Depresia - cauze, experiente

[Angie 40]

Pt iosafat: sa stii ca m-a intristat si in acelasi timp m-a socat ceea ce mi-ai scris. Va trebui sa te contrazic : dragostea mea fata de prietenul meu nu este conditionata de absolut nimic. Il iubesc si de aceea, bineanteles, imi doresc sa il am mai mult timp langa mine. Nu imi place ca lucreaza in fiecare zi 12-13 ore, in primul rand pt. ca este un program GROAZNIC de obositor, m-i se rupe inima cand il vad atat de obosit (la care se adauga si faptul ca cele 12 -13 ore de lucru le petrece conducand si mi-e teama cateodata sa nu faca vreun accident pe fondul oboselii) ; in al doilea rand, dupa cum am mai spus, vreau sa petrecem mai mult timp impreuna.

Am citit tot ce mi-ai recomandat, dar nu ma regasesc nicidecum in postura de victima sau chiar de agresor. Poate ca imi vei raspunde la acest mesaj si imi vei spune ca sunt o victima si nici nu imi dau seama. Nu este adevarat.

Am un loc de munca, nu imi place foarte mult, dar deocamdata e destul de bine. Programul mi-l fac eu cum vreau, dupa cum cred eu, ca sa fie totul gata si bine facut pe cand vine camionul dupa marfa (sunt magazionera la o croitorie mica, preiau marfa cand vine, impachetez produsul finit si il livrez....inca ceva: lucram pt export). De aici pot sa merg linistita la scoala, sau chiar sa-mi iau zile libere cand nu am mult de lucru. Sefa imi permite multe, lucrez de mult timp acolo si are foarte mare incredere in mine. In fine, mai am 2 ani de facultate, dupa aceea as vrea sa imi implinesc visul de a deveni profesoara. Pana atunci, e bun locul de munca pe care il am.

Am si hobby-uri, imi place cateodata sa-mi petrec timpul cu lucruri care imi plac mie. Un exemplu doar: imi place mult sa citesc. Imi fac si timp, cand am si chef, bineanteles. Atunci cand citesc imi place sa fiu singura. Macar singura in camera, daca sunt acasa. Daca sunt la servici si nu am de lucru, stau frumos in magazia mea si citesc. Si nimeni nu ma ia la rost de ce fac asta, sau sa-mi interzica s-o fac. Cei care ma cunosc stiu ca e un fel de hobby de-al meu, ca ma relaxeaza.

Cateodata imi place sa gatesc, la nivel de hobby doar, imi place sa ma plimb cu bicicleta, sa inot, sa desenez. Am destule hobby-uri, crede-ma.

Am si prieteni, altii decat cei de la locul de munca. Nu foarte multi, putini dar apropiati. Restul se numesc amici. Ma inteleg bine si cu colegii de clasa.

Iti povestesc aceste amanunte din viata mea pentru a te face sa intelegi ca nu am nici un motiv sa ma consider o victima a vreunui abuz suferit in copilarie si a caror efecte secundare (sau repercursiuni...nu stiu daca m-am exprimat corect, dar sper sa intelegi) se manifesta la nivel de subconstient asupra personalitatii mele din prezent. Nu exista nici in momentul de fata vreun agresor sau manipulator in viata mea.

De la tata chiar ca am primit o dragoste neconditionata. Nu mi-a impus niciodata la ce scoala sa ma duc, am mers unde am vrut eu, plus ca nu m-a obligat sa merg la scoala daca nu am vrut. Dupa liceu mi-as fi dorit sa incep o facultate, dar am hotarat sa mai aman un an pt. ca dupa bac si 12 ani de scoala am avut nevoie de o pauza. Parintii mi-au spus ca dupa parerea lor comit o greseala, dar nu am ascultat de ei si nu m-am dus. Nu s-au suparat pe mine, mi-au respectat decizia. Am inceput sa lucrez (tot eu mi-am gasit locul de munca) dupa cateva luni de la terminarea celor 12 clase, apoi mi-am gasit un prieten cam ingust la minte, care mi-a spus ca daca eu ma duc la facultate ma paraseste. Era gelos. Nu m-am dus pt ca nu am vrut sa-l pierd. El chiar ca a abuzat de mine. Daca ma iubea neconditionat, nu imi spunea asa ceva. Eram si eu constienta de acest lucru atunci, dar il iubeam. Nu aveam voie sa ies cu prietenii, prietenii lui erau si prietenii mei (cu ai mei am rupt legatura). Toata relatia asta a durat un am si jumatate. Ma batea gandul sa-l parasesc, ca nu e bine ceea ce face, dar nu am putut. Pana la urma m-a parasit el pe mine, ca cica s-a plictisit de mine. DOAR ATAT.

Parintii mi-au spus ca lor nu le place de tipul ala, dar nu am ascultat de ei. Ei m-au iubit in continuare, chiar daca faceam o greseala cat casa de mare. Cand m-a parasit, m-au consolat, au fost alaturi de mine, nu mi-au reprosat niciodata ca nu i-am ascultat.

Relatia actuala dureaza de aproape 5 ani, am fost foarte atenta sa nu ma las calcata in picioare, manipulata...etc. El ma iubeste neconditionat, nu e gelos, ma sustine cand am nevoie de ajutorul lui. Si cel mai important lucru: nu imi impune ce sa fac si nu imi interzice sa ies in oras cu prietenii sau colegii fara el. Celalalt prieten ma si parasea daca ieseam in oras cu cineva fara el (chiar si cu sora-mea) . O data l-am si sunat pe actualul prieten (pe la inceputul relatiei) sa-l intreb daca nu se supara daca ies in oras cu o prietena (el lucra). A fost foarte dragut cu mine, a ras si a spus ca ma comport ca

[Cleric Prest 41]

Daca nu te regasesti in nimic din ce am scris eu, atunci e foarte bine pentru tine.

 

Oricum eu nu am scris doar pentru tine, am mai scris si pentru altii, poate sunt alte persoane care se regasesc si isi pot rezolba problemele.

[Angie 40]

Pt iosafat: sa stii ca m-a intristat si in acelasi timp m-a socat ceea ce mi-ai scris. Va trebui sa te contrazic : dragostea mea fata de prietenul meu nu este conditionata de absolut nimic. Il iubesc si de aceea, bineanteles, imi doresc sa il am mai mult timp langa mine. Nu imi place ca lucreaza in fiecare zi 12-13 ore, in primul rand pt. ca este un program GROAZNIC de obositor, m-i se rupe inima cand il vad atat de obosit (la care se adauga si faptul ca cele 12 -13 ore de lucru le petrece conducand si mi-e teama cateodata sa nu faca vreun accident pe fondul oboselii) ; in al doilea rand, dupa cum am mai spus, vreau sa petrecem mai mult timp impreuna.

Am citit tot ce mi-ai recomandat, dar nu ma regasesc nicidecum in postura de victima sau chiar de agresor. Poate ca imi vei raspunde la acest mesaj si imi vei spune ca sunt o victima si nici nu imi dau seama. Nu este adevarat.

Am un loc de munca, nu imi place foarte mult, dar deocamdata e destul de bine. Programul mi-l fac eu cum vreau, dupa cum cred eu, ca sa fie totul gata si bine facut pe cand vine camionul dupa marfa (sunt magazionera la o croitorie mica, preiau marfa cand vine, impachetez produsul finit si il livrez....inca ceva: lucram pt export). De aici pot sa merg linistita la scoala, sau chiar sa-mi iau zile libere cand nu am mult de lucru. Sefa imi permite multe, lucrez de mult timp acolo si are foarte mare incredere in mine. In fine, mai am 2 ani de facultate, dupa aceea as vrea sa imi implinesc visul de a deveni profesoara. Pana atunci, e bun locul de munca pe care il am.

Am si hobby-uri, imi place cateodata sa-mi petrec timpul cu lucruri care imi plac mie. Un exemplu doar: imi place mult sa citesc. Imi fac si timp, cand am si chef, bineanteles. Atunci cand citesc imi place sa fiu singura. Macar singura in camera, daca sunt acasa. Daca sunt la servici si nu am de lucru, stau frumos in magazia mea si citesc. Si nimeni nu ma ia la rost de ce fac asta, sau sa-mi interzica s-o fac. Cei care ma cunosc stiu ca e un fel de hobby de-al meu, ca ma relaxeaza.

Cateodata imi place sa gatesc, la nivel de hobby doar, imi place sa ma plimb cu bicicleta, sa inot, sa desenez. Am destule hobby-uri, crede-ma.

Am si prieteni, altii decat cei de la locul de munca. Nu foarte multi, putini dar apropiati. Restul se numesc amici. Ma inteleg bine si cu colegii de clasa.

Iti povestesc aceste amanunte din viata mea pentru a te face sa intelegi ca nu am nici un motiv sa ma consider o victima a vreunui abuz suferit in copilarie si a caror efecte secundare (sau repercursiuni...nu stiu daca m-am exprimat corect, dar sper sa intelegi) se manifesta la nivel de subconstient asupra personalitatii mele din prezent. Nu exista nici in momentul de fata vreun agresor sau manipulator in viata mea.

De la tata chiar ca am primit o dragoste neconditionata. Nu mi-a impus niciodata la ce scoala sa ma duc, am mers unde am vrut eu, plus ca nu m-a obligat sa merg la scoala daca nu am vrut. Dupa liceu mi-as fi dorit sa incep o facultate, dar am hotarat sa mai aman un an pt. ca dupa bac si 12 ani de scoala am avut nevoie de o pauza. Parintii mi-au spus ca dupa parerea lor comit o greseala, dar nu am ascultat de ei si nu m-am dus. Nu s-au suparat pe mine, mi-au respectat decizia. Am inceput sa lucrez (tot eu mi-am gasit locul de munca) dupa cateva luni de la terminarea celor 12 clase, apoi mi-am gasit un prieten cam ingust la minte, care mi-a spus ca daca eu ma duc la facultate ma paraseste. Era gelos. Nu m-am dus pt ca nu am vrut sa-l pierd. El chiar ca a abuzat de mine. Daca ma iubea neconditionat, nu imi spunea asa ceva. Eram si eu constienta de acest lucru atunci, dar il iubeam. Nu aveam voie sa ies cu prietenii, prietenii lui erau si prietenii mei (cu ai mei am rupt legatura). Toata relatia asta a durat un am si jumatate. Ma batea gandul sa-l parasesc, ca nu e bine ceea ce face, dar nu am putut. Pana la urma m-a parasit el pe mine, ca cica s-a plictisit de mine. DOAR ATAT.

Parintii mi-au spus ca lor nu le place de tipul ala, dar nu am ascultat de ei. Ei m-au iubit in continuare, chiar daca faceam o greseala cat casa de mare. Cand m-a parasit, m-au consolat, au fost alaturi de mine, nu mi-au reprosat niciodata ca nu i-am ascultat.

Relatia actuala dureaza de aproape 5 ani, am fost foarte atenta sa nu ma las calcata in picioare, manipulata...etc. El ma iubeste neconditionat, nu e gelos, ma sustine cand am nevoie de ajutorul lui. Si cel mai important lucru: nu imi impune ce sa fac si nu imi interzice sa ies in oras cu prietenii sau colegii fara el. Celalalt prieten ma si parasea daca ieseam in oras cu cineva fara el (chiar si cu sora-mea) . O data l-am si sunat pe actualul prieten (pe la inceputul relatiei) sa-l intreb daca nu se supara daca ies in oras cu o prietena (el lucra). A fost foarte dragut cu mine, a ras si a spus ca ma comport ca

CONTINUARE (am avut ceva treba si a trbuit sa trimit textul neterminat)...: deci, mia spus ca ma comport ca un copil, ca parca ii cer voie sa ies in oras. Mi-a spus sa nu mai fac asta.

Trebuie sa stii si faptul ca eu implinesc 30 de ani anul acesta, iar el are 24 de ani. E cu 6 ani mai tanar ca mine, e un fost coleg de liceu a surorii mele mai mici. Ne iubim mult si ne intelegem foarte bine.

Sunt curioasa daca iti ma sustii parerea, dupa tot ce ti-am povestit acum, cum ca eu il iubesc conditionat pe prietenul meu, de aceea am facut depresie de singuratate, si toate astea s-au intamplat pt ca am primit de la tata o iubire conditionata. Astept un raspuns din partea ta, iar pe ceilalti care au citit povestea mea ii rog frumos sa isi dea cu parerea. Sunt curioasa cum vad altii viata mea din afara.

Va pup

[elandi 4]

Angie.Z :"Ma simteam pierduta in timp si spatiu...."

 

Te simteai asa fiindca tu nu iti iubesti prietenul neconditionat. Si nici el pe tine. Confunzi dependenta afectiva cu dragostea.

Ai facut o proiectie a imaginii tatalui tau asupra prietenului tau. Iar dragostea tatalui tau, evident, nu a fost una sincera si neconditionata. Cazurile de dragoste neconditionata a parintilor pentru copiii lor sunt rarisime, de aceea e nevoie de "terapie pentru intarcarea puiului care e adult dar a ramas copil in plan afectiv".

...................

 

Pt iosafat: sa stii ca m-a intristat si in acelasi timp m-a socat ceea ce mi-ai scris. Va trebui sa te contrazic : dragostea mea fata de prietenul meu nu este conditionata de absolut nimic. Il iubesc si de aceea, bineanteles, imi doresc sa il am mai mult timp langa mine. Nu imi place ca lucreaza in fiecare zi 12-13 ore, in primul rand pt. ca este un program GROAZNIC de obositor, m-i se rupe inima cand il vad atat de obosit (la care se adauga si faptul ca cele 12 -13 ore de lucru le petrece conducand si mi-e teama cateodata sa nu faca vreun accident pe fondul oboselii) ; in al doilea rand, dupa cum am mai spus, vreau sa petrecem mai mult timp impreuna.

 

Iata unde duce ANALIZA SALBATICA: negare si un pogon de argumente impotriva interpretarii!

 

Angie, e bine sa iei ceea ce a scris iosafat drept supozitii, ipoteze. Pot fi adevarate, partial adevarate sau deloc adevarate. Pentru a decide ce este adevarat pentru tine este nevoie de o psihoterapie. Asta cere timp, rabdare, implicare, "motivare"...

 

CONTINUARE (am avut ceva treba si a trbuit sa trimit textul neterminat)...: deci, mia spus ca ma comport ca un copil, ca parca ii cer voie sa ies in oras. Mi-a spus sa nu mai fac asta.

Trebuie sa stii si faptul ca eu implinesc 30 de ani anul acesta, iar el are 24 de ani. E cu 6 ani mai tanar ca mine, e un fost coleg de liceu a surorii mele mai mici. Ne iubim mult si ne intelegem foarte bine.

Sunt curioasa daca iti ma sustii parerea, dupa tot ce ti-am povestit acum, cum ca eu il iubesc conditionat pe prietenul meu, de aceea am facut depresie de singuratate, si toate astea s-au intamplat pt ca am primit de la tata o iubire conditionata.

Angie, realitatea obiectiva nu conteaza pentru ceea ce se intampla psihic decat prin modul in care ii dam o semnificatie personala. Poti lua drept "tata" si un prieten mai tanar, de exemplu.

 

Am impresia ca nu ai luat in discutie ipoteza ca prietenul te iubeste pe tine conditionat.

Sunt multe fatete ale vietii tale care nu se pot lamurii pe forum.

[Angie 40]

Daca nu te regasesti in nimic din ce am scris eu, atunci e foarte bine pentru tine.

 

Oricum eu nu am scris doar pentru tine, am mai scris si pentru altii, poate sunt alte persoane care se regasesc si isi pot rezolba problemele.

I-ti multumesc mult pt raspuns iosafat.

Este intr-adevar foarte trist sa te regasesti in oricare din situatiile descrise de tine. E un cerc vicios demonic.

 

Nu traiesc in negare, credeti-ma. Eu am crezut ca iosafat, dupa tot ce am povestit eu prima data, e ferm convins ca as fi o victima.

Nu am adus acele argumente ca sa-i demonstrez ca greseste...de fapt nu erau argumente, am vrut doar sa ma cunoasteti mai bine.

 

Pt elandi: Eu nu as crede ca prietenul meu ma iubeste conditionat, dar poate dezvolti putin subiectul, sa inteleg mai bine cam ce ar insemna o iubire conditionata

[elandi 4]

Pt elandi: Eu nu as crede ca prietenul meu ma iubeste conditionat, dar poate dezvolti putin subiectul, sa inteleg mai bine cam ce ar insemna o iubire conditionata

Incearca Erich Fromm - Arta de a iubi

[Cleric Prest 41]

Incearca Erich Fromm - Arta de a iubi

 

Da, o sa postez astazi ceea ce inseamna iubire conditionata.

 

La topic, adaug ca la DEPRESIE ajung persoanele care sufere de dependenta afectiva (dragoste conditionata) fata de anumite persoane din familie, care fie mor, fie nu sunt suficient in preajma celui dependent de prezenta fiintei "iubite", fie nu ofera inapoi atata dragoste cat are nevoie dependentul , ca de aceea face depresie dependentul de dragoste conditionata, ca nu e sigur pe sentimentele sale, si nici pe ale celui langa care traieste.

Depresivul care nu-si rezolva problema de dependenta, fa vi mereu la mana celui de care depinde starea sa de siguranta sufleteasca. Pana la urma, depresivul devine un vampir psihic, solicitand la maxim grija si atentia familiei, ca un copil mic.

 

Deasemenea depresivul e o persoana care nu stie mai intai sa se iubeasca mai intai pe el, si sa iubeasca neconditionat, adica fara sa astepte nimic in schimb.

[atlass 0]

Da, o sa postez astazi ceea ce inseamna iubire conditionata.

 

La topic, adaug ca la DEPRESIE ajung persoanele care sufere de dependenta afectiva (dragoste conditionata) fata de anumite persoane din familie, care fie mor, fie nu sunt suficient in preajma celui dependent de prezenta fiintei "iubite", fie nu ofera inapoi atata dragoste cat are nevoie dependentul , ca de aceea face depresie dependentul de dragoste conditionata, ca nu e sigur pe sentimentele sale, si nici pe ale celui langa care traieste.

Depresivul care nu-si rezolva problema de dependenta, fa vi mereu la mana celui de care depinde starea sa de siguranta sufleteasca. Pana la urma, depresivul devine un vampir psihic, solicitand la maxim grija si atentia familiei, ca un copil mic.

 

Deasemenea depresivul e o persoana care nu stie mai intai sa se iubeasca mai intai pe el, si sa iubeasca neconditionat, adica fara sa astepte nimic in schimb.

 

la faza cu dependenta afectiva sunt perfecct de acord..se intalneste si in rel parinte-copil ..:D

[Anca/Maria 85]

Am o poveste de spus, povestea mea. N-am s-o relatez acum pe toata, din lipsa de timp. Dar am sa mai revin...

Totul a inceput in septembrie 2006, odata cu venirea toamnei. Trebuie sa stiti despre mine ca iubesc la nebunie primavara si vara......si viata. Venirea toamnei ma intristeaza de obicei in fiecare an, am nevoie de o perioada de acomodare cu schimbarea de anotimp. De obicei, dupa aprox. 2 saptamani i-mi revin.

Toamna anului trecut a fost insa total diferita. Prietenul meu (cu care suntem impreuna de vreo 5 ani) s-a angajat la o firma de taxi. Programul lui nu ne permitea sa ne vedem prea mult, lucra cate 12-13 ore pe zi, cu o zi libera la 2 saptamani. GROAZNIC!!! :) Eram obisnuiti sa petrecem mult timp impreuna....

Ne vedeam zilnic, dar pt. putin timp, plus ca el era mai tot timpul obosit si adormea dupa 10-15 min. dupa ce venea acasa. Ma simteam pierduta in timp si spatiu....

S-a mai adaugat si faptul ca eu nu am lucrat din septembrie pana pe la sfarsitul lunii octombrie........

Plus boala tatalui meu..........grav bolnav cu rinichii (cateva luni de spitalizare...la inceput medicii nu au stiut daca il vor putea salva). Slava lui Dumnezeu tata e bine acum :P

Si asa au inceput sa creasca cei doi MONSTRII: depresia si anxietatea.

Stiam foarte bine simptomele depresiei, am mai trecut prin ea in urma cu 10 ani (uitasem sa va spun: eu am 29 de ani, in iulie implinesc 30). Atunci am suferit vreo 6-7 luni, ulterior mi-am dat seama de faptul ca suferinta prin care am trecut eu are de fapt un nume, pe deasupra este si o boala. Asta dupa o tentativa de suicid (mai mult un semnal de alarma...luasem Extraveral, 20 pastile).

In fine, mi-am spus ca sunt puternica, nu mai vreau sa se repete scenariul de acu' 10 ani.....ca doar stiu cu ce am de-a face, de data asta am sa ma duc la medic. Am fost la medicul de familie, mi-a prescris un tratament anxiolitic, la care dupa 2 sapt. s-a mai adaugat si un antidepresiv. Asta pana la saptamana a 6-a de tratament, cand mi-am reluat lucrul si a inceput si anul universitar (sunt si studenta) Nu ma puteam concentra la lucru (sunt magazionera), la scoala sa nu mai zic, asa ca am luat hotararea de intrerupere a tratamentului (dupa sfatul medicului, bineanteles). Starea de confuzie, lentoarea mentala, oboseala, nu au trecut. La inceput am crezut ca medicamentele au un efect secundar mult timp dupa intreruperea lor. Am inceput sa iau tot felul de vitamine, minerale, medicamente care stimuleaza capacitatea de concentrare si memoria....nici un rezultat.

Simteam ca sunt la capatul puterilor, nu aveam chef sa fac nimic, doar sa stau in pat si sa plang. Nu puteam dormi, manca, gandi...nimic. Aveam in mine o frica permanenta. Imi doream sa mor..... mi-am pastrat frumos pastilele de Alprazolam din ultima cutie prescrisa de medic (cele pe care nu le mai luasem), plus am inceput sa ma plimb pe la toate farmaciile din oras cu reteta mea de 10 tablete Tritico (deoarece pt o jum cutie nu imi retineau reteta) si sa cumpar din fiecare cate 10. Nu vroiam sa ma sinucid neaparat, doar vroiam sa am o poarta de scapare.....in caz ca nu mai rezist.

Parintilor mei, surorilor mele (2), prietenului meu(adica cei mai impotanti oameni din viata mea), le-am spus ca sufar de depresie cu anxietate si am nevoie de mult ajutor din partea lor, dar in primul rand de intelegere si multa dragoste..... ceea ce am si primit..... i-am facut sa inteleaga faptul ca sufar de o boala de care vreau sa ma vindec, dar nu pot. M-au ajutat enorm de mult....

Boala am invins-o foarte greu.....abia prin luna martie am inceput sa ma fac mai bine....dar incet.

Acum sunt vesela, plina de energie, fericita si cu mult soare in inima si in suflet. M-a ajutat si venirea primaverii, cred. Si multa vointa, multa dragoste din partea familiei....

Am ajuns la concluzia ca am o personalitate cu tendinte spre episoade depresive, din fericire rare. Sper ca de data asta sa treaca mai mult de 10 ani pana la un nou episod depresiv..........sau cine stie.....dar am sa ma lupt din nou.

Si uite ca am spus toata povestea suferintei mele....asa, in linii mari.........nu am sa pot niciodata sa desriu in cuvinte suferinta prin care am trecut. Cred ca doar cei ce au simtit la fel pot sa inteleaga cu adevarat.........ei inteleg si ceea ce se afla printre randuri.

 

 

nu am citit celelalte comentarii, insa pot spune ca trec printr'o perioada asemanatoare. O perioada foarte grea pentru mine. AM parasit tara, am venit aici, si sunt intre straini desi credeam ca vin la niste prieteni. Am inceput sa ma simt din ce in ce mai obosita, nu mai puteam zambi asa cum o faceam inainte. Toate viata am fost o optimista si mi'am spus ca persoanele depresive sunt asa pentru ca as doresc. Acuma m inteles ca am gresit. Oricat incerc sa ies din starea asta, muncind, scriind, socializand cu oamenii, nu pot. Am obosit sa lupt.

Apoi a venit vestea ca mama are probleme acasa, apoi ca nu mai pot practica ceea ce fac aici. M'a daramat. Persoana pe care o iubesc din inima m'a spus ca mai bine ne dspartim ca imi face rau, nu este ceea ce am eu nevoie. Am alergat disperata dupa cineva care macar sa ma asculte, sa imi asculte problemele... nu am gasit. Mereu la jumatatea frazei.... "lasa ma, esti depresiva ca asa vrei, iti place postura de victima, gaseste ceva mai interesant de facut"...

Nu stiu incotro sa dau. Lucrez, incerc sa ma concentrez si nu pot. Incep sa plang din senin, iar durerea de cap, si din piept nu dispare....

Peste toate astea, cred ca singura am inceput sa indepartez oamenii din jurul meu, interpretandu'le comportamentul care nu este asa cum mi'as dori, ca si cum mi'ar vrea raul. Realizez ca am o problema insa nu stiu cum o pot rezolva...

Editat Mai 12, 2007 de Anca/Maria

[Berbecut 0]

Anca Maria , nu trebuie sa te lasi prada depresiei ... Viata strange in decursul ei atatea probleme incat la un moment dat ai senzatia ca esti la un capat de drum ... Dar tot ea te-nvata sa mergi mai departe ... Nu stiu daca este cel mai bun sfat pe care l-as putea da , dar poate ar fi bine sa mergi acolo unde esti la un psiholog , ei au capacitatea de a-ti da sfaturi si de a inlatura cauzele ( cel putin mental ) care au dus la aparitia depresiei ... :)