suntnusunt a scris:
1- Omul se raporteaza la o realitate martor, raportarea lui insa e una neurosinaptica, el nu se afla in acea imanenta-realitate (daca ne raportam la una externa sau la cea fizica proprie).
De ce e neclara aceasta afirmatie?
1. Cititorul nu intelege ce e aceea `realitate martor` si ramane cu impresia ca s-a omis un cuvant, si anume `ca`, astfel incat propozitia ar fi trebuit sa fie aceasta: Omul se raporteaza la o realitate ca martor.
2. `Imanenta-realitate` nu e o sintagma uzuala, deci cititorul are mari dificultati in a intelege la ce se refera autorul. Autorul ar fi trebuit sa explice clar ce intelege prin `imanenta-realitate`.
3. A te afla în imanenţă e o exprimare pleonastică (vezi definiţia din DEX a imanenţei).
4. Autorul afirmă că omul nu se află in imanenţa-realităţii fizice proprii. Iarăşi, trebuie să explice la ce se referă. Această afirmaţie antrenează problema minte-corp?
Mi-au fost necesare aproape 10 minute ca să expun dificultăţile pe care mi le ridică mie, ca cititor, o frază alcătuită din patru propoziţii.
Vriies a scris:
E un apel perfect justificat. Propun sa deschidem un topic in care să se discute necesitatea respectării unor reguli minime de exprimare şi a celor mai elementare principii logice. Şi asta ar trebui să o facem cât mai curând, pt. ca topicul ăsta e despre depăşirea principiului terţului exclus, dacă am înţeles eu bine.