Cand parintii sunt siguri ca esti sanatos si nu vrei sa te straduiesti

[Cleric Preston 7]

parintii pot apela la fundatia www.pentruvoi.ro dedicata persoanelor cu handicap mental, al carei motto e "vreau si pot sa muncesc"

[Un Om 3]

Ma refeream la aia cu floricele la avatar si alalalt , care aproape ca au umplut doua pagini de "sfaturi".

[Dimebag 0]

In contextul respectiv am exclusi sexul in ideea ca si-ar alege fata un prieten (deci, de sex opus) si incluzandu-se sexul, relatia aia de prietenie s-ar transforma intr-una de iubire.

Ori una iti ofera un prieten, alta un iubit.

Le poti avea pe amandoua, dar nu de la aceeasi persoana.

 

Hai ca asta e chiar buna. Un iubit nu poate sa-ti fie prieten? Ba e chiar o conditie necesara ca iubitul sa-ti fie si prieten, mai ales pentru o fata sensibila. Comunicare, intelegere, sprijin cu unul, si sex cu un necunoscut?. Nu te supara, dar ai incurcat borcanele daca afirmi chestia asta.

[temporar 44]

Mai e ceva de facut?

 

Citeste "Femei care iubesc prea mult" (gasesti linkul la topicul "Biblioteca de psihologie") si urmeaza pasii de recuperare descrisi. Cu curaj!

[Arcangelo 1797]

Cate-o data,e dificil sa ajungi la ,,specialistul'' care sa te poata ajuta...specialistul,costa(presupunand ca mai e si competent...),tratamentul cere bani,si timp...

Daca in plus,mai esti si o adolescenta,la mana altora(parintii),e greu de crezut ca tocmai de la ei,vei prmii sprijinul necesar...

Pana una alta,am deschis mai demult un topic,in care incerc sa ajut -atat cat ma duce capu'- pe cei cu probleme ca ale tale(care au fost si problemele mele...) http://www.roportal.ro/discutii/ftopic53147.html

[Walpurgisnacht 16]

Nu mai fiti cretini ma , mai bine ati fi on topic si ati da si voi un sfat concret si de folos in loc sa mimati compasiunea si empatia , cand defapt , in realitate , va doare in cur si nu incercati decat sa va creati o imagine de oameni buni si intelegatori , de "prieteni" si aruncati in stanga si in dreapta cu sfaturi stereotipale memorate de pe undeva.

 

Ma intreb daca totusi postul tau este de folos cuiva.

Stii tu ce simt eu pt fata asta?

Stii daca nu cumva ma regasesc in multe ipostaze si trairi ale ei?

Stii TU ce simt EU?

Simti TU durerea mea din cur?Daa?

Te inseli.Daca e sa ma doara ceva, ala nu e curul, amice.

In plus, nu m-am dat pe nicaieri om bun.

Doar am pretentia sa fiu cat de des se poate om.Cu 'o' mic si nebolduit.

 

Hai ca asta e chiar buna. Un iubit nu poate sa-ti fie prieten? Ba e chiar o conditie necesara ca iubitul sa-ti fie si prieten, mai ales pentru o fata sensibila. Comunicare, intelegere, sprijin cu unul, si sex cu un necunoscut?. Nu te supara, dar ai incurcat borcanele daca afirmi chestia asta.

 

Nu am incurcat nimic.

Vorbeam de prieten si atat. Prieten sau prietena.

Nu era vorba de o relatie de iubire, ci de o relatie de prietenie care de multe ori ajuta.

Ca iubitul ar trebui sa-ti fie in primul rand prieten, asa ar trebui, dar realitatea dovedeste ca NU este asa.

Exemplu: iti inseli iubitul. Prietenul din el ar trebui sa intelega si sa accepte ca deh, suntem oameni. Dar iubitul din el e mai presus decat prietenul din el, si se comporta cum e lesne de inteles.

 

Deci, cand vrei sa fii inteles si acceptat nu cauti un iubit sau o iubita, ci cauti un priten, un amic care sa-ti ofere linistea si confortul de care ai nevoie.

[Roxana@ Elena 66]

Ma refeream la aia cu floricele la avatar si alalalt , care aproape ca au umplut doua pagini de "sfaturi".

asa si tu cu ce esti mai presus de cei doi?

[MissHyde 43100]

Da un astfel de tratament e greu de inghitit si in mod sigur nu iti face placere.Zic asta pentru ca stiu, am fost facuta chiar de catre ai mei parinti in toate felurile posibile si stii ce ...culmea chiar asa m-am simtit.Inca mai simt uneori,cateodata simt ca nu mai pot,ii ignor,nu ii bag in seama dar omul mai are si momente proaste.DAr hai sa zic un secret NU ESTI PROASTA,IDIOATE...ETC. si nici un apelativ care ti-l daruiesc ei cu atata dragoste. Ghinionul face ca astfel de parinti sa ai tu,insa trebuie sa inveti sa ii ignori sa fi mai rece la ce zic ei,pt ca asta te va afectat din ce in ce mai mult,iti va scadea stima de sine,eu tind sa cred ca stima de sine poate ajunge pana la un punct negativ,ca la zero este acum la mine.Acum incep si eu sa vad ca nu sunt proasta,curva tampita s.a . Am luat viata mea si am analizato,am vazut cate realizari am avut,faptul ca am reusit niste performante scolare,pe care nu multi le au,si asta am ajutat sa ma simt mai bine.Dar singura nu am reusit,poate pt ca nu mai aveam puterea necesara,ci un psiholog....o lunga perioada de terapie care mai continua.

 

Aici te contrazic un pic,ba are nevoie de terapie,sincer acel prieten de are zici tu in viata nu prea il gasesti,unul care sa nu te critice,sau sa se duca sa te barfeasca cu prima ocazie,sa te inteleaga si sa iti ofere increderea de care ai nevoie.Un psiholog,daca e bun,iti poate oferii toate astea.El stie cum sa te iei ,cum sa te ajute sa vezi partea pozitiva a lucrurilor te intelege.

 

Uneori ma simt sus, alteori jos. Uneori sunt sigura ca voi reusi, alteori am impresia ca zilnic se crapa acest pamant numai pentru mine, pentru ca eu sa cad. In orice situatie jenanta vad numai panica, ma tem de viitor. Iar atitudinea asta o am de multi ani, crede-ma, si ma oboseste. Realizarile pe care le am le vad, numai ca le sufoc cu regrete si esecuri care sincera sa fiu cred ca intrec numarul acestor realizari.

 

Dimebag parca a spus sau Inward (sa ma corecteze daca gresesc) ca am probleme cu stima de sine. Da, e bulita rau de tot, cum am spus-ups and downs. E bipolaritate. Imaginati-va ca am zilnic momente in care ma simt super tare, pentru ca la cateva minute dupa sa nu mai fiu buna de nimic. Asta mi se intampla de nenumarate ori intr-o singura zi! E culmea, ca si cum ai topai de fericire pana ajungi la buza unei prapastii si cazi.

 

 

 

Hai ca asta e chiar buna. Un iubit nu poate sa-ti fie prieten? Ba e chiar o conditie necesara ca iubitul sa-ti fie si prieten, mai ales pentru o fata sensibila. Comunicare, intelegere, sprijin cu unul, si sex cu un necunoscut?. Nu te supara, dar ai incurcat borcanele daca afirmi chestia asta.

 

Am si eu o teorie legata de chestia asta, dar n-o spun, ca ma dati afara sa ma sunati mai incolo.

[reddots 0]

Probabil asa o fi. Oi fi sanatoasa. Ma uit in jur si vad ca altii sunt mai rau decat mine si realizez ca problemele mele sunt minore. Dar de ce resimt cu atata intensitate lucruri pe care altii nu dau 2 bani? Nu am habar si nu voi avea niciodata. Nu ma straduiesc? CUM sa nu ma straduiesc? Nu-mi place ca sunt asa si incerc sa rezolv situatia intr-un fel, dar asta imi da si mai mari batai de cap. Zilnic aud de la ai mei ca sunt o proasta, o idioata, o scroafa si alte apelative. Sunt satula de asa ceva. Si vreau sa ies din situatia asta. Am ajuns sa admir, dar sa si urasc in acelasi timp oamenii din jurul meu. Fac tot felul de asocieri care incep sa ma scoata din minti, nu mai pot face diferenta intre ce am visat si ce am facut cu adevarat, iar somnul...e ca si cum nu l-as avea, dorm si ma trezesc la fel de obosita, visez numai shit-uri si sunt agitata. Incerc sa-i dau dracului pe ai mei dar nu reusesc, in atatia ani eu nu am reusit sa ma obisnuiesc cu "tratamentul" pe care ei mi-l aplica. Am ajuns sa ma cred asa cum m-au numit o viata intreaga. Mai e ceva de facut?

 

Ma regasesc in situatia ta si in gandurile tale; n`are rost sa insir aici toate dezavantajele unei asemenea familii si efectele pe care le are pe termen lung o asemenea "relatie"; in viziunea parintilor, noi copiii, trecem printr`o perioada de "nebunie temporara" si de "prosteala si dobitocie", pentru ca ei asa au facut cand au fost de varsta noastra, sau cel putin au avut destule exemple negative in jur; de teama sa nu scape controlul asupra noastra (mereu e vorba de control si de atingerea ambitiilor prin tineretea copiilor), ne iau din prima cu toate nesimtirile si reprosurile;

 

ca in orice familie, "familia" mea era departe de a fi perfecta; divortul parintilor era lucrul care ma deranja cel mai putin, in comparatie cu ce urma; ai mei se hotarasera de comun acord sa se mai suporte reciproc pana plec eu la facultate; ceea ce ma deranja cel mai tare era ca pe langa faptul ca eu si mama nu aveam o relatie normala, de comunicare, ori de cate ori mi se adresa o facea sub forma unui repros; eventual, imi mai scotea si o sumedenie de "calitati" dobandite in comparatie cu rudele mele perfecte; si povestea asta poate fi a oricui, cu efecte mai mult sau mai putin dezastruoase asupra capatanii individului in cauza (cazul de fata eu :) )

 

au fost momente in care nu credeam ca mai sunt in stare sa fac fata; mi`am dat seama ca singura mea sansa de a scapa este prin invatatura si prin reducerea considerabila a comunicarii cu parintii mei; cu cat eram mai dechisa fata de ei, cu cat aveau impresia ca viata mea le apartine si incercau sa o coloreze si sa o modeleze cum doresc ei; in cazul meu, asta a fost singura sansa de supravietuire: am zambit si am trecut mai departe (cu sechele sau nu, asta e viata; parintii nu avem cum sa ii alegem; viata iti da un sut, pune o muzica buna, relaxeaza`te si da`i si tu unul :)

Editat Aprilie 8, 2009 de reddots

[Roxana@ Elena 66]

Uneori ma simt sus, alteori jos. Uneori sunt sigura ca voi reusi, alteori am impresia ca zilnic se crapa acest pamant numai pentru mine, pentru ca eu sa cad. In orice situatie jenanta vad numai panica, ma tem de viitor. Iar atitudinea asta o am de multi ani, crede-ma, si ma oboseste. Realizarile pe care le am le vad, numai ca le sufoc cu regrete si esecuri care sincera sa fiu cred ca intrec numarul acestor realizari.

 

Dimebag parca a spus sau Inward (sa ma corecteze daca gresesc) ca am probleme cu stima de sine. Da, e bulita rau de tot, cum am spus-ups and downs. E bipolaritate. Imaginati-va ca am zilnic momente in care ma simt super tare, pentru ca la cateva minute dupa sa nu mai fiu buna de nimic. Asta mi se intampla de nenumarate ori intr-o singura zi! E culmea, ca si cum ai topai de fericire pana ajungi la buza unei prapastii si cazi.

 

Hmmm si eu am astfel de momente,te inteleg,una eu stiu am o tulburare de personalitate,nu e bipolara ci numai bordeline dar daca o mai tin asa se transfrma ea in timp.

 

Eu incerc sa nu ma mai uit la ce e jos,sa mentin acel sentiment pe care il am cat sunt sus cat mai mult,asta face bine,si chiar daca pare dificil chiar nu e asa de greu,efectiv stau si ma gandesc la chestii super frumoase si ce am realizat si dupa ma gandesc ca uite eu in situatie nu stiu de care am fost mai presus de ceilalti si stii ce ma ajuta. Trebuie sa ai grija cu astfel de sentimente sa ti le controlezi,crede-ma nu vrei sa se transforme definitiv in bipolaritate,ai fi obligata toata viata sa iei medicamente si poate si mai mult,e bine ca stiii ca e ceva in neregula si sa incerci sa rezolvi sa vezi cum vei schimba situatia.Sa nu mai fie atat de dese aceste schimbari de comportament sa incerci sa le ti sub control.

 

 

Am si eu o teorie legata de chestia asta, dar n-o spun, ca ma dati afara sa ma sunati mai incolo.

Nu te da nimani afar,chiar sunt curioasa.... :)