Cleric Preston a scris:Tocmai ca adevaratii terapeutii nu fac orice ca sa te retina in terapie si marea majoritate a pacientilor raman in terapie atat cat le permite subconstientul sa auda (raman atat cat vor sa auda). Cand simt ei cvasiconstient ca urmeaza sa dea divort mental de parinti pentru a se vindeca, atunci pleaca definitiv din terapie. Mai sunt altii care nu pot pricepe nimic de la bun inceput, astia sufera de surditate de perceptie psihica. Sunt bruiati de script in asa hal ca orice spune terapeutul nu ajunge la Copilul din pacient. In fata Copilului sta ca un heruvim demonic Parintele din capul pacientului, care blocheaza inormatia spre constient. Se cheama ca Parintele din mintea pacientului se apara total independentet de vointa sau constiinta pacientului. Eh, asemenea pacienti trebuiesc trimisi acasa. Sa revina atunci cand le va fi mai rau, inseamna ca nu au atins suferinta maxima. Inseamna ca sunt dispusi la mai multa suferinta de dragul parintilor mentali. Unii nu mai ajung sa atinga maximul de suferinta constienta, din nevroza trec direct in psihoza. Cei care pot fi salvati usor, sunt cei cu IQ mare, cu vointa inca nealterata si cu grade mici-medii de parazitare. Este gresit sa mergi in psihoterapie pentru simptome. Acestea doar fac parte din sistemul de alerta. Pentru simpotme exista psihiatru. In psihoterapie se merge pentru a reveni la ceea ce ai fi fost tu insuti in conditii normale, fara spalarea creierului in familie. Terapia orientata pe problema este AT-ul. Restul, ajung tot pe acolo, sau bat tot intr-acolo, dar in forme mai diluate, mai ocolite. AT-ul fiind atat de direct, a fost adoptat prin Coaching in afaceri, management. Stim ca cei care structureaza timpul altora, sunt oamenii cei mai bine platiti dar si cei mai inteligenti (cu inteligenta emotionala cea mai ridicata). Eh, daca ei au decis ca AT-ul prin Coaching le poate oferi maxim de randament in activitate, atunci de ce sa alegem terapii cotite?Pe langa AT, un terapeut mai foloseste combinat si altele, cum ar fi elemente de psihanaliza, Gestald, etc. Dar fara AT ca baza a terapiei, la un adult care nu are chef sa piarda ani de zile in vorbarie, nu merge.
De exemplu unul care e ahtiat dupa psihanaliza si nu admite existenta scriptului, inconstient nu vrea sa se vindece. Mai bine sta in script. E mai usor sa spui ca nu exista decat sa admiti ca exista si apoi sa iesi din el.
Prin psihanaliza pura unii au reusit performanta de a-si apara nevroza si de a o perfectiona. Joaca mult mai bine in script, si se simt chiar liberi uneori.
Ce bine ma simt ca pot sa-ti confirm cea mai mare parte din aceste afirmatii. Uite, eu am fost dispusa sa pierd ani buni la terapie vorbind, vorbind, vorbind, intelectul nu ceda deloc, se pare ca de atata timp am avut nevoie pentru ca acel Copil din mine sa capete incredere in terapeuta si sa iasa la iveala. Dar si cand a iesit... :D
Totusi, eu m-am dus la terapie (pe baza unei recomandari) datorita unui simptom: rupsesem relatiile cu tata, dupa ce el intervenise in mod egoist si parazitar in relatia mea cu cel de-al doilea sot. Deci eu una mai intai am actionat si abia apoi am intrat in criza si am cautat ajutor. Evident, eram convinsa la inceput ca problema mea este una legata exclusiv de prezent, ca am avut o copilarie fericita, altfel nu as fi cine sunt azi (intotdeauna mi-a placut cine sunt, cel putin constient, caci inconstient ma autocondamnam vazandu-ma cu ochii parintilor si ma autobiciuiam sa fiu perfecta ca sa le fiu, in sfarsit, pe plac :D ). Cu timpul am inceput sa ma simt tot mai putin vinovata, am inceput sa identific manipularea, dupa vreun an de terapie am rupt relatiile si cu principalul meu agresor, mama :D deci divortul concret a fost total si consecvent (din 2004, si inca ne aflam in aceeasi stare de lucruri). La divortul mental probabil ca inca lucrez, adica la indepartarea tuturor sechelelor. Of, e drum lung...
Si eu ma speriasem la inceput, am avut cateva perioade de pauza, am incercat sa fug, dar cumva am simtit ca trebuie sa continui si astfel am reusit in timp sa ma eliberez de mai toti parazitii din viata mea, de toate relatiile toxice pe care le aveam pe acelasi tipar cu relatia cu parintii...
Ce voiam sa-ti spun este ca nu numai AT da rezultate bune, terapeuta mea lucreaza cu metoda lui Carl Rogers (terapia non-directiva centrata pe client) si pentru mine asta e cea mai buna metoda posibila, mi-a salvat viata. Terapeuta mea este un om care si-a facut curatenie totala in ea insasi si de aceea e capabila sa ofere acel cadru perfect de acceptare de care are atata nevoie orice Copil din noi, nevroticii. De aceea a mers. In 4 ani de terapie a avut loc o singura data un transfer, iti poti imagina? Dar stiu ca aceasta terapeuta e o perla rara, piata e plina de sarlatani (unii nici nu realizeaza ca sunt sarlatani).
Ma recunosc in descrierea: "cei cu IQ mare, cu vointa inca nealterata si cu grade mici-medii de parazitare", dar gradul de parazitare la mine era mai mare. Un singur exemplu: am inceput terapia la 36 de ani si i-am spus tipei la prima sedinta "Imi doresc sa fiu fericita si in armonie cu mine insami, dar in acelasi timp vreau sa fiu copilul caruia sa nu i se poata reprosa nimic". 
Terapeuta: "Dorinta asta puteti s-o uitati imediat. Stiti de ce? Pentru ca aveti 36 de ani, NU MAI SUNTETI COPIL!" - si oricat ar parea de ciudat, am avut nevoie de aceste cuvinte de la aceasta femeie pentru a realiza eu insami ca nu mai eram copil... Trist, nu? Dar altceva voiam sa zic. Varul meu corespunde si el la descrierea de mai sus, e f.f.f. inteligent, are vointa cam cat a mea, numai gradul de parazitare e ceva mai mare (eu am plecat la 22 de ani in Germania, el a ramas langa parinti, iar cand s-a mutat cu sotia si copilul si-a cumparat un apartament pe acelasi palier cu parintii ;) ). Am incercat sa-l salvez, i-am deschis nenumarate usi si portite, l-am scuturat de i-au sarit capacele, l-am confruntat cu incestul si abuzul sexual din familia noastra si a parintilor nostri, am avut nenumarate conflicte, in final i-am facut si "raul suprem" (i-am spus sotiei lui ca el a inselat-o), iar efectul a fost: a ramas in nevroza (spun nevroza fiindca are simptome, atacuri de panica, dureri de stomac inexplicabile organic etc.), nu vrea sa mearga mai departe, constientul lui refuza orice ajutor, orice introspectie autentica, ego-ul blocheaza totul. Ce ar fi de facut in asemenea conditii?
Sorry ca nu pot intra in si mai multe amanunte, am un bebe mic de 12 saptamani care acum doarme si de aceea pot posta...
...nu exista asa ceva...daca acesta e motivul...pacat de timp..oricum...e hilar..si stupid...m-ai facut sa rad..