1. Ce vis am avut, incredibil!
Se făcea că Europa era în colaps, nu mai putea să stăpânească pandemia, economia era la pământ, granițele statale se refăceau încet-încet, românii tot veneau de-afară "stresați de partea financiară", vorba domnului Carmen Șerban.
Și cum veneau românii înapoi acasă, mai întâi ăia proști, care nu aveau ce lucra pe-afară, cum zic jurnaliștii, apoi ăia care ar fi avut ce, dar nu mai aveau cum, se repopula țara românească!
Se făcea că s-au întors vreo trei milioane de români de-afară!
Se făcea că, ajunși acasă, în România, se frecau la ochi văzând incompetența și corupția din aparatul de stat cel mâncător de bani.
Se făcea că-și ziceau românii: păi eu vreau doar să muncesc, să-mi fac o firmă, să plătesc taxe la stat și să câștig și eu atât cât să nu mai trebuiască să plec afară ca să-mi pot hrăni familia!
Dar se făcea că funcționarii statului românesc îi priveau disprețuitor pe românii întorși din pribegie: pfff!
Ai dosar cu șină? Nu?! Pa!
Ai plătit avizul de cerere pentru intenția funcționării ca întreprinzător? Nu?! Caramba!
Ai plătit autorizația de autorizare prealabilă? Da?! Unde e ștampila firmei pe care încă nu ai înființat-o? Nu apare pe cerere! Pa!
Ai adus istoricul vecinilor, împreună cu binecuvântarea preafericitului părinte aparținător? Nu?! Lua-te-ar dracu' de păgân! Dă-te-n morții mă-tii!
Între timp, se făcea că politicienii noștri cei comunisto-securiști deghizați în liberali, social-democrați, conservatori și alte reptile politice, continuau să își mărească salarii, pensii speciale, să apară la tv cu mărețe realizări și să fie siguri că nimic, niciodată, nu va schimba starea lucrurilor la care erau complici și martori.
Se făcea că, totuși, dintre românii veniți acasă de departe, se ridicau câțiva mai răsăriți și mai disperați și strigau: dar până când, fraților?! Pe ei, pe mama lor!
Și se făcea că politicienii erau înghesuiți ca șobolanii pe la colțuri, erau aduși în vatra orașului sau a satului și, bine botezați în căldura smoalei și rostogoliți prin pene de gâscă, defilau prin fața căminului cultural, în timp ce o mulțime de gură-cască își făceau selfie pe lângă ei.
Și, când tocmai se făcea că eu aveam un catralion de euro, o piscină cu bulbuci, 50 de oi și un bmw cu volan pe ambele părți, m-am trezit.
M-am pișat, m-am spălat, am completat declarația pe proprie răspundere, m-am îmbrăcat și am plecat la muncă.
Soarele strălucea puternic, deși termometrul din bord arăta -9 grade Celsius.
Drumul era pustiu, anvelopele de iarnă fluierau printre dinți.
Cu ochii cârpiți de somn, căutam o melodie anume pe media-player.
În jurul meu curgeau lin, ca apa prelingându-se de-a lungul unor pereți de sticlă, salarii de bugetari, pensii speciale, tichete de vacanță, sporuri de risc de calculator, sporuri de poliție canală, imunități, curve și analfabeți la vârful sistemului, securiști pândind zâmbitori în iarba abia răsărită.
Eu, micul muncitor la privat, zâmbeam absent, autoironic, la gândul că benzina s-a făcut 4.7 lei pe litru, tocmai acum, când nu mai am unde s-o ard.
Ce frumoasă e primăvara!
Sfârși.
2.