Tratamente naturale impotriva daunatorilor plantelor

Detalii

CategoriiDivertisment
TaguriHobby
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari17389

Voteaza & Distribuie

Descriere

Plantele au puterea de a transforma o incapere anosta si rece intr-un spatiu insufletit, primitor, placut sufletului si ochilor. Insa pana si plantele sufera destul de frecvent de boli si atacuri ale daunatorilor care, netratate, pot duce la pierderea lor.




Daunatori plante


Daunatorii plantelor si tratamente naturale impotriva acestora




Magazinele fitosanitare pun la dispozitie o multitudine de solutii pentru combaterea daunatorilor, insa substantele chimice continute ataca nu numai daunatorii, ci si planta, facand ca procesul de recuperare sa fie mai lung.


Pentru a evita aceste efecte secundare ale chimicalelor, puteti alege oricand tratamente naturale impotriva daunatorilor plantelor. Aceste tratamente naturale se fac cu produse la indemana oricui, pe care cu siguranta le aveti in casa si carora nici nu le banuiati eficacitatea.


Decoct de Coada Calului

Decoctul de coada calului previne si chiar trateaza bolile provocate de ciuperci. Decoctul se prepara extrem de simplu, din 5 litri de apa in care se adauga o jumatate de kilogram de Coada Calului (Equisetum Arvense) tocata. Se lasa la inmuiat amestecul pana a doua zi, se fierbe aproximativ 30 de minute, apoi se strecoara si se lasa la racit. Lichidul astfel obtinut, bogat in acid salicilic, impiedica aderarea sporilor de fungi la plante.




Planta atacata de ciuperca


Planta atacata de ciuperca




Plantele se stropesc pe frunze si pe tulpini cu decoctul pentru eliminarea infectiilor fungice. Lichidul se toarna si in pamantul din ghiveci, intrucat ciupercile se pot forma si in substrat. Preventiv, tratamentul se aplica de o data sau de doua ori pe luna.


Orhideele sunt plante predispuse la atacurile ciupercilor din cauza mediului umed in care trebuie sa fie crescute. Stropiti cu grija frunzele, asigurandu-va cu nu stagneaza apa la imbinarea frunzelor cu tulpina, pentru orhideea va putrezi.


Mujdei de usturoi

Preparati un mujdei de usturoi concentrat din 5-6 catei de usturoi, peste care turnati un litru de apa. Strecurati lichidul, turnati-l intr-un pulverizator si stropiti plantele pe toata suprafata lor, inclusiv pe spatele frunzelor. Udati si pamantul, pentru ca anumiti daunatori se formeaza si in substrat. Daca nu folositi intreaga cantitate, nu o pastrati timp indelungat intrucat se deterioreaza. Este de preferat sa faceti un amestec proaspat, care este si mai eficient.


Mujdeiul de usturoi este eficient impotriva urmatorilor daunatori: afide, acarieni, paianjeni, cosenile fainoase, paduchi testosi, colembole etc. Repetati tratamentul timp de o saptamana, pana cand observati ca planta este curata. Dupa ce au disparut complet daunatorii, spalati cu grija frunzele sub jetul de apa pentru a indeparta mirosul de usturoi.




Cosenile


Cactus atacat de cosenile




Apa de tutun

Apa de tutun se prepara extrem de usor. Luati tutunul din 5-6 tigari si turnati-l intr-un sfert de litru de apa. Lasati amestecul la macerat timp de 3-4 zile, strecurati si turnati lichidul intr-un pulverizator. Pulverizati si udati planta cu apa de tutun impotriva tuturor daunatorilor plantelor.


Extractul de urzica

Extractul de urzica este un excelent remediu impotriva acarienilor. Folositi-l cu incredere inclusiv pe violetele africane, predispuse atacului acarienilor, intrucat nu le pateaza frunzele sensibile. Amestecati 2 litri de apa cu un sfert de kilogram de urzici tocate, lasati la macerat timp de 12 ore, apoi strecurati lichidul. Extractul de urzica va va proteja plantele impotriva atacurilor acarienilor care, lasate netratate, vor duce intr-un final la moartea plantei.




Urzica


Urzica, folosita ca tratament impotriva daunatorilor plantelor




Ceaiul de pelin

Un alt remediu eficient impotriva daunatorilor plantelor este ceaiul de pelin. Un sfert de kilogram de frunze se fierb in doi litri de apa, se strecoara si se lasa la racit. Ceaiul este eficient impotriva tuturor daunatorilor, de la afide si acarieni pana la cosenile, atat de rezistente si greu de exterminat.


Infuzie de hrean

Iute si taios, hreanul are puterea de a trata plantele atacate de daunatori de tot felul. Fierbeti apa, apoi lasati la infuzat o radacina de hrean rasa sau taiata marunt. Dupa racire, poate fi pulverizata pe toate plantele impotriva daunatorilor. Infuzia de hrean este eficienta si in combaterea omizilor si gandacului de Colorado.




Hrean


O radacina de hrean va scapa de daunatori