Vriies

Pentru că: * Ceea ce ai spus acolo constituie deocamdată doar un deziderat, care eventual și în cel mai fericit caz, coroborat cu alți factori, se va realiza într-un viitor mult, mult îndepărtat; n-aș vrea să fiu pesimist și să spun că ne îndreptăm spre autodistrugere, însă fapt e că deocamdată avem o creștere continuă a populației combinată cu o exploatare sălbatică a resurselor planetei, împreună cu toate consecințele care decurg de aici și pe care le trăim clipă de clipă. *Asta este natura umană, a unei ființe inteligente. Anume de a-și lărgi continuu perspectiva, de a explora necunoscutul, de a face pași întru dezvoltarea ființei. *Există motive tehnologice, care țin de noi resurse, economice, deci pur practice, care conduc în această direcție. *Această direcție de explorare a spațiului, împreună cu toată dezvoltarea de ansamlu a umanității care ar decurge de aici, ne va ajuta eventual să facem față unui impact cu un meteorit care ar fi letal pentru omenire și planetă. *Această tendință de expansiune, de colonizare a spațiului, va conduce dincolo de orice către o stimulare a inventicii și a creativității umane care nu poate fi decât benefică pentru omenire. * Va fi o garanție sau măcar un demers care va da încredere în securitatea propriei specii. * Va determina națiunile acestei lumi să pună mână de la mână, să conlucreze într-un scop comun.

Propun o dezbatere filosofică despre reîncarnare. Se putea pune acest topic și la Religie. Am considerat că, totuși, având în vedere modul în care l-am structurat, respectiv diversitatea sub-temelor care urmează a fi eventual discutate, o abordare filosofică este infinit mai potrivită. Scuze pentru lungimea postării inițiale și pentru eventualele și inerentele inadvertențe, însă am considerat că e de dorit să avem o bază de discuție cât mai cuprinzătoare. 1. Câteva observații preliminare Reîncarnarea (indiferent de denumirile care i s-au mai dat) a constituit o temă filosofică majoră a filosofiilor orientale și europene antice, cam până prin sec. V e.n. Și mă refer aici la partea filosofică a hinduismului, budismului, taoismului, apoi la orfism, pitagoreism, platonism, neoplatonism și altele. Pe măsura ascensiunii creștinismului, reîncarnarea a devenit un subiect tabu, ea fiind ca doctrină în totală contradicție cu principiile creștinismului. Reîncarnare, reîntrupare, renaștere, metempsihoză sunt termeni care descriu aproximativ același lucru, uneori cu nuanțe diferite. De exemplu, termenul folosit de grecii antici era metempsihoză ( μετεμψύχωσις). Sigur că pe parcursul topicului se pot discuta subtilitățile celorlalți termeni, însă prefer folosirea termenului reîncarnare. 2. Dincolo de definiție Ce se întâmplă cu noi după ce murim? Iată o întrebare veche de mii de ani, de când istoria omului ca ființă cugetătoare - dar nu mai puțin actuală și astăzi - la care diferitele religii, școli spirituale, filosofii etc., au încercat diferite răspunsuri. Răspunsuri bazate mai mult pe tradiție, pe credințe și mai puțin pe certitudini. În Cartea tibetană a morților, Bardo Thodol, un text cel puțin straniu pentru mulți, ni se povestește despre experiența sufletului (conștiinței, sinelui, principiului ființei etc.) imediat după moarte, care trece printr-o serie de stadii tranzitorii - bardos. Am putea spune că este un fel de tratat despre prepararea sufletului imediat după moartea corpului. Se induce ideea că în urma unei preparări corespunzătoare, s-ar ivi un portal către un alt stadiu, un nou nivel al ființei. Iar fără aceasta, va fi o reîntoarcere inevitabilă către această viață, într-o formă sau alta. Fără a insista pe definițiile reîncarnării, pentru că, unu, orice definiție este criticabilă, doi, oricine e interesat de acest subiect este familiarizat cu termenul și trei, pe net găsim o grămadă de definiții de-ale reîncarnării, să spunem totuși că, literal vorbind, reîncarnarea înseamnă a reintra în carne, în corp. La modul cel mai simplu, reîncarnarea este credința sau concepția filosofico-religioasă conform căreia spiritul (principiul ființei) supraviețuiește morții fizice a corpului și după o perioadă petrecută Dincolo (a se citi: în alte planuri) revine într-un alt corp, ajutându-l să crească și concomitent construindu-și o nouă personalitate diferită de cele anterioare. 3. Reîncarnarea în diferitele curente religioase și filosofice Teoria reîncarnării are o lungă istorie în religiile și filosofiile orientale. Exceptând islamul, am putea spune, glumind, că reîncarnarea este la ea acasă în Asia. Deși amănuntele diferă cu privire la principiul și mecanismul reîncarnării, hinduismul, budismul, budismul tibetan, taoismul, jainismul, sickismul (ca să le enumerăm pe cele mai importante), precum și alte mii de secte consideră reîncarnarea ca piatră de temelie. În tradițiile Vestice și în filosofia greacă ideea reîncarnării era comună. Orfismul prin Misterele sale, Pitagoreismul, platonismul, neoplatonismul stau mărturie în acest sens. Dincolo de lumea elenistică, la druizi, în cultura celtică, cât și la triburile nord-germanice găsim referiri că această credință era la fel de comună. Odată cu ridicarea treptată a creștinismului, fiind incompatibilă cu doctrina creștină a Salvării, reîncarnarea e hăituită și estompată ca doctrină, rămânând pe alocuri în diferite zone ca o credință folclorică. În Renaștere, odată cu redescoperirea platonismului, găsim o revitalizare a interesului pentru doctrina reîncarnării. O figură proeminentă a acestei perioade o constituie filosoful și savantul Giordano Bruno, condmnat de biserica inchizițională și în cele din urmă executat pentru ereziile sale, în special pentru învățăturile sale cu privire la reîncarnare. Treptat reîncarnarea devine doctrina secretă a unor societăți secrete precum rosacrucianismul, printre altele. În sec al XIX-lea, apar și înfloresc o serie de mișcări spiritual-religioase-ezoterice, precum spiritismul și teozofia, a căror doctrină de bază o constituie reîncarnarea. 4. Personalități celebre care au crezut în reîncarnare Să-i lăsăm deoparte pe cei din zona asiatică, că-s oarecum departe de noi, cultural vorbind și să-i trecem în revistă pe cei din zona noastră culturală. Primii din listă ar fi marii filosofi greci Pitagora, Socrate și Platon. Clar că Platon, despre care se spune că ar fi participat la Misterele Eleusiene, este adeptul metempsihozei pe care o discută direct sau indirect în multe din Dialogurile sale, printre care în Phaidon, Phaidros, Timaios, Republica. La romani, ca să-i numim pe cei mai reprezentativi avem așa: Plutarh, Ennius, Lucrețiu, Horațiu și Virgiliu. Avem apoi întreaga pleiadă de folosofi aparținând neoplatonismului, printre care Ammonius Saccas, Plotin, Porfir, Iamblichos, Proclus. Mergând pe firul timpului îi întâlnim pe Giordano Bruno, Apoi, mai spre zilele noastre, pe Voltaire, Goethe, Schiller, Lessing, Herder, Lev Tolstoi, Flaubert, Rudyard Kipling, Wagner, Gustav Maller, Wiliam Butler Yeats, Walt Whitman, Hermann Hesse, James Joyce, Benjamin Franklin, Schopenhauer, Thomas Huxley, Julian Huxley, Camille Flammarion, Jack Parsons, William Crookes, Alfred Russel Wallace, Charles Richet, John McTaggart, Jung, Wernher von Braun, Henry Ford, Gust Stromberg, Pierre Curie, Wolfgang Pauli, Kurt Gödel și lista e mult mai lungă și se poate completa. 5. Câteva studii celebre despre reîncarnare Brian Weiss este un celebru psihiatru și hipnoterapist. Metoda lui de investigare a fost hipnoza iar rezultatele cercetării sale le-a consemnat într-o carte apărută prin anii 80 care a stârnit multe controverse la vremea ei „ Many Lives, Many Masters: The True Story of a Prominent Psychiatrist”. Weiss a investigat vreo 4000 de cazuri și ca un amănunt anecdotic e bine de precizat , după cum spune el, că la începutul cercetării sale era sceptic cu privire la orice ținea de reîncarnare și paranormal în general. Ian Stevenson este un renumit medic psihiatru și profesor de psihiatrie care a studiat în mod științific fenomenul, încecând să găsească adevăr în așa-zisa anecdotică reincarnaționistă. El a respins hipnoza ca metodă de investigare a vieților trecute. În schimb, a întreprins cu meticulozitate cercetări pe teren investigând sute de cazuri și căutând dovezi care să sprijine relatările subiecților. Rezultatele le-a consemnat și le-a publicat în mai multe cărți și articole, dintre care cea mai importantă carte rămâne „Reincarnation and Biology: A Contribution to the Etiology of Birthmarks and Birth Defects”. Este vorba de 200 de cazuri de copii, cu sute de poze și mărturii care dovedesc spusele acestora cu privire la unele din viețile lor anterioare. Jim B. Tucker este atât psihiatru cât și psiholog și a urmat linia lui Stevenson. Spre deosebire de Stevenson, care a studiat cazuri în special în Asia, zona studiată de Tucker este chiar SUA. Cea mai importantă carte a lui este „Life Before Life: A Scientific Investigation of Children's Memories of Previous Lives”. 6. Reîncarnarea astăzi sau cum este percepută reîncarnarea astăzi Exceptând Asia mare unde reîncarnarea a fost constant la ea la ea acasă și referindu-ne la Europa și America, cum spunea cu tristețe un prelat, dacă acum 100 de ani doar cam 1% din populație știa în linii mari cam cum e cu reîncarnarea, astăzi situația s-a schimbat dramatic. Studii recente au arătat că aproximativ 25% dintre americani cred în reîncarnare. În Europa situația e și mai și. Conform unor sondaje menționate de Wikipedia, făcute de European Value Systems Study Group în perioadele1980-1982, 1990-1993 apoi în 2000-2002, cei care cred în reîncarnare reprezintă ceva între 22% și 44%. Studiul s-a făcut pe două ramuri, să spunem așa, pe Vest și pe Est. În Vest, media a fost de 22%, cu specificația că în UK procentul celor care cred în reîncarnare a fost de 29% iar în Elveția de 36%! În Est, adică în țările fost comuniste, media a fost, culmea, chiar mai mare, anume de 27%. Printre altele, pentru Cehia 23%, România 28%, Rusia 32%, Estonia 37%, Lituania 44%. Două chestii ciudate aici. Prima ar fi, cum de în țările în care domină ortodoxia și, mai ales, în care a fost cortina de fier a comunismului, cu a sa educație materialistă, să se înregistreze un asemenea rezultat. A doua ar fi per total și mai cuprinzătoare. Adică, cum e posibil ca în țări în care religia creștină (catolicism, ortoxie etc.) domină în proporție covârșitoare, oamenii să ajungă să creadă în reîncarnare contrar principiilor religiei dominnte și chiar contrar principiilor actuale ale științei? Aș zice că, pe ansamblu, sunt suficiente probleme care merită gândite și discutate. Reincarnation | Encyclopedia.com http://www.healpastlives.com/pastlf/quote/qureincr.htm#BeBack https://drjohnhspencer.com/is-reincarnation-logical/ (PDF) Popular psychology, belief in life after death and reincarnation in the Nordic countries, Western and Eastern Europe https://notendur.hi.is/erlendur/english/Nordic_Psychology_erlhar06.pdf https://en.wikipedia.org/wiki/Reincarnation How Reincarnation Works The mystery of reincarnation https://io9.gizmodo.com/10-famous-scientists-who-held-surprising-supernatural-b-1689425142

Interesant e că topicul are deja cinci pagini, dar nimeni nu veni până acum cu o părere despre subiectul propriu-zis.

Când în toiul unei discuții, după ce explici în mod logic faptul că într-o simplă postare nu poți să povestești istoria a 20-30 de oameni dar că ai dat linkuri revelatoare în acest sens, preopinentul afirmă răspicat că nu citește linkurile pentru că acestea sunt de proastă calitate (în schimb dă un verdict), aceasta e o afirmație cel puțin tendențioasă și depreciativă. Având în vedere că nu se dă nici măcar măcar un minim exemplu în acest sens, sigur că afirmația lui din start este una jignitoare și trădează o tendențiozitate. Am observat că ești pe aceeași lungime de undă. Adică faci afirmații, dar nu le justifici nici măcar când ți se cere. Dar nu mai vreau să insist pe această chestiune. Dacă ai ceva concret de spus cu privire la subiect, te citesc cu plăcere. Te rog să revii la subiect. Mercic.

O să primești multe like-uri, dragă!

Dacă ai terminat pe subiectul ăsta, făcând astfel de aprecieri la adresa preopinentului fără să-ți și argumentezi spusele, îți pot spune că am terminat și eu o discuție în van cu tine. Vai Doamne , ce l-am jignit eu pe Canaris, care-mi spune în față că nu citește niciun link, în schimb își tot dă cu părerea nu doar despre subiect cât și în ceea ce mă privește! Nu mai vorbesc despre faptul că părerea lui e contradictorie, că parcă el era cel care mai deunăzi făcea referire la spiritiști, la Scarlat Demetrescu, în fine... În măsura în care o să răspunzi sine ira et studio la întrebările pe care ți le-am pus anterior, cu siguranță că-ți voi răspunde și eu.

Ok, nu te contrazic, ba chiar îți dau dreptate. Dar întrebam care-s acele linkuri de proastă calitate la care tot fac referire cei doi preopinenți ai mei și de ce anume. O minimă argumentare ceream în acest sens, pentru că, nah, asta mi se pare un soi de punere la zid. Poate eu am greșit, da? Nu-i nici o problemă, că nimeni nu-i cristal și nah, mai greșim în aprecierea noastră și până la urmă asta se poate discuta. Dar să vii cu nonșalanță și să spui: „Băă, argumentarea și linkurile tale sunt de rahat, pentru că așa consideră mușchii mei”, nu mi se pare corect sau fair play atâta timp cât nu vii cu argumente în acest sens.

Poi, dacă un link îți arată negru pe alb o chestie, deși nu e ceea ce credeai tu, asta înseamnă că în mod aprioric nu-i valabil? Arată-mi, te rog, care sunt linkurile care ți-au lăsat impresia că mi-ar fi fost trimise de un amic din străinătate și chestii de genul.

Ce vorbești? Adică o discuție se poate argumenta numai cu trimiteri la wikipedia, britannica, sacred-text, Biblioteca Vatican etc.? Altceva nu citești? Și care mai intră la etc., pentru că etc-ul ăsta al tău lasă loc pentru o multitudine! E total contra-productiv să te raportezi numai la așa-zisele „surse principale de informații”. Apropo, vezi că wikipedia am citat-o și eu. Și chiar de acolo, de la bibliografia de acolo am luat și alte surse. În orice caz, nu ai răspuns la întrebarea „de ce?”. Adică de ce consideri că unele surse conțin informații greșite și de ce. Te rezumi doar în a arunca anatema.

Ok. Se poate discuta, no problem. În opinia ta care sunt linkurile de proastă calitate și de ce?

Bun. Dar nu te-a deranjat și analiza gratuită, inutilă și de proastă calitate pe care Canaris2 mi-a făcut-o mie și de la care am pornit acest răspuns? Reiterez, uite ce mi-a zis Canaris 2 în urma în urma unei clarificări pe care i-o dădeam: „Tinand cont de sursele de proasta calitate pe care le folosesti despre Egiptul antic, n-am considerat necesar sa citesc link-urile tale.” Asta nu e o postare depreciativă, care n-are niciun argument la bază? Adică el nu citește linkurile prin care preopinentul încearcă să-și justifice argumentarea, nu face niciun comentariu în acest sens, însă statuează că acestea sunt de proastă calitate fără o minimă justificare în acest sens.

Eh, „forțările” se fac în sens artistic, să-i zicem așa. Hai să ne gândim oleacă la toate filmele lui Tarantino...La o primă vedere ce am putea spune? Numai „forțări”! Cu toate astea, chestia e că așteptăm cu gura căscată să vedem ce urmează! Și cam așa s-a întâmplat cu toate marile filme din istoria cinematografiei. Au fost considerate inițial ca fiind, un fel de „forțare”. Apropo, am auzit că e pe tapet Avatar 2.

Acum sunt un picuț curios. Având în vedere că nu văd cine dă likeuri și toate cele, îmi poate spune și mie cineva cine mi-a dat imediat down-votul? Bine, interesant ar fi să intre cel care l-a dat și să spună și de ce. Că până-n coadă nu-i nicio supărare, că orice se poate discuta pe lumea asta cu oleacă de bunăvoință. Mercic anticipat!

A nu se confunda „calitatea surselor” cu faptul că tu nu ești în stare să le parcurgi, să le analizezi și abia mai apoi să spui ceva definitoriu în acest sens. Dacă nu parcurgi măcar în treacăt anumite linkuri, sigur că nu se poate purta un dialog de amplă respirație intelectuală cu tine. Având în vedere că n-ai putea să dai nici măcar un singur exemplu în acest sens, asta s-a vrut să fie o remarcă absolut gratuit-jignitoare, care trădează o oareșce frustrare, plus că ești henț la argumentare, plus spirit doctrinar la greu, plus incapacitate de a purta o discuție civilizată pe o temă oarecare din partea ta.

Uau, Stu! Poi, menirea unui astfel de film ca cel pe care-l menționași (a unei opere de artă, căci vorbind despre film, vorbim totuși despre artă, da?) nu este neapărat de a inspira realitatea. Ci de a pune probleme, de a ne face să simțim și să gândim, de a ne da un șut în preconcepții și de a ne lărgi perspectiva.

Poi, da! Ca Simona. Să nu cumva să mai dea ea bani la vreun antrenor! Mai bine își taie un deget!

Io aș zice că ești zgârcită! (la likeuri mă refeream! )

Corect! O bere ar merge. Io am în momentul vorbirii o Staropramen, dar parcă ar mai merge una!

Hai, bre, n-o mai lua așa în tragic! Că nu venii cu bâta sau cu mitraliera. Doar zisăi și io, acolo, așa cum zisăși și tu

Oricum, ideea de fond e că vremea forumurilor cam apune. Ele cam cad sub împărăția facebookului. Bine, excepție face sofpedia și încă vreo câteva, printre care și ăsta al nostru care se încăpățânează să existe

Poi, na, poate ne-am băgat să facem spectacolul și mai viu.

Nu e vorba de a nu ne băga sau de a fi sau nu scorțoși. E vorba, așa cum spunea Blues mai devreme, de dreptul fiecăruia de a se exprima liber. Tu ai perceput ceva și ți-ai exprimat opinia. La fel am făcut și eu.

Poi, nu mai puțin decât tine. Adică, tu de ce te-ai fi băgat și eu nu? Adicătelea, numai gura ta să vorbească? Până la urmă era o discuție între ele, la care tu ai intervenit cu referiri la calitatea persoanei. Și nu e prima oară când faci asta.

Mult perspicac, da.

Eu nu știu prin ce alchimie ai perceput tu că mesajele lui Abbie emană disperare. Poate că e vorba doar de percepția ta greșită. Sunt mesaje ca oricare altele și poate că era mai bine să le lași pe ele să-și împărtășească trăirile. Dar unii stau pe margine și și se simt foaaarte împăcați în pielea lor și justificați să țâșnească, așa, și să pună etichete.