GERNIK 2010

Dragi iubitori ai artei,



Axa Art are deosebita placere de a va anunta deschiderea taberei de creatie,

GERNIK 2010

23-29 august

In urma finalizarii evenimentului,productia plastica realizata in cadrul taberei va face, intr-o prima etapa, obiectul unei expozitii colective de arta,organizata in colaborare cu Filiala U.A.P. Resita la Galeria Agora, cu sprijinul d-lui Ion Bobeica, curatorul unei alte actiuni similare, in aceeasi perioada, pe malurile Dunarii, la Berzasca.



PROTAGONISTI:



ADRIAN SANDU, ION ORATIE , CORNELIA VICTORIA DEDU ,

MIHAI SERBANESCU , MONICA DINU , ANCA DANILA , ANDREI VARGA BELA TAR , CARMEN ANUTZA , FRANCISC MATIAS ,

BARBARA POPA , COSTIN BRATEANU.

Scurt Istoric al locului: Girnic ,( Gernik), jud. Caras –Severin



Cea mai mare colectivitate ceheasca, „centrul coloniilor cehe din Banat", Girnicul (Gerník) este asezat pe valea Kamenita. A fost infiintat, in partea sud-estica a Muntilor Locvei, intre anii 1826-1828, satenii amintindu-si, din mosi-stramosi, de provenienta lor din jurul orasului Plzeň si a capitalei pragheze; o parte a satului, cea de pe inaltimi, este cunoscuta sub numele „Na Velké straně", populata de „Plzáci" ori „Plzeneti", adica „cei din Plzeň". „Cei de la munte", „Horáci", dintr-un alt val de migranti, au ocupat partea mai joasa a coloniei, „Na malé straně"; cu o provenienta nu tocmai clara, se pare ca ar fi originari din Česko-moravské vysočiny (podisurile ceho-morave) sau din arealul muntilor Krkonoše. Ambele valuri au reprezentat colonisti adusi de Habsburgi pentru paza granitei militare si in vederea exploatarilor forestiere si miniere din regiune. Cehii aveau sa intre sub administrarea regimentului de la Caransebes, fiecare barbat primind insarcinarea asigurarii frontierei, in cadrul unui serviciu de patru ani , Girnicul fiind arondat companiei de la Berzasca.

Asezare cu profil agro-pastoral (de aici au provenit si multi muncitori in mina, cand exploatarea de la Cozla era activa), la Girnic, in primele decenii ale sec. XX se cultiva orz, ovaz si trifoi; se cresteau cai, aproape ca nu exista familie care sa nu ii posede: „...calul era puterea economica" , nu doar aici, ci si la Sf. Elena; „la Girnic sunt mai multi si impodobiti" , „cei din Girnic cu totii au avut cai, cel putin, adica o pereche de cai si dupa aceea o vaca, doua, trei vaci" . Acum mai bine de zece ani, caii mai erau inca folositi la plug, iar terenul era folosit la maximum. Asa se explica recordul inregistrat in anul 1992, cand cele 2000 kg de grau, obtinute la hectar, i-au adus Girnic-ului premiul I pe judet. Snopii, adusi in fiecare curte, se treierau cu „Mladicka" – batoza, iar separarea boabelor de pleava se facea cu vanturatoare. Painea s-a copt, pe scara larga, in cadrul gospodariei („petz na hleba", cuptor de paine) . Tot aici se cresteau – cel putin acum cativa ani – capre, iar alaturi de produsele din lapte, comercializate, se numara si carnea .

Un alt element specific il constituia productia de var: cu mai bine de 70-80 de ani in urma, satul asigura nevoile intregii Clisuri; in gospodarii se gaseau varnite (vápenca), reduse ca dimensiuni, in care se arde materia prima. Exista atunci si o moara, precum si instalatii pentru fabricarea scandurilor. Mai mult, un anumit tip de lut, local, mergea la export, solicitat pentru proprietatea sa de a intra in componenta unor vopsele . Obtinerea varului solicita multa atentie si „munca de rob. In felul acesta, painea castigata este atat de scumpa, incat aduni fiecare faramitura" . Procedura laborioasa impunea alegerea doar a pietrei de var albe (nu galbuie sau albastruie), ridicarea a patru „mauri" (un fel de piloni) si a unei schele de lemn (pe care era aranjata piatra de var) si realizarea cuptorului in care focul era mentinut 48 de ore continuu; inainte de a fi vandut varul, efortul era sarbatorit cu tuica din butoaie de dud .

Toate acestea sunt, din pacate, istorie. Tinerii isi compun o alta, peste granita, numarul pemilor ajungand sa fie mai redus decat cel al precursorilor ce au pus bazele coloniei. Arhivele din Viena consemnau, pentru anul 1830, circa 469 de colonisti . Statistica imperiala pentru anul 1855 inregistreaza o usoara scadere: 456 , pentru ca la recensamantul din 1880 sa fie amintiti 905 romano-catolici si 8 ortodocsi. Saisprezece ani mai tarziu, traiau in sat 1028 rezidenti, curba demografica cunoscand si pe mai departe o directie ascendenta: in 1900, populatia totala se cifra la 1155 indivizi (intre care un roman), iar in 1910, la 1266 (inclusiv 5 romani).Primele decenii ale urmatorului veac vor fi marcate de migratia multor familii (numai in perioada cuprinsa intre primul razboi mondial – in care au disparut 31 de sateni – si anul 1938, parasisera satul patruzeci si cinci de familii, incluzand 168 de suflete ), fie catre localitati din regiune, fie in afara granitelor romanesti: in Berzasca si Ogradena, cate 7, 8 la Zlatita si 12 la Liubcova, 10 in Biserica Alba, in Mircina, Rusova, Vrani; in Bulgaria, 19 familii, in Cehoslovacia, 12, iar valul cel mai consistent s-a indreptat catre Statele Unite, unde au plecat peste 50 (peste decenii, urmasi ai imigrantilor au sosit la Girnic, pentru a-si cunoaste obarsia, fiind tratati ca si oaspeti de onoare, invitati de catre sateni la festivalul recoltei ). La recensamantul din 1977, locuiau in sat 831 de persoane, din care cehi s-au declarat 780 . Cu putina vreme inaintea prabusirii regimului ceausist, aproximativ 1000 de locuitori populau Girnicul; in 1991 ramasesera 910, iar in 2000, 559 . „Acum (toamna lui 2004, n.n.) nu sunt mai multi de 300. Din 210 case, jumatate sunt nelocuite. Oamenii au plecat in Cehia sau au murit", constata Francisc Bouda, administratorul micii intreprinderi Bobintronic din Girnic . Multi s-au stabilit definitiv dincolo, „deja is trecuti ca-s cetateni cehi. Or renuntat la Romania, si s-or facut pentru Cehia" . O decizie care s-a impus dupa ce toate incercarile de a-si face un rost in regiunea natala au esuat; nici chiar fondurile investite in sat de catre Rep. Ceha nu reusesc sa modifice radical situatia, caci nevoile enclavei reclama proiecte extinse, gandite pe parcursul a cel putin cateva decenii: „ajuta, da’ sa stiti ca asta-i tot nimica, daca n-aveti unde sa castigati bani, ii foarte greu" .



Sursa: assist. SINZIANA PREDA, PhD Sociology and Anthropology Department ,West University of Timisoara