Societatea si scoala

Detalii

CategoriiEducatie
TaguriReferate
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari35262

Voteaza & Distribuie

Descriere

I.Societatea Prin absenta preocuparii pentru o civilizatie a comunicarii, se manifesta dezinteresul fata de intelesul cuvantului si al vorbirii, al gestului si al comportamentului, al scrierii si exprimarii. Deseori asistam la: - "Civilizatia" monologului, a publicitatii, a discursurilor incorecte. Cuvantul nu mai transmite idei, trairi, convingeri, ci este pus sa explice si sa justifice sentimente. - Vulgarizarea limbajului printr-o falsa democratizare sociala. Totul se petrece ca fiind fara nuanta si de aceea greselile de exprimare sunt considerate si ele fara importanta. - Impunerea si promovarea anonimatului. Omul este un nimeni. - Manifestarea surplusului ambundentei, inflatiei verbale cu maxima redundanta. Toti vorbesc, dar nimeni nu spune nimic. - Statuarea "virtuozitatii" inteleasa ca obligatie de a persuada, cu scopul provocarii la celalalt sentimentul de inferioritate, confuzie, inaccesibilitate. - Neparticiparea, refuzul ideii necesarului raspuns se infiripa si se afirma constiinta neangajarii. E o consecinta a coienstientizarii de catre tinar, de oameni in general, ca sunt nimeni, ca nu reprezinta nimic intr-un sistem social. Deci urmeaza indiferenta: noi toti si in primul rind educatorii, asistam la toate aceste fenomene, care se rasfrang, pentru durate imprevizibil de lungi, in atitudini, care nu se reduc la mutism si indiferenta, ci afecteaza relatiile interumane. II.Scoala Scoala la toate nivelele se face vinovata, in primul rand, de starea comunicarii, prin atitudinea traditionala a educatorului de a invoca propria autoritate, de a obliga la atentie si de a solicita intelegerea neconditionata a elevilor. Si uita ca exista refuzul motivat de starea elevului, de informatia lui anterioara sau recenta, de marimea repertoriului de cunostinte. Neacceptarea refuzului de moment duce la mutism, la permanetizarea neangajarii. Educatorul poate armoniza interesele scolii, cu satisfactie, cu bucuriile elevului, procurate, inainte de orice, prin reusitele verbale, de comunicare in general. Scoala, in domeniul comunicarii, acum se rezuma sa construiasca, nu sa educe. Stiut fiind ca educatia nu este dresaj, atunci accentul se va pune pe libertatea individului, rezultata nu prin rationalitatea proprie ci printr-o convingere bazata pe alegerea dintre mai multe variante. De aici se va naste diferenta dintre ceea ce se intelege prin elevi "buni" si elevi cu abilitate sociala, pregatiti pentru viata sociala. Vom intelege scoala ca o institutie unde se comunica prin toate mijloacele, se invata si realizeaza comunicarea, pentru toate nivelurile si pentru orice context social ori tematic. Scopul comunicarii in scoala nu se rezuma la reusita scolara, ci urmareste reusita umana, in toate conditiile si in toate momentele vietii. In ce priveste educatorul, vom putea spune ca acesta este un arbitru, care promovand-o corecteaza comunicarea, pentru ca el nu este un model de orator, modelul nefiind garantat. Modelul este impus de context, de tema, de auditoriu, de parteneri. La nivelul elevilor, contextul lingvistic este alcatuit din conflicte, sentimente ce poarta amprenta varstei, iar modelul se naste, aici, din sinteza pe care o ofera propria experienta si aspiratie inbinata cu cunostinta altora mai varstnici. In comunicarea educationala actul pedagogic este unul curativ. Elevul, fiind ajutat sa vorbeasca, i se procura sursa satisfacerii, implinirea unor nevoi de exprimare spontana ori bine gandita si pregatita. Astfel, devine comunicarea eficienta si, pe aceasta cale manifestarea lui libera, favorizata de forta lui de a comunica, de increderea ca poate da limpezime si frumusete ideii, trairii, gadului. Profesorul ii declanseaza cu pricepere si abilitate motivatiile de renuntare la neutralitate, de trecere de la starea de absenta la cea de prezenta in viata grupului, a societatii. La randul sau, acum elevul obliga educatorul sa continue grija pentru "acordarile" necesare la neintrerupta lui devenire, trecere de la o etapa la alta a evolutiei. Educatorului nu i se cere doar o recunoastere a elevului de ieri, ci si o precunoastere a celui ce va fi maine, incat orice recomandare pe care o va face se va efectua cu argumentele elevilor si cu racordare la contextul emotional si intelectual al varstei acestuia. Capacitatea de comunicare detinuta de ceea ce numim limbajul corporal, limbajul grafic, limbajul iconic, este necultivata, iar un limbaj imaginativ ramane numai in seama preocuparilor pe care le are comunicarea de masa. Pentru ca interdependenta de formal, neformal si complementaritatea lor sa fie reala, se cere contributia directa in acest sens a scolii. Scoala este aceea care poate forma elevului capacitatea de a transforma un mesaj in semnificatii pentru ca la randul sau sa poata alege si constitui mesaje adecvate obiectivelor de semnificare. Insusirea de catre elevi a acestor limbaje poate contribui la realizarea echilibrului intre educatie si comunicare, asigurandu-se astfel simtul critic in preluarea oricarei informatii, a oricaror mesaje, diminuand efectele nedorite ale mass-mediei. Tot odata, se vor putea realiza pe tot restul vietii selectii in functie de exigentele calitative si culturale. Comunicarea interpersonala este sursa transformarii individului in ceea ce doreste sa fie, dar este si dovada devenirii.

Educatorul-profesor, implicat diect intr-un asemenea raport de interrelationare, afla pe de o parte, daca a devenit pentru elevul sau ceea ce dorea sa fie, iar pe de alta, daca elevul si-a implinit asteptarile. Rolul educatorului se defineste ca: organizator de contexte, favorizante invatarii in toate formele ei. Educatorului ii revine sarcina ca pornind de la situatiile cunoscute, obisnuieste sa provoace exercitii de comunicare, prin punerea institutiei de comunicare unde actul de comunicare este ireversibil, irepetabil. Rolul profesorului, mai ales in clasele primare, este foarte importamt. Stilul de lucru, atitudinea generala, experienta de cunoastere a copilului, cultura profesorului au influente formative puternice. Foures afirma ca "exista si educatori-parinti sau profesori care pretind ca nu vor sa influenteze educatia, dar acestia nu fac decat sa-si refuze dorintele lor. Educatorul este mereu in situatia de a dori sa-i influenteze pe elevii sai." Educatorul-profesor il ajuta pe elev sa ia stiinta de interiorul sau, declarand ca nu-i transmite nimic, numai ca el alege ce vrea sa stie elevul din ceea ce poseda deja. Orice comunicare are efecte in plan educational asupra celui care comunica si care receptioneaza. Efectele pot fi imediate - exprimate prin raspuns - sau pot aparea mult mai tarziu. Comunicarea este un comportament, deci nu poate sa nu existe si educatorul este cel ce-i opune seturi de metode, tehnici, mijloace, creaza contexte favorabile dirijarii elevului. Toate acestea se intemeiaza, nu doar pe limbajul rational ci apeland permanent la comportamentele afectiv-stimulative. Profesoful in calitatea esentiala de om, aduce elevului modele comportamentale, insufla, uneori fara voia sa, o atitudine de un anume fel fata de o disciplina, slujba, fata de om, oameni si lume in general. Grant B. sustine ca "Prin modul sau de predare, un profesor produce in mod constant indici in legatura cu ceea ce considera a fi important, ce model de comportament asteapta de la elevi, ce tipuri de participare doreste, ce calitate de activitate va accepta. Indiferent daca acesti indici sunt verbali sau nonverbali, daca sunt constienti sau inconstienti, elevii isi modeleaza comportamentul in functie de ei". Ferry G. inainteaza ideea ca procesul educational in clasa este in esenta lui un proces de comunicare in plan vertical (profesor-elevi) si in plan orizontal (elev-profesor). Circuitul comunicational orizontal este complet diferit de cel vertical, iar comportamentul profesorului nu tine cont de relatiile firesti cu elevii, intrucat acesta transmite toate informatiile, polarizeaza raspunsurile si conduce viguros desfasurarea discursului din clasa. Profesorul, dupa, cum sustine Ferry "are rolul de a organiza conditiile fovorabile cooperarii intre elevi pentru realizarea unei sarcini comune, intrucat profesorul are misiunea de a crea situatii de invatare prin indicatii, prin selectarea, distribuirea materialului si orienterea activitatii in clasa. Ferry exprima preferinta pentru varianta orizontala a comunicarii si imbinarea ulterioara cu circuitul comunicational vertical in care profesorul este la inceput un animator, apoi devine un centru de informare, concomitent cu exersarea rolului de animator al interactiunilor verbale si comportamentale. In timpul interactiunii socio-educationale din clasa, profesorul competent cognitiv si comunicativ imbina toate formele de comunicare, este atent la modul de exprimare si stilul propriu de comportare, la mimica, gesturi, postura corporala si miscarile specifice ale elevului; sintetizeaza corect starile afective, atitudinile si reactiile receptorului fata de ce si cum comunica in situatia didactica; are capacitatea de decodificare exacta a mesajelor verbale si nonverbale transmise de elevi pentru ca relatiile comunicative dintre ei sa poata continua eficient. Actul de comunicare reprezinta in sine un act relational ce implica retroactiune (cum ar fi feed-back-ul). Este bine cunoscut faptul ca varsta scolara mica are ca activitate de baza invatarea si este momentul cind elevii insusesc tot ce este posibil, iar unul dintre formatorii personalitatii elevului mic, a capacitatilor, deprinderilor, abilitatilor acestuia este profesorul-educator. Copiii la varsta data asimileaza cele prezentate dupa care in urma exersarii isi formeaza abilitatea de a folosi cele asimilate in cadrul rezolvarii problemelor cat si in cadrul exprimarii si comunicarii celor insusite. Rezultatele si schimbarile obsinute de elevi in urma interactiunilor educationale, a titlurilor de comunicare verbala si nonverbala constituie esalonul de control si validare a calitatii interventiei profesorului, a modului sau practic de relationare, cooperare cu elevii, de intelegere si transmitere a mesajului in situatia de invatare. Catre virsta de sapte ani, copilul atinge acel nivel de dezvoltare, cand incepe sa insuseasca in mod directionat si sistematic noi cunostinte, sa foloseasca vorbirea directa si indirecta, invata reguli de conduita sociala. Invata sa fie solidar cu grupul, este atras de grupul scolar, de interesul de cunoastere, iubeste scoala din nevoia puternica de comunicare, cat si profesorul "mana de fier" care stie sa placa, sa ironizeze subtil, fara a jigni in fata grupului. La virsta de zece ani, elevul isi formeaza "modelul" de urmat, foloseste persoana profesorului ca instanta, ca reper. Asimilarea continua de cunostinte mereu noi, dar mai ales responsabilitatea fata de cunostinte, calitatea asimilarilor, situatia de colaborare si competitie, caracterul evident al regulilor aplicate in viata scolara contribuie la modificarea de fond existentiala a copilului scolar mic. Adaptarea copilului se precipita si se centreaza pe atentia fata de un alt adult de cat cei din familie. Acest adult, invatatorul sau invatatoarea incepe sa joace un rol de prim ordin in viata copilului. El este si devine, tot mai mult reprezentantul marii societati, deci calauza elevului in viata sociala. BIBLIOGRAFIE 1.DUMITRIU GH. - "Comunicarea si invatarea" 2.DINU MIHAI - "Comunicarea" 3.DANIELA GIRLEANU - "Comunicare si actiune"