Efectul de fluture, adevar si legenda

Efectul de fluture

„Efectul de fluture" este un element important in teoria haosului, un principiu conform caruia bataile aripilor unui fluture la Tokyo ar declansa un lant de evenimente soldate, in final, cu aparitia unei tornade in Texas. Posibilitatea formarii de tornade in statul trandafirilor galbeni exista mereu, insa – conform convingerii multora – schimbarea atmosferica in urma careia se initiaza o tornada pe langa Dallas este determinata de acele firave batai de aripi.

Mici variatii ale conditiilor initiale ale unui sistem dinamic neliniar pot produce variatii majore pe termen lung in intregul sistem, deci fac posibile si tornadele. In afara de hazard, in aceasta teorie exista si o componenta poetica, aproape taoista. In esenta, teoria efectului de fluture ne spune ca un sistem haotic, cum ar fi cel meteorologic, nu poate fi anticipat cu mai mult de cateva zile inainte. Prezenta „fluturelui" in acest sistem este mult mai putin prozaica. De fapt, numele teoriei a fost determinat de forma modelului computerizat care a dus la descoperirea ea.

Prin anii ’60, matematicianul Edward Lorenz a creat un model numit „atractor straniu". Este vorba de o linie care formeaza, alternativ, spirale in jurul a doua ovale adiacente, descriind solutia haotica intr-un set de ecuatii inter-relationiste. Lorenz a descoperit ca forma atractorului este extrem de sensibila la conditiile initiale. Deplasarea punctului sa de start doar putin, in orice directie, provoca desenarea unui alt „fluture".

Atractorul i-a convins pe cercetatori sa ajunga la concluzia ca multe dintre sistemele lumii reale – bursa, ori sezonul tornadelor din Texas – trebuie sa fie la fel de imprevizibile, iar efectul de fluture a continuat sa fie invocat ca explicatie pentru orice manifestare haotica. De fapt, poezia intregii teorii ramane frumoasa ca metafora, pentru ca un fluture poate sa bata din aripi la Tokyo cat o vrea el, cat il tin puterile, pentru ca tot nu schimba nimic in Texas.

Fiecare bataie din aripi a unui fluture exercita o anumita presiune asupra moleculelor din aerul din jur pentru a propulsa insecta in vazduh. Fiecare bataie din aripi provoaca o schimbare a presiunii aerului in jurul fluturelui, insa aceasta fluctuatie este nesemnificativa in comparatie cu presiunea aerului in intregul sistem atmosferic.

Modificarea presiunii atmosferice este un factor determinant in schimbarea vremii, iar in cazul unui fluture, orice turbulente ar crea bataile lui de aripa, acestea se disipeaza la cativa milimetri distanta.

„Daca un fluturas bate din aripi, efectele chiar se risipesc in vant",

spune David Orrell, matematician si autor. Avand un doctorat la Oxford in predictia manifestarilor sistemelor non-liniare, cea mai bine vanduta carte a lui Orrell se intituleaza „Viitorul tuturor lucrurilor: Stiinta previziunii". Cartea nu va folosi la nimic chiromantilor sau ghicitorilor in carti, pentru ca se ocupa de sistemele meterologice, biologie si sistemele economice.

David Orrell scrie despre dificultatea meteorologilor de prevedea „timpul probabil" datorita faptului ca si cea mai mica variatie de temperatura in sistem, de o fractiune de grad, poate duce la o avalansa de erori care pot dinamita orice previziune meteo mai departe de cateva zile

„Oricum, schimbarile care au importanta sunt mult mai vaste decat bataile din aripi ale unui fluture",

scrie Orrell. Asadar, „efectul de fluture" este valabil mai mult ca metafora decat ca model matematic cu consecinte exponentiale. Modeland turbulentele produse de fluture prin folosirea de automate celulare, o metoda dezvoltata de matematicianul Stephen Wolfram, explicata in celebra sa carte „Un alt fel de stiinta", se arata ca energia provenita la aripile unui fluture se va disipa rapid, in loc sa construiasca alte turbulente care sa se repercuteze in sistem. Pe scurt, fluturii nu pot declansa furtuni. Insa, asa cum ar remarca poetul: „zboara doi fluturi, doua giuvaiere, peste oras purtati de-o adiere."