identificat cu unul din ele si asta ma face sa-l iubesc si mai mult.

Imi place, in discursul meu, sa fac sa transpara pasiunea pt el si nu-mi place sa-l analizez neaparat incadrat in curent( pt ca dupa parerea mea el a facut singur un curent, nu cred ca poate fi acompaniat in muzica si gandirea lui), ci mai degraba sa-i ghicesc adevaratele trairi din randuri.

Cum vad eu esteticul. Hmm... in primul rand tin sa spun ca in opinia mea, si subliniez asta, Kierke are un interes deosebit pentru estetic si religios, cred ca de aici si problema suspendarii eticului. Urmarind si viata si opera lui, mereu am considerat ca a scris mai mult despre ce nu a fost si ce nu a putut simti decat despre trairi. Nu stiu, mereu am icnercat sa-l vad mai mult decat ca pe un melancolic, ca este chiar comic in unele pasaje, ironic nu mai spun, dar nu stiu de ce, nu am reusit niciodata, nici macar putin. Are ceva, o melancolie sfasietoare in opinia mea, care ma face sa nu-l pot privi altfel decat ca pe un trist.. Si cred cu tarie ca a povestit despre esteticul din el, despre revelatia eticului si despre neimplinirea religiosului. In fond, in relatia sa cu religiosul, in vad foarte contrastant, suferea rupturi interioare cu siguranta, cand nesigur si sovaitor, cand mistic pana in strafundurile sale. As scrie la infinit, dar astept noi raspunsuri.

Editat Septembrie 19, 2009 de Deinima

[Freya242 1]

Buna

 

in ultima vreme m-am pierdut in studii de tot felul despre,cu,pentru,

[Freya242 1]

Omul ca si sinteza sau upgrade ontologiei homerice

 

In Begrebet Angest (Conceptul de anxietate) Haufniensis introduce ideea de om ca si sinteza. Bine,dupa cum am lasat sa se vada si din titlu,ideea asta nu e deloc ceva nou si pops out de-a lungul istoriei culturii cu tot felul de noi bazaconii atasate:ceea ce Emile Durkheim numeste Homo duplex exista cam de cand lumea.Nea Homer cu Carne vs Psyche,Psyche ce se detasa de corp la moarte si o zbughea in Hades ca sa se uniformizeze nonsalant,pierzandu-si memoria (aspect remediabil doar prin stapanirea setei de sange a sufletelor.Umezirea pneumei acum uscate si vestejita prin sacrificarea unui animal de culoare neagra,sangele neaparat scurgandu-se prin santuri speciale in pamant.Ritual de altfel facut si de Ulise ce isi dorea o mica tacla cu profetul Tiresias,daca imi aduc eu aminte bine).Orificii cu ecuatia soma/sema,metempsihoza,crestinii etc etc..Oricum,Kierkegaard vine si vorbeste despre o sinteza intre psyche si trup,sustinute de spirit.Acestei triade la un mom. dat vine cu o completare si anume ca omul mai e si sinteza finit plus infinit.Deci avem doua sinteze? Sau ce e cu formularile astea diferite?

O intrebare de bon ton e,ce e aia o sinteza?Daca omul e o sinteza,in ce sens este sinteza umana? Faptul ca omul e o sinteza implica faptul ca el e o "fiinta intermediara".Si aici,afirmand acest lucru K. participa la o lunga traditie filosofice ce duce la Rene Descartes and beyond.Doar ca si un mic exemplu.Platon si Socrate definesc existenta ca si un copil ce e nascut de infinit si de finit,de etern si de temporal.Nimic nou pana aici.DAR,intorsatura originala atribuita lui K. este ca fiinta umana(si doar ea) poate sa fie-in-anxietate plus ca adauga statutul intermediar notiunii de existenta.Climacus scrie despre faptul ca existenta(in sens uman) este cu siguranta o imperfectiune comparata cu ideea de viata eterna,dar o perfectiune in relatie cu nefiinta.

In mod traditional omul e vazut ca o fiinta intermediara intre finit si infinit,miscarea lui K. este sa vada omul ca o fiinta intermediara situata intre el insusi ca si finit si el insusi ca infinit.Este un intermediar in relatie cu el ca si finit si infinit.Interesant nu?

Structura problematica a subiectivitatii

Ca si o fiinta intermediara omul este o problema pentru el insusi.A fiinta intre el insusi ca finit si el insusi ca infinit,omul e o fiinta intermediara in sensul de a fi o self-relation.

Definitia subiectivitatii a lui Climacus spune ca omul este a fiinta ce e o problema sau o sarcina pt el insusi.Aspect explicat de implicatiile definitiei omului ca si sinteza.O fiinta umana e "straniu alcatuita".Eterogen cu el insusi,omul e finit vis-a-vis infinit.O fiinta intermediara,el este confruntat cu problema de a fi el insusi in sensul de a fi una cu el insusi.Dar el nu poate rezolva aceasta problema fara sa ia cunostiinta de faptul ca este aceasta fiinta individuala.E ca si cum Unul lui Plotin se intoarce inspre auto contemplare si genereaza Nousul.Daca Unul nu ar avea constiinta individualitatii nu ar mai emana nicio structura inferioara si anima mundi(si orice altceva) ar ramane suspendate undeva in nefiinta.hahaha.Stupid exemplu.Ideea e ca Kierke. prin sinteza vrea sa spuna ca identitatea fiintei umane cu ea insusi e fragila sau vulnerabila.

Identitatea presupune perceptia individului(de catre el insusi) ca si un Altul.De aici la sexualitate mai e un pas.Cand K. descrie sinteza mai amanuntit ,vorbeste oarecum in tempo Gadamerian,de "achizitionare" a unei istorii.Spiritul e ceea ce confera sintezei statutul de sinteza,dar spiritul nu pur si simplu conecteaza.Presupozitia e ca relatia dintre suflet si trup a devenit o problema.E un proces,spiritul se pozitioneaza,pozitioneaza sinteza,dar pt a pozitiona sinteza,trebuie sa o strabata diferentiat si punctul ultim al senzualitatii este exact sexualul.Ta tammm.Sexualitate plus istorie legate intr-un proces pseudo transcendent(deocamdata). Mai intai in sexualitate e sinteza pozitionata ca si o contradictie,dar ca si orice contradictie este de asemenea si o sarcina,istoria ce incepe in acelasi moment.(....)

Va urma

 

P.s. Individul trebuie sa se observe ca un Altul si sa aiba constiinta necesitatii pozitionarii tutror nivelurilor fiintei intr-o istorie dictata de senzualitatea manifestata sexual.Fiintarea e imperfecta in raport cu infinitul si perfecta in raport cu nefiintarea,of course,starea intermediara e tipica fiintei umane ce se pregateste de salturi in sfere mai delicioase ontologic.

Pana aici toate bune si frumoase .:salut:

 

Deinima,te rog nu ma parasi :roll:

Editat Noiembrie 3, 2009 de Freya242