Destine artistice si Aripi si Stele (documente ale existentei)

Detalii

Categorie
Targuri / expozitii
Modificat
acum 6 ani si 5 luni
Vizualizari
873

Voteaza & Distribuie

Descriere

Muzeul de Arta Timisoara si Fundatia Pictor Alexandru Tipoia va invita joi, 1 noiembrie 2007, ora 18.00, la Palatul Baroc din Piata Unirii, nr. 1, la vernisajul unei expozitii care prezinta fata in fata doi importanti artisti plastici romani, tata si fiu, Alexandu Tipoia si Georges Tzipoia.

Expozitia Destine artistice si Aripi si Stele (documente ale existentei) contine un numar de aproximativ 100 de lucrari, picturi pe panza, pe carton si lemn, si va fi vernisata in prezenta maestrului Georges Tzipoia.

Publicul poate vizita expozitia pana in data de 28 noiembrie 2007, zilnic intre orele 10-18 (exceptind lunea).


Alexandru Tipoia (1914-1993)

Contemporan cu Ciucurencu (n.1903), cu Baba (n.1906), cu Tuculescu (n.1910), Alexandru Tipoia (n.1914), este, in ordinea varstei, al patrulea pilon spiritual al artei romanesti care sustine „arhitectura imaginii” secolului XX.

Opera lui Alexandru Tipoia a fost orchestrata ca o simfonie. Complexa prin nelinisti si solutii creatoare, uneori simultan complementare si contradictorii, contrapunctica prin constructie spirituala, senina prin exprimare plastica, totdeauna adecvata temei, cu un rafinament intelectual al exprimaarii elevat, aristocratic, de la creier la mana, procesul de creatie trecand prin nenumarate rafinate filtre cultural-artistice, ea s-a alcatuit de la sine intr-un univers aparte, inconfundabil, de o rara frumusete.

Este adevarat ca in cazul unor artisti considerati mari, cunoscandu-le cateva lucrari, le cunosti intreaga creatie de o viata. Nu mai au nimic de spus, de adaugat. Si-au dat intreaga masura in cateva lucrari, urmand ca toata viata sa se repete la infinit. Nu este cazul lui Alexandru Tipoia, care s-a innoit incontinuu pe parcursul vietii sale, derutand uneori critica de specialitate, derutand publicul si pe toti cei care nu l-au putut urma.

Vedem ca ceea ce se vehiculeaza in publicul larg nu este decat pojghita, imaginea stearsa, epiderma goala de carne, fara esente, fara adanciturile care contin total si iremediabil sensul si motivatia existentiala a operei.

Alexandru Tipoia este ultimul „clasic modern” al generatiei sale, legand doua lumi contrare, una apusa si alta in devenire cu tot zbuciumul si angoasa nasterii acestor vremuri.

Iata de ce, in linii mari, expozitia de fata este gandita cu predilectie pe momentele necunoscute ale artei lui Alexandru Tipoia, pastrand desigur reperele sale inconturnabile, cum ar fi peisajul citadin, perioada italiana, realismul socialist si instrumentul muzical.

Atmosfera din picturile lui Tipoia este redusa numai la culoare, umbra si lumina fiind complet excluse. Tonurile au un joc alternat foarte greu, urnit parca cu truda, dar tocmai de aceea expresivitatea este mai puternica, mai completa. Aceasta mozaicare expresiva a culorilor, conceputa pe plan mare, da un ritm de mari dimensiuni sensibile. Desenele lui Al. Tipoia sunt elocvente pentru definirea caracterului tehnic al posibilitatilor sale. Linia utilizata de artist este o linie sumara de expresie locala inserata in suita logica de compozitie. Linia este de identitate, nu de sugestie, de corespondenta cu forma reala, stilizata insa pana la limitele expresivitatii.

Al. Tipoia este un formalist, fara a tine insa de formalism, prin ratiunea logica a creatiei si prin constienta canalizare a emotiilor artistice.

Georges Tzipoia




Georges Tzipoia (1945 - )

Arta nu se adreseaza omului temporal. Arta este o privire dincolo de noi insine, dincolo de timp.” (G.Tzipoia)

Georges Tzipoia, din refugiul sau sau tacut de la Geneva, a inteles ca sarcina cotidiana a artistului este aceea de a restaura vizibilitatea lucrurilor ce noua ne scapa, de a ne oferi „o perspectiva diferita asupra lumii” si de a da viata unei transformari intre real si posibil.

Tzipoia este unul dintre artistii zilelor noastre care se plaseaza intr-o pozitie in care „vizibilul si invizibilul se intalnesc, spatiul si non-spatiul se ating”, generand o reflectie asupra limitei, un prag de unde evenimentele si formele prind viata, iar energiile capata contur.

Artistul incearca sa redescrie in pictura sa propriul univers al formelor simbolice si arhetipale care nu contureaza imagini mentale ce incearca sa descopere misterul lor enigmatic, complexitatea lor indiscutabila si fascinanta.

Este cert faptul ca una dintre formele care salasluiesc inlauntrul cautarilor lui Tzipoia este crucea. Astfel, „centrul”, „cercul” si „patratul” deseori prezente in opera lui Tzipoia, stabilesc impreuna cu acestea o relatie precisa: intretaierea de linii drepte cu centrul fiind inscrisa intr-un cerc care, la randul lui este divizat in patru. Crucea da nastere unui patrat si unui triunghi atunci cand extremitatile sunt reunite prin intermediul a patru linii drepte ce reprezinta cele patru puncte cardinale. Pornind de la aceste simple observatii, ia nastere un simbolism extrem de complex ce sta la originea unui limbaj bogat si intrinsec al pictorului roman.

Ne gasim in prezenta unei tensiuni cunoscute, in fata careia trecutul se destrama, fara a fi probabil viciat de tentatiile frigiditatii care, in momentul de fata, este iluminata de prezentul plin de confuzii, dar si de premonitii stralucitoare si febrile.

Prof. Marisa Vescovo