De ce e indicat să apelezi la un designer de interior în amenajări?

Detalii

CategoriiCasa/gradina
Taguridesign de interior
Ultima actualizareJoi 12 ianuarie 2023
Vizualizari279

Voteaza & Distribuie

Descriere

A avea o casă frumoasă și confortabilă este ceva ce mulți oameni își doresc. Poate fi, totuși, dificil să obții un aspect de eleganță și rafinament fără ajutor. De aceea apelarea la un designer de interior atunci când vă mobilați sau decorați casa poate fi o modalitate excelentă de a obține unele dintre cele mai bune rezultate.

Designerii de interior au abilitățile și experiența necesare pentru a crea interioare frumoase, dar funcționale, care sunt adaptate gusturilor clienților lor. Ei vor lua în considerare lucruri precum limitările de spațiu, condițiile de iluminare, paletele de culori, aspectul mobilierului și multe altele, pentru a crea un spațiu care se potrivește nevoilor clientului lor.

Designerii de interior au, de asemenea, acces la resurse care ar putea să nu fie disponibile pentru o persoană obișnuită; de la piese unice de mobilier la materiale specializate, care poate nu se găsesc pe plan local sau pe care persoana nespecializată nu le cunoaște, nu știe că există.

Pentru a obține rezultatul pe care îl aștepți pentru casa ta, alegerea înțeleaptă este să apelezi la un designer/arhitect de interior. De ce? Este un profesionist care are cunoștințe extinse despre tipurile de materiale și construcții, a lucrat cu producători de care majoritatea clienților obișnuiți nu știu, dar pe care un designer/arhitect poate să-i recomande pentru că a implementat tot cu ei proiecte anterioare.

Având sfatul unui designer cu experiență, acesta îți poate economisi timp și bani atât pe pe termen scurt, cât și per termen lung. Pe termen scurt, poate evita eventualele alegeri neinspirate a unor produse/materiale care să nu se potrivească în ansamblu: tapetul cu canapeaua, culoarea și modelul faianței din baie cu restul casei, masa din dinning cu scaunele, etc. Alegerile neinspirate vor fi ”tratate” în două feluri: vei dori să înlocuiești produsele cu altele pe care le consideri mai potrivite, ceea ce înseamnă bani și timp alocate din nou, sau vei trăi cu compromisul existent, dorindu-ți însă, să fi fost altfel.

În efectul pe termen lung un designer/architect de interior intervine în alegerea potrivită a materialelor pentru zonele folosite intens, pentru a nu se deteriora rapid, cum este situația băilor în zonele de folosire intensă a apei, a contrablatului de la bucătărie în cazul în care vorbim de o familie care gătește mai mult, în alegerea sistemelor de deschidere a ușilor mobilei pentru a rezista, dar a fi și de efect, etc.

Tot în categoria efectelor pe termen lung încadrăm și stabilierea dimensiunilor corpurilor de mobilă, de exemplu. Cum ar fi să trăiești în fiecare zi cu o canapea prea mare din cauza căreia să nu ai loc să ajungi pe terasă, cu un pat ales prea mare care să nu-ți mai permită deschiderea ușilor de la dulapul cu haine sau alegerea unui corp de iluminat pe care trebuie să-l eviți mereu să nu-l lovești pentru că nu a fost luată în considerație înălțimea camerei?

Un designer de interior îți anticipează bugetul

Fie că ai un buget alocat amenajării, fie că nu știi cât poate costa amenjarea unui spațiu, un designer/architect de interior știe pe baza experienței ce produse să propună pentru ca ideile să fie realizabile, dar să obțină și efecte deosebite, să combine culori și texturi în așa fel încât totul să fie în armonie, conform dorințelor beneficiarului. Sunt situații când există sume fixe alocate amenajării din care un designer știe că nu are cum ”să iasă”, dar chiar și situații în care clientul spune că nu are un buget, însă un designer știe că acest lucru nu înseamnă că nu are limite, ci trebuie să identifice care este suma suportabilă pe care un un client este dispus să o plătească pentru a obține rezultatul dorit.

Cum alegi un designer sau arhitect de interior?

Cel mai important factor în selectarea persoanei sau a firmei cu care să colaborezi este expertiza și experiența acestuia în domeniu. Solicitați referințe de la foștii clienți pentru a le putea evalua munca înainte de a lua o decizie. Urmăriți activitatea pe web-site-ul studioului, dar și pe rețelele de socializare unde sunt prezenți. Foarte important este să vedeți proiecte implementate și nu doar grafică, randări.Mai mult, implementarea în șantier este esențială în realizarea unui proiect. Așa cum spuneam mai sus, putem vorbi de produse și tehnici care nu sunt la îndemâna oricui, iar acestea trebuie să fie puse în operă de firme specializate, la fel, cu experiență. Orice vi se propune ca design de interior, el trebuie să fie realizabil!

Odată ce ați ales un candidat potrivit sau o firmă care vă poate ajuta la amenajare, trebuie să aveți în vedere că tot procesul de la idee până la rezultatul dorit este o muncă de echipă între designer/architectul de interior și client. Spuneți-i ce vă doriți, ce aștepări aveți, puneți întrebări pentru că nu e un domeniu pe care îl știți foarte bine, spuneți ce vă place, dar și mai important ce NU vă place, pentru că doar așa spațiul amenajat devine extensia nevoilor și dorințelor voastre.