Desi cu cel mai spectaculos potential, pentru mine prezinta un interes scazut . Filmele si serialele ne-au obisnuit cu mii si mii de explozii asa ca am ajuns sa am mari rezerve in privinta acestora. Dar daca tot am inceput si sezonul asta, as incerca sa indrept discutia spre metode alternative. Banuiesc ca s-ar putea gasi solutii pentru o distrugere utila, folositoare mediului sau oricarui afacerist cu idei si inclinatii ecologice. Schema serialului meu se poate aplica in fond la orice constructie care a slutit si otravit lumea vreme indelungata. Pornind de la mall-uri pe care dezinteresul oamenilor le-a facut inutile si absurde, terminand cu fabrici innegrite si uitate de vreme.
Episodul 1 - Planul
Primul episod ar putea fi despre strangerea unei echipe de oameni dispusi sa demoleze complexul . Criteriul in jurul caruia se vor aduna toate ideile va fi desigur cel ecologic.Ia reciclarea totala a tuturor materialelor folosite in aceasta constructie va fi o prioritate. Metalul, sticla, caramida, totul ar trebui sa isi gaseasca un nou rost, o noua forma cat mai folositoare . Ar fi bun un plan chiar si pentru cele mai greu de reciclat elemente, si asta va fi poate unul din punctele de interes ale serialului .
Episodul 2 Inventarul
Se va inventaria totul, inclusiv subsolul daca este plin de tevi ori conducte sau adancimea temeliei, tot ce se poate afla despre constructie . Vor fi apoi discutii dublate de o cercetare atenta a locului pentru a studia toate posibilitatile si dificultatile pe care cladirea le genereaza.
Episodul 3 Planul
Alcatuirea planului de demolare .Se va pregati terenul pentru daramare, se vor aseza toate materialele necesare acestei operatiuni dupa criteriile enuntate mai inainte. Poate fi un episod foarte savuros tinand cont de toate dificultatile pe care acest gen de situatie le ridica.
Episodul 4 Demolarea
Va incepe demolarea propriuzisa. In cazul in care a fost gandita pe etape, va fi filmata din zeci de unghiuri fiecare cladire in timpul schimbarilor, toate locurile ce au fost in episoadele anterioare subiect de povesti vor avea cate un material filmat in timpul demolarii . Ar putea fi fara voice over, doar muzica si imagine . Si aici banuiesc ca imaginatia si creativitatea omeneasca se pot manifesta in voie .
Episodul 5 Reciclarea
Toate materialele obtinute in urma demolarii ar putea avea o destinatie cat mai curata cu putinta . Vor fi bine puse in evidenta locurile unde se va recicla fierbetonul, fierul si sticla, tot ceea ce a alcatuit fabrica in cauza. Ma intreb asa, retoric, cum s-ar putea recicla fierbetonul. Ar trebui inventate poate niste masini care sa-l taie bucata cu bucata si sa faca din el opere de arta, canalizari ca in romanele lui Victor Hugo, stranduri si piscine pentru hipioti sau va servi pentru o multime de lacuri antropice unde sa se adune bursucii, albinele si broastele. Dar despre asta mai tarziu.
Episodul 6 Curatenia
Dupa ce tot ce-a constituit obiectivul vizat va fi plecat deja spre reciclare, va mai ramane inca mult de curatat . Cred ca toate operatiunile depoluante vor necesita si ele un episod. Mormane de sarma si fier, bucati de mortar si beton, motorina, pucioasa, ulei de motor si cine mai stie ce porcarii, toate vor necesita solutii de curatare si ecologizare.
Banuiesc ca dupa acest episod va ramane un teren viran plin de santuri caruia va trebui sa i se gaseasca o noua destinatie. Dar despre asta in sezonul urmator.
Thanks for watching.
O noua obsesie la care lucrez de ceva vreme pare ca s-a copt . Asa ca o culeg din mintea mea asa cum s-a format si o asez pe hartie, sau ma rog, in spatiul virtual .
Este vorba de un serial Tv. Nu e obligatoriu sa fie un serial Tv totusi. Poate fi facut si de o echipa independenta si postata sub forma de episoade pe internet sau scoasa pe DVD-uri. Sau cine mai stie cum, in functie de creativitatea omeneasca, de tehnologie, de posibilitatile de comunicare ale momentului . Eu o sa il aranjez ca pe un serial de televiziune pentru ca structura functioneaza, e simpla si eficienta. Poate fi gandit pentru unul din posturile de stiinte sau istorie . Il cred mai potrivit pentru cele de istorie pentru ca are toate ingredientele necesare si fantezia echipei care ar lucra la el se poate desfasura in voie la fel ca si a mea dealtfel. Daca nu il va realiza nimeni nu e nici o paguba, va fi doar un serial tv virtual care se va developa in mintea cititorilor blogului . Am pornit de la ideea ca show-urile TV actuale, fie ca e vorba de reality show-uri fie de documentare, imi par lipsite de profunzime si adeseori de scop, altul decat spectacolul vizual . Si pentru a nu formula critici fara a oferi alternative, lucru care poate face criticile inadecvate sau nedemne de luat in seama, am decis sa vin si eu cu o varianta pentru a ma face mai bine inteles .
O sa pastrez unele elemente ascunse pentru ultima nota privitoare la acest subiect. In rest o sa-mi asum orice libertate . E doar reverie in fond .
********************************************************************************
Tema serialului : Un complex industrial parasit la marginea unui mare oras.
Sunt absolut convins ca-s nenumarate, si in estul Europei si aiurea, in toata lumea. Ca subiect vizual imi par atractive si se poate filma in voie zile intregi fara repetitii. Trebuiesc doar aduse la vedere de privirea fascinata de lucruri vechi, de epave si ruine, de decaderea unei epoci.
As alege o locatie de prin anii '50, dar s-ar potrivi si unele din anii '60 sau '70 cel tarziu '80. Daca ar fi prea recente cred ca s-ar pierde interesul pentru intamplare, deci cu cat mai vechi - cu atat mai bine.
Va avea 3 sezoane . Sezonul 1
Povestea
Prezentarea locului cu toata complexitatea de care se poate da dovada .
Va contine 5 episoade .
Episodul 1
Prezentarea
In episodul 1 se va prezenta fabrica asa cum arata astazi. Filmari de peste tot, prin imense hale parasite, prin cladirile de birouri, prin toate locurile ce pot sau vor deveni interesante datorita povestilor spuse despre ele in episoadele urmatoare.
Fauna locala care a inceput sa-si faca loc acolo de la porumbei la coropisnite, vegetatia sau ce a revenit la viata dupa parasirea complexului, detalii ce par interesante si vor aparea pe parcurs . Probabil va fi utila prezenta unui povestitor dar asta depinde foarte mult de modul de gandire al producatorilor sau al regizorului . Eu as incerca sa imbin momentele in care apare doar vocea si cele in care apare un prezentator care pur si simplu contempla cu voce tare imaginile . Nu e nevoie ca acelasi prezentator sa apara in toate episoadele dar vocea din background va ramane la fel . Atunci cand nu apare vocea poate rula muzica, ceva abstract, sau muzica din actualitate, la moda astazi .
Episodul 2
Un pic de istorie
O prezentare a ceea ce a fost locul inainte sa se construiasca ceva acolo . Conditiile care au dus la necesitatea constructiei. Detalii despre constructie . Detalii despre vremuri, situatia economica, sociala, politica a orasului. Totul pe muzica de atunci, ilustrat cu poze sau cu filmulete. Cateva detalii si despre contextul tarii si cel international .
Episodul 3
Cum a fost
Interviuri cu muncitorii care au lucrat acolo . Povesti, povesti, povesti . Despre intamplari, despre program si conditiile de lucru, despre sefi, patroni, sindicate, greve sau conflicte de munca, despre accidente sau situatii vesele . Daca e posibil unde s-au intamplat, intai povestea, apoi omul care a spus-o, fix in locul din prezent mancat de rugina si plin de gainat de porumbei . Unde se plateau salariile, unde se adunau oamenii la o tigara, unde se facea pontajul sau unde se intamplau angajarile .
Episodul 4
Cum a fost la ei
Interviuri cu patronii, actionarii, sefii, personalul de rang superior . In acelasi fel tratat, povestea si locul din prezent . Oamenii care s-au umplut de bani de pe urma complexului, cum i-au cheltuit, ce distractii oferea timpul si altele asemenea .
Episodul 5
Fauna si flora
Episod despre viata din teritoriu. Tot ce se poate spune. Prezentate speciile locale, speculatii cu ceea ce ar fi devenit fara interventia umana, ce s-a aciuat acum pe acolo. Interviuri cu oameni specializati in fauna si flora, filmari cu ce au lasat in urma anii de nebunie industriala. O investigatie stiintifica despre cat de profunda este poluarea la suprafata sau adanc in sol, despre cat a afectat mediul aceasta constructie in perioada functionarii ei.
Pe tot parcursul serialului vor aparea filmari din locatie, asigurandu-se un puternic contrast intre datele oferite de trecut si prezent . Va o treaba de detectiv, cu investigatii amanuntite despre fiecare cladire, cu istoria ei, conditiile istorice, ce fusese inainte acolo . Despre intamplarile din complex, tot ce poate prezenta interes public si se poate constitui intr-o poveste interesanta despre trecut .
In zilele urmatoare, sezonul 2 .
Recitind ultimele note realizez ca am renuntat la orice urma de stil sau coerenta . Am inceput sa vorbesc despre proiecte irealizabile, am scris povesti si scurte articole pe teme geometrice . Nu am de gand sa le sterg de dragul coerentei, si cred ca voi continua sa vorbesc despre preocuparile, visele sau gandurile ce-mi vin in minte si par potrivite pentru cativa centimetri de spatiu virtual.
Privind deci la mine introspectiv am descoperit o pasiune autentica pentru muzica . E pasiune veche, din acel moment numit generic "de cand ma stiu" si cred ca merita sa-i platesc din cand in cand tributul binemeritat .
Astazi am decis sa-i fac o constructie imaginara.Cu speranta ca nimeni nu s-a mai gandit la asta. Iar daca a facut-o cineva, si ce am de gand sa asez acum aici, exista, atunci am irosit o dimineata aiurea, poate mai cu folos insa decat alte mii de dimineti irosite. Voi fi reusit macar pentru o vreme sa ma desprind de subiectele zilei, ce par a depasi ca intensitate zgomotul facut de o sirena portuara instalata intr-o biblioteca .
Deci lucrurile ar arata cam asa : o casa construita in jurul muzicii . Nu ma refer evident la salile de spectacol special concepute in acest scop, realizate de specialisti in diversele domenii pe care genul le solicita. Ma gandesc la o casa normala in care se poate locui, si unde orice om poate duce o viata obisnuita . Va fi desigur nevoie de profesionisti care pot identifica cu acuratete cerintele optime pentru o auditie perfecta . O casa care sa aiba, in afara de utilitati si spatiu locuibil, camere pentru fiecare gen muzical important . Forma fiecarei camere va urma cerintele acustice ale genului muzical, si dealtfel intreaga casa poate fi supusa acestui criteriu . Ar fi necesare cate o incapere pentru muzica simfonica, una pentru rock, pentru jazz iar lista poate continua. Sincer sa fiu, nu imi imaginez cum ar arata spatiul perfect pentru auditii rock, ce fel de forma ar putea genera rockul in arhitectura. Ma gandesc insa ca nu vor fi tinte si piele pe acoperis dupa cum cea pentru muzica simfonica nu va avea papioane in loc de clante . Cum lucrurile merg bine in visul asta, in urma specialistilor in acustica vor interveni arhitectii, esteticienii si inginerii care ar lega un ansamblu coerent placut vederii, un loc unde iti poti invita prietenii la cina aducandu-i apoi, dupa felul prietenilor si necesitatile zilei, la o perfecta auditie .
Evident locatia ar fi un deal inconjurat de o padure, pentru ca fiecare om are pasiunile sale, si uneori, din amestecul de pasiuni nepotrivite intre ele, apar tot felul de necazuri . Dar cum in ziua de azi se gasesc solutii pentru orice sunt convins ca ideea e adaptabila, cu unele restrictii, si la o cladire din mijlocul cetatii .
Evident variatiunile pe aceasta tema sunt probabil fara sfarsit . Se poate construi o casa doar in jurul unui gen muzical, desigur . Extremistii pot adapta ideea pentru un singur album si ar fi o idee buna in cazul in care un oras intreg ar fi alcatuit dupa aceste criterii. Astfel Aida s-ar putea invecina cu Otello, iar Let it be cu Paranoid .
Cei mai saraci ar avea de optat pentru o singura piesa daca si-ar dori cu adevarat asta, iar cei mai bogati...se presupune ca ei le au deja pe toate asa ca nu merita adusi in discutie.
Tot scriind s-a facut vremea pranzului .
Am inceput sa ma gandesc de la o vreme la un lucru pe cat de banal pe atat de greu de adus in discutie . Un lucru ce pare dealtfel demodat, ceva ce apartine doar trecutului, ceva ce oricum nu se mai asaza astazi in forma in care am eu de gand sa-l asez . Totusi cred ca o poveste spune simplu si accesibil lucruri pentru care altminteri s-ar scrie biblioteci intregi . Si doresc sa pastrez ca reper, pentru mine si pentru cine are curiozitatea sa citeasca aceste pagini, faptul ca am notat o parte din observatiile mele asupra lumii asteia.
Sa presupunem ca exista un personaj. Cu asta incepe orice poveste. Cineva care vrea sa faca bine . Nu are rost sa aduc in discutiile motivatiile lui. Poate se simte vinovat de raul facut si de prea putinul bine savarsit, poate are multa avere si vreme de pierdut sau poate e teribil de naiv si chiar vrea sa faca ceva bun. Religia lui nu conteaza foarte mult, nici cultura sau originile . E un om oarecare cu ceva resurse pe care le poate darui si important pentru istorisire e obsesia ce a pus stapanire pe el, aceea de a savarsi un bine. E om chibzuit, asa ca nu a pornit la indeplinirea acestuia pana nu a cautat cu atentie locul si imprejurarile necesare.
Dupa ceva vreme a gasit undeva departe un sat in desert care ducea mare lipsa de apa, iar satenii erau foarte saraci . Nu era satul lui, nu ii cunostea pe oamenii aceia, dar in dorinta lui nestavilita de a face bine hotari sa le sape o fantana . Avea resursele necesare si era simplu sa se mobilizeze pentru o astfel de operatiune . Locul gasit parea potrivit pentru inceputul unui lung sir de fapte bune . Operatiunile au fost extrem de rapide . In cateva zile satul s-a trezit cu o fantana sapata adanc, cu apa dulce si piatra de calitate .Cei de acolo au fost foarte bucurosi, si cum omul nostru nu aparuse la fata locului, ii multumeau in fiecare zi lui Dumnezeu .
Cumva s-a aflat insa . Nu-si facuse prea multi prieteni in viata, asa ca fara sa stie, fapta lui a ajuns la cunostinta lumii.Apoi a inceput.
Intai au vorbit despre piatra din care fusese facuta fantana . Cica era adusa de la prea mari distante . Apoi cica ar fi fost prea alba si prea scumpa pentru un sat atat de sarac . Nu se stie cum si de unde au aparut si niste molii care o rodeau necontenit . Stiinta nu greseste niciodata au zis . Nu e nici un bine acolo, e doar o gramada de bolovani supraestimati mancati de viermi . A urmat descoperirea galetii. Ani intregi s-au certat pe lucratura ei scumpa si pe rostul acestei investitii intr-un desert . Apoi, tot cautand, au dat de napasta teribila pe care omul o adusese peste sat . Lipsa totala de igiena si incalcarea tuturor regulilor elementare de protectie si siguranta in folosirea dispozitivului . Cativa au pornit ideea unei mobilizari generale pentru pedepsirea vinovatului si actionarea lui in justitie . Intre timp datorita multiplelor analize asupra apei din fantana, aceasta devenise poluata si nefolositoare, salcie si otravitoare .
Omul, cel cu binele, observase toata tevatura nascuta in jurul faptei lui si fara sa fie vreun mare intelept ajunsese la concluzia ca pentru orice bine facut trebuie sa iti iei mari precautii, sa il savarsesti in cel mai mare secret si sa il uiti cat mai repede posibil savarsind apoi un alt bine .
Am batut mult carciumile intr-o perioada . Odata, am fost martor la o scena de violenta . Am mai vazut scene violente, la unele din ele am fost si eu participant activ, dar aceasta mi s-a intiparit in memorie prin dramatismul ei . Nu mai tin minte de la ce a pornit cearta . Il stiam din vedere pe patronul barului dar si pe celalalt . Nu cred ca statusem la aceeasi masa cu vreunul dintre ei, e foarte posibil sa fi fost . Nu stiu nici de la ce s-au luat . Urmaream doar intamplarea, sau succesiunea de scene, incercand sa inteleg ce se intampla si asteptand sa se termine . Patronul parea treaz, si avusese loc un incident. Celalalt era foarte beat si fara sa devina agresiv fizic, cauta din cate imi amintesc sa fie convingator sustinandu-si cauza . Era foarte greu insa, pentru ca era plin de sange, beat si profund jignit . Probabil ca uitase si de la ce se luasera, si ce are de sustinut . Il scoteau afara pe poarta, apoi se intorcea . Nu mai stiu daca a facut asta de mai multe ori sau doar o data. Imaginile erau insa extrem de tragice . Poate a fost doar o revenire, dar totul era greu de privit . Nu parea un derbedeu sau un hot de duzina, cred ca era un om obisnuit, probabil un functionar sau ceva asemanator. Localul nu era unul select, iar zona nu parea din cele mai linistite. Dar nici nu existau in mod obisnuit intamplari de acest fel, care alunga clientii si strica afacerea. Ce s-a petrecut cu adevarat nu voi sti probabil niciodata . Nici nu sunt curios sa aflu . Imi place sa cred ca amandoi aveau dreptate si au cazut victime unei neintelegeri . Se intampla des, chiar daca nu se sfarseste intotdeauna asa urat, iar uneori e o intamplare plina de invataminte.
Ma gandeam la secolul trecut, din care am apucat si eu vreo treizeci de ani . A ajuns pana la mine prin cultura, dar l-am si trait, i-am trait realitatea de zi de zi cu ce-a avut ea de oferit . Cu o mare tristete meditam la asta, ca la un timp irosit . Fara sa am pretentia ca le stiu pe toate, sau ca sunt in situatia de a judeca ce-au facut inaintasii mei, cred ca as putea sa asez asupra lui si perspectiva mea .
Am avut atunci impresia ca lumea s-a impartit in doua tabere opuse uneia alteia . Cel putin in aparenta, unii asezau ideile deasupra oamenilor, si folosindu-se de ele isi administrau partea lor, iar ceilalti asezau oamenii deasupra ideilor incredintandu-si existenta acestui lucru. In mod real cred ca toti s-au lasat in seama ideilor, si le-au pus in practica obsesiv si fara discernamant . Nici unii nu au bagat de seama ca lumea s-a schimbat, ca rolurile se redistribuie din afara vointei lor, in functie de criterii ce par fara noima .
I-as asemana unui actor ramas singur, jucand singura piesa pe care o stie, in fata unui public imaginar . Un om spunand replici in gol, pe o scena parasita si de personajele dramei, si de actorii alaturi de care jucase multa vreme, dar si in absenta publicului care da sens oricarei piese de teatru . Cu totii au plecat unul cate unul, in lumea imaginara din care venisera, cautandu-si alte slujbe ori alte moduri de petrecere a timpului liber. El nu a plecat. Isi aude replicile, si probabil singura sursa de bucurie este amintirea momentului cand vorbele spuse acolo insemnau ceva, cand starneau ropote de aplauze si imbratisari entuziaste, cand aduceau inaintea sa aprecierea semenilor si o cariera de succes .
Daca ar fi sa incerc o clasificare, una ce ar tine de lumea teatrului, as identifica trei tipologii ce ne-au marcat trecutul .
Actorul ce crede cu putere in virtutile monologului, tinandu-si discursul in aceeasi sala, incapatanandu-se sa sustina, cu un entuziasm transformat de multa vreme in sminteala, ca singurul interesant din aceasta lume este el .
Apoi celalalt, cel cu idei fixe . Cel care si-a imaginat ca poate sa lase pe scena un megafon in locul sau, legat in culise la o placa zgariata de patefon, in fata unui public incremenit de frica. Acolo nu exista decat usa pentru intrare si se deschide doar inauntru.
Ultimul, nu cel din urma, acela care-si imagineaza ca poate face pe toata lumea ca el, luand ostatici actorii si obligandu-i sa repete cu totii o singura replica, doar cea pe care el o intelege din toata piesa.
Daca acestia ne-au fost "parintii", si inca isi revendica acest rol, atunci poate nu ar trebui sa se intrebe de ce copii lor sunt astazi asa cum sunt, de ce nu mai e nimic de inteles sau familiar in lumea ce s-a ivit, parca dintr-o data, inaintea lor . Dar poate ca raspunsul cautat nu se mai afla pe scena ci in public, un public pentru care spectacolul a capatat alte intelesuri care cer si alte manifestari.
Am observat ca lumea asteapta solutii pentru tot soiul de probleme, si m-am gandit si eu la ceva. Evident nu va rezolva criza economica, nici pe cele politice si poate ca nu va solutiona nici una din crizele care pustiesc lumea la ora actuala. Lucrul vine in urma preocuparilor mele, si daca va termina cu o criza, atunci va pune probabil capat crizei spatiilor publice de lectura.
Nu este o nota in spiritul blogului, dar m-am cam saturat sa fac filosofie cu imature tonuri amatoricesti asa ca o sa trec la idei de afaceri pe tonuri profund amatoricesti.
Fac toate acestea publice pentru ca nu sunt foarte sigur ca mai am timpul necesar sa-mi pun in practica ideile, apoi nu am nici mijloacele necesare ori suficienta vointa sau preocupare de a le duce pana la capat. Deci daca exista un cititor ce le gaseste suficient de interesante, macar nu se pierd aiurea printre preocuparile de tip almanah ce se perinda zilnic prin mintea mea .
Am observat ca e plin de carti peste tot dar sunt prea putine spatii publice pentru lectura. Oamenii citesc prin parcuri, in mijloacele de transport in comun...si in biblioteci. Bibliotecile insa imi par prea reci si distante, e prea multa liniste si procedurile sunt complicate. Sunt adevarate "temple" ale culturii, poate de aceea sunt vizitate doar de "preotii" acestora. Ideea de la care pornesc este total diferita .
Exista spatii publice pentru tot felul de preocupari . Sunt hale uriase unde lumea se drogheaza, se imbata si apoi se ia la omor, dupa ce intreaga noapte a topait pe ritmuri tropicale. Femei goale in colivii i-au facut sa se creada cu adevarat printre palmieri si nuci de cocos. Probabil ca partea cu nucile de cocos are ceva adevar in ea, doar ca nucile de cocos nu sunt in copaci sau pe plaje, ci in pantalonii acestor stranii visatori tribali. Ce imi pare ca lipseste din fabricile astea pline de fum si afumati e cu siguranta focul din busteni, caci "sacrificiile" mai mult ori mai putin rituale sunt probabil destul de dese.
Locuri pentru pasionatii de film nu mai vorbesc . Multe din salile vechi au disparut, facand loc altora noi noute, unde te poti indopa cu floricele si substante acidulate pana pleznesti . Cadrul este cat se poate de civilizat insa, iar oamenii care ies de la film se opresc apoi intr-un bar sa spuna povesti langa o bere, sau la o plimbare daca s-a lasat seara.
Pasionatii de bauturi alcoolice au si ei bucata lor de teren unde se pot intalni la aceleasi vesnice povesti pe care le leaga seara de seara, amintindu-si de toate lucrurile ce le uita pana a doua zi.
Locuri unde puteau sa mearga parintii cu copiii erau pana in acest deceniu parcurile. Probabil si aceasta "afacere" ar trebui sa inceapa sa functioneze, pentru ca parcurile si copacii dispar cu rapiditatea cu care ar trebui sa creasca. Iar in locul lor apar superburtosi cu limuzine care dau amenzi celorlalti, si cresc exact in ritmul in care ar trebui sa scada. Si amenzile si burtosii.
Spatiile de lectura populare care te pot aduce alaturi de oameni preocupati ca si tine de o conversatie interesanta, de un suc natural de fructe si o lectura pasionanta, lipsesc cu desavarsire insa.
O sa incerc sa le explic pe fiecare in parte .
Se presupune ca exista numerosi oameni pasionati de citit. Se mai presupune deasemenea ca sunt timizi, retrasi si trebuie sa creezi spatiul in asa fel incat sa se simta atrasi de acest tip de intamplare publica. Ma gandeam ca ar putea exista doua variante:
Una e cea de tip Mall, deschisa, fara usi la intrare, doar cu un spatiu unde sa te poti spala pe maini inainte de-a atinge cartile din biblioteca localului . Asta ar creea un soi de respect pentru loc, iar vizitatorii ar avea siguranta unei igiene corespunzatoare, fie ca e vorba de tablete ce le poti imprumuta la fata locului, fie ca ti s-ar oferi varianta unei biblioteci "cu autoservire" . S-ar putea servi sucuri de fructe, cafea, poate bere scumpa dozata grijuliu . Mesele ar fi suficient de apropiate pentru a facilita o conversatie soptita. Varianta separeurilor s-ar potrivi si ea, insa le-as gandi cat mai simple, gandite in asa fel incat sa-l poti vedea pe cel de langa tine si sa-i poti vorbi . Ar fi la fel ca orice alt loc impersonal dintr-un Mall, te duci, iti iei portia de lectura, si pleci apoi ceva mai luminat decat intrasesi. Acelasi lucru s-ar putea intampla si pe aeroporturi, in gari, sau pe plaje sub acoperisuri umbroase, cand soarele e puternic si altceva n-ai de facut.
Ar fi apoi variantele din mijlocul targului sau de aiurea, unde fantezia patronului se poate manifesta in voie . Unii poate vor dori o muzica discreta, jazz, simfonica sau cine mai stie ce . Aici cititorii isi pot aduce cartile cu ei, aranjati in jurul unor mese rotunde sau a unor masute comode cu scaune pe masura . In principiu cred ca nu ar merge bauturi alcoolice decat in cazul in care sunt organizate pe stil club privat unde oamenii se cunosc intre ei si vor sa-si petreaca seara agreabil . Ar fi potrivita si o sala de discutii separata, unde, dupa ce ai citit "cartile zilei", sa poti vorbi in voie despre ele.
Dar in principiu spatiul ar trebui gandit tot pentru persoane carora le e mai usor sa comunice in scris decat prin viu grai . Multi isi fac notite pe marginea cartilor pe care le citesc sau pe foi separate. Acestea ar putea fi pline de farmec pentru cei ce le-ar gasi intre pagini sau in fisete special concepute, si de ce nu, ar putea fi startul unor povesti interesante . Evident pentru aceasta afacere ar fi buna o sustinere in media, fie pe bloguri sau retelele de socializare, fie aiurea, in functie de imaginatia oamenilor. Banuiesc ca fantezia fiecarui pasionat cititor ar putea adauga amanunte unei intamplari gandita pana la urma pentru el . Ii spun intamplare si nu neaparat local, caci se poate petrece in orice spatiu public care permite asta. Iar intamplarea in sine, care este pana la urma lectura, poate fi dublata de experienta unei prietenii durabile. Sau a minunii ce i se poate intampla oricarui ochelarist care cunoaste o ochelarista.
Gata, ma opresc cu visatul aici. Poate ca ideea i-a venit cuiva deja si e pusa in practica, iar eu doar m-am straduit sa inventez roata in dimineata asta.
Vorbeam in urma cu ceva de timp despre presa . Stam cu ea si in universul creat de ea, traim cu vesti de toate felurile unde mariri de taxe se amesteca obscen cu povesti despre vedete si crime abominabile ori accidente . Daca am aseza o zi intreaga de activitate mediatica pe o unica pagina de carte, si am incerca sa citim printre randuri, am observa poate descrierea unui "zeu" intangibil, oribil, abject, violent, pervers, lacom si nebun. "Zeu" ce se shimonoseste la noi de pe piedestalul pe care il tinem asezat, si la care suntem mai mult ori mai putin siliti sa ne uitam zilnic.
Departe de mine gandul sa culpabilizez presa sau jurnalistii . Nu cred ca daca privim presa de acum o suta de ani gasim alta "divinitate". As avea de mentionat totusi cateva lucruri ce sunt legate de locul ce ne procura "si" informatiile necesare unei vieti obisnuite.
Urmarind cu atentie unele stiri am ajuns la concluzia ca exista un fel de tipar . Nu ma refer la sabloanele jurnalistice obisnuite ce nu au in sine nimic anormal. Ma refer la acele stiri din care presa face evenimente si alege sa le prezinte in mod repetat. Asemenea unei campanii publicitare.
Dar daca in cazul unei campanii publicitare lucrurile sunt cel putin in aparenta clare, ni se recomanda in toate felurile sa cumparam obiecte sau servicii, totul se face transparent, in cazurile despre care vreau sa vorbesc lucrurile stau altfel. Totul pare clar, dar oare chiar este? Oare ce "ne-au vandut"?
Asta e destul de usor de aflat . Daca ai inceput sa iubesti cainii vagabonzi sau sa-i urasti peste masura, daca dintr-un "pasnic" socialist ai devenit un rasist feroce, daca ai inceput sa semnezi cu entuziasm petitii anticlericale, daca politicienii iti par singurii vinovati de "dezastrul" din societate si ai impresia permanenta ca traiesti intr-un dezastru, daca ti-e frica de sfarsitul lumii mai mult decat de a cadea intr-o groapa, atunci cu siguranta ai luat un produs din media fara voia ta, si il utilizezi zilnic cu convingere si aplomb. Lista de "produse" o puteti continua dumneavoastra, analizanadu-va atent sentimentele si reactiile, apoi gandindu-va bine de unde v-ati ales cu ele.
Nu vreau totusi sa fac din manipulare obiectul acestei note. A semna petitii, a vorbi despre apocalipsa mayasa sau a dona bani pentru firmele de ecarisaj nu constituie acte ilegale . Despre moralitatea multora se poate vorbi oricat, dar in principiu daca ai un set de valori si o gandire asezata pe ratiune si logica toate astea nu te vor afecta prea mult probabil.
Ce nu se mai potriveste cu ceea ce ne-am obisnuit deja, sunt intamplarile extrem de violente, uneori crime, alteori accidente, alteori la limita dintre cele doua . Acestea pot fi dealtfel puse sub observatie de catre orice om cu preocupare pentru propria sanatate mintala . As atrage atentia asupra catorva.
1. Majoritatea par desprinse din scenariul unui film . Intamplarile ce au avut loc par bine aranjate pentru a servi unui scop. Au o multime de detalii iar investigatiile ulterioare nu fac decat sa completeze o imagine suspect de coerenta. La sfarsit stii sigur ca s-a intamplat asa, ca in sala de cinema. Toate astea ma duc cu gandul la faptul ca avem in spatele fiecarei intamplari de acest fel si un scenarist, si de ce nu o intreaga echipa care a pregatit "evenimentul" cu minutiozitate. Povesti prea bine alcatuite pentru a mai crede in autenticitatea lor. S-au intamplat intr-adevar, dar nu este nimic firesc in acea intamplare.
2. Se produc in momente bine alese . Ori in cazul vreunei exploatari ce va polua mediul, ori in pragul unei campanii electorale, ori pentru a masca modificari legislative ce incalca grav constitutia ori drepturile omului, sau cine mai stie ce. De fiecare data cand un astfel de lucru apare pe scena publica e bine sa cauti si o nota mica la subsolul unui ziar ce vorbeste de vreun proces deloc rasunator dar foarte important, o noua taxa abuziva, sau lucruri foarte grave, prezentate marunt, de care nu ai cum sa stii nimic exact.
3. Dupa terminarea "campaniei" toata lumea e ferm convinsa convinsa de ceva . Nu e nici cea mai vaga urma de indoiala ca lucrurile stau altfel decat au fost expuse. Doar s-a intamplat, nu-i asa? Apoi nu mai vorbesti cu oameni rationali, civilizati, normali la minte si capabili de decizii personale autonome, ci cu armate de indivizi gata sa atace, pe deplin convinse ca dreptatea e de partea lor si numai a lor.
Sunt absolut convins si eu la randul meu ca lista de ciudatenii este extrem de lunga, iar abjectia persoanelor ce pun toate acestea in miscare e exact asa cum o vedem. Probabil totul se intampla in slujba "unui scop inalt" cum ni s-a repetat tot secolul trecut. Sper ca cei catarati pe acest "scop inalt" sa cada de acolo printre noi, sa le vedem si noi mutrele. Nu doar papusa scarboasa a zeului pocit pe care o agita zilnic in fata unui public care nu isi mai cunoaste identitatea si interesele.
Cum poate regiza cineva atat de minutios niste intamplari cat se poate de reale, este greu de spus . Folosim zilnic calculatoare, televizoare si telefoane mobile . Daca ar fi insa sa vorbim despre felul in care functioneaza probabil ca nu am reusi sa alcatuim mai mult de cateva propozitii.
La modul general vorbim desigur despre cunoastere. Oameni extrem de bine pregatiti, cu bugete nelimitate, acces la informatiile de care au nevoie si motivati ca T-1000.
Nu sunt un adept al teoriilor conspirationiste insa trebuie sa fii extrem de naiv sa-ti imaginezi ca nu exista conspiratii . Atata timp cat exista interese, lipsa de scrupule sau moralitate, cunoastere pusa in slujba nebuniei, si de ce nu - pura rautate, vor exista si conspiratii.
Voi fi intrebat desigur de ce scriu toate astea . Nu am talent la scris, nu sunt jurnalist de investigatie, nu fac parte din vreun serviciu secret, nu sunt politician sau cu interese politice si nu am nici o legatura cu filosofia. Nu am nimic de profitat de pe urma gandurilor mele expuse public, dimpotriva, am totul de pierdut . E o intrebare la care mi-e greu sa raspund si sincer si in mod ipocrit. Tot ce as spune in acest moment s-ar putea dovedi fals, chiar daca ar fi ceea ce cred .
Totusi daca raspunsul e usor de citit printre randuri, iar fraza ce rasare o vezi prin benzile desenate ortografiata cam asa @^&*$$#@#$@@, atunci e bine. Exact asta am si vrut sa spun. Daca e altceva, si chiar imi doresc sa schimb lumea, sa o fac mai buna, atunci e foarte grav. Oamenii de teapa mea o sfarsesc prost, refuzand sistematic si prosteste tot ce e bun in viata, iar lumea o va duce mai rau tocmai datorita lor. Asa ca recomand oricarui cititor al notelor mele sa le priveasca cu spirit critic si sa le compare tot timpul cu ceea ce poate verifica.
Ma intrebam cat de mult rau fac cliseele . Sau cat de mult bine ?
Nu prea am raspunsuri la astea . Si oricum e prea general pusa problema . Asa ca o sa discut un caz particular, sa incerc sa-l lamuresc pe acesta, multumindu-ma deocamdata cu atat.
Nu stiu daca putem trai fara clisee. Ne formam o imagine despre un lucru si il lasam acolo fara sa ne mai ocupam de el . Asa raman instantaneele cu oamenii ce-i intalnim, cu locul de munca, cu literatura, poezia, televiziunea sau orice altceva. Pana la urma avem mintea formata pentru clisee . Cum ar fi sa verificam de fiecare data, fiecare parere pe care o avem despre un lucru? In primul rand ar fi imposibil, nu avem capacitatea mentala si timpul necesare pentru asta, apoi ar fi inutil . Da, am vazut un lucru, mi-am format o parere, ce rost are sa revin asupra lui? Stiu ca e acolo undeva in mintea mea, are o eticheta, am un anume mod de a ma raporta la el deci povestea e incheiata . Oare asa sa stea lucrurile?
Ideologiile lanseaza tipare de gandire . Traind in comunism am avut in permanenta de-a face doar cu clisee . Intelectualii, oamenii muncii, intelegerea intre popoare, bunastarea materiala, lupta de clasa, toate erau doar clisee tampite . Nu rezolvau nimic, dar nici prea mult rau nu faceau . Stateau ca panzele de paianjen in casa parasita si nu suparau pe nimeni. Apoi lumea s-a schimbat brusc si poate ca toate temele invechite ar fi trebuit supuse atentiei si denuntate ca falsuri . Cu sensul ca sunt lucruri in care nu poti crede, ca nu folosesc la nimic, doar ne incurca in a privi lumea noua ce se se naste zilnic sub privirea noastra . Nimeni nu le-a distrus, cel putin nu a facut-o cu suficienta convingere, asa ca spanzura inca prosteste in gandirea comuna, otravindu-ne viata, punand semnul egal intre mere si gutui, intre pesti si camile, intre nuferi si ciuperci.
Spre exemplu prostia de a imparti oamenii in categorii . La stilul comunist . Oamenii muncii, intelectualii, artistii, etc.
La o superficiala analiza logica oameni ai muncii sunt toti . Si intelectualii si muncitorii, si artistii, si profesorii. Toti isi castiga existenta prin munca . Doar ca fiecare are rolul sau in orice societate obisnuita . Anumite indeletniciri, toate folositoare lumii in care traim, cer munca fizica, altele munca intelectuala...altele doar contemplatie si iubire . Doar daca ai de gand sa-i pui sa se bata intre ei e foarte utila impartirea . Altminteri e vorba de cuvinte pe care le gasesti in dictionar.
Ce inseamna pana la urma un intelectual? Nu o sa pun definitia de dictionar aici, astazi e foarte usor pentru oricine sa caute si sa afle. Pentru gandirea comunista un intelectual e probabil un scriitor, un filosof, un ganditor, un profesor . Evident, astazi aceste indeletniciri nu mai fac prea multe parale, deci pana la urma, un intelectual care nu are solide abilitati manageriale sfarseste precum artistul foamei al lui Kafka .
Revin la o scurta enumerare a ceea ce poate fi definit drept intelectual. Un traducator priceput este cu siguranta un intelectual. Un scriitor la fel . Un specialist in istoria evului mediu la fel . Un editorialist? Un filosof? Un pictor? Oare au toti oamenii acestia cu ocupatii intelectuale, ce isi castiga existenta de pe urma acestor preocupari, o "constiinta de clasa"?
In opinia mea sunt doar individualitati ce stau sub umbrela plina de gauri a unui tipar idiot .
Sau poate ca nu sunt de fapt decat oameni ai muncii, urmand logica comunista, ce se zbat din greu sa traiasca mai ales in aceasta trista perioada, cand omul de grota topaie pe ritmuri tribale ocupand cu nesimtire scena publica.
Uneori ma intreb daca nu cumva un intelectual este doar un om binecrescut si politicos, un om care intelege buna crestere si politetea la adevarata lor valoare si le aplica in viata de zi cu zi incarcand si lumea din jurul sau cu discretie si amabilitate . Evident am lansat si eu un cliseu.
Daca privesti in istorie vei remarca si nenumarate cazuri de intelectuali ce si-au petrecut viata aventuros, unii dintre ei au luptat in razboaie, altii si-au purtat propriile lupte pictand, scriind, sau straduindu-se sa distruga clisee ce le pareau prostesti, in vreme ce toti cei din jurul lor luptau din greu sa le pastreze. Iar scrierile lor sunt departe de ceea ce s-ar putea numi un etalon de politete si amabilitate .
Oare impartind oamenii in categorii, si stabilind tipare ireductibile nu ii inchidem in temnita imaginii pe care ne-am facut-o despre ei, uitandu-i acolo plini de lacrimi si suferinta? Uitand ca inainte de a fi devenit imaginile strambe din mintea noastra si-au inceput drumul in viata ca oameni?
Nu cred ca toate sabloanele sunt prostii . Unele au radacini adanci in normalitate si nu are rost sa le pui la incercare . Dar altele devin inutile si ne incurca foarte tare in efortul de adaptare la o lume in vesnica miscare. Iar observandu-le pe cele nocive si inlocuindu-le cu o imagine mai adecvata prezentului, poate fi de un folos real celor ce au de gand sa renunte la ochelarii de cal ce insotesc uneori cararile pe care o apuca.
Cateva lecturi si un fel de curent de opinie ce pare a se dezvolta nestingherit de ceva vreme m-au facut sa imi pun cateva intrebari destul de naïve cred eu . Naive pentru ca am mari indoieli ca le-ar putea lua cineva in serios . Totusi am decis sa fac publica preocuparea mea fata de acest subiect in speranta ca se vor gasi si alti naivi ca mine ce si-au pus aceasta intrebare, iar simplul fapt de a ridica chestiunea le-ar putea fi de folos ferindu-i astfel de un timp pierdut prosteste .
In ce masura ideile pot face rau ? Ridic aceasta problema dintr-un motiv destul de simplu . Am credinta ca ideile in sine nu fac nici un rau . Raul imi pare ca vine din folosinta acestora . O idee, fie ea tampita sau abjecta, ori frumoasa, sublima si inaltatoare ramane doar o idee . Evident ca abject fiind vei simti poate nevoia sa te feresti a folosi idei sublime si inaltatoare indiferent de scop. Folosirea acestora ti-ar diminua prestigiul de ticalos si ar putea sa-ti modifice destinul construit cu grija printre nemernici . Deasemenea frumos, inaltator si sublim fiind, nu vei putea folosi idei abjecte, pentru ca ele nu si-ar gasi locul in ordinea perfecta ce iti alcatuieste fiinta. Nu cred totusi ca sunt eu demn sa potrivesc lucrurile dupa astfel de masura asa ca o sa revin la idei.
Daca spre exemplu fac un enunt prin care spun ca ofensa e un lucru rau, se gaseste apoi un om fara prea multa minte care decide ca ofensele si ofensa trebuiesc inlaturate din viata oamenilor si condamnate ferm, e foarte posibil sa ajung intr-o lume abjecta unde toti se simt ofensati de orice, o lume pusa pe cearta in permanenta. Primii si cei mai energici in procesul distrugerii acestei idei ar fi chiar aceia ce vor avea de profitat de de pe urma ei . A ofensa pe cineva este cu adevarat un lucru ce poate fi considerat rau . Insa te poti simti ofensat de orice . Inclusiv de mesaje ce nu ti-au fost adresate tie niciodata . Mii de constructii perfect rationale si logice se pot aseza pe acest enunt, mii de categorii de oameni pot deveni brusc ofensate si mii de oameni ce n-au gresit cu nimic - ofensatori .
Astfel o idee ce parea nobila si buna in momentul enuntarii sale, ajunsa ca obiect de folosinta in slujba nebuniei omenesti, devine si ea urata si greu de suportat . Poti sa omori o musca folosind glastra de pe masuta dar destinatia unei glastre va fi aceea de a infrumuseta o locuinta si a pastra in ea pentru o vreme flori . As putea ajunge la concluzia ca nu ideile sunt cele ce fac rau ci intentiile care le pun in miscare . Dar dupa ce am scris aici, si pentru ca nu imi doresc sa ajung victima unei glastre, inchei nota fara sa trag vreo concluzie .
Cercul amanase de multa vreme discutia cu patratul.Dar nu a mai putut rezista si intr-o zi, cand l-a vazut mai relaxat s-a dus de-a rostogolul drept la el.
-Stii bine despre ce vreau sa-ti vorbesc - spuse cercul uitandu-se drept la colturile patratului. Despre problema celor 360.
-Patratul se intoarse spre cerc si raspunse laconic: 90, 90, 90, 90.
O dreapta care trecea pe acolo in drum spre un punct se opri pentru putin sa priveasca discutia, apoi, fara sa-si exprime parerea, isi vazu mai departe de drum.
Triunghiul insa pricepuse despre ce se vorbeste si facea fete - fete.
Promiteam intr-unul din posturile anterioare sa imi intorc atentia asupra acelei categorii de oameni lipsiti de educatie pregatiti in orice moment sa savarseasca raul, pandind in permanenta pentru a gasi o slabiciune si a o folosi, lipsiti complet de scrupule si gata sa atace, adeseori fara nici un motiv. Masa de manevra usor de utilizat de catre oameni la fel de perversi insa cu mult mai abili si inteligenti, care se amuza de raul facut lasandu-le lor de platit toate oalele sparte.
Evident ca sa ai acces la informatiile intime despre cineva nu trebuie sa fii inteligent.Poti fi oricat de imbecil. Ai nevoie doar de un microfon bine ascuns, sau mai nou o camera de luat vederi ori de mai multe plasate in locurile pe care le socotesti interesante. Partea inteligenta apare atunci cand folosesti impotriva cuiva tot ceea ce stii despre el, tot ceea ce ai inregistrat. Atunci intr-adevar trebuie sa fii foarte abil ca sa nu fii prins cu ratul in troaca cu laturi.
Dar sa revin la acea categorie de indivizi despre care am vorbit la inceput, care se pare ca sta in centrul atentiei de la o vreme incoace. De ce spun asta? E suficient sa urmaresti cateva "shouri" tv, sa rasfoiesti cateva tabloide ca sa vezi imediat cui se adreseaza. Ele vorbesc pe sleau fufei, mitocanului in maieu si izmene care poate sa-si arunce mucii cu degetele cale de trei metri, a boarfei in halat care injura marinareste la usa blocului, a toapei pentru care scandalul e mod de viata, ori pur si simplu oamenilor pentru care legile sunt facultative pana ajung in spatele gratiilor. Nu as vrea sa fiu inteles gresit. Atata timp cat acesti oameni traiesc in lumea lor, nu isi fac rau decat lor cu o perseverenta demna de un scop mai bun.
E usor de banuit ce se intampla insa cand acestora li se serveste pe tava viata ta intima de catre cel sau cei care iti pandesc fiecare vorba si fiecare miscare. Mai ales cand cea mai mare parte a presei li se adreseaza lor, si isi imagineaza ca au dreptul sa judece si sa dea verdicte . Evident ca fufa, mitocanul, boarfa, toapa ori puscariasul sunt doar unelte foarte eficiente si lipsite total de discernamant. Intr-o lume normala sunt oameni la periferia societatii care se dau singuri ca exemplu pentru un stil de viata de nedorit. Si ei stiu asta la fel de bine ca si restul lumii.
Nu vreau sa fiu inteles gresit. Nu sunt nascut cu titluri nobiliare. Am crescut si am trait in mahala si ii cunosc pe acesti oameni .Si eu ma scobesc in nas, daca sunt provocat la cearta am si eu o fufa in mine care nu mai tine seama de bruma de educatie pe care-o am, prin casa umblu in tricou cu burta, am invatat de la unii dintre ei sa injur eficient si sa porcesc lucrurile importante pentru altul daca sunt atacat. Stiu si oleaca de bataie si adeseori toapele imi par irezistibile. Am facut din ei obiectul acestei note doar in contextul discutiei despre violarea intimitatii. A folosirii acestor oameni de catre ticalosi abili pentru care tehnica moderna este cum era bata pentru omul cavernelor.
Zilele astea am inceput sa imi pun o problema pe care orice om si-o pune probabil la un anumit moment in viata lui . Daca iubesc oamenii sau nu . De regula e un soi de sentiment difuz creat de cultura europeana, care, in pofida a ceea ce simti in mod natural, tinde sa-ti controleze viata . Se presupune ca trebuie sa-ti iubesti semenii . Este porunca divina . Dar ce faci cand resursele de iubire seaca? Sa minti? Sa te prefaci ca ii iubesti cand singurul lucru pe care ti-l inspira e doar o greata profunda si dorinta de a evita orice contact cu ei?
Nu o sa insist asupra motivelor care m-au facut sa ma gandesc la asta . Sunt personale si vorbind despre ele nu ar sluji la nimic . Despre ce simt nevoia insa sa vorbesc este sentimentul de dispret si dezgust pe care oamenii au inceput sa il trezeasca in mine . De la o vreme ii privesc ca pe niste anomalii ale realitatii si uneori imi doresc sa ma fi nascut broasca raioasa, sa fi fost un bolovan sau o baltoaca . Orice altceva afara de om . Mi-e rusine ca fac parte din aceasta specie odioasa care spurca tot ce atinge, suprasaturata de violenta, ura, dorinta de razbunare, obsesii sexuale, prefacatorie, cabotinism, ipocrizie, vanitate si stupiditate . Mi-e ingrozitor de rusine ca sunt om .
Poate ca fiecare detine ceva pentru care merita sa fie iubit . Dar ce faci cand nu mai poti vedea acea raza de lumina pe care ar trebui sa o purtam cu totii in noi? Ce faci cand te trezesti in bezna totala si in orice directie ai merge gasesti doar neant?
Evident eu sunt anomalia . Si daca nu imi pot respecta obligatia de a iubi pot sa ma duc dracului in fond . Pentru oamenii ca mine acolo este locul potrivit . Dar ma intreb cum o sa deosebesc iadul de realitatea in care traiesc acum ? Oare iadul inseamna doar tortura, chin, scrasnetul dintilor sau toate astea nu sunt de fapt decat manifestarile firesti ale oamenilor care nu mai pot iubi? Si de fapt asta este lucrul cu adevarat important?
Evident oamenii au ramas la fel . Nu sunt nici mai buni nici mai rai ca altadata . Ce incepe sa se stinga treptat este dragostea pentru mine insumi . Nu in ei dispare lumina ci in mine .
Cateodata imi amintesc de cartile citite sau de muzica si imi spun ca si cei care au facut lucrurile astea au fost tot oameni si revin la ganduri mai bune . Dar e suficient sa deschid o carte de istorie ca sa imi dau seama ca nu exista nici o speranta . Oare a existat vreodata o lume cu adevarat buna?
In urma unei discutii cu un amic am ramas preocupat de o chestiune . Nu mai tin minte de la ce pornise controversa exact . Cred ca imi manifestasem prea deschis admiratia fata de un desenator de banda desenata, admiratie pe care am pastrat-o multa vreme. Am facut copii dupa desenele lui , m-am straduit sa-i inteleg stilul si sa preiau de acolo ce mi-a parut de folosit si in lucrarile mele, altfel spus, m-a influentat cred eu, destul de mult . Privind cu atentie la ceea ce fac acum observ insa ca nu am pastrat mare lucru . El aprecia punctul si ii dadea o valoare speciala in lucrarile sale, ori eu astazi, in putinele desene pe care le mai fac, nu acord nici o atentie acestei unelte .
Revenind la discutie imi aduc aminte ca, manifestandu-mi prea deschis aprecierea fata de acest artist, am generat in interlocutorul meu o reactie de respingere, poate din principiu, poate din orgoliu sau cine mai stie de ce, si mi-a spus ca individul nu depaseste ca nivel un student la arte din anul intai . Era evident o exagerare creata de valul discutiei dar am luat-o oarecum in serios cautand sa vad daca "se verifica".
Deci amicul, dorind sa bagatelizeze exercitiul meu de admiratie, l-a expediat pe desenator printre studentii de anul intai ca si cum studentii de anul intai la arte sunt in grup niste naivi, niste necunoscatori, niste produse de serie ce abia asteapta anul patru sau cinci ca sa se exprime plenar . Ca si cum personalitatea umana ar trebui sa obtina deplina implinire doar in acelasi timp cu diploma de absolvire a unei facultati, sau cu aprobarea unor profesori .
Apoi am decis sa accept acest tip de a pune problema trecand mai departe . Evident am destule argumente sa sustin ca nu poate fi vorba de asa ceva, sunt convins ca lucrarile lui (sa-i spunem EKB) dovedesc maturitate, ca stie foarte bine ce face, dar exista un sambure de adevar in afirmatia amicului . Desenul lui EKB avea adeseori interpretari ezitante, alteori candide ale naturii dar acestea erau irelevante pentru ca tehnica si culoarea erau mult prea seducatoare pentru privitor si dovedeau multa experienta in tratarea unei imagini . Deci interpretarea interlocutorului meu era superficiala si rau voitoare. Totusi gandul la aceasta m-a dus la o concluzie care astazi imi este de folos .
Chiar daca EKB ar fi fost pana la urma de nivelul unui student in anul intai la arte, asta era fara mare relevanta. Ce devenea foarte relevant insa, era ca reusise sa faca acest exercitiu foarte popular . Ii daduse greutate prin scenariile alese, prin seriozitatea cu care il promovase astfel incat nu prea mai conta in ce "an de studiu" se afla, conta mai mult ca devenise sursa de inspiratie chiar si pentru "elevii din anul cinci" . Erau probabil multi dintre acestia care ii invidiau reusita considerandu-l diletant. Pe nedrept insa, pentru ca nimeni nu garanteaza ca experienta si spiritul academic insusit aduc in mod obligatoriu si succesul intr-un domeniu sau altul.
Nu mai tin minte unde am citit sau in ce film am vazut un mic citat pe care il reproduc aici asa cum mi-l amintesc : Increderea se castiga greu si se pierde foarte usor. Contextul in care l-am vazut era mult mai plin de seva si mai incarcat de sensuri, dar redus prosteste la cateva vorbe asa suna.
M-am gandit in toate felurile zilele astea, si oricum m-as gandi nu ajung sa inchei cu acest subiect. Parca tot timpul e ceva de spus pe aceasta tema, in permanenta se vad directii noi si aplicatii care de care mai interesante si mai fascinante par a iesi la suprafata.
O sa incerc sa notez cateva din cele care mi-au atras atentia. Probabil ca au mai fost spuse, probabil ca exista mari opere care au tratat tema increderii, poate ca deja se fac filme ori se scriu carti despre asta. Nu am de unde sa stiu, nu sunt atat de cult asa ca imi pun problemele copilareste, ca un om ce nu are incarcatura de experienta necesara sa trateze subiectul cu detasare ori cu plictiseala.
Oamenii sunt prin natura lor supusi unui lucru simplu si extrem de necesar numit colaborare. Nu putem exista in afara acestuia. Cei izolati pe insule pustii innebunesc destul de repede iar Robinson Crusoe trebuie tratata ca o poveste cu exagerarile si doza ei necesara de fantastic. Spun asta pentru ca in afara colaborarii, la celalalt capat se afla izolarea.Iar colaborarea, in mod logic se bazeaza pe incredere.
Nimic nu cred ca poate inlocui increderea. Nici legea, nici constrangerile, nici abuzul de putere, nici forta bruta, nici altele asemenea nu pot face mai eficienta colaborarea decat increderea. Aceasta este deci o valoare, un capital, chiar in sensul in care un “capitalist adevarat” ar folosi acest cuvant. Dar nu este doar o valoare mercantila sa zicem, ci este o valoare care produce si genereaza valoare la randul ei prin exemplul pe care il ofera, prin puterea pe care o genereaza si prin lucrurile ce vin in mod natural sa se aseze langa toate acestea. Evident se poate colabora si fara incredere, cu mii si mii de sisteme de spionaj, cu mana asezata pe tragaci ori pe bata in functie de gradul de civilizatie. Dar nu cred ca mai e vorba atunci despre colaborare, ci de Robinson Crusoe in asteptarea salbaticilor.
As mai adauga la ce am scris mai sus, ca increderea nu este o valoare perena. Ea urmareste o evolutie dar nu se supune legilor evolutiei. Acelasi lucru inseamna si intr-o grota si intr-un palat, cred ca acelasi pret il avea si pe vremea Egiptului antic si in vremea Renasterii.
E drept, sunt epoci cand nu mai ocupa locul pe care in mod firesc ar trebui sa il ocupe in vietile noastre, epoci stricate supuse bunului plac, capriciilor ori nebuniei. Dar toate acestea se adauga la creditul vesnic deschis al celor ce-si petrec vremea sadind astfel de samanta. Iar cactusii isi au si ei problemele lor.
E de prisos sa sustin aici cat de greu se construieste increderea. Totusi privitor la felul in care se pierde o sa supun atentiei istoria cuiva, spusa de un mare om ce a trait tot in vremuri agitate ca ale noastre, poate mai agitate si mai nebune, vremuri ce ingaduiau totusi cititul unei pilde.
E vorba de un personaj destul de ignorat, pe nedrept as zice eu, pentru ca povestea lui are toate datele unui best seller desi ar lua probabil un Oscar pentru rolul secundar intr-o ecranizare comerciala a romanului.
As vrea sa-l aduc in discutie pe monsieur Clubin. Cartea se cheama Oamenii marii, Victor Hugo, iar editia citita de mine purta pe coperta o frumoasa litografie la care nu am privit cu atentie niciodata.
De ea se leaga si o intamplare personala. Obisnuiam sa iau carti din biblioteca si sa le deschid la intamplare apoi sa citesc cateva pagini. La fel s-a intamplat si cu Oamenii marii. Pe atunci citeam Jules Verne asa ca aventurile despre marinari imi pareau fascinante. Probabil asta a fost motivul pentru care am scos-o din biblioteca, citind titlul si cautand ceva ispravi marinaresti. Nu am gasit din cele cu marinari la paginile respective in schimb am devenit martor la o scena macabra. Scheletul unui monsieur Clubin napadit de crabi aflat intr-o superba grota la voia ciclurilor marii .
Nu am de gand sa povestesc cartea si nici macar despre Clubin nu o sa zic prea multe. Clubin este un functionar constiincios care dupa o viata de cinste si corectitudine fuge cu banii companiei. Banuiesc ca oricine poate gasi cartea, nu e interzisa, si chiar daca nu e o lectura in rand cu actualitatea iti aduce in prim plan intamplari care vor face actualitatea sa para o gluma proasta.
As mentiona totusi, in afara de nefericitul personaj Clubin, un intreg capitol dedicat unui monstru. Este o descriere foarte departe de ceea ce astazi ne ofera posturile cu emisiuni documentare. O descriere facuta de un mare artist interesat de alte adevaruri decat cele masurabile, cu greutate, card de identitate ori clasificare zoologica.
O sa reproduc aici o intamplare asa cum am auzit-o si mi-o amintesc. Unde nu imi aduc aminte exact o sa completez de la mine pentru a face istorisirea mai usor de citit.La un moment dat, in armata, am lucrat cu niste camarazi la un proiect ce nu parea a avea un sfarsit. Cand am ajuns langa acestia am gasit o poveste. O poveste simpla si fara pretentii pe care o s-o reproduc aici.Oamenii stateau acolo de ceva timp se pare si mai aveau de stat inca multa vreme. Si fiind atenti la ei insisi au observat ca injura prea mult si ca vorbesc obscen si murdar. Vazand acestea au decis la un moment dat sa se abtina de la astfel de atitudini dezgustatoare. Cine mai vorbea obscen, cine mai injura sau folosea vorbe urate punea intr-un borcan o suma de bani infima convenita dinainte Dupa un anumit timp insa, desi banii se strangeau si vorbe obscene nu se mai auzeau atat de des, lucrurile nu mergeau deloc bine. Tensiunea crescuse enorm, starile de nervi se amplificasera pana la nebunie si scarba de viata se asezase peste ei ca o conserva goala pe un par. Asa ca, dupa potopul de injuraturi ce au marcat in mod fericit sfarsitul acestei decizii nefericite, au mers probabil la o bere cu banii stransi. Hotarati sa nu mai faca astfel de intelegeri paguboase cat or trai.
Multa vreme am crezut ca prostia este opusul intelepciunii. Gandeam ca intelepciunea elimina orice forma de prostie asa cum lumina alunga intunericul. Acordand oarecare atentie gandului, acesta a inceput sa se dezvolte in alta directie. Asa am ajuns la unele concluzii.
Opusul intelepciunii imi pare nebunia nu prostia. Asa e cam peste tot, si in proverbe, si in textele sacre si in anecdote ori in povestiri. Nebunul arunca pietre in apa si inteleptii nu mai stiu cum sa le scoata, nebunul strica adunarile cuminti si tot el sadeste samanta haosului si strica lumea intreaga.
Prostul nu poate fi nici in opozitie cu omul inteligent. Se presupune ca inteligenta atrage dupa sine si cultura ori stiinta. Deci "dusmanul" natural al desteptului este probabil ignorantul. Cel care se baga in treaba fara sa aiba habar despre ce e vorba si poate povesti ore intregi despre lucruri pe care nu le cunoaste enervandu-i pana la urma si pe alti ignoranti ca el.
Apoi tot gandindu-ma si comparand ceea ce am vazut si cred ca stiu am ajuns la concluzia ca prostul este de fapt opusul omului smerit. Si ca sursa prostiei nu vine din incultura, nebunie ori ignoranta ci din vanitate. Cu cat vanitatea e mai mare cu atat prostul e mai mare, cu cat dovezile ca e doar un prost se aduna cu atat ferocitatea lui devine mai mare si pe masura ce-si imagineaza ca e deasupra tuturor incepe sa-si sape singur scara spre iad.Asa ca toate calitatile care pot face un om frumos se stramba in oglinda sluta a vanitatii.
Si de vanitate nu scapa nici inteleptii nici oamenii de stiinta si uneori nici ascetii.
Nu stiu daca am autoritatea sa sustin ce am scris mai sus. Dar am scris toate astea in ideea ca vor putea folosi cuiva mai putin vanitos ca mine.
Nu ma pricep aproape deloc la fotbal. De regula am incercat sa ma feresc de subiecte ce intra intr-un fel sau altul pe agenda publica si starnesc pasiuni vecine cu nebunia. Totusi, cand eram copil, urmaream si eu meciurile difuzate pe atunci. Erau cele din campionatul national la care lumea se uita fara mare pasiune, dar cu mare atentie. Poate si din cauza ca fiecare meci putea lansa o vedeta sau o echipa intreaga spre succes. Asta contand desigur intr-o ierarhie a fotbalului care mi-e total straina. Poate ca totul se indrepta spre victoria intr-un campionat european sau mondial unde milioane de oameni stau cu respiratia oprita urmarind o faza sau alta. Nu ma intereseaza nici acum aceasta lume a fotbalului, asa cum nu ma interesa nici in copilarie. Probabil ca unul din motivele care a contribuit la distanta pe care am pus-o intre preocuparile mele si acest sport e o scena de o stranie violenta pe care am urmarit-o in direct in urma cu vreo 20 de ani. M-a facut sa ma gandesc atunci, ca si acum, ca fotbalul este ceva mai mult decat niste oameni foarte bine platiti care alearga dupa o basica de piele umpluta cu aer. Sunt sigur ca s-a vorbit foarte mult de faza, au fost identificati vinovatii si precizate vinovatiile, deci este un subiect care nu mai prezinta nici un fel de interes. Nu am urmarit traiectoria intamplarii pentru ca mi-ar fi fost prea jena sa ascult explicatiile indiferent daca erau adevarate ori false. Deasemnea nu ma intereseaza catusi de putin nationalitatea, apartenenta politica sau chiar numele jucatorilor implicati. Ceea ce a ramas intact este senzatia aceea de claritate a faptului consumat. In sensul cel mai rau. A unui gest care depasea total regulile jocului si pe cele ale bunului simt, si pana la urma orice fel de reguli. Pentru a se consuma in mod absurd in fata a milioane de spectatori nepreveniti, care doreau probabil sa urmareasca un meci de fotbal nu unul de karate, turca ori box.
Scena s-a petrecut la 1982 FIFA World Cup si timpul scurs de atunci nu a facut decat sa adanceasca incertitudinile mele fata de ceea ce se vede si ceea se intampla cu adevarat.
Ati mers vreodata alaturi de un grup indreptandu-va spre...undeva? Un grup mai mic, mai mare, nu prea conteaza. Ma gandesc totusi ca un grup poate contine minim trei persoane. Si daca nu tin cu totii pasul este evident ca se destrama. Evident grupul e de obicei purtat de un obiectiv anume. Doar in filmele lui Bunuel oamenii merg la pas in linie spre nicaieri, fara sa discute intre ei si cu o determinare bolnavicioasa si straina de omenesc. Dar Bunuel exprima o pozitie suprarealista unde lucrurile fara inteles fac parte din normalitatea diforma a oniricului.
Dar mergand asa prin oras, alaturi de un mic grup de amici e important sa stabilesti un ritm. Pe drum se formeaza mici "bisericute", se incing discutii. Si pas dupa pas, avansand spre obiectivul propus, timpul pare a trece mai usor. Si daca tii ritmul fara sa obosesti prea tare, atunci lucrurile decurg normal.Dupa palavrageli mai mult ori mai putin interesante ajungi impreuna cu toata lumea acolo unde ti-ai propus si drumul pana acolo va fi imediat uitat, in cazul in care te-ai gandit la el pe parcurs.
Mai exista si cazuri nefericite pentru acest parcurs. Cand tipul care impune ritmul e cu picioare lungi, privire fixa, si tu mergi alaturi de cei care ii datoreaza ceva. Iar locul unde individul se grabeste e o casa de toleranta unde el are o datorie, loc cunoscut in tot orasul ca rau famat. Destinatie care risca sa-ti intrerupa normalitatea stiuta pentru totdeauna. In cazul asta probabil ca vei face un sprint sustinut incercand sa-ti ascunzi gafaielile, eventual afisand o expresie impasibila, fumand tigara pana la filtru si aruncand-o cu sete pe asfalt alaturi de un scuipat, schimband doar vorbe suierate cu partenerii de drum. Scalambaindu-ti fata de tine autenticele sentimente pentru a nu fii nevoit sa-ti accepti dezgustul si frica.
Evident poti sa zici trecand prin fata locurilor unde ai copilarit "pa oameni buni eu o sa-mi petrec seara asta in alta parte". Picioarele lungi or sa se incrunte la tine, iar ceilalti, tarati de constiinta incarcata si de buzunarul gol se vor uita urat, iar cu putin noroc "alta parte" se va transforma in realitate iar maine pentru tine va insemna altceva decat pentru partenerii tai de drum. Poate tot ceva rau, poate te va calca o masina, poate vei cadea intr-un canal sau poate te va musca o vipera. Dar destinatia ta se va fi schimbat si picioarele lungi isi vor fi pierdut puterea cu toata expresia lor incruntata. Si apoi poate ca in timp ce veninul ti se raspandeste prin vene, fosta ta iubita cu care n-ai mai vorbit din adolescenta te va vedea intins pe caldaram si va declara ca te iubeste ca atunci cand te-a intalnit prima data cu tricoul negru pe care scria ceva cu alb. Sau poate din masina care te-a lovit va cobori o frumusete de femeie care te va duce la spital fascinata fiind de chipul tau indurerat si demn. Sau poate ca din canalul in care ai cazut plin de mizerie si duhoare vei putea privi ca la o revelatie spre stelele ce-i ghidau pe marinari in vremurile vechi, gandind astfel la trecut ca la un lucru drag. Lucru ce are toate sansele sa te duca undeva, altundeva decat fundul de canal unde ai ajuns urmand orbeste niste picioare grabite.
In urma nu cu multa vreme observam un anumit tip de mentalitate ce urmarea cu luciditate faptele intamplate cu intentia clara de a gasi vinovatii. O gaseai mai ales in serialele americane de duzina unde totul era foarte clar, ticalosul avea si mutra de ticalos iar singurul lucru decent care se putea intampla era ca acesta sa fie livrat justitiei. Ma mai uitam si la teribilele dezastre ecologice din ultima vreme. Unele cauzate de natura si poate de o neglijenta umana nepermisa, altele facute cu buna stiina de indivizi complet dezinteresati de alte lucruri decat propriile obsesii. Poate goana dupa profit, poate idei care le-au intrat in cap si nu si-au mai gasit loc de iesire decat ca probleme pentru altii sub forme poluante. Probabil ca vinovatii au in aceste cazuri nume si identitate, faptele lor sunt cu siguranta penale si foarte prost ascunse dupa tot soiul de legi diforme. Iar daca nu poti prinde si judeca un cutremur sau un taifun exista cazuri in care distrugerile si suferinta provocata au strans lipite de ele un vinovat ori un grup de vinovati . E cat se poate de decent se pare sa mori inecat in cianuri si gaze toxice dar important e sa nu mori de cancer dupa o viata de fumator inrait. Desi internetul e suprasaturat de pornografie lumea inca se uita cu indecente priviri la rochiile decoltate ale divelor. Nu ii pasa nimanui de miliardele de tone de deseuri depozitate alandala dar se vor gasi destui sa-ti faca reprosuri severe cu privire la scobitul in nas ori la scuipatul pe caldaram. Intr-o lume superspecializata si lupta impotriva ticalosiei e clar impartita. Si trebuie sa recunosc sarcina imposibila a individului care ar porni un razboi impotriva tuturor ticalosilor. Superman ne priveste zilele astea neputincios si se gandeste probabil ca asta nu e totusi planeta lui. Sau poate ca exista cate un supraom pentru fiecare ticalos. Asta e si motivul pentru care care atat de multi scapa nepedepsiti. Sau poate ca e o lume care nu-si accepta sfarsitul, care refuza sa moara cu demnitate asa cum macar o perioada a reusit sa traiasca.
Urmarind falsele dezbateri de zilele astea despre legi din ce in ce mai aberante si mai imposibil de aplicat fara dezastre majore in toate domeniile m-am gandit la ceva. La faptul ca asistam la o revolutie. Nu la cea de care manifestantii din strada fac atata caz, si care lupta atat de frumos si elegant deocamdata, nici a taranilor revoltati din zonele afectate de aceste legi fara noima. Ci cu o revolutie pornita de sus in jos. A puterii care a corupt ce a putut corupe iar cu restul de oameni ramasi a hotarat sa aplice forta intr-un mod atat de copilaresc si radical incat te intrebi fara mare curiozitate cum arata personajele in carne si oase care genereaza astfel de intamplari si cam care e reactia lor omeneasca urmarindu-si propriile conceptii puse in practica.Probabil ca vei observa ranjete, crize de ras isteric, zambete pline de subintelesuri, gesturi plictisite si repetitive sau figuri impasibile gata sa izbucneasca in abrupte crize de nervi. Dar asta e fara importanta.
Aceasta guerilla cu aparente de legalitate purtata tot cu legi, care de care mai stramba si mai fara noima, urmareste desigur un scop. Radicalizarea societatii si justificarea perfecta a interventiei brutale. Lucru pe care il face sau il va face oricum.
Revolutionarul de astazi nu mai poarta basca si kalasnikov ci costum si cravata, iti zambeste usor pervers din poze de grup si se bucura in fiecare moment al vietii lui ca nu este de cealalta parte.
Nu e prea mare lucru de spus in fond. Prostiile apar mult prea rapid, si probabil ca la capatul fiecarei prostii se afla o vointa si o persoana ori un grup de persoane. Ca sa ajungi la ei insa trebuie sa treci printr-un zid compact de coruptie, lucru greu de realizat.
Probabil ca n-am ajuns aici intamplator. Urmarind canalele comerciale am observat ca in prim plan se afla de vreme buna fundul. Topaie, danseaza, se incordeaza, sclipeste. Nu mai conteaza cui ii apartine si cum a ajuns in prim plan. Ci doar cat de repede vom reusi sa inlaturam efectele pe care le-a produs acest actor cabotin prin aparitiile lui intempestive.
Doream sa incep o noua nota despre intimitate, probabil ultima. Dar m-am gandit ca nu isi mai are rostul. Oamenii nu se gandesc astazi la pierderea intimitatii ca la o forma de control absolut, ci doar ca la un prilej de socializare sau cel mult actul natural si binevoitor al unei administratii care ne vrea in fond si la urma urmelor doar binele.Care evita sa foloseasca informatiile ce le obtine impotriva cetatenilor.
Intr-adevar. Problemele pe care lumea le are de rezolvat azi sunt mult mai importante decat informatiile obtinute prin rapt si folosite de catre indivzi fara identitate pentru a-si atinge scopurile. Scopuri la fel de dubioase probabil ca si metodele utilizate in obtinerea lor. Deci nu o sa scriu despre intimitate. Doar o sa incerc sa prelungesc un pic scenariul unui film celebru. un film care a ramas si astazi la fel de popular, sau poate la fel de vizionat ca in momentul aparitiei.
Matrix e probabil si cel mai reusit blockbuster din ultimele decenii. Cu toate astea, personajul principal nu a starnit pasiuni ca alte caractere de film. Nu este simpatic, agreabil, placut sau macar admirat. Spun asta prin comparatie cu alte filme care au facut o stralucita "cariera". Cool Hand Luke e un simbol pentru sfidarea autoritatii, Terminator puterea oarba ce urmareste un obiectiv cu toate resursele posibile, Big Lebowski un aiurit fumator de marijuana nimerit din intamplare intr-o situatie aparent fara noima, iar lista poate continua teoretic la nesfarsit.
Neo? Nimeni nu si-ar dori sa fie Neo. Nu cred ca exista citate celebre pe care cultura pop sa le fi retinut din discursul lui Neo decat probabil cel de la inceput in care spune "I'm nobody" aruncand asupra lui lumina corecta.
Apoi Neo are o sarcina teribil de ingrata.Trebuie sa salveze o lume care nu vrea sa fie salvata, ba dimpotriva, se va opune prin toate mijloacele oricarui posibil "salvator". Pana la urma a salva pe cineva inseamna a-l scoate dintr-o situatie grea si a-i oferi posibilitatea de a trai mai bine, mai frumos, mai demn. Sarcina teribil de grea pentru un nimeni de a carui existenta stiu doar cativa indivizi din tabere opuse. Si cu atat mai grea cu cat aparentele sunt pastrate iar toata lumea pare fericita.
In afara de faptul ca trebuie sa salveze lumea impotriva vointei ei, Neo mai are de luptat cu o serie intreaga de personaje psihopate care vor face tot posibilul sa-l distruga si care acolo unde se afla si Neo au putere absoluta.
Si dupa aceasta scurta prezentare as aduce in discutie un mic exercitiu de imaginatie desprins de viziunea pompieristica a Hollywoodului . Asa cum dealtfel par a spune si continuarile la Matrix, Neo ramane in viata din nefericire.
Exercitiul pe care il propun este o scurta privire in viata actuala a acestui nimeni contemporan . Niciodata nu a fost prea popular, deci nici macar de uitat nu are cine sa-l uite. Nu poate fi nici asasinat probabil pentru ca a capatat un rost intre timp. Evident un rost foarte indepartat de scopul initial, salvarea lumii.
In primul rand zilele astea Neo e supravegheat in permanenta. Se stie totul despre el. Desi a ramas om functiile lui sunt in Matrix cele ale unui program oarecare.
Are un mediu in care traieste ca orice om obisnuit, cu prieteni, apropiati poate o iubita, niste pasiuni si niste tendinte, poate un loc de munca. Pericolele la care e supus au ramas aceleasi ca la inceput, iar contextul generat de intamplarile prin care a trecut nu-l vor mai parasi niciodata. Sfarsitul care i se pregateste nu e decat o problema de de timp.
Mi-l imaginez ca pe un soi de panou cu multe slidere, butoane si indicatoare in mainile celor care folosesc tot ceea ce stiu despre el. La fel e si lumea din jurul lui. Fiecare zi e aranjata cu minutiozitate de o multime de ingineri de sistem pentru a obtine de la el lucruri folositoare unui individ sau altul.
Daca spre exemplu se doreste de la el eliminarea unui "program" se trage pana la capat sliderul cu intentii criminale. La fel se intampla cu parerile lui despre viata, filosofie, politica, "relatii interumane" sau mirosul de papadie.Pentru fiecare e cate un buton cu diferite gradatii si la capatul fiecarei decizii pe care o ia - o intreaga piramida de fapte se rastoarna in Matrix. Il cred suficient de inteligent sa inteleaga situatia in care se afla dar nu suficient de inteligent ca sa scape de ea.
Asa ca asista neputincios la felul in care aproape orice tip de relatie umana pe care o traverseaza e maimutarita caricatural prin aranjamente minutioase de culise, cum fiecare fapta pe care o savarseste devine irecognoscibila in mainile altor "ingineri" maestri in interpretari sau cine mai stie cu ce specializare perversa.
In afara de asta Neo nu e un tip charismatic. E strain de toti desi incearca cu eforturi vizibile sa inteleaga ce i se intampla si sa se adapteze. In afara felului in care e prezentat in anumite situatii limita, Neo ramane un inadaptat blocat intre universuri de neinteles, o victima sigura.Pentru miile de profitori ce vad o situatie ce poate fi exploatata, pentru fanatici sau nebuni ce inca il cred poate vreun salvator, pentru toti cei care stiu de situatie si vad in ea un prilej sa se salte sau sa aduca in favoarea lor cele ce se intampla.
Dar cui ii pasa? In fond asta e dobitocul care s-a crezut salvatorul lumii.
Ca sa nu inchei nota in mod atat de pesimist agentii vor astepta probabil ceva mai ingrijorati noul "target". Care cine stie? Poate chiar va reusi sa salveze lumea, ii va lua pe agenti, ii va baga intr-un sac si-i va duce direct in iad trantind cu putere si bolovanul de la grota.
Fiind un subiect atat de mediatizat, m-am gandit sa-l atac si eu. E la moda, si a ataca prostia si prostii te face sa pari destept. E deasemenea un topic foarte dificil cu care ar trebui sa umbli cu mare grija. De ce spun asta? Categoria prostilor, fiind atat de larga, raspandita si fara ihibitii iti poate aduce nenumarate neajunsuri. Iar tu cel destept, care privesti lumea cu superioritate catarat pe cine stie ce prostie, o sa iesi din situatie cu hainele mototolite.
Pe mine nu ma deranjeaza prostia altora. Din punctul meu de vedere prostia este un neajuns doar pentru prost. El este singurul saracul care sufera, singurul care indura sarcina propriilor limite. Oamenii care nu inteleg ce li se intampla, care nu stiu ce fac dar continua sa faca, cei care vorbesc fara inteles sau noima, cei care nu inteleg in ce situatie se afla, sau cum sa ajunga la ceea ce isi doresc imi inspira mai degraba mila si compasiune. Uneori sunt oameni buni, si a-i ajuta intr-un fel ori altul e un privilegiu. Alteori sunt canalii, si acestia starnesc mai degraba spaima decat mila, iar ignoranta lor ii duce adeseori in situatii carora nu le mai pot face fata. Cu riscul de a lucra la un autoportret, recunoscandu-ma in unele din ipostazele pe care le-am descris mai inainte, o sa continui totusi nota. Dincolo de toate astea, prostia, nedublata de agresivitate sau rautate, trece neobservata.
Poti sa educi un prost, astfel incat viata lui sa devina mai usoara si mai placuta, sa-l ajuti, sau sa-l lasi pur si simplu sa moara de singuratate, omorat de boala sau de o calamitate naturala. Ori, daca nu ai aptitudini de invatator, il poti ignora, vazandu-ti de egoismul tau. Doar nu e nimeni responsabil cu prostia. Ce poti face este ai grija ca prostii sa nu se afle in anturajul tau sau in ierarhie, asta ca sa fii sigur ca ai o viata mai buna decat a lor.
Nu o sa vezi un prost vorbind despre valoarea educatiei, despre importanta de a inlatura ignoranta sau despre ajutorul legitim pe care orice prost il merita. Si de fiecare data cand il auzi vorbind de aceasta ar fi fost de preferat sa-i asculti tacerea.
Ca sa inchei aceasta introducere in ceea ce priveste intelegerea mea asupra prostiei as adauga un proverb cat se poate de actual care spune simplu si pe intelesul tuturor: "Prostul nu e prost destul pana nu e si fudul".
Iar de aici intri in alta lume. In lumea prostului care ocupa un loc pentru care nu e potrivit. Omul care habar nu are ce face dar toti cei din jur ii cer sfatul, il consulta in diferite privinte sau ii fac poze, il aduc in discutiile lor si ii ofera cel mai bun loc la masa unde este invitat. Iar prostul vorbeste in continuare, spune ce crede, cum i-a fost copilaria, cu ce greutati s-a confruntat cand era beat, ce placut e sa fii imoral si sa nu observe nimeni, ce frumos e cand nu ai absolut nimic de spus dar e plin in jurul tau de oameni ce te privesc cu interes. Povestind despre lucruri ce nu intereseaza pe nimeni in timp ce toate privirile iti masoara bustul, sau dansand la un parastas pentru ca esti in centrul atentiei, ori doar strambandu-te stirb la o oglinda care nu te mai place in timp ce universul te admira...o parte a lui macar.
Asa ca lumea ta de prost devine interesanta. Da, undeva in adancurile fiintei stii prea bine ca esti un imbecil, stii ca esti incompetent, corupt si ticalos. Dar cum sa aduci asta in prim plan cand oamenii din jur iti vorbesc atat de frumos. Cand in loc de tapet ai fototapet cu catelusi nevinovati care iti aminteste cat de mult iubesti animalele, si toata lumea stie asta. Cand te imbraci cu atat de mult bun gust, si apar indivizi care fac poze sacului fara fund in care te-ai prezentat la vesnica inmormatare a propriei modestii. Sau a lipsei complete de compasiune cu care te-ai inconjurat fara sa vrei. Caci de cine sa-ti mai fie mila cand esti atat de minunat? Uneori te gandesti ca esti prea bun pentru lumea asta si cu siguranta ai dreptate.
Apoi timpul trece, locul tau e luat de altcineva, si toti cei care te admirau sunt de mult plecati sa admire alta vanitate iar daca nu ai fost prost o sa ramai macar simpatic.
Apoi desigur sunt prostii din ierarhie, oricare ar fi aceasta si oricare ai fi tu. Loc unde ajung unii printr-o intamplare sau alta, fix unde nu ar fi trebuit sa fie, incurcandu-i si pe cei inferiori tie si pe cei superiori. Pe primii prin lipsa totala bun simt iar pe ceilalti prin lipsa de randament.
Mai e si prostul radical si violent care si-a facut loc in lume dand cu pumnul, si care sta acolo unde a ajuns obsedat de propriu-i sfarsit, uitand sa traiasca in lumea pe care a creat-o.
Cel mai prost dintre toti imi pare insa functionarul indragostit de secretara. Acea secretara la a carei nunta va fi invitat de onoare.
Dar continuarea listei o gasesti daca arunci privirea in propria ta viata, si te scuteste de o vaicareala pe care oricum nu o asculta nimeni.
Si tot vorbind despre prostie m-am catarat si eu pe lipsa mea totala de ingamfare scriind cele de mai sus.
Am recitit ultima nota postata si abia am reusit sa o descifrez. Nu am mai avut rabdarea pe care o aveam in urma cu ceva vreme sa slefuiesc nota, sa o fac interesanta si astfel a devenit aproape neinteligibila. Poate e vorba de finisaj sau poate ca nu mai reusesc sa scriu . Spun asta prin comparatie cu note de pe acest blog, sau cu altele mai vechi de pe celelalte bloguri. O sa continui totusi sa scriu pentru ca sunt nevrotic si scrisul mai absoarbe din starile proaste.
Citind presa am observat sa se vorbeste despre stanga si dreapta politica, foarte putin sau absolut deloc despre ceea ce ar trebui sa fie centrul in politica. Inainte de a ma lansa in aceasta discutie, trebuie sa vorbesc un pic despre calificarile mele de comentator politic. Acestea sunt aproape nule. Am urmarit discutiile dupa revolutie vreme de 23 de ani si comentariile din presa, plus cateva lecturi mai mult ori mai putin asimilate. Deasemenea am fost atent la comentariile, sau atitudinile luate de personalitati publice marcante intr-o situatie sau alta, ori de oamenii politici in aceleasi situatii. Chiar si ca observator neatent, nu e probabil greu sa-ti formezi o opinie, si in cazul alegerilor, sa optezi pentru o directie sau alta, pentru un tip de proiect ori pentru altul. Nu ma recomand deci ca o voce avizata ce merita consultata in aceste privinte. Se naste desigur intrebarea de ce imi exprim opiniile atunci ?
Raspunsul e ceva mai complicat. Pentru a explica aceasta o sa apelez la un exemplu de cu totul alta natura decat politica. Anume desenul.
Am terminat o scoala de arte in care am invatat sa desenez corect. Asta am observat ca te poate invata scoala, si m-am abandonat acestui tip de exercitiu ceva vreme. Dupa niste ani de liceu si cateva luni de pregatire cu un profesor particular reuseam, daca ma puneam in fata unei naturi statice, sa redau corect si cat de cat interesant niste obiecte simple pentru orice privitor interesat. Mai tarziu am fost tarat prin diferite locuri si intamplari, si aceasta experienta se pare ca mi-a folosit doar ca un fel de autodisciplina. Am putut sa o folosesc apoi si in alte domenii indepartate de studiul naturii prin desen.
Ce am reusit insa sa invat bine, a fost obisnuinta de a deosebi un desen facut de un amator de cel facut de un profesionist. Daca studiezi desenul observi ca toate lucrurile in natura urmeaza anumite tipare. In primele lectii de desen inveti sa reduci ceea ce desenezi la forme simple, geometrice. Daca desenezi spre exemplu o para te uiti la ea ca la un trunchi de con asezat pe o sfera deformata. Restul sunt amanunte care se supun acelorasi reguli.
Un om obisnuit care se aseaza sa deseneze o para nu stie toate acestea. Nu stie in fapt nimic. Dar daca il rogi sa faca acest exercitiu pentru tine va desena para asa cum o vede. Va incerca sa-ti explice tie ca privitor, cum poate, prin desen, ca el a vazut o para.
Cel mai utilizat de catre amatori este conturul. Cand vei privi opera lui de arta vei vedea deci o linie stangace ce poate aminti la sfarsit si de o para, dar si de o palnie sau un cos cu rufe.
Deosebirea dintre amator si profesionist este deci cunoasterea. Indraznesc sa cred ca acelasi principiu se aplica in multe domenii, inclusiv in politica.
Respectand paralela trasata intre comentariul politic si desen, mai precis de ce imi dau cu parerea in domenii pe care nu le cunosc, as aduce ca argument pictura naiva. Le Douanier Rousseau este probabil cel mai cunoscut exponent al lucrului pe care vreau sa-l expun. Acest pictor nu incerca sa reproduca natura asa cum un profesionist ar fi facut-o, ci doar proiecta lumea lui prin desen si culoare simplificand-o pana la formele ei esentiale. Animatorii secolului trecut cred ca s-au folosit de drumurile deschise de el facand personaje pe care astazi le iubim cu totii. Sau macar unii dintre noi.
In acel gen de situatie socotesc si eu ca ma aflu. Opiniile mele nu sunt o relatare fidela a naturii ci doar o proiectie a gandurilor mele despre acest subiect. Pot fi interesante prin naivitatea lor, iar leii, tigrii sau rechinii ce se vantura nestingheriti pe ecranele televizoarelor sau maraie la tine din presa scrisa ori de pe siteurile ce internetul le ofera cu generozitate pot deveni si ele niste creaturi simpatice sau imposibil a mai putea inspaimanta pe cineva datorita modului in care sunt tratate.Iar in cazul in care efortul meu de a scrie pare alambicat ori de-a dreptul imbecil pot parasi pagina oricand.
Revenind la politica, la stanga, dreapta un centru care nu exista si la un talmes balmes care nu mai are nici directie nici identitate simt nevoia, cu ocazia unui protest inca pasnic ce se deruleaza in aceste zile printre noi si sub ochii nostri sa spun si eu cateva lucruri.
E total ridicol sa mai vorbesti zilele acestea despre stanga dreapta si despre centru in politica. Este vorba cred, despre oameni care slujesc interese, despre idealisti si despre naivi.
Spre exemplu, sa zicem ca te declari de dreapta, extrema dreapta, si sprijini interesele corporatiilor crezand sincer ca ele vor salva lumea sau macar o parte din ea. Si te apuci si scrii pe tema asta, te agiti, ii mai gasesti si pe altii ca tine faceti un grup si aparati interesele corporatiilor. Nu al uneia anume ci al tuturor corporatiilor de acum si din toate timpurile.
Apoi afli ca o corporatie vorbeste cu un guvern, legislatia se ajusteaza rapid si expropierile devin legale. Daca casa ta se afla spre exemplu pe o mina de argint maine armata personala a corporatiei te va da afara din casa, va lua tot ce ai si va sapa acolo luand tot argintul, lasand si coruptilor un viitor loc undeva.
Una din valorile esentiale ale dreptei politice este proprietatea. Deci te vei trezi brusc, ca om care loveste cu dreapta ca tocmai ai incasat o stanga. Poti desigur sa devii moderat (daca inca mai speri sa aduci vreun bine lumii in care traiesti) si sa incepi sa aperi clasa de mijloc. Sa lasi extrema stanga comunista sa se exprime social prin corporatii si afacerile lor oneroase cu guvernele corupte si incompetente. Dar vei descoperi cu stupoare ca nu exista nici o forta in societate, politica sau de alta natura care sa apere interesele clasei de mijloc. A micilor intreprinzatori, a afacerilor mici, a serviciilor. Sau poate vei deveni un vrednic aparator al angajatilor corporatiilor, cei care mor de epuizare in permanenta competitie cu proprii colegi de munca.
Mai exista si varianta de stanga a protestului. Dar cum sa protestezi alaturi de oameni pentru care proprietatea e un moft si viitorul in conceptia lor e o lume in care se imparte totul de buna voie.(mai putin necazurile si boala, cu astea te poti desfata in singuratate). Deci te vei trezi in aceiasi barca in care ai fost la inceput. Iar daca ai vandut tot ca sa traiesti in natura, si sub patul tau sta un zacamant de ...aur... poti sa ai surpriza sa ajungi in piata ca protestatar voluntar in toate zilele si orele saptamanii.
Tot la stanga, zic unii, ar mai fi si ecologistii. Evident o directie buna in orice timp si spatiu dar cum ramane cu proprietatea? Cum sa bagi pe agenda lor de lucru ceva ce pe ei nu-i priveste. Evident mediul e extraordinar de important pentru ca de el depindem toti. Si daca ai un fumator in incapere, fie el desprins din Dosarele X, fie din reclamele la Marlboro e totuna. Dar lucrurile se leaga. Si poate parea greu sa unesti atatea curente de gandire pentru un obiectiv comun, dar s-au vazut si lucruri mai de mirare decat acesta.
Si aici ma intorc la ce incercam sa spun mai sus.Daca nu mai exista orientari politice atunci ce mai exista?
Oameni care slujesc interese, idealisti si naivi.
Oamenii care slujesc interese castiga bine, fac lucrurile in mod profesionist, muncesc pana crapa, (scuzata sa-mi fie expresia) si la sfarsit or sa roada un ciolan pe undeva, cui ii mai pasa unde.
Idealistii or sa lupte pe branci aruncandu-si toate resursele in lupta in mod dezinteresat. Asa au facut intotdeauna si probabil la fel vor face si de acum incolo. Daca au fost suficient de vizibili li se va inalta si o statuie. Sau nume de strada. Indiferent ce-au realizat.
Naivii? E cea mai larga categorie si ne include pe toti. Evident cu grade de vinovatie din ce in ce mai mari, cu cat te apropii de varful ierarhiei.
Am trait intr-o vreme cand orice lucru spus in public, indiferent daca era vorba de literatura, film ori gimnastica avea rezonanta. Unele dintre rezonante te puteau trimite direct in beciurile securitatii fara ca cineva sa mai repete vreodata dansul sau exercitiile tale de mima, altele deveneau subiect de bancuri, altele se transformau pur si simplu in folclor. Se vorbea inca despre ele pentru ca nu atingeau dosul sensibil al cine stie carui potentat, sau se multiplicau in ecouri de nerecunoscut, mult dupa ce vocea in cauza mai putea masura lungimea vreunui nas.
Una din povestirile ce a facut cariera in aceste vremuri de profunde rezonante, si care a devenit rapid populara mai ales prin cercurile de cititori de literatura fantastica, a fost o nuvela numita Regii nisipurilor . Am gasit povestirea pe internet, la dispozitia oricarui internaut, sau pentru cei care mai adora inca litera tiparita, cred ca o vor gasi intr-una din editiile almanahului Anticipatia de prin anii optzeci. Probabil 1985 sau 1986. Deasemenea detalii despre nuvela sau autor apar la o simpla cautare pe Google asa ca nu are rost sa intru in amanunte pe aceasta tema.
Succesul nuvelei a fost asigurat de mai multe elemente.Inedita, originala, complicata pe masura ce se dezvaluia cititorului, dar mai ales horror, si inspaimantatoare prin inevitabilitatea cu care personajul principal isi construia destinul. Am recitit nuvela relativ recent si mi-a parut la fel de proaspata, ca si cum as fi recitit-o pentru intaia oara.
Poate ca nu as fi vorbit despre ea daca nu as fi citit acum cateva luni o carte mult mai cunoscuta. M-a facut sa ma gandesc, daca nu la o paralela intre aceste doua scrieri macar la o anume apropiere intre ele. In ambele este vorba de un portret care se construieste sub privirea cititorului.
In Portretul lui Dorian Gray e vorba de o pictura. Dorian Gray e tanar si frumos, starneste admiratia cu spiritul dar si cu frumusetea fizica, peste tot unde se duce e admirat, placut si dorit. In acest moment al vietii sale, un pictor popular ii face portretul. Tarat de evenimente, sau poate doar dintr-un capriciu savarseste un lucru infiorator. Cand isi priveste portretul vede la el o schimbare. Expresia figurii sale a capatat un aspect sadic si respingator. De-a lungul timpului, face tot mai multe ticalosii, devenind un personaj indezirabil dar isi pastreaza frumusetea si tineretea fizica. Portretul lui insa continua sa se urateasca si sa imbatraneasca urmarind indeaproape identitatea lui spirituala. Nu am de gand sa povestesc tot romanul. E la dispozitia oricui in librarii si e o lectura buna.
Si in Regii nisipurilor e vorba de un portret si de o legatura stransa intre acesta si faptele personajului principal. Simon Kress nu este nici simpatic nici moral. Dimpotriva, este abject, si se bucura de fiecare clipa in care este in acest fel. Se balaceste deasemenea intr-un grup de prieteni ce sunt aidoma lui. Pe scurt, povestea e urmatoarea. Simon, urmarindu-si instinctele de ticalos, si satul sa mai chinuie animalele pe care le avea deja, se hotaraste sa gaseasca ceva nou. "Norocul" ii surade si gaseste un magazin discret ce vinde ciudate creaturi de pe alta planeta. Acestea sunt asemanatoare cu albinele sau cu termitele, isi construiesc castele si depind de o fiinta mai mare ce sta inauntrul cuibului. Au nevoie insa si de un stapan al carui portret va aparea pe zidul constructiei. Acasa ii e instalat un imens terariu unde sunt plasate toate acestea si el asteapta sa le vada razboindu-se.
La inceput le hraneste cu regularitate si portretul creat de ele este binevoitor, frumos si zambitor. Dar Simon Kress isi pierde rabdarea si incepe sa se poarte din ce in ce mai urat, invitandu-si si prietenii la acest spectacol. Figura construita de creaturi se urateste din ce in ce urmarindu-i indeaproape fiecare actiune.
Ce m-a frapat, asa cum am zis, a fost apropierea dintre cele doua povesti. Destinul implacabil pe care aceste personaje intrate pe calea abjectiei si-l construiesc cu savoare si inconstienta, ignorand imaginea ce le oglindeste faptele. Dorian Gray se afunda in ticalosie pe parcursul vremii, simtindu-se vinovat si ferind portretul sau moral de orice privire, dar continuandu-si seria de actiuni reprobabile.
Simon Kress nu are scrupule de nici un fel. Face totul public si se mandreste cu asta. Urmareste doar scandalul, razboiul cu orice pret, ingnorand complet avertismentele ce apar pe parcursul istorisirii. Mai moderna, mai aproape de cele ce ne curg in aceste zile prin fata ochilor, povestea aduce in fata o lume ce actioneaza aproape mecanic, cruda, neiertatoare si abominabila. Aici, Dorian Gray ar fi parut un om naiv si pe deplin moral, un fel de sfant chiar. Dar invitat la petrecere, probabil ca regii nisipurilor i-ar fi acordat si lui aceiasi ingaduinta .
Regii nisipurilor aici: http://www.scribd.com/doc/30154/Martin-George-RR-Regii-nisipurilor
