Terariu cu flori

Detalii

CategoriiDivertisment
TaguriHobby
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari8856

Voteaza & Distribuie

Descriere

Una dintre modalitatile prin care va puteti insufleti locuinta este decorarea ei cu flori. Si cum sa aranjam camera astfel incat sa ne bucuram ochii cu o gradina in miniatura? Recurgem la terarii! Terariile sunt, practic, mini-gradini amenajate cu gust, recreand peisaje variate, in functie de propriile preferinte si de plantele pe care le aveti la indemana. Nu aveti nevoie de cunostinte de peisagistica si nici de specialisti care sa va indrume. Pur si simplu lasati imaginatia sa zburde si jonglati cu plante, pamant, nisip si roci de tot felul.




Terariu cu flori


Terariu cu flori, o gradina in miniatura




Puteti recrea diferite peisaje, de la paduri in miniatura la oaze din desert sau chiar jungle salbatice. Fotosinteza se realizeaza cu usurinta in terarii pentru ca bolurile au pereti din sticla transparenta. Singura conditie este sa asezati terariul in apropierea geamului, pentru ca plantele sa-si absoarba necesarul de lumina.


De ce aveti nevoie pentru realizarea unui terariu?

Pentru amenajarea unui terariu, aveti nevoie, in primul rand, de un vas. Acesta poate sa fie sub forma de cilindru, paralelipiped sau un simplu bol rotund. Asezati substratul pe fundul vasului, in strat subtire, de maximum 3-4 centimetri. Nu uitati ca terariul nu are gauri de surgere precum ghivecele, astfel ca umiditatea ridicata din sol trebuie evitata pentru a preveni putrezirea radacinilor. Puteti amplasa pe fundul vasului pietricele sau granule din argila, pentru drenaj.




Terariu cu violete africane


Terariu cu violete africane




Alegeti un substrat adecvat tipului de flori pe care le plantati in terariu. Spre exemplu, daca va orientati catre gesneriaceae (violete africane, kohlerii, streptocarpusi, mini-sinningia), aveti nevoie de un sol usor acid. Daca vreti sa amenajati un terariu cu cactusi si suculente, folositi pamant cu pH ridicat. Puteti amesteca substratul cu putin perlit, o roca vulcanica maruntita ce pastreaza solul afanat si rezolva intr-o oarecare masura problema umiditatii excesive care se poate forma in vas.


Pentru decor, dar si pentru fixarea plantelor, alegeti cateva pietre pe care in prealabil le dezinfectati si le fierbeti, apoi le clatiti temeinic. In unele locuri puteti sa puneti si muschi, frunze uscate sau scoarta maruntita. Nu uitati ca cele doua din urma sunt degradabile si, din cauza umiditatii, la un moment dat vor putrezi si vor trebui inlocuite.


Ce flori alegem pentru terariu?

Nu exista o regula prestabilita in alegerea florilor pe care le aranjati in terariu. Trebuie numai sa va orientati in functie de marimea vasului si de cea a plantelor la maturitate. Nu uitati ca vor creste si vor ajunge sa umple spatiul si, daca alegeti flori care se dezvolta excesiv, fie vor iesi din vas, fie nu vor avea suficient loc pentru a se dezvolta.




Terariu cu cactusi


Terariu cu cactusi




Alegeti florile preferate sau cele pe care le aveti la indemana. Puteti folosi plante decorative prin frunzis, ierboase, episcii, violete africane variegate, mini-sinningia, kohlerii, streptocarpusi variegati. Pentru terariile cu cactusi si suculente, alegeti plante de mici dimensiuni, in jurul carora presarati nisip si asezati roci. De mare efect sunt plantele carnivore (Dionaea, Sarracenia purpurea).


Nu va orientati, insa, catre plantele luate direct din natura, pentru ca se vor adapta foarte greu conditiilor de apartament si mai ales celor din terariu.




Terariu cu suculente


Terariu cu suculente




Ingrijirea plantelor din terariu

Udati plantele din terariu cu moderatie, pentru a preveni putrezirea radacinilor. De asemenea, fertilizati rar si diluati ingrasamantul in cantitate dubla de apa fata de cea indicata pe sticla. Tundeti lastarii care cresc excesiv si strica designul terariului, indepartati frunzele uscate sau putrezite, cosmetizati pomisorii.


Amplasati la lumina, in apropierea geamului sau in camerele foarte bine luminate. Protejati, totusi, vasul de razele solare directe care pot arde frunzele si pot accelera procesul de condens din interiorul terariului.


De asemenea, protejati plantele de atacul daunatorilor. Lipsa ventilatiei din terariu poate predispune la aparitia acestora. Stropiti cu acaricide de la farmacia fitosanitara sau folositi tratamente naturale impotriva daunatorilor plantelor.