Relatie copil-tata vitreg

Intr-o seara linistita in famile, eu, sotia mea si fetita ei (dintr-o alta casatorie, noi suntem casatoriti de aproape 5 ani iar teo are 7 ani este in clasa I) ne uitam peste lectiile pentru a 2-a zi. Printre orele de a doua zi avea si desenul. Nu prea are talent la desen dar in schimb are o imaginatie bogata. Asa, intr-o doara, ma roaga sa-i fac si ei un desen in caietul de desen sa il aiba acolo...Ok zic, ce vrei sa-ti desenez? Uite acvariul nostru, imi zice. Desenez acavariul cu creioane colorate, mi-a facut placere, parca eram din nou in clasa I.Pana aici totul e chiar frumos, nu?

A doua zi, seara, ma interpeleaza teo si-mi zice:" Liviu (nu imi zice tata sau tati, niciodata) am aratat desenul din caietul de desen la colegii mei si le-a placut foarte mult. Colegii m-au intrebat, tu l-ai facut? Nuuu, am zis eu. Dar cine? Cineva, zise Teo. Pai cine, spune-ne cine, au intrebat copii. Cineva! Nu le-am spus cine!"

Ce spuneti de acest lucru? Nu a putut spune " l-a facut tati" pentru ca eu nu sunt tatal ei, nu a putut spune nici Liviu pentru ca altfel ar fi trebuit sa dea explicatii prea multe despre Liviu! Cine este Liviu? Intelegeti dilema mea?

Adevarul este ca de doua zile sunt chiar amarat, chiar m-a durut acest lucru. Daca desenul il facea mami, sau matusa Elena, sau vecinul Stefan sau varul nu stiu care, atunci era simplu sa raspunda. Dar ca desenul l-a facut Liviu, asta nu a putut sa spuna.

Cum sa interpretez eu acel raspuns, unde am gresit, ce trebuie facut?

Eu niciodata nu am recomandat-o peTeo ca fiind fiica mea vitrega, ci doar fetita mea. E complicat. Cred ca de vina este si sotia mea (nu i-a explicat lui Teo prea multe) iar Teo are o relatie apropiata si cu tatal ei natural (se vad cam la 3-4 saptamani).

Ce zice-ti voi de asta intamplare?

livium a scris:

Intr-o seara linistita in famile, eu, sotia mea si fetita ei (dintr-o alta casatorie, noi suntem casatoriti de aproape 5 ani iar teo are 7 ani este in clasa I) ne uitam peste lectiile pentru a 2-a zi. Printre orele de a doua zi avea si desenul. Nu prea are talent la desen dar in schimb are o imaginatie bogata. Asa, intr-o doara, ma roaga sa-i fac si ei un desen in caietul de desen sa il aiba acolo...Ok zic, ce vrei sa-ti desenez? Uite acvariul nostru, imi zice. Desenez acavariul cu creioane colorate, mi-a facut placere, parca eram din nou in clasa I.Pana aici totul e chiar frumos, nu?

A doua zi, seara, ma interpeleaza teo si-mi zice:" Liviu (nu imi zice tata sau tati, niciodata) am aratat desenul din caietul de desen la colegii mei si le-a placut foarte mult. Colegii m-au intrebat, tu l-ai facut? Nuuu, am zis eu. Dar cine? Cineva, zise Teo. Pai cine, spune-ne cine, au intrebat copii. Cineva! Nu le-am spus cine!"

Ce spuneti de acest lucru? Nu a putut spune " l-a facut tati" pentru ca eu nu sunt tatal ei, nu a putut spune nici Liviu pentru ca altfel ar fi trebuit sa dea explicatii prea multe despre Liviu! Cine este Liviu? Intelegeti dilema mea?

Adevarul este ca de doua zile sunt chiar amarat, chiar m-a durut acest lucru. Daca desenul il facea mami, sau matusa Elena, sau vecinul Stefan sau varul nu stiu care, atunci era simplu sa raspunda. Dar ca desenul l-a facut Liviu, asta nu a putut sa spuna.

Cum sa interpretez eu acel raspuns, unde am gresit, ce trebuie facut?Eu niciodata nu am recomandat-o peTeo ca fiind fiica mea vitrega, ci doar fetita mea. E complicat. Cred ca de vina este si sotia mea (nu i-a explicat lui Teo prea multe) iar Teo are o relatie apropiata si cu tatal ei natural (se vad cam la 3-4 saptamani).

Ce zice-ti voi de asta intamplare?

te cred ca ti-e greu , insa... pune-te in locul ei ;

sa presupunem c-ar fi raspuns : Liviu ... ar fi urmat intrebarea fireasca cine-i Liviu ?

tatal meu ? ... nu

sotul mamei mele ? ... suna ca naiba

prietenul meu ?... da, insa-i cam mare

:airkiss:

un copil ramane in fond un copil - si el are durerile lui ; iar constientizarea rolului tau in viata ei va veni ceva mai tarziu decat ti-ai fi dorit acum - la 5 ani de casnicie .

sigur, n-am experienta necesara sa-ti dau sfaturi , dar ... nu-ti impovara sufletul cu o durere surda care-ti poate aduce chiar o schimbare de comportament involuntara , incearca sa intelegi punctul ei de vedere , ai datoria asta fiind deja matur :flowers:

decat "cineva" as fi preferat liviu. Da,intr-adevar m-amn schimbat, nu imi gasesc linistea si "locul".

livium a scris:

decat "cineva" as fi preferat liviu. Da,intr-adevar m-amn schimbat, nu imi gasesc linistea si "locul".

de preferat sa nu judeci un copil prin prisma sentimentelor tale ... nici nu ar putea intelege.

insa... poti discuta amical si fara patima , sa vezi de ce anume a fost determinata reactia ei de a trece sub tacere acel lucru :airkiss:

mda, nu e o situatie prea placuta.

cred ca ar fi bine sa incerci sa vorbesti cu teo sa vezi motivele ei de ce nu a putut sa le zica de tine copiilor. Trebuie sa fii insa extrem de atent sa nu o faci sa se retraga si mai mult in ea.

Poti aborda discutia pornind de la problema asta "teo, inteleg ca nu ai putut sa le spui copiilor de mine. Tin foarte mult la tine, sunt mindru de tine, stii asta (copiii au nevoia stringenta sa fie siguri si asigurati ca sunt iubiti), si as fi fericit sa stiu ca si tu tii la mine si esti mindra de mine. de asta am fost surprins si trist ca nu le-ai putut spune. Ce ai simtit atunci? de ce nu ai putut? imi zici cu cuvintele tale?"....si apoi sa incerci sa o lasi pe ea sa iti spuna. Daca nu vrea sa iti zica atunci, nu o forta. Abordezi mai tirziu subiectul cind aveti o discutie mai serioasa (pe alt subiect) "de la om mare la om mare".

Copiii trebuie sa inteleaga (si chiar inteleg daca sunt lasati in ritmul lor) ca si adultii au aceleasi probleme ca si ei, ca au aceleasi trairi si aceleasi frustrari. De cele mai multe ori adultii gresesc cind ii trateaza pe copii ca fiind prea mici sa inteleaga si le dezvolta un complex de inferioritate fara sa vrea.

E delicat pentru ca nu stiu cum sa abordez problema: in fapt sunt tatal ei vitreg (urat cuvant) si este chiar un rol pe care trebuie sa-l joci. Cu copilul tau de fapt si de drept, te poti purta natural, iubirea vine de la sine. Cu un copil care nu este al tau dar care practic il cresti, il educi, ai grija lui, este mai dificil. Binenteles ca si pt copil este greu, el traieste o alta drama: nu este langa tatal lui natural, nu intelege de ce mama si tata nu mai sunt impreuna! Dilema este mare si in sufletul lui.Oricum ma asteptam la confuzie in mintea ei, dar nu ma asteptam ca sa nu am macar un loc al meu in mintea si sufletul ei. "Cineva"!!!

sa nu mai gandesti asa ... tu ce iti aduci aminte de cand aveai 7 ani ? ce realizai la varsta aia ?

Nu cred ca esti corect cu un copil .. si pretinzi ca vrei sa iti spuna tata ? Ii trebuie timp si multa dragoste ...

E adevarat ca nu poti simti pentru copilul alcuiva ceea ce simti pentru al tau ... dar daca pui suflet ... macar sa fie pana la capat ...

livium a scris:

E delicat pentru ca nu stiu cum sa abordez problema: in fapt sunt tatal ei vitreg (urat cuvant) si este chiar un rol pe care trebuie sa-l joci. Cu copilul tau de fapt si de drept, te poti purta natural, iubirea vine de la sine. Cu un copil care nu este al tau dar care practic il cresti, il educi, ai grija lui, este mai dificil. Binenteles ca si pt copil este greu, el traieste o alta drama: nu este langa tatal lui natural, nu intelege de ce mama si tata nu mai sunt impreuna! Dilema este mare si in sufletul lui.Oricum ma asteptam la confuzie in mintea ei, dar nu ma asteptam ca sa nu am macar un loc al meu in mintea si sufletul ei. "Cineva"!!!

Un loc in inima ei ai, tocmai pentru ca ti-a povestit ce s-a intamplat la scoala. Are incredere in tine. Reactia ei de la scoala este normala si fireasca. Nu vrea sa dea explicatii pe care ea insasi nu le intelege iar copiii sunt foarte curiosi si gata sa puna etichete cand sunt mici si ei insis nu inteleg prea multe. Ea stie ca nu esti tati, dar te ocupi de cresterea ei. In timp, cand se va maturiza, va sti foarte clar ce rol joci in familie si va sti sa te prezinte celorlalti asa cum trebuie.

Iti dai seama ca pentru un copil de 7 ani e greu sa lucreze cu atatea niveluri ale realitatii: am un tatat natural si unul vitreg... cine e tatal meu?

Tu cum vrei sa se raporteze fetita la tine? Ce rol te astepti sa joci in viata ei? Ce vrei sa insemni pentru ea?

livium a scris:

E delicat pentru ca nu stiu cum sa abordez problema: in fapt sunt tatal ei vitreg (urat cuvant) si este chiar un rol pe care trebuie sa-l joci. Cu copilul tau de fapt si de drept, te poti purta natural, iubirea vine de la sine. Cu un copil care nu este al tau dar care practic il cresti, il educi, ai grija lui, este mai dificil. Binenteles ca si pt copil este greu, el traieste o alta drama: nu este langa tatal lui natural, nu intelege de ce mama si tata nu mai sunt impreuna! Dilema este mare si in sufletul lui.Oricum ma asteptam la confuzie in mintea ei, dar nu ma asteptam ca sa nu am macar un loc al meu in mintea si sufletul ei. "Cineva"!!!

Dilema există şi la tine, din c

harald a scris:

Dilema există şi la tine, din c