Carti din care poti invata ce e viata si cum sunt oamenii

[soogee 2866]

Clasificarea asta a ta n-are nicio legatura cu rolul literaturii, al creatiei in general.Ca rolul ei te mana pe tine catre clasificarea asta.

E ca si cum ai spune ca daca eu iti descriu masa ca pe un obiect la care se aseaza doi indragostiti falsific realitatea.Adica ar trebui sa ti-o descriu ca pe un blat cu un numar finit de picioare.Nici vorba de stil,imaginatie si idei incorporate - care sa imbine tehnica si designul doar ptr a satisface gusturi diverse, de elemente care fac deliciul ochiului, de amprenta unei epoci, a unui stadiu de evolutie a omului, de contributia la armonia ansamblului in care masa e plasata etc.:doh:

Eu zic sa-i faci fictiunii o cruce mare si sa-i pui pe Don Qiujote si Dulcineea in portelan, ca daca n-au existat in realitate, nu ai ce-nvata din povestea asta.

Din fericire, Cervantes a zis ceva de morile de vant, care exista, asa ca lasa morile de vant in functiune si treci lupta cu morile de vant la capitolul realitate distorsionata in mod violent.

 

 

 

O multime, of course.Tot ce e stiinta si tehnica pe domenii, carti cu experimente descrise minutios de cei care le-au facut, le-au reprodus, le-au aplicat, de la disectia broastei si pana la rachete.Daca ai pasiuni morbide, poti lectura si experimente facute pe oameni, de la medicamente testate pe voluntari pana la picatura chinezeasca. :yes:

 

Te las amice, ma cheama Alba ca Zapada la masa.

 

Ai fi putut vedea din scriitorii recomandati de mine ca nu am cerut ca personajele sa fie reale (atunci numai Truman Capote cu romanele lui de reportaj, sau Hemingway ar mai rezista criteriilor).

Uite ce am recomandat: Cervantes, Stendhal, Balzac, Salinger, Zola, Maupassant, Flaubert, Gorki, Gogol, Puskin, Lermontov, Bulgakov, Tolstoi, Dostoievksi, Pasternak, Cortazar.

Am recomandat Bulgakov cu fantasticul lui din Maestrul si Margareta, si care insa contine mai mult adevar despre viata, condensat in simboluri, decat Umberto Eco (care e dibaci in invartirea unor cunostinte enciclopedice, dar te lasa la fel ca inainte de a-i citi cartile).

gogol sau Balzac au si ei importante elemente fantastice. Si totusi ei nu pierd din vedere esenta conditiei umane.

Cervantes e un scriitor realist. "Don Quijote" exact asta arata: ca falsificarea realitatii prin romane nu e buna, si ca e bine sa iti ajustezi viziunea despre realitate, cautand adevarul pe teren, ca sa scapi de memele induse de carti ce iti falsifica realitatea.

Faptul ca tu il dai ca exemplu contra ideii mele, desi de fapt este unul dintre cele mai bune exemple pentru viziunea antifalsificare, ma face sa cred ca te-ai pripit in procesarea mesajului meu.

 

Nu, nu doresc exemplu de carti stiintifice, acelea nu sunt literatura.

Par exemple, Dr Jekill si Mr Hide este o carte realista, pentru ca arata foarte bine lupta cu Umbra, partea dark side din fiecare, felul in care personalitatea isi trage sevele din inconstient, zvarcolirile etice in decantarea structurilor caracterului.

Faptul ca se foloseste pentru asta de un plan fictional nu conteaza.

Conteaza faptul ca autorul nu cauta sa iti prezinte realitatea blurat, pentru a-si satisface niste interese personale.

 

Nu afirm ca numai realismul e ok, iar fantasticul si alte curente nu sunt ok.

Din Herbert, Asimov, Dick, Clarke, Lem, Sheckley, Bradbury ai ce invata.

Nu conteaza forma in care iti prezinta ei un adevar, ci conteaza daca acel adevar despre viata exista sau nu.

Il prefer pe Buzzati lui Gaiman, care nu spune nimic nou de fapt, ci reia clisee indelung mestecate.

Il prefer pe Bontempelli lui Clive Barker.

Si tot asa.

Editat Iunie 13, 2011 de Kosmotro

[Zethelerin 3]

Mie mi se pare foarte real Papillon de Henri Carriere. Eu una am

[lynxul_negru 3207]

Nu afirm ca numai realismul e ok, iar fantasticul si alte curente nu sunt ok.

Din Herbert, Asimov, Dick, Clarke, Lem, Sheckley, Bradbury ai ce invata.

 

Sigur, fiecare poate sa traga invataminte din carti, daca asa vrea. Eu insa inclin sa cred ca literatura nu-i scrisa pentru asta si nici noi nu citim pentru asta.

 

Ca sa ma lamuresc, te-as intreba ce ai invatat din "Eu, Robotul" sau din "Solaris", dat fiind ca ai amintit doi dintre autorii mei preferati.

[carly 710]

Romanul meu preferat din care am invatat multe: O tragedie americana de Theodore Dreiser.

E un triunghi in echilibru si dezechilibru, cand-cum, acest triunghi se formeaza din religie, dragostea si banii.

 

 

[Athmy 2564]

Sigur, fiecare poate sa traga invataminte din carti, daca asa vrea. Eu insa inclin sa cred ca literatura nu-i scrisa pentru asta si nici noi nu citim pentru asta.

 

Ca sa ma lamuresc, te-as intreba ce ai invatat din "Eu, Robotul" sau din "Solaris", dat fiind ca ai amintit doi dintre autorii mei preferati.

 

Solaris e superba, iti misca toate simturile. Eu am invatat ce e iubirea si cat poate de mult sa ne transforme. Si ca multi fug de ea, tocmai pentru a nu pati ceva ireversibil.

[lynxul_negru 3207]

Solaris e superba, iti misca toate simturile. Eu am invatat ce e iubirea si cat poate de mult sa ne transforme. Si ca multi fug de ea, tocmai pentru a nu pati ceva ireversibil.

 

Eu am vazut si filmele - primul al lui Tarkowski si al doilea remakeul lui Soderbergh. Ambele sunt foarte bune, foarte frumos filmate... Si intr-adevar, totul se invarte in jurul iubirii lui Kelvin pentru ea. Dar eu n-am vazut o fuga de iubire (sau poate a fost una, initiala, in inatmplarile de dinainte de cele din film, care ar explica sentimentul de vinovatie al lui fata de ea).

 

Ideea este cutremuratoare: intalnesti o planeta care este in stare sa-ti citeasca gandurile - cele mai adanci, cel mai intime - si sa-ti dea (sa reproduca in carne si oase) acea fiinta care e in gandurile tale. Pentru Kelvin este iubita moarta. Si se trezeste cu ea langa el; si este sfasiat intre dorinta de a o pastra si constiinta faptului ca ea nu poate fi ea cu adevarat.

 

Ai vazut filmele?

[Athmy 2564]

Tarkovsky da, dar nu m-a impresionat. Cartea m-a impresionat mult, foarte mult. Acum ca tu explici rational totul mi se pare ca parca am citit altceva, desi recunosc ideea, dar nu cu ea am ramas.

 

Da, exista un sentiment de vinovatie, si de comuniune impresionabil. Aceasta comuniune nu am intalnit-o in nici o alta carte. Este dupa ce realizeaza vinovatia. Si apoi nu imi amintesc sa existe remuscari, fiindca are comuniunea, se afla intr-un fel de vis suprareal din care nu mai vrei sa te trezesti. Vina este intr-o alta existenta, cea reala, si conflictul este asa cum il descrii, el este real dar ea nu este.

 

Din pacate imi amintesc mai mult senzatii decat idei. A lasat-o candva singura, acum nu mai scapa de ea, dar e si sfasiat de puterea sentimentelor aparute. Ea e ca un copil de care ii e vesnic dor si fara de care este singur. Rareori realizam singuratatea atat de tare ca atunci cand cunoastem apropierea.

[lynxul_negru 3207]

A lasat-o candva singura, acum nu mai scapa de ea, dar e si sfasiat de puterea sentimentelor aparute.

 

 

Si - in carte - ce face aceste sentimente sa re-apara? Ce anume le da puterea de care zici?

Editat Iulie 26, 2011 de lynxul_negru

[LikeThisPoppy 1630]

O viata, Maupassant

[Athmy 2564]

Si - in carte - ce face aceste sentimente sa re-apara? Ce anume le da puterea de care zici?

 

Nu mai stiu, dar parca ai explicat tu, este vorba de un mediu, de aceea romanul este incadrat la SF. Dar, ceea ce este important sunt acele trairi, mediul este doar un factor pentru a le pune in lumina, nu le creeaza ci le da intaietate. E ca si cum ai un diamant care daca il asezi langa o sticla arata putin mai bine decat ea, dar daca il asezi singur pe o bucata de catifea albastra sau verde, ramai impresionat de frumusetea lui.