Jump to content
Forum Roportal
Sign in to follow this  
Hypathia

Logoterapia

Rate this topic

  

23 members have voted

  1. 1. Care credeti ca este forta motivatoare a omului?

    • vointa de placere
    • vointa de putere
    • vointa de sens


Recommended Posts

Logoterapia este o forma de terapie centrata pe sensul existentei umane si cautarii sensului de catre om. Fondatorul ei este Viktor Frankl. Frankl este de parere ca adevaratul sens trebuie descoperit in afara, in lume, nu in om, in psihicul uman (sistem inchis).

 

Cele trei cai prin care omul isi poate descoperi sensul:

1.Creand ceva (valori, savarsind fapte), avand o viata activa, munca.

2.Experimentand ceva, fiind pasiv, contemplativ, primind in dar ceva de care se poata bucura (dragostea unei persoane, frumosul, adevarul din natura sau din cultura, binele).

3.Atitudinea in fata suferintei inevitabile. Sensul poate fi tocmai de a indura cu demnitate si curaj suferinta care ii este impusa si pe care nu o poate inlatura.

 

Logoterapia se distanteaza de psihanaliza si de psihologia individuala prin faptul ca ea considera vointa de sens ca motivatie prima a omului, nu vointa de placere (principiul placerii - Freud) respectiv vointa de putere (Adler).

 

Vidul existential

 

 

  • Upvote 6

Share this post


Link to post
Share on other sites

Privirea prezentului ca trecut poate fi si o buna metoda de aflare a sensului vietii fiecaruia dintre noi. Voi v-ati gasit sensul pentru care traiti?

 

 

Sensul meu indica doua directii : una artistica de implinire si a doua empatica de intr-ajutorare

Edited by Ea.
  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Hypatia, ce scrii tu din Frankl rezoneaza cu mine, si am totusi o anumita perturbare in a accepta total ideile.

 

Suferinta poate fi innobilata prin conferirea unui SENS.

Dar pe de alta parte suferinta (in acest caz extrem, experienta lagarului) ramane pentru unii atroce, de neinteles, de neacceptat, de nerezolvat. Din cauza caracterului sau absurd in esenta.

Oricate explicatii filosofice s-ar cauta, misterul raului in lume ramane indicibil.

 

Am asa o senzatie ca logoterapia seamana cu o psihologie pentru invinsi.

 

 

Mi-aduc aminte ca crestinismul a fost o psihologie pentru invinsi.

El reconforta sclavii si invinsii societatii in necazurile lor, promitandu-le raiul (fericirea suprema, ca o compensare pentru lipsa fericirii in viata asta, pentru suferinta indurata in mod absurd).

Luca, evanghelistul cel mai favorabil saracilor si cel mai dusmanos fata de bogati are si cele mai virulente accente contra bogatilor : "Dar vai vouă bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră.

Vai vouă celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui."

"Iată, cei ce poartă haine scumpe şi petrec în desfătare sunt în casele regilor. "

 

Deci ameninta bogatii cu iadul si promitea saracilor raiul (ca in parabola cu Avram si saracul).

Crestinismul a facut asta: a edulcorat suferinta, a dat suferintei un sens, a alungat absurdul.

El a valorizat saracia,lipsa, ultimii oameni ai societatii ("cei din urma vor fi cei dintai" si "fericiti cei saraci ca a lor e cerul"

 

Paradoxal, peste cateva secole, episcopii crestini ajung sa traiasca in lux (ca episcopii majoritari ce l-au alungat pe Ioan Gura de Aur, iubitorul saracilor, pt ca nu traia in lux ca ei).

Elita crestina devine o patura bogata, si se aliaza cu "ocarmuitorii lumii". Ei sprijina, ii justifica.

Asa se ajunge la bizara sprijinire a feudalilor de catre Biserica in Evul Mediu.

Saracii nu aveau ce manca, mancau scoarta de copac fiarta, erau terminati de corvezi si robota si taxe.

Dar manastirile si episcopiile insesi aveau sclavi (robi tigani), asa ca propaganda lor justifica feudalii si clasele ce-i sprijineau (bogatii) si calmau saracii prin repetandu-le ca lumea asta e o vale a plangerii, ca aici trebuie sa sufere, nu sa se bucure, ca nu au voie sa danseze ca e pacat, le dau dracii cu bice peste picioare cand danseaza (de parca bogatii nu aveau baluri), ca trebuie sa stea posomorati, pentru ca aici e lumea suferintei obligatorii, iar cel se bucura cat de cat in viata asta mizerabila merge in iad (vezi vamile vazduhului, cu iadul promis celor ce danseaza sau fumeaza).

 

Iata ce intorsatura: ceea ce trebuia sa fie o sperietoare pentru bogati (iadul) a devenit metoda sistematica de angoasare a saracilor. Saracii (iobagii sau mai apoi proletarii, taranii liberi dar saraci) erau invatati de la amvon ca trebuie sa isi accepte soarta data de Dumnezeu in mod fatalist, sa se supuna (sa-si taie voia), sa nu se rascoale (caci regii erau unsi de Dumnezeu,ca in Vechiul Testament).

 

Au fost si cazuri de episcopi care au facut filantropie, bolnite, asezaminte de ajutorare a saracilor, dar ponderea lor a fost neglijabila (asa cum e si azi la ortodocsi, si asa cum si azi la catolici). Maica Tereza a facut ce a facut in ciuda piedicilor puse la inceput de propria-i Biserica. Duhovnicul ei nu a vrut sa o lase sa ajute saracii.

Abia dupa multi ani i-a dat voie, si dupa apeluri la Vatican(ce ipocrizie, intr-o Biserica pornita la inceput ca Biserica a saracilor).

Abia dupa ce s-au prins ca le aduce popularitate, au sprijinit-o (mai mult prin vorbe).

Catolicii si protestantii au sprijinit sclavagismul in America Latina (populatiile bastinase) sau America de Nord (sclavia negrilor).

Ceea ce arata o slabiciune de fond in insasi esenta doctrinei crestine (Sf Pavel spune ca sclavii sa ramana asa, sa nu caute eliberarea: "Ai fost chemat fiind rob? Fii fără grijă.Fiecare în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu. "

 

Revenind la logoterapie, in ce masura este ea o psihologie de invinsi?

Nu zic ca justifica persecutorii. Dar cat ajuta persecutatii, invinsii, paria societatii?

A face invinsul sa isi afle singur un sens in suferinta lui nu e cumva o perversiune a gandirii, adica distrage atentia de la denuntarea nedreptatii suferite?

Ce sens poate fi in nedreptate, care e prin esenta ei antiumana, absurda, de neacceptat prin gandire?

Edited by Kosmotro
  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ce sens poate fi in nedreptate, care e prin esenta ei antiumana, absurda, de neacceptat prin gandire?

 

In Biblie scrie:

(redau aproximativ)

"Era o mare multime care statea in spatele Tronului, in haine albe si care striga:"Pana cand Doamne vei zabovi sa razbuni faptele nelegiute savarsite impotriva noastra?"

D-zeu spune:

"A Mea e razbunarea, Eu rasplatesc!" (deci sa eviti sa insisti in despagubire legat de prejudiciile morale suferite). Stim aproape toti ce prejudicii indura cei care ajung bolnavi psihici, dar si faptul ca de multe ori acestia prejudiciaza pe altii in scopul despagubirii.

Edited by Big Lebowski
  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

 

asta aduce foarte mult cu doctrina comunista..parerea mea de analfabeta in ale psihologiei :book:

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Revenind la logoterapie, in ce masura este ea o psihologie de invinsi?

Nu zic ca justifica persecutorii. Dar cat ajuta persecutatii, invinsii, paria societatii?

A face invinsul sa isi afle singur un sens in suferinta lui nu e cumva o perversiune a gandirii, adica distrage atentia de la denuntarea nedreptatii suferite?

Ce sens poate fi in nedreptate, care e prin esenta ei antiumana, absurda, de neacceptat prin gandire?

Nu m-am gandit niciodata ca logoterapia ar putea fi privita ca o psihologie de invinsi. Intr-adevar punctul 3 e interesant, sensul in suferinta. Dar gandeste-te la experientele din lagar (prin care Frankl a trecut, deci logoterapia a fost aplicata cu succes chiar de el): cum puteau detinutii sa denunte nedreptatile suferite? Cui? Nu aveau alta solutie decat gasirea unui sens in suferinta - isi imaginau ca vor supravietui pt a povesti mai departe ce li s-a intamplat, pentru ca isi doreau sa se intalneasca cu persoana iubita, cu familia, etc.

Cei care au gasit un sens au avut sanse mult mai mari de supravietuire. Au demonstrat ca sunt demni de suferinta lor, ca nu fug de ea, ca au curajul sa sufere ( care e cel mai mare curaj). Toti cei care au gasit un sens acolo, in infernul din lagar, au fost invingatori, nu invinsi.

 

Asa si in cazul suferintei noastre. Sunt multe situatii in care nu avem cui denunta nedreptatile suferite. Cui sa ii cerem socoteala ca ne-am nascut in familii de psihopati? Sa punem nedreptatile indurate pe seama educatiei deficitare date de parinti (in sensul ca nu au stiut sa ne dezvolte asertivitatea, abilitatile sociale etc)? Putem sa le spunem parintilor toate acestea la momentul potrivit (cat am suferit din pricina lor, din cauza ca nu au stiut sa ne pregateasca pt viata etc) - prin asta le aratam faptul ca am constientizat cauza, ca ii putem privi obiectiv, ca ne-am maturizat emotional. Dar nu putem sa le spunem lor sau altora toata viata acelasi lucru: ca pricina suferintei din viata noastra sunt parintii care nu au stiut sa ne creasca. Asta arata ca nu ne asumam viata noastra, cu nedreptatea din ea, ca nu suntem demni de suferinta noastra.

 

Cand "invinsul" nu mai are alta solutie adaptativa (ca denuntarea nedreptatii suferite - reabilitarea stimei de sine), singurul lucru care ii ramane este sa vada cu alti ochi suferinta prin care trece, adica plina de sens. Un barbat caruia ii moare sotia mult iubita impotriva cui se poate revolta? Nu poate decat sa isi vada suferinta ca fiind plina de sens (se poate gandi ca daca murea el primul, atunci trecea ea prin acel chin si i-ar fi fost greu). Sensul ii edulcoreaza suferinta, deci il ajuta.

Edited by Hypathia
  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Pana la urma tratamantul psihologic este pentru cei care au probleme...nu pentru cei care nu au nevoie sa gaseasca/inventeze un sens chiar si acolo unde pare cel mai greu de gasit.

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites
Dar nu putem sa le spunem lor sau altora toata viata acelasi lucru: ca pricina suferintei din viata noastra sunt parintii care nu au stiut sa ne creasca

 

Nu putem pentru ca si parintii nostri, la randul lor pot da vina pe parintii lor...si tot asa... ne ducem in trecut pana ajungem la cineva care nu mai poate da vina pe nimeni. Primul om care a facut alt om sa sufere.. de ce a facut-o? Pentru el/ea nu exista sens sau explicatie. Fie ca-i zicem pacat sau eroare in evolutie ...oricum ar fi, nu exista sens. Ca de la asta a pornit bataia cu frisca planetara si o gramada de religii care sa explice suferinta nu incape dicutie. Dar prima eroare? Prima durere fara sens?Cum a aparut?

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Dar prima eroare? Prima durere fara sens?Cum a aparut?

Evolutionist, a aparut ca necesitate a supravietuirii. Daca ne tragem din maimute, agresivitatea joaca un rol important in constitutia noastra. In raporturile interspecii de tip prada-pradator, nu aveau ce cauta empatia, intelegerea suferintei celuilalt, bunavointa - pt ca toate astea mor de moarte darwinista, vorba lui Dawkins (totusi, in cadrul grupului lor se pot observa comportamente de intrajutorare, socializare, poate chiar empatie).

Sunt si azi cazuri de primate care omoara fara motiv un alt membru. Nu tu incalcare de teritorii, nu tu treburi cu femele, ci simplu, fara motiv. Sau pt un motiv care noua ni se pare stupid (celebrul experiment cu maimuta albastra - cercetatorii au vopsit o maimuta in albastru apoi au introdus-o in mediul ei natural. Cand celelalte maimute au vazut-o, au ucis-o pe loc doar pt ca era diferita. Tendinta asta, de a privi diferitul cu ostilitate, se mai poate observa chiar si astazi la oameni :D ).

 

Omul antic, vazand ca agresivitatea duce la varsare de sange, suferinta, a intuit necesitatea sublimarii acesteia intr-un act ritualic. Astfel, agresivitatea se putea desfasura intr-un cadru controlat ce capata valente mistice - sacrificiile, arderile de tot etc. Parintii nu-si mai omorau copiii in bataie, ci se descarcau pe animale, pe care apoi le jertfeau pe altar.

Deci de-a lungul evolutiei sale, omul isi tempereaza agresivitatea din ce in ce mai mult - lucru facilitat de religii, tabuuri. Astfel cultura castiga din ce in ce mai mult teren in fata naturii.

 

Asta e explicatia evolutionista, dar stiu ca acum multi ani am citit in H. Blavatsky ca doar legea karmei e singura care explica tot raul si suferinta din lume. Si la fel m-am intrebat, ca si tine: atunci care e sursa prima, eroarea initiala? M-am gandit la marul ala. Dar nu m-a multumit explicatia.

 

ah, mi-am mai amintit ceva. De fapt in acea perioada m-a lamurit o prietena ca sursa initiala sta in natura ambivalenta a lui Dumnezeu. Deci logica ei era asa: daca Dumnezeu a creat lumea si in lume exista rau, atunci si Dumnezeu are o parte rea. :D

Dar astea sunt deja din alt film.

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Pentru evolutie zici? Probabil de aceea uni parinti zic " te bat pentru binele tau, ca vreau sa ajungi cineva,nu un terchea berchea pe drumuri". Deci, daca orice sut in cur e un pas inainte, inseamna ca am gasit definitia si sensul suferintei . :blink:

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

×