Principiul imanentelor, etapa evolutiva ce urmeaza etapei tertului exclus

johnnyblue a scris:

Ei, da... este de discutat, dar atunci omul probabil va fi cu totul altfel decat acum, sau cel putin asa cred eu, nu numai la nivelul cunostintelor, dar si ca fiinta si ca alcatuire din punct de vedere organic.

Corect! Având în vedere istoria pe care ne-o cunoaştem şi presupunând că nu ne-om îndrepta către autodistrugere şi că n-o da vreun meteorit baban peste noi, e dificil să ne pronunţăm în legătură cu ce vom fi peste 10 000 de ani, de ex. Dar peste un milion de ani? Dar peste un miliard de ani? E aproape imposibil pentru noi, cei de azi, să ne ducem măcar cu gândul la cum vom fi peste atâta amar de vreme...Şi d'aia ziceam că n-are sens să ne punem singuri bariere cu privire la starea şi adevărul la care vom ajunge.

nimeni d’nimic a scris:

Cred ca intelegem la fel.

Totusi raman rezervat in a numi asta "adevar ultim".

Zici cä esti rezervat in a numi asta ''adevär ultim''. Ce vrei sä spui prin aceasta? Este altceva ce ai putea numii asa, sau pur si simplu rezerva ta este in general?

Singurul lucru pe care il stiu sigur este cä v-oi muri. Poate peste 50 de ani, sau poate mâine, nu stiu data exactä. In afara aceastei sigurante nu stiu nimic sigur. Asta nu mä inpiedicä in a câuta esenta existentei, oricum nu am nimic de pierdut.

Athmy a scris:

Exista astfel de momente cand doar traiesti si nu simti nici timp nici spatiu nici macar corp sau constiinta, doar ca esti. Dar nu are legatura cu adevarul-cunoastere ci cu adevarul-traire.

Cum ai putea formula adevärul -cunoastere?

Saya. a scris:

Da, la aceasta mä refeream. Libertatea de spirit in privinta cugetärii. Nefiind liberi din aceea privintä, toate ideile si pärerile noastre v-or fii influentate, nelibere. Dupä pärerea mea, abia dupä ce realizäm libertatea in gândire, este posibil sä privim totul altfel.

Daca nici eu nu sunt adeptul libertatii de spirit (mai ales in privinta cugetarii, dar si in privinta afectivului), atunci insemna ca eu nu sunt eu.

Categoric nefiind liberi, ideile ne vor fi pervertite de virusul conceptualizarii de care suferim fiecare dintre noi, cel mai mare virus conceptual actual fiind conventia materialista (in actuala forma doctrinara, in care materia stim sigur ca exista dar noi nu avem acces la ea decat prin constiinta!!!), de care oamenii sunt asa infestati incat, nici nu isi mai dau seama, pentru ei e ceva natural, indiferent daca sunt credinciosi sau necredinciosi.

Dar eu insumi am avut "trairea speciala" a paradoxului conceptual si atunci m-am cutremurat, asta a fost cireasa de pe tort (dupa "trairea inedita" a mortii ideologice), mi-am dat seama nu numai de nemarginirea cunosterii cugetate in cameleonicitatea ei, ci si de posibilitatea adevarurilor paradoxale; de ce? cum? orice gandire e adevar in imanenta sa de a fi daca si numai daca un individ ii traieste acea imanenta; desigur aici intervine ratiunea (in sens de intelepciune a libertatii de decizie si de actiune), care ratine, poate da ok intru insusirea imanentei traite, drept convingere personala, sau intru detasare, intru ramanerea in expectativa, considerand-o doar o posibilitate cu un anumit grad de probabilitate.

Este insa ceva la indemana oricui, pentru a intelege din punct de vedere gandire, faptul ca oricat de liberi ne parem a fi noua insine in cugetarile noastre, nu avem cum sa ne atingem nivelul pe care la-am avea daca tot noi insine asa cum suntem acum, vietuiam si gandeam in anul 99499991, iti dai sema ce viziune ne-ar fi fost disponibila atunci, la acel nivel evolutiv al eventualei umanitati (oare am mai avea corpuri fizice?).

Saya. a scris:

A intelege adevärul ultim prin cugetare este un pas bun, dar acest pas v-a fii doar inceputul.

A intelege ceva op nivel mental, nu inseamnä cä omul este din toate privintele in intelegere totatä cu sine.

Emotiile, gândurile, dacä sunt toate in armonie si intelegere, se creeazä o sansä de a fii in adevär.

Cunoascâd si fiind constient de orice impuls si orice reflex, se construieste un fel de punte spre o constiintä mai adâncä.

Abia din acel moment este posibil de a vorbii de posibilitatea de a fii in adevär ultim. Cugetarea v-a fii doar o punte, o ustensilä, in a fii in adevär.

Sä fim in adevärul ultim este ceva ce nu poate fii descris. In momentele de totalä libertate nu m-ai este nimeni care poate vorbii despre aceasta. Doar constiinta este aceea care este prezentä.

Atâta tot, omul dispare (orgoliul, personalitatea).

Din nou: Cum adica sa intelegi adevarul ultim prin cugetare? Eu nu pretind ca am inteles vreun adevar ultim prin cugetare, pe deoparte am inteles doar ca orice concept poate reprezenta adevarul ultim, daca ii traiesc imanenta sa de a fi si imi dau girul ratiunii pentru a ramane convins de veridicitatea lui, iar pe de alta parte am inteles relativitatea oricarui concept (paradigma, ideologie, dogma), indiferent daca e unul personal, cotidian, existential, stiintific (filozofic si psihologic inclus), religios, spiritual.

Armonia in gandire a individului nu vine neaparat din libertatea de spirit in gandire, vine din a-si da girul el ca ratiune in a fi incredintat de adevarurile lui.

Desigur altcineva isi poate da seama de micimea adevarului sau adevarurilor aceluia, dar asta e altceva intrucat, fiecare se traieste in mod firesc, doar pe el insusi (eu nu te traiesc pe tine si nici tu pe mine, poate doar empatic, inclusiv empatic initiatic).

Trecand de la aspectul cugetare, la cel afectiv, nu pot sa nu fiu de acord cu tine in ceea ce spui aici: "Cunoascâd si fiind constient de orice impuls si orice reflex, se construieste un fel de punte spre o constiintä mai adâncä."

Asta tine de autocunoastere si autocontrol (dar nu un autocontrol in care esti sclav al suferintei, luptei cu pornirile tale negative, ci unul al constientizarilor ce iti inalta viziunea referitor la cine sunt emotile, dorintele (poftele), placerile; diferenta dintre bucurie si placere, pasiune si viciu, dintre virtute si patima etc.

Din perspectiva mea, libertatea conceptuala si emotionala (sentimantal inclus), se numeste nepatimire (termen religios; desi ei vorbesc despre asta dar ideologic sustin un concept ridicat la rang de adevar infailibil, specific fiecarei comunitati).

Mai departe iar vorbesti degajat(a) despre adevarul ultim, ca si cand ar fi "antreul de pe tava".

Tu cred ca vorbesti despre vid; vezi videoclipul de aici, la minutul 27'17": http://www.roportal.ro/discutii/topic/2079-creatiile-userilor/?p=1061083959

Eu consider ca adevarurile zis ultime, pot fi traite fara nici o legatura cu a-ti construi o punte prin cugetare, e suficient sa vrea un maestru spiritual; desigur e posibil ca ratiunea ce esti sa nu isi dea (sa nu iti dai) acceptul in a recunoaste acel "adevar ultim" ca fiind un adevar ultim; dar tocmai asta imi pare libertate de spirit, sa traiesti realitati incredintatoare si totusi sa ramai impartial, acceptandu-le pe toate ca imanente incredintatoare, ca posibilitati de adevar ultim.

Dispare chiar si Eu!

Dar stii ce e foarte interesant?

Ceea ce spui tu (si eu de fapt), "dispar" (din punctul de vedere al celor ce sunt langa noi insa, nu dispar intrucat noi ca si corp si manifestari externe suntem in realitatea lor, iar daca suntem in ralitatea lor pe masa de operatie intr-o forma de anestezie partiala si ei ne studiaza functionalitatea fiintiala, suntem si interior fizic in realitatea lor, ba cumva si psihic intrucat ei se pot juca cu creierul nostru si constata efecte la nivel psihic) si in realitatea cotidiana de multe ori; de exemplu: atunci cand sunt furat de ganduri (cazut pe ganduri), atunci cand ma aflu in gol de ganduri si daca sunt intrebat "la ce te gandesti?", raspund: la nimic; dar si atunci cand experimentam (traim, cunoastem) o emotie destul de plenar, nu mai traiesti altceva (pentru tine ca si constient) decat acea emotie; la fel poate fi si cu ganditul, poti sa nu mai traiesti (cunosti) altceva atunci, decat ganditul la cele la care gandesti.

Saya. a scris:

Zici cä esti rezervat in a numi asta ''adevär ultim''. Ce vrei sä spui prin aceasta? Este altceva ce ai putea numii asa, sau pur si simplu rezerva ta este in general?

Singurul lucru pe care il stiu sigur este cä v-oi muri. Poate peste 50 de ani, sau poate mâine, nu stiu data exactä. In afara aceastei sigurante nu stiu nimic sigur. Asta nu mä inpiedicä in a câuta esenta existentei, oricum nu am nimic de pierdut.

Cum ai putea formula adevärul -cunoastere?

Binenteles ca sunt multe cele ce sunt numite adevaruri ultime, depinde de mentalitate, de ideologia insusita; in videoclipul la care am facut trimitere adevarul ultim e trairea (cunoasterea, intelegerea, contemplarea) vidului, dar la un nivel special.

In acest videoclip: http://www.roportal.ro/discutii/topic/104988-de-ce-initiatii-atipici-nu-creaza-initieri-noi-care-sa-nu-mai-aiba-caracter-spiritual-sau-religios/p=1061087500

are loc o altfel de traire de adevar ultim.

In diferite tipuri de budism, se traiesc diferite forme de adevar ultim, la fel ca in diferite forme de crestinism, in care adevarul ultim e divinitatea, dar fiecare o prezinta in functie de ideologia proprie; iar in spiritualtatea asta moderna, abunda fel de fel de trairi; sursa e traita in fel si chip in functie de aspirant, dar va mie, mai ales, zic eu, in functie de ceea ce-ti induce maestrul care la randu-i are o ideologie proprie si slujeste un sistem.

Eu nu sunt sigur de nimic; bine, desigur las deoparte faptul ca sunt sclavul realitatii intrucat nu eu am decis in mod constient.sa exist, sa percep toate cele ce ma indeamna sa ma consider un corp si un psihic, care mai e si supus multiplelor necesitati si tentatii (multe provenite desigur si educational sau autoeducational).

Adevarul-cunoastere?

O alaturare de cuvinte ce pot alcatui un paradox, despre care alaturare de cuvinte imi ceri sa ofer alternativa la tertul exclus.

Ganditul e cunoastere, emotia/sentimentul sunt cunoastere, orice traire e cunostere a imanentei (imanentelor) trairilor respective.

Asa cum am zis de multe ori, cunoasterea (mai ales despre cunoasterea gandita vorbesc acum) e cameleonica si se ofera fiecaruia in functie de nivelul sau evolutiv.

Cum ziceam la inceput, trairea imanentei unui act de cunoastere (si acum nu ma refer doar la cunoastere gandita, ci chiar si la cunoasterea de tip special, atipic intiatic) are tendinte agresive de a ti se revela drept adevar absolut, ceea ce e inrobitor de spirit liber.

Orice definire a adevarului, il face: "un adevar".

As putea sa vin acuma si sa spun: "adevarul nu e definibil", dar asta ar insemna deja sa canalizez eu "adevarul".

Daca exista adevar (poftim, deja am oferit eu existenta, la ceea ce se presupune ca a creat insasi existenta; e aiurea) si e omnipotent, atunci orice e posibil, inclusiv ca adevarul sa nu existe, adica sa poata sa nu existe, sa nu fie, sau: sa fie si totodata sa nu fie!

Saya. a scris:

Cum ai putea formula adevärul -cunoastere?

Dupa mine, cunoasterea este cel mai nepretuit dar al omului, impreuna cu trairea. O componenta esentiala este auto-cunoasterea, o alta este cunoasterea a ceea ce ne guverneaza si ne inconjoara.

Athmy a scris:

Dupa mine, cunoasterea este cel mai nepretuit dar al omului, impreuna cu trairea. O componenta esentiala este auto-cunoasterea, o alta este cunoasterea a ceea ce ne guverneaza si ne inconjoara.

Sunt total de acord cu tine. Consider si eu un dar nepretuit, si dealtfel este singurul meu interes in ultimii ani.

Descrii totatul aici: auto-cunoasterea, si cunoasterea a ceea ce ne inconjoarä.

As vrea sa fiu mai specifica, insa nu pot numi un unic adevar legat de cunoastere, desi de presimtit probabil il presimtim uneori. De aceea in aceasta viata menirea noastra este sa cercetam toate lucrurile adevarate si folositoare pentru a ajunge la o esenta, in speranta ca ea este cea care ne poate salva. Pentru ca altfel la ce ar folosi cunoasterea si cautarea ei?

Athmy a scris:

As vrea sa fiu mai specifica, insa nu pot numi un unic adevar legat de cunoastere, desi de presimtit probabil il presimtim uneori. De aceea in aceasta viata menirea noastra este sa cercetam toate lucrurile adevarate si folositoare pentru a ajunge la o esenta, in speranta ca ea este cea care ne poate salva.

Nu poti fii mai specificä de atât momentan, cum nici eu nu pot fii mai liberä decât sunt acum. Totodatä chiar si aceasta este o ilusie, deoarece in esentä suntem specifice si libere.

Ceea ce presimtim este adevärul unic, care este tulburat direct de traducerea pe care i-o däm. Vorbesc despre mine acum, deoarece eu nu sunt liberä de orgoliu, nu sunt in adevär cu mine in acest moment, si cred cä nici mâine, dar am sperante pe poimâine..

Aproape tot ceea ce simt si gândesc, aproape toate perceptiile pe care le am, si traducerile pe care eu le dau emotiilor mele, si gândurilor mele, sunt false. Aceasta stiu. Un inceput esential.

Athmy a scris:

Pentru ca altfel la ce ar folosi cunoasterea si cautarea ei?

A realiza direct, acum, cä sunt liberä si in adevär, este o posibilitate. Dar momentan caut.

nimeni d’nimic a scris:

Daca nici eu nu sunt adeptul libertatii de spirit (mai ales in privinta cugetarii, dar si in privinta afectivului), atunci insemna ca eu nu sunt eu.

I-mi sunä ca o propozitie a orgoliului.

nimeni d’nimic a scris:

Categoric nefiind liberi, ideile ne vor fi pervertite de virusul conceptualizarii de care suferim fiecare dintre noi, cel mai mare virus conceptual actual fiind conventia materialista (in actuala forma doctrinara, in care materia stim sigur ca exista dar noi nu avem acces la ea decat prin constiinta!!!), de care oamenii sunt asa infestati incat, nici nu isi mai dau seama, pentru ei e ceva natural, indiferent daca sunt credinciosi sau necredinciosi.

Vorbesti despre oameni care nu sunt constienti de aceasta, eu sunt constientä de existenta acestui virus in personalitatea mea.

nimeni d’nimic a scris:

Dar eu insumi am avut "trairea speciala" a paradoxului conceptual si atunci m-am cutremurat, asta a fost cireasa de pe tort (dupa "trairea inedita" a mortii ideologice),

nimeni d’nimic a scris:

Am citit undeva: ''Cei mai periculosi oameni pentru dezvoltarea cunoasterii tale ca om spiritual, sunt oamenii care-ti zic cä sunt liberi, in timp de ei 'dorm'.''

Aceastä impresie i-mi dä aceastä propozitie despre tine. Cineva care zice cä a murit ideologic in timp ce este in continuare sclavul cuvintelor, al orgoliului.

nimeni d’nimic a scris:

Mai departe iar vorbesti degajat(a) despre adevarul ultim, ca si cand ar fi "antreul de pe tava".

Posibil cä fac aceastä impresie. Am tendinta de a scrie ceea ce prin propria mea experientä am realizat si inteles, dar nu sunt constant constientä de adevär. Aceasta cauzeazeazä distonante in ceea ce scriu.

nimeni d’nimic a scris:

Eu consider ca adevarurile zis ultime, pot fi traite fara nici o legatura cu a-ti construi o punte prin cugetare, e suficient sa vrea un maestru spiritual;

Nu cred cä este o regulä. Sunt metode si maniere prin care adevärul ultim se poate realiza. Sunt faze in care anumite metode te pot aduce mai aproape de adevär,dar nu cred intr-o lege..

nimeni d’nimic a scris:

Adevarul-cunoastere?

O alaturare de cuvinte ce pot alcatui un paradox, despre care alaturare de cuvinte imi ceri sa ofer alternativa la tertul exclus.

Ganditul e cunoastere, emotia/sentimentul sunt cunoastere, orice traire e cunostere a imanentei (imanentelor) trairilor respective.

Asa cum am zis de multe ori, cunoasterea (mai ales despre cunoasterea gandita vorbesc acum) e cameleonica si se ofera fiecaruia in functie de nivelul sau evolutiv.

Cum ziceam la inceput, trairea imanentei unui act de cunoastere (si acum nu ma refer doar la cunoastere gandita, ci chiar si la cunoasterea de tip special, atipic intiatic) are tendinte agresive de a ti se revela drept adevar absolut, ceea ce e inrobitor de spirit liber.

Tot ceea ce avem la dispozitie este o ustensilä.

Gândirea, sentimentele, perceptia, emotiile, si tot ceea ce ne stä la dispozitie sunt ustensile pe care le putem folosii in gäsirea adevärului ultim.

Un om decis de a se cunoaste pe sine, si decis de a cunoaste esenta vietii, v-a exersa cu propria lui sclavie. Este adevärat cä minciuna se va releva ca un adevär absolut, dar asta e. Ceea ce poti face e a exersa, si a fii decis in demascarea ta incontinu.

Succes, atât tie, cât si mie!

nimeni d’nimic a scris:

Orice definire a adevarului, il face: "un adevar".

As putea sa vin acuma si sa spun: "adevarul nu e definibil", dar asta ar insemna deja sa canalizez eu "adevarul".

Daca exista adevar (poftim, deja am oferit eu existenta, la ceea ce se presupune ca a creat insasi existenta; e aiurea) si e omnipotent, atunci orice e posibil, inclusiv ca adevarul sa nu existe, adica sa poata sa nu existe, sa nu fie, sau: sa fie si totodata sa nu fie!

Asta e.. (sau nu)

Athmy are leptop si joaca singura meciul dintre doua I.P.

nimeni d’nimic a scris:

Athmy are leptop si joaca singura meciul dintre doua I.P.

Acest forum este pentru copii?

Nu, nu este pentru copii. Se admit insa glume in limitele bunului simt. Daca gluma este considerata ofensatoare de userul-tinta, acesta poate reclama userul glumet si moderatorul poate lua sau nu poate lua o masura.