Transplantul de tesuturi si organe

Detalii

CategoriiSanatate
TaguriMedicina
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari45101

Voteaza & Distribuie

Descriere

Din textele tuturor documentelor internationale referitoare la drepturile omului se desprind cateva idei calauzitoare, cum ar fi: corpul omenesc este sacru, intangibil, trebuie respectat, atat in timpul vietii, cat si dupa moarte si nu poate sa faca obiectul nici unui comert. Pentru a evita orice fel de atingeri ale drepturilor omului, in dreptul international, prin intermediul unor organisme de specialitate s-au adoptat norme care stabilesc principiile generale in conformitate cu care donarea de organe trebuie realizata, printre care cele mai importante sunt: principiul respectarii demnitatii umane, al interzicerii oricaror atingeri aduse acesteia, principiul anonimatului donatorilor, al gratuitatii etc. Orice act prin care se efectueaza prelevarea unor organe din corpul uman viu, aducand o grava atingere vietii si integritatii corporale omului, este sanctionat de Codul penal. Pentru a se evita aceste consecinte, transplantul de organe trebuie conceput si realizat ca un gest suprem de daruire a omului catre om, un act al unui om care, desi cu drepturi inalienabile asupra corpului sau, este un membru al societatii si, prin aceasta, poate aduce un serviciu semenului sau, dar in conditiile unei generozitati sanatoase si rezonabile. Din punct de vedere stiintific se face o diferenta intre ?grefa?, operatia care se refera la transpunerea si aplicarea in alte zone ale corpului a unor fragmente provenind de la aceeasi persoana, si ?transplant?, care implica nu numai o operatie de suprafata, dar si restabilirea curentului sanguin. Prin ?autotransplant? se intelege situatia transferului unui organ in corpul aceleiasi persoane, cum ar fi, de pilda, transferul rinichiului intr-o zona mai joasa. Din punct de vedere medical se mai face distinctia intre grefa isogenica (transplantarea intre persoane gemene), alogrefa sau grefa alogenica (transplantul intre indivizi apartinand aceleiasi specii), grefa xenogenica sau heterotransplant, reprezentand transplantul intre animale de specii diferite. Daca analizam datele cu privire la transplanturi, observam ca din a doua jumatate a secolului al XX-lea, aceste operatii au luat o amploare deosebita. Astfel, pana in 1959 transplantul de organe intre gemeni parea singurul posibil. O serie de transplanturi de rinichi intre gemeni fusesera realizate cu succes la Boston, de grupul condus de J.Merrill. Alte cazuri de transplanturi s-au izbit insa de refuzul organismului persoanei primitoare de a receptiona organul strain. Cu toate acestea, in 1952 o grefa de rinichi de la o mama catre fiul sau a fost efectuata cu succes la spitalul Necker din Paris de Jan Hamburger, care a propus compararea grupelor leucocitare ale donatorului si ale primitorului in scopul selectarii transplanturilor. Un alt savant, Jan Dausset, a fundamentat ideea ?antigenelor H.L.A.? (Human Leukocytes Antigens), experientele sale demonstrand ca transplanturile erau mai bine tolerate in situatiile in care grupele HLA ale donatorului si ale primitorului erau identice ori difereau foarte putin. Cu timpul, experientele au demonstrat posibilitatea realizarii unor transplanturi de rinichi intre veri primari, in general numarul transplanturilor de rinichi fiind destul de mare si operatiile efectuandu-se cu succes. Pana la sfarsitul secolului al XX-lea, s-au efectuat circa 100.000 de transplanturi de rinichi, proportia de succese fiind de 80%. In cazul transplanturilor de inima, in jur de 600, proportia de transplanturi reusite este de 70%, iar la transplanturile de ficat, aproximativ 560, proportia de succese este de 20-30%. In cazul transplanturilor de plaman rezultatele au fost slabe, iar in cazul celor circa 250 de transplanturi de pancreas procentul operatiilor reusite este de 10-15%. In ceea ce priveste donatorul, practica arata ca transplanturile au fost autorizate, de regula, in cazul organelor duble, de exemplu rinichi, simpla efectuare a operatiei neimpietand asupra sanatatii donatorului. In cazul celorlalte transplanturi de organe s-a recurs la prelevarea unor organe de la cadavre. Deci, esentiala pentru efectuarea transplantului este compatibilitatea intre grupele sanguine ale donatorului si ale primitorului si, mai recent, apartenenta la sistemul antigene H.L.A. (identice sau asemanatoare). La noi in tara, primul transplant renal a fost efectuat la Spitalul Fundeni, de catre profesorul doctor Eugen Proca, in 1980, primul transplant renal, iar in anul 1981, la Spitalul Judetean Timisoara, o echipa de medici condusa de doctorul Petru Dragan a efectuat primul transplant cu un rinichi luat de la un cadavru. Legea nr. 2/1998, elaborata tinandu-se cont de reglementarile internationale si avandu-se in vedere principiile si regulile incidente in aceasta materie, stabileste regimul juridic al prelevarii si transplantului de tesuturi si organe umane. Inca din primul articol al legii se prevede diferenta intre prelevare si transplant, ca si notiunile de donator si primitor.

Prin ?prelevare? se intelege recoltarea de tesuturi si/sau organe umane sanatoase morfologic si functional, in vederea realizarii unui transplant. ?Transplantul? de tesuturi si/sau organe umane reprezinta acea activitate medicala complexa care, in scop terapeutic, inlocuieste tesuturi si/sau organe umane compromise, morfologic si functional, din corpul unui subiect uman cu alte structuri similare, dovedite ca fiind sanatoase. ?Donatorul? este subiectul in viata sau subiectul in stare de moarte cerebrala, compatibil genetic cu potentialul primitor care, in scop terapeutic, doneaza tesuturi si/sau organe umane. ?Primitor? este subiectul care beneficiaza de realizarea unui transplant. Prin lege sunt prevazute si anumite conditii in care pot avea loc activitatile de prelevare si transplant de tesuturi si organe umane. Ca principiu este stabilita regula ca prelevarea si transplantul de organe si tesuturi umane nu poate face obiectul vreunei tranzactii, deoarece, conform art. 2: ?Donarea in timpul vietii sau consimtamantul scris pentru prelevarea de tesuturi si organe, dupa moarte, dat de membrii familiei ori de rudele prevazute de lege, dupa moartea acestuia, reprezinta un act profund umanitar, care poate permite salvarea vietii unui om?. In mod corelativ sunt prevazute infractiunile prevazute de art. 16(1) si art. 17. Stabilirea necesitatii efectuarii prelevarii si a transplantului de tesuturi si organe umane, coordonarea si supravegherea acestor activitati medicale revin Comisiei de transplant de tesuturi si organe umane, care functioneaza in cadrul Ministerului Sanatatii, precum si centrelor regionale de transplant. Potrivit legii ?se interzice divulgarea oricarei informatii care ar permite primitorului identificarea celui care a donat un tesut sau organ. De la aceasta dispozitie se poate deroga numai in caz de necesitate terapeutica?. De asemenea se interzice ?publicitatea in favoarea donarii de tesuturi sau organe in folosul unei persoane sau al unei institutii spitalicesti determinate?. Prelevarea si transplantul de tesuturi si organe ca urmare a exercitarii unei constrangeri de natura fizica sau morala asupra unei persoane fizice sunt strict interzise. Cu privire la consimtamant, legea cuprinde si alte prevederi, printre care si posibilitatea donatorului de a reveni inainte de prelevare asupra consimtamantului dat. Legea diferentiaza situatia prelevarii de tesuturi si organe umane de la persoane in viata de cele apartinand unor persoane decedate. Prelevarea de tesuturi si organe umane in scop terapeutic se poate efectua de la persoane majore in viata, cu capacitate mintala deplina, numai daca nu exista un pericol pentru viata donatorului si cu consimtamantul scris, liber, prealabil si expres al acestuia. Legea mai prevede necesitatea controlului prealabil clinic si de laborator al donatorului. Consimtamantul se da numai dupa ce donatorul a fost informat in prealabil de medic asupra eventualelor riscuri si consecinte pe plan fizic, psihic, familial si profesional, rezultand din faptul prelevarii. O prevedere importanta este aceea prin care se interzice prelevarea de organe si tesuturi umane de la potentiali donatori minori, precum si de la persoanele lipsite de discernamant, aflate in viata. Legea autorizeaza totusi prelevarea de maduva osoasa si de la minori, dar numai in beneficiul fratelui sau sorei acestuia. Potrivit prevederilor legale, prelevarea de maduva osoasa de la minori se poate face numai cu consimtamantul fiecaruia dintre titularii autoritatii parintesti sau al reprezentantului legal al minorului. Consimtamantul se exprima in fata presedintelui tribunalului judetean sau al municipiului Bucuresti, dupa caz, in a carui raza de activitate domiciliaza minorul, ori in fata unui magistrat, dupa efectuarea obligatorie a unei anchete de catre autoritatea tutelara competenta. Refuzul minorului impiedica orice prelevare. In ceea ce priveste prelevarea de tesuturi si organe umane de la persoanele decedate, aceasta se efectueaza potrivit legii, numai daca moartea cerebrala a fost confirmata medical. Potrivit legii, prelevarea se face, in acest caz, cu consimtamantul scris al membrilor majori ai familiei sau al rudelor, in urmatoarea ordine: sot, parinte, copii, frate ori sora. In absenta acestora, consimtamantul va fi luat de la persoana autorizata in mod legal sa il reprezinte pe defunct. Daca donatarul decedat este minor, prelevarea de organe si tesuturi se poate face numai cu consimtamantul scris al parintilor sau al reprezentantului legal. Medicii care constata moartea cerebrala, pe de o parte, si cei care efectueaza prelevarea sau transplantul de tesuturi sau organe, pe de alta parte, trebuie sa faca parte din unitati functionale sau servicii sanitare distincte. Medicii care au procedat la prelevarea de tesuturi sau organe de la o persoana decedata sunt obligati sa asigure restaurarea decenta a acesteia.

Pentru a se putea realiza aceste obiective, legiuitorul sanctioneaza prin legea nr. 2/1998 anumite fapte ca infractiuni in art. 10 (2)-18: Art. 10 (2) Introducerea sau scoaterea din tara de tesuturi, organe si alte elemente sau produsele corpului uman se poate face numai pe baza autorizatiei speciale emise de Comisia de transplant de tesuturi si organe umane din cadrul Ministerului Sanatatii, pentru fiecare situatie, fara a prejudicia stocurile din rezerva nationala. Art. 13 Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage raspunderea disciplinara, materiala, civila, contraventionala sau penala, dupa caz. Art. 14 Prelevarea sau transplantul de tesuturi si/sau organe umane fara consimtamantul dat, in conditiile prezentei legi, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 2 ani la 5 ani. Art. 15 Fapta persoanei care a dispus sau a efectuat prelevarea atunci cand prin aceasta se compromite o autopsie medico-legala, solicitata in conditiile legii, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 an la 3 ani. Art. 16 (1) Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 an la 3 ani fapta persoanei de a dona tesuturi si/sau organe in scopul obtinerii unor foloase. (2) Determinarea cu rea credinta sau constrangerea unei persoane sa doneze tesuturi si/sau organe umane indiferent sub ce forma, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 an la 3 ani. Art. 17 Organizarea si/sau efectuarea prelevarii si/sau transplantului de tesuturi si/sau organe umane, in scopul obtinerii vreunui profit, din vanzarea tesuturilor si/sau organlor umane, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani. Art. 18 Incalcarea dispozitiilor art. 10 alin. 2 constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 ani la 6 ani. Consiliul si Parlamentul Europei au elaborat peste 30 de rezolutii si declaratii care constituie tot atatea cai de lege ferenda pentru legislatia tarii noastre. Astfel, in recoltarea de organe de la decedati pentru transplanturi, consimtamantul familiei se prezuma daca persoana nu s-a opus in timpul vietii. Recoltarea nu poate fi pecuniara, iar in donarea de tesuturi de la persoane, raportul de beneficiu la primitor si risc la donator trebuie asigurat, raspunderea fiind de rezultat si nu de mijloace. In Franta, aceste probleme au fost reglementate prin Legea din 22 noiembrie 1976, denumita Caillavalet si Regulamentul de aplicare al acesteia din 31 martie 1978, precum si de Codul Sanatatii Publice. Cu privire la prelevarea organelor apartinand unor persoane decedate, Legea Caillavalet face referiri la vointa celui decedat si, cum este normal, desigur, la acceptul persoanei care beneficiaza de transplant. In anumite cazuri este necesar insa si consimtamantul procurorului republicii (sinucidere, accident de munca etc.). Recunoasterea mortii cerebrale trebuie sa fie facuta de catre o echipa medicala care nu trebuie sa fie aceeasi cu echipa care efectueaza transplantul. In Franta, desi medicii dispun de o larga libertate, ei recurg intotdeauna la acordul familiei. In alte tari, autorizarea data de membrii familiei nu prezinta atata importanta, dar in Anglia si in SUA ea este esentiala si absolut obligatorie pentru efectuarea prelevarii de organe. Cu privire la prelevarea de organe de la persoane vii, legea franceza impune protectia donatorului, care trebuie sa actioneze dezinteresat si sa consimta expres, existand numeroase garantii procedurale in acest sens. Scopul donatiei trebuie sa vizeze un interes terapeutic direct al primitorului, care poate fi un parinte al donatorului, un copil, frate sau, in cazuri extreme, sotul. Consimtamantul donatorului trebiue sa fie expres si sa fie exprimat dupa avertizarea acestuia asupra tuturor implicatiilor. Consimtamantul poate fi retras oricand. In Italia, evolutia legislativa asupra prelevarii de organe de la persoane decedate a fost indelungata, incepand inca din 1957 si ajungand pana la Legea nr. 644 din decembrie 1975. Dispozitiile acesteia sunt explicite cu privire la constatarea mortii, care este de competenta unei comisii formate dintr-un medic de la directia sanitara, un expert in cardiologie si unul in encefalografie. Art. 11 al Proiectului Conventiei de Bioetica al Consilului Europei, redactat in 1994, prevede clar faptul ca ?corpul omenesc si partile sale nu trebuie sa reprezinte surse de profit?. Acesta ramane un deziderat, caci este greu de realizat un echilibru intre interesele bolnavilor a caror viata depinde de organele semenilor lor si ale donatorilor ale caror greutati economice le dicteaza sa nu fie generosi si dezinteresati. In plan international, Organizatia Mondiala a Sanatatii a hotarat in cursul celei de-a patruzecea adunari in plen, plecand de la recunoasterea transplantului ca o procedura medicala de calitate si ingrijorata de eventualele abuzuri medicale si juridice pe care aceasta procedura le poate genera in cadrul populatiilor expuse, sarace, sa elaboreze o suita de linii directoare cu titlul de recomandari etice si juridice ? Draft Guiding Principles on Human Organ Transplantation ? care sa fie urmate de toate tarile membre ale organizatiei in momentul elaborarii unei legislatii moderne privind transplantul.