Nicolae Steinhardt

Nicolae Steinhardt

Detalii

CategoriiCultura
TaguriLiteratura
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari3244

Voteaza & Distribuie

Descriere

Autorul operei deosebite, "Jurnalul Fericirii", Nicu-Aurelian Steinhardt si-a inceput activitatea literara sub pseudonimul Antisthius. Evreul care s-a convertit la ortodoxism in timp ce era inchis la Jilava, s-a calugarit chiar dupa ce a fost eliberat, moment in care si-a luat si numele de fratele Nicolae.





Nicolae Steinhardt


Nicolae Steinhardt




Nicolae Steinhardt a fost un scriitor, critic literar, publicist si chiar jurist roman. Acesta s-a nascut in 29 iulie 1912 in Pantelimon, intr-o familie de evrei, fiind fiul arhitectului Oscar Steinhardt, care a fost activ in Primul Razboi Mondial si a primit ordinul "Virtutea Militara".


Nicolae Steinhardt a invatat la scoala primara "Clementa" si la liceul "Spiru Haret", unde i-a avut colegi pe Alexandru Paleologu, Mircea Eliade, Constantin Noica si altii. El era singurul elev de confesiune iudaica, dar participa si el la cursurile de religie crestina. In anul 1929, dupa ce si-a luat Bacalaureatul, Nicolae Steinhardt s-a inscris in cenaclul literar al lui Eugen Lovinescu, "Sburatorul", ocazie cu care i s-a descoperit inclinatia catre literatura.


Scriitorul a studiat apoi Dreptul si Literele la Bucuresti, iar la doi ani dupa absolvire, in 1936, si-a sustinut doctoratul in drept constitutional. Tema sa de doctorat a fost "Principiile lasice si noile tendinte ale dreptului constitutional. Critica operei lui Leon Duguit", iar lucrarea a fost publicata la scurt timp.


Primele carti redactate de Nicolae Steinhardt au fost semnate cu pseudonimul amintit anterior, Antisthius. Aceste lucrari sunt: „In genul... tinerilor"(volumul sau de debut), din 1934, „Essai sur la conception chatolique du Judaisme", publicata in 1935 si „Illusion et realites juives", carte ce a aparut in 1937, la Paris.


Prin scrierile in limba franceza, Nicolae Steinhardt a tratat teme ce tineau de religia mozaica a familiei sale, iar pentru a le redacta a fost ajutat de bunul sau prieten, Emanuel Neuman. Pseudonimul Antisthius a mai fost folosit de scriitor si in articolele din „Revista burgheza", in care parodia revistele Vremea si Criterion.


In anul 1939 acesta a lucrat ca si redactor la Revista Fundatiilor Regale, insa a fost inlaturat de acolo in urma unei actiuni de "purificare etnica", ordonata de guvernarea Antonescu-Sima. La aceasta revista a revenit in 1944, dar, denuntat de George Calinescu, acesta a fost inlaturat din nou. A colaborat in aceeasi perioada si la "Libertatea", "Viata Romaneasca" si "Universul literar".


Scriitorii preferati ai lui Nicolae Steinhardt au fost Andre Gide, Marcel Proust, Simone Weil, Aldous Huxley si altii.





Nicolae Steinhardt impreuna cu tatal sau


Nicolae Steinhardt impreuna cu tatal sau




Grupul lui Constantin Noica, impreuna cu acesta au fost arestati in 1958, iar dupa un an, Steinhardt a fost chemat pe post de martor al acuzarii. Pentru ca nu a fost de acord sa depuna marturie impotriva lui Constantin Noica, acesta a fost inchis si condamnat pentru 13 ani de munca fortata.


In data de 15 martie 1960, scriitorul decide sa se boteze, fapt ce are loc in inchisoarea Jilava. Nas de botez i-a fost Emanuel Vidrascu, iar martori Alexandru Paleolofu, doi preoti romano-catolici, doi uniti si unul protestant. Steinhardt scria in "Jurnalul Fericirii" ca prezenta lor acolo a dat botezului un caracter ecumenic.


Odata cu botezul s-a nascut si cartea sa deosebita, "Jurnalul fericirii" sau, precum a spus insusi scriitorul, testamentul sau literar. Cartea a fost scrisa la inceputul anilor '70 a fost conficscata, in prima sa varianta, de Securitate, dar scriitorul a recuperat-o in 1975. A doua varianta a "Jurnalului Fericirii" a fost mult mai ampla, s-a ajuns la 760 de pagini.


Volumul a fost confiscat iar in anul 1984, fapt ce l-a facut pe scriitor sa redacteze tot mai multe versiuni si sa fie scoase in secret din tara. Doua dintre exemplare au ajuns la Monica Lovinescu, in Paris, iar aceasta a transmis-o in cadrul unei emisiuni-serial, la radioul Europa Libera, in perioada 1988-1989.


Pentru ca se temea ca ii va fi confiscata iar de catre securitate, Nicolae Steinhardt l-a rugat pe prietenul lui, Virgil Ciomos, sa-i salveze manuscrisele. Acesta i-a publicat cartea in 1991, iar dupa un an, volumul a fost distins cu premiul de cea mai buna carte a anului.





Jurnalul Fericirii


Jurnalul Fericirii




In 1964 scriitorul a fost eliberat si si-a reluat activitatile literare prin eseuri, cronici, traduceri pentru revistele Steaua, Familia, Viata Romaneasca, Opinia studenteasca, Orizont, Vatra, Echinox etc. Dupa aceste colaborari, acesta si-a din scrieri in mai multe volume, in special cu eseuri si critica, iar cu "Incertitudini literare" a primit Marele Premiu al Criticii literare in 1980.


Dupa ce a murit tatal lui, in 1967, Steinhardt a inceput sa-si caute o manastire, iar intr-un final a ajuns la Manastirea Rohia, loc care l-a impresionat profund pe Constantin Noica. Acesta i-a povstit de aceasta manastire lui Nicolae Steinhardt, acesta a venit pentru o vara, iar in 1978 s-a stabilit definit pe post de bibliotecar. Dupa doi ani a fost luat sub ocrotirea episcopului Iustinian Chira si a arhiepiscopului Teofil Herineanu.


In primavara anului 1989, suferind de angina pectorala, parintele Nicolae Steinhardt se simtea tot mai rau si a hotarat sa mearga la un medic in Bucuresti. Boala i s-a agravat si a fost nevoit sa mearga in Baia Mare la spital, loc unde a si murit, in data de 30 martie 1989.