Relatia AGRESOR - VICTIMA - teme combinate

[treispe 7]

Presupunand ca reusesti sa-ti insusesti lectia si refuzi sa mai fii agresat - aici vorbesc despre relatia sot - sotie ( care o preocupa si pe Berbecut - cum crezi ca mai poti convietui langa un agresor care se vede lipsit de victima? Cum crezi ca va reactiona agresorul lasat fara victima?

 

Cand nu exista victima, nu exista nici agresor. Victima intretine rolul agresorului- asta e si micul paradox. Cand vrei sa scapi de rolul victimei, exista tendinta, cel putin initial, sa preiei modelul agresorului, sa te impotrivesti sa incerci sa il faci sa simta, ca un fel de razbunare, ce ai simtit tu. Aici intervine "pericolul". De asemenea, portretele facute de iosafat sunt exagerate, cu un scop foarte precis si bun, insa in viata reala intervin multe aspecte ce atenuaza aceste caracteristici. Normal, tu poti sa le simti foarte intens, mai ales cand iei contact prima data cu o asemenea teorie, insa cand spui "gata, plec" trebuie sa te gandesti daca partenerul are macar un sambure de dorinta de a se transforma.

Ce face agresorul? Poate isi comuta rolul catre alte relatii- la serviciu, de exemplu, poate are un moment de revelatie, propice inceperii unei terapii de cuplu, poate va cauta asiduu sa te puna iar in rolul de victima. Ideea e ca daca fugi, fara sa incerci sa iti dai seama ce a condus la situatia asta, ai sanse sa nu descoperi care dintre variantele astea e cea adevarata.

Un agresor, este in sinea lui, tot o victima, dar la nivel spiritual, sa spunem (un om care nu stie sa obtina ce isi doreste prin cai sincere, un om care este obsedat de control, etc.), si e cu atat mai mult "tragica" situatia lui pentru ca in momentul in care rolul ii este desconspirat, nu va beneficia de "compasiunea" celor din jur- si acest lucru activeaza agresivitatea lui.

 

Nu am zis ca intreruperea relatiei in sine este rea, ci ca fuga nu mi se pare o solutie! Pentru ca daca fugi de pe picior de victima, in relatia urmatoare fie vei fi agresor, din frica de a nu fi victima, fie vei fi iar victima, pentru ca nu ai invatat nimic din relatia ce tocmai s-a sfarsit.

 

Inca un lucru, din ce am observat la anumite persoane in jurul meu, agresorul isi alege victime nu neaparat dintre cei mai slabi, ci tocmai dintre cei mai puternici, dar carora le-a gasit o sensibilitate. Dominarea celui puternic, pentru a fi el puternic.

 

Fara sa stiu prea mult despre psihologie, actionand doar intuitiv, am incercat sa fiu SALVATOR. Am sfarsit prin a ajunge VICTIMA - si fara a salva pe cel agresat ( care a devenit AGRESOR). Acum cand refuz sa mai fiu VICTIMA sunt vazuta ca AGRESOR.

 

Exista scoli de psihologie (serioase) in Romania?

 

Exact pe problema asta, a triunghiurilor "nefaste", este Analiza Tranzactionala, cu care fie ai contactul direct prin asociatia de analiza tranzactionala, fie in cadrul altor scoli de terapie, cu o tendinta mai eclectica, cum e experientiala.

[Cleric Prest 41]

Pentru Iosafat

Am citit o parte(deocamdata, deoarece sunt un membru recent inregistrat) dintre postarile facute pe acest forum, si pot spune ca sunt foarte interesata de tot ceea ce s-a scris in topicurile deschise de dvs. In unele dintre aceste postari mi-am "revazut" relatia traita de mine cu familia mea. O relatie tip Agresor-Victima ca si una dintre cele descrise mai sus. Cu toate ca notiunile mele in materie de psihologie nu depasesc nivelul de profan, senzatia ca sunt o victima am avut-o inca din tinerete...mai exact incepand cu varsta de 15-16 ani. Am trecut si prin faza in care mi-am dorit enorm de mult sa ma sinucid, chiar am avut si un moment in care , innebunita si exaperata de tatal meu, pe care l-am perceput in copilarie si adolescenta ca pe un dusman, m-am dus sa ma arunc de la etaj. M-am oprit in acel moment, pentru ca m-am gandit ca daca voi face un atare gest, lumea nu va realiza tirania pe care a trebuit sa o suport, ci ma va cataloga pe mine, drept "nebuna". Si pentru ca eu dorem sa traiesc, nu am facut acest gest. De multe ori, desi eram o adolescenta( asta se intampla pana la varsta de 18 ani), am tot incercat sa le spun parintilor mei, ca se comporta gresit fata de mine, ba chiar le-am cerut sa ma duca ei la psihoterapeut, pentru ca simteam o tensiune psihica insuportabila. De prisos sa spunem ca mi s-a oferit cu generozitate Amitriptilina. Au trecut anii, si eu am dezvoltat niste sentimente care nu ar trebui sa existe in sufletul cuiva fata de parintii sai. Am simtit mereu instinctiv ca, daca vreau sa traiesc, solutia este sa scap de ei, si sa nu le mai permit sa ma domine. M-am mutat, la o distanta mare fata de ei, incat sa nu ma poata vizita oricand doresc, le-am interzis sa imi mai ceara socoteala pentru fiecare minut din viata mea, nu le-am permis sa ma viziteze fara anunt prealabil, insa nu am rupt complet relatia cu ei, si recunosc si de ce: ma ajutau financiar. Cu toate astea, indepartarea de ei am facut-o la un moment dat brutal, pentru ca, desi le explicam civilizat ca nu este cazul sa se mai amestece in viata mea, ei nu pricepeau si deveneau violenti verbal. Asta m-a determinat sa fiu si eu dura, si sa le replic tot in maniera agresiva. Aceste dispute verbale au avut loc mai tot timpul, periodic, pana la moartea tatalui meu. In ultimii ani, ajunsesem amandoi extrem de agresivi unul fata de celalalt...cu toate ca ai mei nu au renuntat pana in ultimul moment la statutul de agresori, nu au putut sa ma mai controleze in proportie de 100%. Cu toate astea, eu constientizez ca aceasta relatie anormala, m-a amprentat mult. Nu am mai simtit deloc mila fata de parintii mei, si mai degraba as fi sarit in ajutorul unor persoane care imi oferisera caldura sufleteasca pe parcursul vietii, decat in ajutorul parintilor mei. Stiu ca mediul in care am trait m-a marcat, cu toate ca cei din jur, prea putin stiu realitatea pe care am trait-o, si prefera sa ma judece pe mine, ca pe un copil denaturat, care a preferat sa fie dur cu parintii, ba mai mult, cand am incercat sa le povestesc doar o parte din tratamentul de care am avut parte, au zis ca inventez povesti, ca sa imi scuz ticalosenia. Insa am o problema, care ma cam deranjeaza de foarte multi ani: simt ca in greselile mele de comportament se ascund "urmele" vietii din copilarie, insa imi doresc extrem de mult sa pot sa "descifrez" ceva mai mult din mine, sa incerc sa "repar" ceea ce as mai putea repara, si asta pentru acum am un copil, si inca de cand era un nou-nascut, deseori mi-am pus intrebarea ce as putea sa fac, ca el sa nu sufere din cauza problemelor mele, generate de relatia mea cu parintii. Nu spun ca eu nu vreau sa nu repet greselile parintilor mei, eu vreau mai mult....nu vreau sa le repet, dar nici nu vreau sa fac altele noi, si poate mai grave. Asa incat va cer acest sfat: daca se poate, cu cine as putea sa discut, astfel incat sa nu ofer si copilului meu un stat in viata, cu niste probleme?!?. Scuze pentru postul lung, si multumesc aniticipat pentru un eventual raspuns.

 

 

Iata raspunsul meu:

 

Cu parintii ai procedat corect, ei erau niste persoane bolnave, care nu stiau ce inseamna rolul de parinte.

Tatal tau nu era multumita de mama ta ca partener de sex opus si a vazut in tine un potential partenerer de sex opus, a sperat ca sa obtina de la tine ceea ce i-a lipsit in relatia cu mama ta. Socant dar adevarat. Din pacate se pare ca nici tu n-ai intrunit criteriile lui si atunci te-a respins, te-a persecutat.

 

El nu te-a vazut niciodata ca pe fiica lui, retine, era un om bolnav. Din categoria lui fac parte tatii incestuosi. El va plati in fata lui Dumnezeu pentru ce ti-a facut tie, nu-l uri. Nu are rost, asemenea oameni sunt total inconstienti de ce fac, sunt niste computere care ruleaza un program virusat si care da aceleasi erori ciclice.(agresiuni),

 

Poti sa nu faci aceleasi lucuri cu copilul tau daca iti faci propria psihoterapie prin analiza tranzactionala, cam 30-40 sedinte. Iti constientizezi scriptul tau care l-ai dobandit din familie si cam in 2 ani el se va sterge.

 

Personal iti recomand sa rupi dependenta ta afectiva cu copilul tau. E f periculoasa. El nu e posesia ta, e o fiinta care NU ARE NICI O LEGATURA CU TINE, ci iti este dat de Dumnezeu ca sa-ti testeze comportamentul.

Copilul tau este o fiinta complet indepenenta de tine, a carui viata tu nu trebuie sa o controlezi sub nici un aspect, doar ii trasezi norme generale de comportament, il ajuti doar in directia dorita de copilul tau, nu il domini in nici un fel, nu te porti trufasa cu el, faci tot ce e posibil ca sa fi EGAL DE LA EGAL cu el, esti partenerul lui, asta spune analiza tranzactionala. Si atunci, daca copilul deduce ca totul e OK, el e OK, tu esti OK, nu tu esti STAPAN, si el SCLAV, copilul tau va fi un OM LIBER in viata sa. O sa fac un topic separat cu ce inseamna a fi om liber. Sa nu te ataseszi emotional de nimic, nici de lucruri nici de persoane, ca sa nu-ti para rau de nimic si dupa nimeni, sa poti pleca azi in USA, si dupa o luna in Japonia, si oriunde sa te simti ca acasa.

 

NIMIC MAI DEZGUSTATOR decat lacrimile NESINCERE, sa nu uitam ca si agresorul plange dupa victima sa de o viata. Dar sa ne intrebam de ce? Fiindca de fapt isi plange sie-si de mila, fiindca victima sa, sa zicem a fost ca sotie persoana care l-a ingrijit o viata intreaga, a fost sora sa de caritate. Sunt multe exemple.

 

Tu sa nu fi sora de caritate a fiului tau. Sa fi partenerul lui.

 

N-am scris pe private fiindca doresc ca si altii sa poata invata cate ceva, iar eu sa ma pot corecta daca gresesc. Sfaturile trebuie sa vina din mai multe surse.

Editat Mai 9, 2007 de iosafat

[Anya2007 2]

Multumesc frumos pentru raspuns. Acum incep sa inteleg un pic mai mult din ceea ce se intampla cu parintii mei. Cu toate astea , am zis chiar de la inceput ca voi incerca pe cat posibil sa nu incerc sa ii impun copilului meu ceea ce doreste sa faca in viata, asa cum a fost cazul meu si ca nu voi incerca sa il domin asa cum parintii mei s-au straduit sa faca cu mine. Sper sa reusesc sa gasesc pe cineva competent care sa ma ajute sa imi elimin scriptul pe care il am, si sa nu fac si eu pe cineva sa sufere , asa cum am suferit eu.

[Berbecut 0]

Nu am zis ca intreruperea relatiei in sine este rea, ci ca fuga nu mi se pare o solutie! Pentru ca daca fugi de pe picior de victima, in relatia urmatoare fie vei fi agresor, din frica de a nu fi victima, fie vei fi iar victima, pentru ca nu ai invatat nimic din relatia ce tocmai s-a sfarsit.

 

Inca un lucru, din ce am observat la anumite persoane in jurul meu, agresorul isi alege victime nu neaparat dintre cei mai slabi, ci tocmai dintre cei mai puternici, dar carora le-a gasit o sensibilitate. Dominarea celui puternic, pentru a fi el puternic.

 

 

Exista situatii in care victima nu are o alta solutie decat fuga , pentru ca in urma cu foarte multi a intervenit lipsa de comunicare intre parteneri ... Ce este de facut atunci , pentru a rupe relatia victima - agresor care din pacate se extinde si asupra copilului ???

 

Intr-adevar privit din unghiul social victima este mult mai puternica si mai descurcareata decat agresorul si intotdeauna am considerat ca agresivitatea AGRESORULUI se datoreaza frustrarilor acestuia .

[Miss Bitch 343]

Hmm, ai dreptate, iosafat.

Dar ce se intampla daca la un moment dat iti dai seama ca esti victima unui escroc sentimental si fugi, dispari, intrerupi orice relatie cu agresorul, iar chiar daca vine sa te mituiasca, nu accepti si incerci sa te refaci dupa trauma suferita?

[Cleric Prest 41]

Hmm, ai dreptate, iosafat.

Dar ce se intampla daca la un moment dat iti dai seama ca esti victima unui escroc sentimental si fugi, dispari, intrerupi orice relatie cu agresorul, iar chiar daca vine sa te mituiasca, nu accepti si incerci sa te refaci dupa trauma suferita?

 

Te refaci prin psihoterapie, care ti-o poti face si singura daca esti hotarata sa nu te mai minti pe tine. Cine nu te-a iubit sincer, nu merita sa iti mai ocupe mintea nici 2 secunde.

 

Si, la inceputul unei relatii, un barbat trebuie sa precizeze clar, vreau sa ma implic si emotional, vreau doar o relatie pentru sex fiindca ma atragi fizic, si de ce nu, poate femeia e de acord si nu are neaparata nevoie sa fie mintita de "excrocul sentimental" cu promisiuni de casatorie si alte cate si mai cate.

 

De ce exista multi excroci sentimentali in Romania

Fiindca femeile sunt PROST EDUCATE

Din pacate, in Romania, femeile sunt educate sa accepte o relatie intima cu un barbat numai pe baza de sentiment, ca si cum vezi doamne, femeia e incapabila de a face sex fara sentiment.

 

Iata ce se ascunde in spatele acestei conceptii a femeii de a nu accepta sa faca sex cu un barbat fara sentimente fata de ea.

Si anume dorinta certa de SIGURANTA A RELATIEI, care evident nu poate fi fara un sentiment.

IN Romania, FEMEILE SUNT EDUCATE SA FIE DEPENDENTE EMOTIONAL SI FINANCIAR de mascul.

De aceea aevm atatea femei materiasliste. Din pacetele, ele isi strapung sufletul ajungand cu 3-4 puradei pe la 30 de ani, si nevoite sa faca sex cu un mos de 70 de ani pe care niciodata nu l-au iubit, ca doar nu poti iubi pe tataia ca pe un partener adevarat.

 

Escrocii sentimentali, n-ar exista, nu ar fi nevoiti sa-si faca rolul daca n-ar exista si victimele.

Asa cum nici un excroc nu poate excroca decat exploatand un viciu (lacomia de bani nemunciti, vezi Caritasul din 1993. etc).

 

Fiecare nas isi are nasul. NU mai puneti botul la material, la nevoia de siguranta PRIN ALTII, la nevoia DE A VA REALIZA PRIN ALTII, DE A VA VALORIZA PRIN ALTII, fiti proprii vostri stapani si spuneti adevarul.

 

Ce e adevarul? Adevarul e CEEA CE SIMTI, ADEVARUL E SENTIMENTUL, NU CEEA CE VREI SA OBTII DE LA CINEVA, CI CEEA CE SIMTI PENTRU CINEVA.

Vrei sex, spune asta. Vrei iubire, spune asta. Vrei bani, du-te la colt de strada in minijup rosu etc

 

In occident, pana si tarfele sunt mai bine educate decat romanul de rand.

Pe cine vedem noi in Romania spunand ADEVARUL?

Ori iti spune ce vrei tu sa auzi, ori te minte in asa fel ca sa scoata ce vrea de la tine.

 

Sa nu ne mai mintim pe noi insine, sa spunem ce simtim nu ce vrem si vom fi fericiti toata viata.

Asa se explica sintagma "spune adevarul si adevarul te va face liber". degeaba esti moral cu ceilalti, daca iti bati joc de ceea ce simti tu, daca iti calci in picioare propriile sentimente.

Adevarul e sentiment, e iubire neconditionata.

Adevarul nu e scop, nici interes.

 

Spuneti-va:

In tot ce fac eu am sentiment nu scopuri, iar scopul meu e sa ma feresc de oamenii care au un scop dar nu au sentiment.

 

cei care se simt singuri sa isi spuna lor:

 

Numai singur sunt propriul meu stapan.

Sunt singur dar cel mai mult ma iubesc pe mine, eu sunt mie insumi atotsuficient.

Oricine doreste sa ma faca dependent de el, sub orice forma, emotional, financiar, social, e cel mai mare dusman al meu, nu-mi e nici sot, nici parinte, e cel care ma deposeda de orice aparare, ca apoi sa fiu vulnerabil in fata oricarui atac.

Editat Mai 10, 2007 de iosafat

[Cleric Prest 41]

Atasament exista in orice relatie, fie ea cu sau fara un sentiment real. Totusi o relatie fara sentiment, degenereaza intr-un atasament patologic, mai ales daca victima considera ca agresorul are sentiment real pentru ea sau invers. Apare o situatie confuza in mintea ambilor, atat agresor cat si victima, fiindca ambii se mint reciproc si joaca teatru.

 

Oricum, in mediile joase, exista atasament patologic triplu, fata de oameni, locuri si lucruri.

De aceea taranii au "mare dragoste de patrie" dar isi abuzeaza in draci nevasta si copiii.

De aceea oamenii de jos nu-si mai arunca gunoaiele, sau si mai rau, la batranete le colectioneaza.

Daca-i ducem de la sat la oras, devin anxiosi pana la agorafobie.

 

Asta e, taranii pur si simplu nu stiu sa iubeasca, nici pe ei, nici pe oameni, nici natura, ei practic cu agricultura lor fac sex cu natura ca un violator.

 

Cine a vazut vreodata vreun taran impresionat de o floare sau de zborul unei randunici in amurgul soarelui? Putini am vazut asa ceva, in schimb betii, batai si injuraturi la tot pasul.

 

Si in orasele occidentale gasim asemenea comportamente, dar mai la periferie, in general la emingranti.

 

Incet incet, civilizatia occidentala isi face loc si la noi, intai in marile orase, in firme, apoi in familie, si treptat treptat in 2-3 generatii lumea se va schimba radical, totul va fi fost ca si un vis urat.

Asa cum multi nu-si mai aduc astazi aminte cozile la alimente dinainte de `89 tot asa putini isi vor mai aduce aminte comportamentele descrise la acest post.

Editat Mai 19, 2007 de iosafat

[elandi 4]

De aceea taranii au "mare dragoste de patrie" dar isi abuzeaza in draci nevasta si copiii.

 

Asta e, taranii pur si simplu nu stiu sa iubeasca, nici pe ei, nici pe oameni, nici natura, ei practic cu agricultura lor fac sex cu natura ca un violator.

 

Cine a vazut vreodata vreun taran impresionat de o floare sau de zborul unei randunici in amurgul soarelui? Putini am vazut asa ceva, in schimb betii, batai si injuraturi la tot pasul.

Noi n-am apucat sa cunoastem taranii de dinainte de comunism. Taranii care s-au luptat in munti dupa venirea rusilor, cei care s-au opus colectivizarii si au murit in puscarii sau au fost executati. Presimt ca erau cu totul alfel de oameni decat cei de azi.

Dupa '90 au fost publicate in Romania libera instrictiunile pe care le primeau pilotii americani care au bombardat rafinariile de la Brazi. Erau instructiuni despre cum trebuie sa se poarte pilotii in caz ca trebuie sa merga prin Romania dupa ce picau cu avionul. Instructiunile astea descriu cu totul alt taran decat ce intelegem noi cand spunem "Tarane!".

 

In monografiile facute de Dimitrie Gusti citesti ce bine "era reprezentat" alcoolismul sau sifilisul in unele zone. Dar asta nu tin doar de "calitatea taranului".

 

Daca-i ducem de la sat la oras, devin anxiosi pana la agorafobie.

Toti avem probleme daca schimbam mediul. Vezi "Vara la tera" a lui Toparceanu.

 

Si in orasele occidentale gasim asemenea comportamente, dar mai la periferie, in general la emingranti.

 

Incet incet, civilizatia occidentala isi face loc si la noi, intai in marile orase, in firme, apoi in familie, si treptat treptat in 2-3 generatii lumea se va schimba radical, totul va fi fost ca si un vis urat.

Asa cum multi nu-si mai aduc astazi aminte cozile la alimente dinainte de `89 tot asa putini isi vor mai aduce aminte comportamentele descrise la acest post.

Dupa unele criterii, ne indreptam catre un Iad. Este motivul pentru care unora visul urat le apare ca Paradis pierdut... Sunt oricum off-topic si subiectul nu tine doar de psihologie.

[Cleric Prest 41]

Da, au existat si asemenea tarani, dar multi dintre ei au plecat la oras in perioada comunista, unde au devenit oraseni model.

 

Sa nu uitam cum comunismul a ucis in puscarii cel putin 200 mii de oameni de caracter.

 

Astazi la sat predomina in familii relatia agresor - victima.

 

La orase este preluat modelul occidental de comportament, care este impus in firme si apoi adus de catre cei care lucreaza in firme acasa in familie.

Noi tinerii de astazi, vom avea copii bine educati.

[elandi 4]

Sa nu uitam cum comunismul a ucis in puscarii cel putin 200 mii de oameni de caracter.

Si pe cei ramasi in viata si urmasii lor, prin foame si teroare i-a transformat dupa modelul "omului nou".

 

La orase este preluat modelul occidental de comportament, care este impus in firme si apoi adus de catre cei care lucreaza in firme acasa in familie.

Noi tinerii de astazi, vom avea copii bine educati.

Tocmai de asta ma indoiesc. In legatura cu educatia. Si nu ma bucur pentru ca preluam modelul occidental.