Ce trebuie să știi despre inteligența emoțională și cum o poți dezvolta?

Detalii

CategoriiSocial
Taguriinteligenta, Romania
Ultima actualizareMiercuri 15 iunie 2022
Vizualizari413

Voteaza & Distribuie

Descriere

Inteligența emoțională se referă la abilitatea oamenilor de a recunoaște și utiliza propriile emoții. Mai mult, inteligența emoțională reprezintă gestionarea relațiilor interpersonale cu ajutorul empatiei, înțelegând emoțiile celorlalte persoane cu care interacționezi Inteligența emoțională înseamnă autocunoaștere, autostăpânire, motivație, empatie și abilități sociale.

Inteligența emoțională nu este un concept nou în psihologie, dar în ultimii ani noțiunea a fost dezvoltată și datorită autorilor contemporani, care au ales să abordeze în cărțile lor acest subiect. Orice persoană care a citit cel puțin o carte de dezvoltare personală, a aflat că inteligența emoțională este cu atât mai importantă în actualul context, când interacțiunile umane au avut atât de mult de suferit ca urmare a pandemiei de Covid-19.

Se spune că persoanele cu o inteligență emoțională ridicată au succes la locul de muncă, abilități excelente de conducere și o sănătate mintală peste limită. Cât de important este să te simțiți bine în propria piele? Ce stă în puterile tale pentru a te dezvolta emoțional și personal armonios? Acestea sunt doar câteva întrebări la care încercăm să vă oferim răspuns în acest material.

Autocunoașterea

Când ai stat ultima oară și ai analizat cât de bine te cunoști? Cine ești? Ce vrei să ajungi? Până unde ești dispus să mergi pentru a obține ceea ce îți dorești? Răspunsurile la aceste întrebări sunt elemente care te definesc. Recunoașterea emoțiilor care te stăpânesc în momente cheie ale vieții, reprezintă baza cunoașterii. Însă nu doar înțelegerea emoțiilor și aspirațiilor te ajută să te identifici. Cu cât vei înțelege și asimila impactul pe care acțiunile tale le au asupra celorlalți și cum te afectează deciziile și emoțiilor celorlalte persoane cu care interacționezi, cu atât te regăsești și înțelegi mai bine. Dar trebuie să te și accepți, chiar dacă nu îți place mereu ceea ce faci, spui și modul în care reacționezi.

Autostăpânirea

Stăpânirea de sine înseamnă identificarea greșelilor, recunoașterea lor, dar și stăpânirea emoțiilor care te pot cuprinde atunci când lucrurile nu ies așa cum ai anticipat. Fundația OTP Bank România este o organizație cu o echipă de profesioniști acreditați, cu expertiză în design de produse educaționale, care creează conținut pentru piața de training din România. Prin intermediul proiectelor realizate, tinerii sunt încurajați încă din școală să se autoevalueze și să învețe ce este stăpânirea de sine, lucrul în echipă și coordonarea pentru a fi pregătiți și a gestiona totul foarte bine din postura de angajați.

Motivația

Am vorbit despre autostăpânire și autocunoaștere, dar acestea trebuie puse în context alături de motivație. Aceasta este esențială în atingerea scopurilor propuse. Fără o puternică motivație intrinsecă, poți să cazi pradă descurajării și renunți atunci când dai de greu. O motivație serioasă duce la îndeplinirea dorințelor și a planurilor pe termen mediu și lung. Cu cât această componentă este exersată și produce efectele scontate, cu atât motivațiile propuse vor fi cu mult mai ambițioase, ceea ce se traduce în succes.

Empatie

Fără empatie nu poți avea prieteni. Empatia este o trăsătură specifică rasei umane. Emoțiile celorlalți determină acțiuni din partea ta. Inteligența emoțională dezvoltată normal te face să acționezi în consecință la nevoile celor din preajmă. Cu empatie vei putea oferi suport emoțional unui prieten care se plânge, vei fi un bun ascultător al problemelor pe care le au ceilalți, vei învăța să refuzi și să renunți la lucrurile care îți sunt inconfortabile și vei fi un prieten loial.

Abilitățile sociale

Poți realiza ușor conexiuni cu cei cu care intri în contact pentru prima dată? Lucrezi bine în echipă, indiferent de oamenii care o alcătuiesc? Abilitățile sociale sunt importante pentru gestionarea relațiilor de la muncă, dar și cele din viața personală. Cu toate acestea, abilitățile sociale își pun amprenta asupra succesului la locul de muncă, dar și asupra carierei.

Inteligența emoțională care nu este bine dezvoltată afectează viața profesională sau cea școlară, sănătatea fizică și psihicul, relațiile cu cei din jur. Inteligența emoțională trebuie cultivată și explorată, astfel încât potențialul creator existent în fiecare persoană, indiferent de direcția de manifestare, să fie atins. Ai în vedere componentele inteligenței emoționale descrise în articol și antrenează-te pentru a avea succes în plan profesional și personal, dar și pentru o stare de bine generală!

Sursa foto: pexels.com/photo/silhouette-photography-of-group-of-people-jumping-during-golden-time-1000445/