Sari la conținut
Forum Roportal
Vriies

Cel puţin patru specii de extratereştri au vizitat Pămantul

Postări Recomandate

Stanton T. Friedman a fost un specialist în fizica nucleară, lucrând de-a lungul carierei pe programe avansate de avioane nucleare, rachete de fisiune și fuziune și centrale nucleare compacte pentru aplicații spațiale. E bine de precizat asta pentru un anumit segment de populație care, pe o astfel de problemă, din start vine cu aserțiuni de genul: „Cine-i, bă, ăsta, că nu-l cunosc? Ia să-i vedem buletinu'!”. Bun, mai departe, la un moment dat, Stanton T. Friedman s-a implicat în problematica fenomenului OZN. Datorită pregătirii sale științifice, e printre puținii care nu au putut fi atacați letal de cei care au ca unică meserie, dintr-un motiv sau altul, bagatelizarea fenomenului OZN și implicit al civilizațiilor extraterestre din arealul Terrei. Lui Friedman îi este atribuită butada: „Farfuriile zburătoare sunt, prin definiție, obiecte zburătoare neidentificate, dar foarte puține obiecte zburătoare neidentificate sunt farfurii zburătoare. Pe mine mă interesează acestea din urmă, și nu primele.”

 

În acest interviu, discută (cu documente în spate) despre unele chestii precum:

- Mușamalizarea fenomenului OZN de către factorii de putere din SUA;

- Despre veridicitatea unor cazuri de accidente a unor nave spațiale extraterestre, vezi cazul Roswell;

- Despre răpiri la modul general și despre cazul Barney și Betty Hill;

- Precum și despre alte lucruri interesante.

 

  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Măh, că ne-or fi vizitat patru, treijdouă sau măcar două civilizații extraterestre, aia e! Sau măcar una, nah!  Important e să ne fi vizitat, nu? :laugh:

Dar și dacă s-ar dovedi că ne-ar fi vizitat, ce-aș mai râde de scepticii Enki, Stu, garg și alții...ha, ha! :laugh:

  • Like 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Fostul șef israelian al securității spațiale spune că există extraterestri, iar Trump știe despre asta. Băi, mă leși? :ohmy: Ha, io știam demult! :laugh:

https://www.jpost.com/omg/former-israeli-space-security-chief-says-aliens-exist-humanity-not-ready-651405

 

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Astazi traim cu o anumita perspectiva asupra lumii, perspectiva plasmuita de marile puteri invingatoare in ww1 si ww2. 

Ar fi extrem de ciudat sa aflam intr-o zi ca nazistii stapanesc universul apropiat, Luna si continentul Antarctic si ca planurile lumii stiintifice de pe Pamant de a explora universul sunt... 

Mai bine spus este posibil ca nazistii sa fi profitat cu adevarat de pe urma unui incident de tip Roswel si sa fi pasit la un alt nivel, ceea ce ar fi cu adevarat socant pentru perspectiva noastra asupra lumii. 

  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Nazi UFO Technology: Foo Fighters Exposed

10 min read

By Gaia Staff |

September 29, 2020 |

https://www.gaia.com/article/nazi-ufo-technology-foo-fighters-exposed  

15 Technologies We Have Nazi Germany To Thank For 

https://www.theclever.com/15-technologies-we-have-nazi-germany-to-thank-for/ 

https://vamzzz.com/blog/nazi-ufo/ 

Editat de zod
  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Hahaha, tot nu v-au ajutat pastilele? Schimbati-va tratamentul... Loool.

Oops, scuze celor 1-2 care mai posteaza aici. :lol2:

  • Downvote 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×