Logoterapia

Kosmotro a scris:

Mi-ai promis ca daca eu spun ce am facut pentru gasirea sensului, imi vei spune si tu. Te citez: "O sa iti pun o singura intrebare: Ce ai facut ca sa il gasesti? Apoi o sa iti spun ce am facut eu ca sa il gasesc."

Inca astept sa-ti tii promisiunea.

Nu ti-am promis absolut nimic. Cu atat mai mult cu cat am certitudinea ca tot ceea ce ai insirat cu privire la ceea ce ai facut pentru a gasi sensul in viata nu reprezinta decat cel mult o idealizare a intelesurilor unor activitati facute in viata cu un cu totul alt scop in minte. Asta e feelingul meu, e posibil sa ma insel. Dar nu pot sa nu imi exprim scepticismul cu privire la felul in care ai reusit sa iti traiesti viata in tensiunile pe care le descrii - adica de la agonie la extaz.

Cu toata ca simt ca e o greseala, o sa iti spun nu ce am facut ca sa gasesc sensul in viata, ci etapele prin care a trebuit sa trec ca sa il am pe asta de acum.

- sentimentul antisocial

- ateismul

- moartea unui apropiat

- lecturile in filosofie

- agnosticismul

- nihilismul

- trairea vietii pentru incercarea de a-l depasi

Ce e intre etapele astea e irelevant.

Kosmotro a scris:

Nu mai veni cu declaratii ferme de genul "umpli forumul cu informatii obiective luate cu copy/paste de pe net" pentru ca faci presupuneri nefondate si pe care nu le poti verifica.

Puteai scrie indemnul delfic al lui Socrate prin expresia echivalenta din latina, folosindu-te de tastatura. Ori tu ai folosit literele grecesti care nu exista pe tastatura. Deci ai dat copy/paste cand ai introdus informatia asta. Uite ca poate fi verificata presupunerea mea.

Kosmotro a scris:

Si o sa-ti mai spun ce ne invata profesorul meu de filosofie din liceu: "Superficialii isi dau cu parerea despre ceea ce nu au studiat. Ai dreptul sa-l critici pe Brancusi numai dupa ce l-ai studiat serios pe Brancusi. Poti sa-i negi valoarea lui Warhol numai dupa ce i-ai aprofundat opera si gandirea."

Tu cat ai studiat logoterapia inainte de a veni aici sa-ti dai cu parerea?

Deci conform parerii tale, doctrina lui Lenin, Hitler, Stalin sau Mao Zedong trebuie citez, `studiata`, pentru a putea fi criticata. Dupa modelul asta, poate sa se apuce si Basescu Traian de scris un tratat de 2500 de pagini cu privire la conceptia sa asupra organizarii statului, dobandind astfel imunitate de la critica.

Lucrurile scoase din idealul poetic caruia ii dai chemare stau un pic diferit. Ca sa poti critica, trebuie sa stii macar cine a fost omul, care-i esenta gandirii sale, si care-i problema care-o cauzeaza ea.

Ori eu am plecat de la premisa ca Frankl elaboreaza o terapie ce postuleaza existenta sensului vietii doar prin prisma constatarii - nefaste de altfel - ca oamenii cauta sensul in viata, no matter what. Ti-am spus ca terapia asta nu functioneaza pentru oricine. Nu-mi reiau motivele, ele exista aici. Trebuie doar bagate in seama. Ele, motivele, nu ceea ce sta in spatele lor.

Da, bineinteles ca trebuie studiat nazismul si comunismul, daca vrei sa le critici. Asta nu inseamna ca iti plac ideile lor, nu?

Aveam un prieten care era apologet crestin. Am fost cu el la anticariat si si-a cumparat Capitalul lui Marx, pt ca voia sa-l critice in niste articole. Pentru el ar fi fost impensabil sa critice Capitalul fara sa-l citeasca. S-ar fi facut de ras in cercurile de specialisti in care se invartea.

Hannah Arendt a studiat nazismul pentru ca sa il poata critica. Altfel cum ai putea vedea unde anume s-a gresit, unde a luat-o gandirea razna?

Cioran a studiat crestinismul pe care il critica. Ii placea sa citeasca Sfintii Parinti.

ruudflo a scris:

eu am plecat de la premisa ca Frankl elaboreaza o terapie ce postuleaza existenta sensului vietii doar prin prisma constatarii - nefaste de altfel - ca oamenii cauta sensul in viata, no matter what. Ti-am spus ca terapia asta nu functioneaza pentru oricine.

Aici e de nuantat.

Unii nu-si fac din cautarea sensului un scop in sine. Traiesc dusi de fluxul social, de societatea care avanseaza spre ceva, nu prea clar. Dar si ei isi pot pune problema sensului atunci cand dau de dificultati.

Adolescenta este o astfel de perioada de criza, cand schimbarile hormonale dau peste cap ceea ce parea stabilizat in pubertate.

Sau orice soc, orice schimbare semnificativa (ex. plecarea din micul oras de provincie in marele oras universitar, la facultate).

Aceste sensuri intuite vag, sau explorate superficial, ofera unora cadrul pentru functionare. Daca nu le mai merge, pot sa ceara ajutor pentru a fi invatati sa gandeasca (la psiholog, filosof, o ruda importanta, un prieten).

E adevarat ca terapia nu functioneaza pentru orice. Oare exista ceva care functioneaza pentru oricine?

Am putea spune de exemplu ca Cioran a fost un profesionist al scepticismului, ca si-a facut din acceptarea nonsensului un stindard.

Dar oare s-a nascut el asa? Daca nonsensul lui a fost forma prin care s-a razvratit in fata autoritatii paternale (rigidul preot de tara pe care copilul Cioran il provoca de mic)?

Exista o carte interesanta: Valentin Protopopescu: Cioran in oglinda. Incercare de psihanaliza.

Se poate vedea acolo travaliul lui Cioran, incercarea lui disperata de a gasi sensul in anii liceului si studentiei, ce a culminat cu marele soc al pierderii somnului, insomniile ce i-au macinat sanatatea.

In cautarea si gasirea-negasirea sensului poate fi identificat traseul initiatic al individului. Bornele evenimentelor si ideilor semnificative care l-au marcat in structurare sau destructurare.

Revenind la exemplul cu Cioran, faptul ca el juca fotbal in cimitir cu cranii, impreuna cu groparul, cand era mic, poate fi de ajutor in intelegere stabilizarii sale ca adult pe "nonsens".

Cioran copilul ia contact cu moartea. Prefera sa o ridiculizeze, sa ii minimalizeze importanta, printr-o punere in scena a ei: fotbal cu cranii.

De ce nu a fost Cioran securizat de tata in acceptarea destinului uman, acela ca trebuie sa murim? Pentru ca nu si-a rezolvat la timp complexul oedipal? Pentru ca a simtit ca tatal sau preot nu crede nici macar el in inviere (faza cand tatal citeste mamei afirmatia lui Rasputin: Dumnezeu e un porc de caine", copilul Cioran aude, si isi da seama ca nici macar tatal preot nu crede).

Au putut aceste evenimente semnificative sa il structureze pe Cioran in asa fel incat nu a facut fatza la problema extinctiei sale din univers?

Daca ar fi fost Cioran securizat de parinti, daca nu ar fi plecat din paradisul satului sau (ruperea ontologica de care pomeneste atat de des drept catastrofala) ar fi luat Emil un alt drum decat acela de sceptic profesionist?

P.S. "felul in care ai reusit sa iti traiesti viata in tensiunile pe care le descrii - adica de la agonie la extaz." Se poate explica prin firea colerica, pasionala, emotiva, impulsiva.

Dupa mine, filozofia (spre deosebire de religie) e un delir fara obiect. De ce pierdeti timp si energie cu asemenea gigei?

Gigei ?

Kosmotro a scris:

Da, bineinteles ca trebuie studiat nazismul si comunismul, daca vrei sa le critici. Asta nu inseamna ca iti plac ideile lor, nu?

Aveam un prieten care era apologet crestin. Am fost cu el la anticariat si si-a cumparat Capitalul lui Marx, pt ca voia sa-l critice in niste articole. Pentru el ar fi fost impensabil sa critice Capitalul fara sa-l citeasca. S-ar fi facut de ras in cercurile de specialisti in care se invartea.

Hannah Arendt a studiat nazismul pentru ca sa il poata critica. Altfel cum ai putea vedea unde anume s-a gresit, unde a luat-o gandirea razna?

Cioran a studiat crestinismul pe care il critica. Ii placea sa citeasca Sfintii Parinti.

In primul rand nu confunda activitatea academica cu dezbaterea forumistica. In al doilea rand, ma indoiesc intr-o masura foarte mare faptul ca esti in masura sa continui studierea a acelui ceva ce s-a conturat intr-o chestiune criticabila si astfel nepromitatoare. Sa nu mai vorbim despre faptul ca se comite astfel o abatere drumul cunoasterii - miza insusi faptului ca ai deschis o carte. Pentru ce sa te mai ocupi cu ceva ce este descalificabil, de la bun inceput, prin argumente tari?

Ziceam acum cateva posturi ca aveam sentimentul ca ai cazut tentatiei bravadei de cunostinte. Daca sustii asa ceva, atunci am avut dreptate.

Kosmotro a scris:

Dar oare s-a nascut el asa? Daca nonsensul lui a fost forma prin care s-a razvratit in fata autoritatii paternale (rigidul preot de tara pe care copilul Cioran il provoca de mic)?

Ziceam intr-un post anterior ca eu n-as vrea sa ii inteleg suferinta lui Bacovia ca fiind consecinta faptului ca l-a batut maica-sa-n copilarie. Dar tu esti dispus sa faci asta. Nu-i de mirare ca nu pricepi esenta dezbaterii de vreme ce te-a pacalit Freud.

Big Lebowski a scris:

Dupa mine, filozofia (spre deosebire de religie) e un delir fara obiect. De ce pierdeti timp si energie cu asemenea gigei?

Bun asa. Esti si tu de-al lui Freud ?

"Pentru ce sa te mai ocupi cu ceva ce este descalificabil, de la bun inceput, prin argumente tari? "

Pentru ca daca nu intelegem istoria riscam sa o repetam.

Inainte de Hitler a fost sclavia in care Imperiul Roman a aruncat popoare. Dar Europa tot nu s-a invatat minte. Cand Hitler a venit la putere in Germania, multi englezi intelectuali si politicieni l-au simpatizat. Mai ales eugenistii englezi. Sau scepticul Cioran a facut la fel, nu?

Prin urmare simpla citire a atrocitatilor din istorie nu imunizeaza.

E necesara intelegerea memelor, a mixarii de idei care face posibila banalitatea raului si fascinatia raului. De ce zeci de milioane de germani l-au urmat fericiti pe Hitler si chiar erau bucurosi ca face ordine si le da de lucru, sau spatiu vital, sau curata societatea de "inutili"?

Asa cum contemporanii lui Hitler au fost orbi la pericolul adus de el (ex. politicianul Chamberlain) tot asa putem fi si noi azi orbi la un alt amagitor care vine cu idei marete nu?

De aceea e importanta explicarea psihologica a biografiei cuiva, sau a dezvoltarii lui ideatice.

Alice Miller face psihanaliza lui Hitler. Ar fi interesant sa vezi punctele slabe ale mentalitatii europenilor prin care s-a strecurat Hitler.

Si azi multi ar dori revenirea ideilor eugenice pe scena umanitatii. Iata genul de punct care poate fi destul de greu combatut cu argumente tari.

De ce nu ar putea fi explicata suferinta lui Bacovia prin reperele semnificative ale formarii sale?

Oare daca se nastea la Mediterana, intr-o vila de notar ca Dali, nu ar fi fost mai luminos in gandire?

Dar daca parintii i-ar fi dezvoltat spiritul de aventura ca lui Panait Istrati, care s-a nascut si el in acelasi spatiu deprimant, dar a cautat Mediterana cu pasiune, pentru iluminarea pe care i-o dadea?

Sau tu il vezi pe Bacovia cazut din cer pe pamant, un das ding an sich?

Oare nu este o reflectie a formarii tale filosofice?

A fost Bacovia un suflet trimis de Dumnezeu pe pamant ca sa sufere si sa genereze poezie ca scoica perla sa? Asa credea Eminescu, ca a venit din lumea ideilor platoniciene cu o misiune divina pe pamant. Dar oare asa a fost, sau Eminescu a rationalizat suferinta sa, ca sa-i dea un sens?

Adica ar fi fost Bacovia la fel in orice circumstante? Eu nu cred astfel. Cred ca daca Bacovia se nastea intr-o familie de ministri, ar fi crescut altfel, securizat, cu alte perspective, si ceea ce era la el predispozitie spre depresie nu s-ar fi concretizat in depresie, iar fragilitatea sa nu s-ar fi marit pana la suferinta.

Eu cred ca tot ce ni se intampla ne formeaza intr-un fel sau altul. Ca vin psihologii si evalueaza, sau omul se evalueaza singur, asta e altceva.

E ca si cum ai face analiza unui traseu personal sau nu. Dar jaloanele oricum vor exista.

Iau exemplul tau: "etapele prin care a trebuit sa trec ca sa il am pe asta de acum.

- sentimentul antisocial

- ateismul

- moartea unui apropiat

- lecturile in filosofie

- agnosticismul

- nihilismul

- trairea vietii pentru incercarea de a-l depasi"

De unde vine sentimentul antisocial? Oare daca aveai parinti psihologi, care sa stie sa te invete sa relationezi corect, sa te integrezi in societate firesc, treptat, de mic, care sa-ti intuiasca vulnerabilitatile si sa le minimalizeze, compenseze, oare nu ai fi crescut fara aceasta antisocialitate?

In noi sunt predispozitii, dar depinde de mediu si de persoane-evenimente formatoare ca ele sa ne duca pe un drum sau pe altul foarte diferit.

Ateismul: de obicei e relationat cu incercarea de a crede intr-o spiritualitate. Sau: aleg ateismul ca sa fiu altfel, sa ma individualizez, sa imi arat puterea, sfidand pedeapsa divina sau rasplata eterna.

Nihilismul: poate fi ateism dezamagit.

Poate fi legat de moartea apropiatului. Adica de efortul pe care-l face orice om cand se vede pus in fata mortii sale de neinlaturat. Moartea: cea mai mare problema a omului dintre toate cate sunt.

A-i face fatza e un lucru dificil, epuizant, solicitant pe toate planurile.

Un exercitiu de imaginatie: cum ar fi fost jaloanele formatoare din traseul tau, daca te-ai fi nascut in familia unui rege al soselelor, bogat, cu guvernanta, cu profesori pentru limbi straine sau moarte, cu cele mai bune scoli, burse, cu abonament la cluburi, cu scuba diving?

La fel, sau altfel?

(nu este atac la persoana, este ontopic, si e important pentru discutie!)

Cred ca e imposibil sa intelegi nazismul fara a merge la sursele lui, fara a-l analiza din perspectiva apologetilor lui (ca sa afli ce anume le-a placut atat de mult, si deci care sunt punctele slabe ale gandirii-simtirii umane la care nazismul a umblat) si din perspectiva criticilor lui (care au sintetizat un volum mare de cunostinte despre el).

Hai sa spunem ca pentru a avea o minima baza de intelegere a nazismului cineva ar trebui sa citeasca: analiza lui Hitler facuta de Alice Miller, biografia lui Hitler de Joachim Fest, Procesul de la Nuremberg, prostia aia de Mein Kampf (da, ca sa intelegi gandirea lui Hitler din interiorul ei, si sa poti sa combati neonazistii de azi, care au citit-o!), bazele oculte ale ideii de supraom in nazism, adica apelul acestuia la mitologia nordica a focului si a ghetii, wagnerism, etc (Pawels & Bergier cu "Dimineata magicienilor", sotii de Sede cu "Ocultismul in politica"), Malaparte, Hannah Arendt, Istoria Gestapo, Allen cu "Nazi Seizure of power", si asa mai departe.

Daca ai citit astea, avem baza ca sa discutam toata viata despre nazism. Pentru ca am inceput sa il intelegem. Daca nu, atunci ramanem la nivelul de intelegere din filmele americane de razboi cu nazistii rai, pac pac, eventual culminand cu kitsch-ul "Inglorious Basterds" care si el vine pe filiatia comics-urilor uchronice.

De ce e atat de important sa studiem ceva ce pare atat de usor de combatut?

Pentru ca sa nu ne trezim ca aceste ideologii sunt reciclate si ne sunt vandute sub alt ambalaj.

Sa vedem care sunt punctele slabe ale umanitatii prin care intra astfel de sisteme memetice maligne, si sa ne ferim pe viitor.

La fel, ca sa intelegem comunismul trebuie sa citim macar Berdiaev cu "Originile comunismului rus", Bukowski cu "Judecata la Moscova" si orice mai prinzi de la el, Soljenitin tot ce afli, Florin Matrescu: "Holocaustul Rosu", Courtois cu "Cartea neagra a comunismului", Zinaida Hippius cu "Jurnal petersburghez" (ca sa intelegem care era situatia cand a patruns comunismul in Rusia), si asa mai departe.

Apoi putem sa dezbatem comunismul o viata intreaga, pentru ca avem cu ce.

Exista in fiecare domeniu cateva tratate, enciclopedii sau studii de referinta, peste care nu se poate trece daca vrei sa intelegi despre ce vorbesti. De exemplu, daca vrei sa ai notiuni de arhitectura, citesti o istorie a ei si esti familiarizat cu principalii exponenti (Wright, Gaudi, Buckminster Fuller, Mies van der Rohe, Le Corbusier, Piano, Ponti, s.a.m.d.)

Atunci stii despre ce vorbesti. Ai o baza. Poti sa mai citesti Ioan Augustin ca sa intelegi arhitectura sacra. Mai poti citi Michelis cu "Estetica arhitecturii", Norbert Schulz cu "Existenta, spatiu, arhitectura" pentru teoria spatiului interior, etc.

Apoi poti discuta pro si contra arhitectura fara probleme.

Si in psihologie ar trebui sa fie acest minim bagaj de cunostinte, insusit de toti cei ce vor discute psihologie in agora.

Sa se citeasca macar Atkinson, "Introducere in psihologie" (are 1200 de pagini A4, dar nu-i nimic, merita). Astfel s-ar evita idei de genul: psihologii nu spun adevarul oamenilor obligati sa munceasca, psihologii vor sexualizarea copilului, etc.

Cum ar arata atunci discutiile?

Interdisciplinare, zic eu.

Vad ca te implici in proiectul de traducere a manifestului uman in termenii fiziologiei sale inteleasa ca animal. Nu imi pot inchipui vreun scenariu mai sumbru decat un proiect academic de scriere a unei istorii a religiei, filosofiei sau a ideilor politice in termenii descrisi de tine. O sa-i avem pe filosofi descrisi drept niste terminati abuzati in copilarie, teologii drept niste papa-lapte ce s-au amagit toata viata iar politicienii niste lideri nascuti schizofrenici care credeau ca e meseria lor sa le zica altora ce sa faca. Iar astea is sentintele unor delusionali care cred ca au legi `stiinficice` dupa care opereaza subconstientul.

Iar cat despre idealul tau de a parcurge ideile tuturor terminatilor din istorie, asta doar pentru a-i combate pe fanii lor, permite-mi sa-ti spun ca omiti un aspect `minor`, anume comportamentul irational al individului. In primul rand, poti infera perfect logic din anumite premise acceptate de corespondentul discutiei, o concluzie care sa nu fie acceptata. In al doilea rand, nu ma intereseaza carui aspect din doctrina lui Churchill l-a determinat sa fie brav impotriva nemtilor de vreme ce el era genul de om care inainte sa ia o decizie se imbata bine, ca apoi sa zica: pe ei baieti. Iar istoricii sa exulte de bucurie la aparatul decizional al lui, gasindu-i motivatie in mai stiu eu ce anale ale istoriei.

Si Popper a avut dreptate cand a spus ca psihanaliza e pseudostiinta, asta pentru ca rezultatele ei is ridicole.

Si pana una alta,ia incearca sa vezi de ce filosofii greci au fost cam tristi de felul lor, asta in contextul in care erau aristocratii vremii - lafaindu-se toata viata in lux pana ce dadeau de un pic de ragaz ca mai apoi sa constientizeze o transfigurare a placerilor, si nu in sensul MTV-ist al cuvantului ci in sensul ascetic.

Voi psihanalistii omiteti faptul ca omul detine liber arbitru in ceea ce priveste destinul personal. Si tot ceea ce faceti este sa va plangeti de faptul ca v-a fost pus subconstientul pe directie atunci cand voi n-aveati ce-i face. Iar acum trebuie sa vi-l deplangeti tot restul vietii. Asta nefiind de ajuns, mai aveti si pretentia ca si ceilalti si-au trait viata in starea asta de anonimat si ca nu facut nimic ca sa il depaseasca prin liber arbitru. Chiar daca el a fost dezvoltat ca o extensie a trecutului - tot liberul arbitru e responsabil de asta.

ruudflo a scris:

Voi psihanalistii omiteti faptul ca omul detine liber arbitru in ceea ce priveste destinul personal. Si tot ceea ce faceti este sa va plangeti de faptul ca v-a fost pus subconstientul pe directie atunci cand voi n-aveati ce-i face. Iar acum trebuie sa vi-l deplangeti tot restul vietii. Asta nefiind de ajuns, mai aveti si pretentia ca si ceilalti si-au trait viata in starea asta de anonimat si ca nu facut nimic ca sa il depaseasca prin liber arbitru. Chiar daca el a fost dezvoltat ca o extensie a trecutului - tot liberul arbitru e responsabil de asta.

Psihanalistii nu omit liberul-arbitru al omului. Din contra, el e invitat la reconstructia coordonatelor psihice.

Insa intelegerea trecutului, a inconstientului, a reperelor formatoare, a relatiilor cu persoanele semnificative ajuta la debarasarea liberului-arbitru de orice inlantuiri ce nu-l lasa sa se desfasoare.

Degeaba ii spui unui om: ai liber arbitru, esti responsabil, pune-te la treaba. Omul intelege, dar nu poate. De ce? Poate are cognitii gresite (pe care inca nu le-a constientizat, deci le repeta erorile fara sa vrea, functioneaza pe pilot automat, iar aceste automatisme nu sunt cele optime, de aia ajunge rau).

Psihanalistul ajuta trecerea de pe pilot automat la condus constient (liber arbitru). Asta se practica, se exerseaza, se deprinde. Pana devine firesc.

Esti condamnat sa mergi pe cai gresite numai atata vreme cat nu intelegi unde gresesti. Cand iti identifici problemele, relationarile defectuoase, raportarile eronate la lume si situatii, atunci abia devii liber sa intelegi calea gresita si calea buna, si sa alegi in deplina cunostinta de cauza pe care vrei sa mergi (pentru ca sunt si oameni care inteleg, dar prefera sa continue sa se autodistruga, ex: unii betivi, tocmai pentru ca au liber arbitru).

Socrate mergea la oameni si ii intreba: de ce faci ceea ce faci? Oamenii nu stiau sa raspunda. Ei functionau ca niste automate. Unde era liberul lor arbitru atunci? Lor li se pare ca il au, dar e o iluzie. Ca ei alegeau la cina terci de ovaz sau grau inmuiat, asta nu e liber arbitru. Liber arbitru inseamna puterea de a-ti construi istoria personala, intelegand bine ce faci, ce cai alegi dintre toate cele posibile.

Socrate a inteles diferenta intre functionarea pe pilot automat (viata neexaminata) si functionarea constienta.

Psihanalistii fac acelasi demers: intelege-ti trecutul, ca sa te poti elibera de caile gresite pe care ai mers in acest trecut. Intelege-ti trecutul ca sa te poti in sfarsit elibera de povara lui si sa zbori.

Socrate a fost primul psihanalist din lume, avant la lettre.

Iti recomand sa citesti cartea "Plansul lui Nietzsche" de Irvin Yalom.

Yalom are dubla formare: de psiholog si de filosof existentialist.

In carte, el se joaca putin cu "ce-ar fi daca". Ce-ar fi fost daca Nietzsche l-ar fi intalnit pe Breuer, profesorul lui Freud, si ar fi discutat.

Apoi personajul Nietzsche isi desfasoara cu pasiune filosofia cu ciocanul in fata lui Breuer, care la randul sau isi deschide secretele rusinoase in fata lui Nietzsche (il ia pe acesta de psihanalist, dar la randul sau il psihanalizeaza).

Cartea este extraordinara.

O frumoasa punere in paralel a filosofiei si a psihanalizei.

Mi-ar placea sa o citesti maine si sa vii aici sa discutam pe marginea ei, incat sa purtam o discutie fructuoasa.

ruudflo a scris:

Si Popper a avut dreptate cand a spus ca psihanaliza e pseudostiinta, asta pentru ca rezultatele ei is ridicole.

Acelasi Popper il critica urat de tot tocmai pe Platon, deci cam neinspirat exemplul tau. Ai citit Societatea deschisa si dusmanii ei?

Voi psihanalistii omiteti faptul ca omul detine liber arbitru in ceea ce priveste destinul personal. Si tot ceea ce faceti este sa va plangeti de faptul ca v-a fost pus subconstientul pe directie atunci cand voi n-aveati ce-i face. Iar acum trebuie sa vi-l deplangeti tot restul vietii. Asta nefiind de ajuns, mai aveti si pretentia ca si ceilalti si-au trait viata in starea asta de anonimat si ca nu facut nimic ca sa il depaseasca prin liber arbitru. Chiar daca el a fost dezvoltat ca o extensie a trecutului - tot liberul arbitru e responsabil de asta.

Psihanalistii nu se plang de nimic, tu esti singurul care se plange, de fapt: vai, psihologii au furat ideile filosofilor si acum castiga bani! Ce oroare!