Se afişează 1-10 din 902 rezultate.
  • Tandem BikeFland
  • 0

  • În mai puțin de o săptămână, 30 de copii cu deficiențe de vedere și 30 de piloți de biciclete tandem se întâlnesc la Izvorani, la baza sportivă a Comitetului Olimpic și Sportiv Român, pentru a practica împreună ciclismul în tandem.
  • Luni 29 iulie 2019 - Vineri 2 august 2019
  • 0

  • 12 finaliști se vor lupta pentru titlul de EROU la ediția a 3-a a Ultramaratonului “Autism 24h Marea Neagră”. Evenimentul se desfășoară pe nisipul din stațiunea Mamaia, este organizat de Centrul Psihologic “Marea Neagră” și are ca scop promovarea dreptului la integrare în comunitate a persoanelor cu dizabilități.
  • Sambata 4 mai 201910:00
  • +1

  • Maratonul Nisipului, unul dintreprimele maratoane din Europa care se desfăşoară integral pe nisip, va avea loc duminică, 31 martie 2019, în stațiunea Mamaia. Până la ora actuală, peste 1.000 de sportivi din România și din alte țări s-au înscris la inedita cursă de la malul Mării Negre și alte câteva sute de constănţeni și-au anunțat deja prezența pentru a-şi susţine favoriţii.
  • Duminica 31 martie 2019
  • 0

  • Duminică, 1 iulie, de la ora 10:30, la Hipodromul de la Ploiești se va desfășura un eveniment hipic în premieră istorică pentru România care va cuprinde prima cursă de galop parte dintr-un calendar internațional.
  • Duminica 1 iulie 201810:30
  • Legion Run, evenimentul internațional care îți schimbă perspectiva, acum în România
  • 0

  • București, 27 Februarie – agențiaPandorra Story Style anunță lansarea evenimentului internațional fenomen, Legion Run în data de 16 Iunie 2018 la Divertiland Waterpark.
  • 0728954855
  • Sambata 16 iunie 2018
  • +1

  • Pe 12-13 și 19-20 mai 2018 are loc o nouă ediție a turneului de tenis Corporate Tennis Open, un eveniment sportiv special creat pentru reprezentanții mediului de business din România.
  • Sambata 19 mai 2018 - Duminica 20 mai 2018
  • Romania - Slovenia
  • 0

  • Romania - Slovenia - baschet feminin - 11 noiembrie 2017 - ora: 18:00 - Locatia: Arena Antonio Alexe din Oradea - campania de calificare pentru Women EuroBasket 2019
  • Sambata 11 noiembrie 201718:00
  • CSM Oradea - Politehnica Iasi
  • 0

  • CSM Oradea - Politehnica Iasi - baschet masculin - 21 octombrie 2017 - ora: 17:15 - Locatia: Arena Antonio Alexe din Oradea
  • Sambata 21 octombrie 201717:15