Clinho 1 Raportează post Postat Mai 2, 2007 Socialistii slovaci - exclusi din familia europeana pentru alianta cu extrema dreapta Decizia poate fi revocata daca premierul slovac renunta la colaborarea cu extremistii Premierul slovac Robert Fico Socialistii europeni au luat o decizie, apreciata drept "istorica" de Poul Nyrup Rasmussen, presedintele Partidului Socialist European (PSE), suspendand temporar Smer, formatiunea social-democrata a premierului slovac Robert Fico, din toate activitatile grupului parlamentar. Principalul motiv al acestei masuri a fost invitarea de catre premier a Partidului National Slovac al lui Jan Slota, considerat de extrema dreapta, in coalitia guvernamentala. Decizia a fost luata dupa trei ore de dezbateri, cu 32 de voturi pentru si doua impotriva, acestea apartinand reprezentantilor slovaci si cehi. Masura inseamna inghetarea tuturor relatiilor cu Smer, interdictia ca premierul slovac, liderul Smer, sa mai participe la reuniunile PSE, sau la luarea deciziilor.Potrivit lui Rasmussen, aceasta hotarare nu are in vedere numai situatia "regretabila" din Slovacia, ci este o atentionare in ce priveste eventualele legaturi dintre partidele socialiste europene si formatiunile de extrema dreapta. "Daca nu vom adopta o pozitie fara echivoc cu privire la partidele de extrema dreapta si la relatiile lor cu noi, nu vom putea apara in mod real valorile si responsabilitatea noastra pentru Europa in ansamblu", a declarat presedintele PSE. Totusi, socialistii europeni au lasat o portita Smerului si luand in considerare propunerea socialistilor cehi, (spre nemultumirea colegilor lor unguri care doreau masuri mai dure), au convenit sa reanalizeze in iunie situatia din Slovacia. Fico a reactionat vehement sustinand ca, de fapt, partidul sau a fost pedepsit pentru ca "duce o politica in favoarea poporului...si impotriva monopolurilor". De altfel, simtind "pulsul" din PSE, Fico declarase inaintea suspendarii partidului sau, ca solicitarile la care trebuie sa faca fata ca premier nu-i vor mai lasa timp sa se duca in urmatoarele zece luni la Bruxelles. In aceeasi zi in care PSE a dezbatut cazul, premierul slovac, facand o trecere in revista a primelor 100 de zile de guvernare a coalitiei, a declarat ca aceasta a facut in 100 de zile mai mult decat cele doua guverne ale lui Mikulas Dzurinda in opt ani. Invitarea de catre Fico a lui Slota in cabinet a fost primita cu stupefactie de observatorii vietii politice slovace care au preconizat ca acest pas va duce la deteriorarea imaginii internationale a tarii. Declaratiile rasiste si antimaghiare ale lui Slota erau bine cunoscute de opinia publica internationala. Ele au continuat si dupa intrarea partidului sau in cabinet. Astfel, Slota si-a exprimat regretul ca, dupa cel de-al doilea razboi mondial, Slovacia nu a procedat ca cehii, expulzandu-i pe maghiari din tara, iar premierul Fico, desi i s-a solicitat, nu s-a delimitat de ele, argumentand ca declaratiile ii apartin lui Slota care nu este membru al cabinetului. Au avut loc si alte manifestari antimaghiare. Social-democratii cehi au fost singurii care au luat apararea colegilor lor slovaci, afirmand ca nu exista suficiente motive pentru supendarea Smer. Mai mult, fostul premier socialist ceh Jiri Paroubek, liderul CSSD, a transmis ca, in cazul excluderii Smer, nici el nu va participa la lucrarile grupului socialist. Articol preluat din Gardianul Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Schimbarea Perceptiei 4 Raportează post Postat Mai 2, 2007 (editat) mda, fascismul european corporatist isi spune cuvantul.... si in Austria este bine cunoscut cazul in care liderul de extremist a castigat alegerile si a fost silit de UE sa demisioneze.... UE este noua Perestroika dar nu se vede vulgului datorita "usilor glisante cu senzor"... schimbarea.blogspot.com Editat Mai 2, 2007 de Schimbarea2012 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
laststand 0 Raportează post Postat Mai 3, 2007 Ia te uita cu ce-si bat aia din PSE capul in loc sa dea afara sleahta Prostanacului... Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Clinho 1 Raportează post Postat Mai 3, 2007 LIBERTATEA ECONOMICA, cucerită cu s Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Schimbarea Perceptiei 4 Raportează post Postat Mai 3, 2007 (editat) Corporatiile si Noua Ordine Mondiala va manaca pe paine la micul dejun dragilor.... eu cand urlu' se zice ca sunt nebun... de ce 80% din greci ar iesii maine din UE, de ce populatia statelor membre UE ar vrea sa nu mai foloseasca EUR ca moneda ? Editat Mai 3, 2007 de Schimbarea2012 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Clinho 1 Raportează post Postat Mai 3, 2007 De ce Norvegia si Elvetia se opun cu vehementa intrarii in UE ? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
harald 1722 Raportează post Postat Mai 3, 2007 (editat) De ce Norvegia si Elvetia se opun cu vehementa intrarii in UE ? Pentru că au un nivel de trai peste nivelul Uniunii şi sisteme economice care nu ar c Editat Mai 3, 2007 de harald Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Marlboro 5 Raportează post Postat Mai 3, 2007 De ce Norvegia si Elvetia se opun cu vehementa intrarii in UE ? Nu se opune nimeni "cu vehementa" Pentru că au un nivel de trai peste nivelul Uniunii şi sisteme economice care nu ar c Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Clinho 1 Raportează post Postat Mai 3, 2007 sE OPUN ...din cate tin minte i-a chemat la vot daca vor sa nu in UE Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Schimbarea Perceptiei 4 Raportează post Postat Mai 3, 2007 daca populatia vrea mana de fier e dreptul ei... Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri