Biserica si Partidul comunist in China

Biserica si Partidul comunist in China

Detalii

CategoriiReligie
TaguriChina
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari3049

Voteaza & Distribuie

Descriere

Biserica si Partidul comunist din China par sa se inteleaga foarte bine intr-un moment cand tara pare sa se scufunde intr-o criza spirituala fara precedent. De altfel, spre deosebire de Europa, in China bisericile crestine au devenit neincapatoare. Mult mai multi enoriasi, catolici si protestanti, participa la liturghiile duminicale decat in orice tara europeana.


Guvernul de la Beijing afirma ca in tara exista 18 milioane de protestanti si sase milioane de catolici, iar estimari independente de Partid afirma ca aceste cifre sunt, de fapt, subestimate masiv. O cifra mai apropiata de realitate ar fi de peste 60 de milioane de credinciosi crestini in China. Aici intra si catolicii „neoficiali", cei care participa la slujbe tinute de preoti nerecunoscuti de stat. China este in conflict cu Vaticanul deoarece nu permite ordinarea episcopilor numiti de biserica catolica, ci doar a celor numiti de Partid.




Biserica catolica in China


Biserica catolica in China




Faptul ca convertirile la crestinism cresc intr-un ritm galopant poate fi certificat si de bisericile construite in zonele rurale, unde tot mai multi locuitori trec fie la culte neo-protestante, fie la catolicism, dar exista si mici insulite de ortodoxie. In structurile crestinismului chinez exista o problematica foarte greu de inteles din afara. In primul rand, catolicismul si protestantismul sunt vazute de Partid drept doua religii diferite.


Pe parcursul secolului XX, in China crestinismul a fost asociat cu imperialismul occidental si cu misionarismul catolic. Dupa ce China a devenit tara unui singur Partid, in 1949, odata cu victoria lui Mao, toate misiunile crestine din tara au fost expulzate, iar crestinismul a fost permis de stat atat timp cat jurau credinta… Partidului. Aceasta stare pare sa se perpetueze si in prezent, Biserica si Partidul mergand, aparent, brat la brat intr-o armonie si intelegere depline. Lucrurile sunt, insa, mai nuantate. Ca orice lider comunist, si Mao a declarat religia drept „opiu pentru popor" (copiindu-l, cu nerusinare, pe tovarasul Lenin), iar in anii ’70, dupa asa numita „revolutie culturala", liderul chinez a incercat eradicarea Bisericii.


Crestinismul nu numai ca a supravietuit, dar are proprii sai martiri si a dobandit forte noi. Din anii ’80, cand s-a permis, din nou, exprimarea credintei crestine, bisericile oficiale chineze s-au extins, insa nu au voie sa desfasoare nici o activitate in afara lacasurilor de cult. Ele trebuie sa se ralieze sloganului „Iubeste-ti tara, iubeste-ti religia". In schimbul acestei obediente, Partidul continua sa promoveze ateismul in scoli, insa se angajeaza „sa protejeze si sa respecte religia pana cand timpul va face ca religia insasi sa dispara."


Asociatia Patriotica Catolica, biserica recunoscuta de statul chinez, isi numeste proprii episcopi si nu are nici o legatura cu Vaticanul, desi catolicilor chinezi li se permite sa recunoasca autoritatea spirituala a Papei. Exista si o biserica catolica „clandestina", nerecunoscuta de stat, cu mult mai multi credinciosi decat cea la vedere, sustinuta de Vatican.


S-a ajuns la situatia curioasa ca un numar de episcopi sa fie recunoscuti si de Partid si de Vatican, insa niciuna dintre parti nu admite suveranitatea celeilalte in aceasta chestiune. Recent, Partidul s-a zbarlit putin la Biserica, ordinand episcopi, ca o sfidare la adresa Vaticanului, care, la randu-i, a excomunicat pe unul dintre acestia. Partidul ar putea fi dispus sa cedeze in unele aspecte legate de Biserica, insa nu admite sa se incalce o limita: depasirea lacasului de cult si aducerea activitatii religioase in strada.




partidul comunist din China


partidul comunist din China




Deci, statul nu va accepta niciodata scoli religioase sau spitale si orfelinate ingrijite de Biserica. In unele locuri, Partidul a incercat sa inhame Biserica la „marea idee" a sa despre „o societate armonioasa", un slogan omniprezent in viata publica din China, insa desi se schiteaza pasii unui menuet dansat de Partid impreuna cu Biserica, autoritatile sunt vag nelinistite cand vad ca un numar tot mai mare de oameni se intorc spre credinta si umplu bisericile pana la refuz.


Se vorbeste de o „criza spirituala" in China, dupa ce statul a permis declansarea cursei spre imbogatire si exista destui miliardari chinezi. Tineretul nu vrea decat banii si iahturile si vilele, iar slujirea lui Mammona a devenit un mod de viata. Biserica incearca sa dea un sens vietii celor nauciti de aceasta ardoare.